BUN
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Uneori nu e chiar cum te-ai aștepta
Deși aveam un cont de 100 lei de persoană deschis în seiful – restaurantul – Dorna, nu aveam de gând să servim masa mereu în același loc.
Iar acea sumă ce ar fi reprezentat, până la urmă, pe timpul sejurului? Că doar și restaurantul e de 4 stele iar prețurile pe măsură.
Cum ajungem mai sub seară în Vatra Dornei, ne cazăm și nu mai dorim să ieșim în căutare de mâncare, drept pentru care coborâm în restaurantul hotelului pentru cină.
Prima impresie este una de apreciere vis-a-vis de modul în care se prezintă acesta. O atmosferă elegantă dar și tihnită în același timp, decorat în culori calde, mese ordonate, ordonat aranjate și foarte curate.
Alegem o masă în colțul cel mai îndepărtat, motivul fiind acela că poziționarea ei se află într-un unghi mai deosebit din punct de vedere constructiv.
Din lista de meniuri eu mă opresc asupra unui bulz bucovinean iar Adriana ceva carne de pui, cartofi și papanași, ca desert.
Când vin porțiile avem un mic șoc. Noroc că suntem la tratament și există posibilitatea ca procedurile balneare să ni-l atenueze. Porțiile sunt de pitici, am învârtit bine furculița să adun tot din bol pentru a trăi o forțată senzație de sațietate. Chit că mâncarea fusese delicioasă.
Gata, mai mâncăm aici în ultima zi, să dăm gata banii din cont. așa ne zicem.
Și cât credeți că a ținut promisiunea aceasta? O zi, pentru ca în cea de-a treia ne-a fost mai ușor să coborâm în restaurantul de la parter decât să căutăm alt loc, obosiți după preumblările noastre montane.
De data aceasta am comandat eu o ciorbă rădăuțeneană și ficăței în ceapă cu piure de cartofi iar Adriana o supă cremă de legume și crispy de pui cu cartofi aurii. Ei bine, lingeți-vă pe bot, pe degete, pe ceafă ori pe ce vreți voi! Mâncarea a fost de-a dreptul sublimă iar porțiile nu au putut fi consumate în întregime la masă, am mai urcat cu poveri și în cameră. Îmi vine și acum să mă ling pe degete iar papilele mele gustative vibrează la amintirea acelor delicatese…
Am fost serviți cu 50 ml țuică, eu, și aceeași cantitate de afinată Adriana, licori care nu au apărut pe nota de plată, fiind asigurați că darul vine din partea casei.
Și totul la 70 lei, cam tot cât costase și cina anterioară, mult mai redusă atât cantitativ cât și ca număr de feluri servite.
Pe linia preparatelor servite la Restaurantul Dorna menționez și ciorba de burtă, mămăliga cu brânză și smântână – cu un plus evident pentru aceasta -, tocana de hribi, focaccia, toate excelent pregătite și servite.
Estimând un raport preț – calitate – servicii, nu știu dacă am fi găsit altundeva unul mai avantajos în stațiune. Poate da, poate nu, dar nu regretăm deloc alegerea.
Exact cum menționam în articolul referitor la cazare, mă simt nevoit și aici să aduc apreciere personalului care deservește clienții. Fete atente, săritoare, amabile dar și cu un spirit al umorului demn de apreciat, te fac să te simți de-al casei iar dialogurile se înfiripă spontan.
Tot ele ne serveau dimineața micul dejun – deh, restricțiile pandemiei - și ne aranjau cu mânuțele lor alimentele pe farfurii, rezultând adevărate opere de artă culinară. Orice doreai ca supliment, erai servit cu zâmbetul pe buze, perceptibil chiar și în spatele măștilor purtate din aceleași motive restrictine anterior pomenite.
Iar la prima masă a zilei aveai de unde alege. Prefertatele mele erau cele gătite acolo și cele ale localnicilor. În prima categorie intrau salata de vinete, salata de boeuf, ouă umplute, legume și ciuperci la grătar, omletă sau ochiuri sau aperitive din diverse componente, iar în cea de-a doua intrau slăninuța, caltaboșul, cașul, jumările, toba sau dulcețurile.
Pe lângă acestea, mai aveai la dispoziție cârnăciori, bacon, crenvurști, mezeluri, brânzeturi, cereale, lactate și patiserie.
Muzica aproape întotdeauna a fost pe gustul nostru, adică piesele anilor 80, cele care creau o atmosferă foarte plăcută.
O mențiune aparte pentru strădania proprietăresei în ceea ce privește aranjamente florale din restaurant. În permanență erau prezente pe mese buchete de garoafe proaspete în culori calde iar ferestrele erau pline de ghivece excelent îngrijite.
Nu ești acasă, însă întreg personalul se străduiește să ai parte de un sejur confortabil, te face să uiți că ești printre străini și are capabilitatea de a se apropia pe nesimțite de sufletul tău.
Cel puțin noi așa am simțit și nu pot garanta că este la fel pentru oricare altul care citește ce îndrug eu aici.
Când intram în restaurant pășeam cu bucuria de a reîntâlni prieteni. Chiar dacă îi cunoșteam de puțin timp iar în curând urma să îi părăsim.
Trimis de Marius 72 in 27.10.20 14:12:39
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în VATRA DORNEI.
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Marius 72); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat, la reorganizare, în rubrica "Unde mâncăm în zona Vatra Dornei?, VATRA DORNEI" (deja existentă pe sait)
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Feb.2024 [Restaurant Casa Muntelui] La pastravarie — scris în 23.02.24 de DOINITA din BOTOșANI - RECOMANDĂ
- Aug.2023 [Restaurant pensiune Valurile Bistriței [Dorna Arini]] Un mare NU! — scris în 16.08.23 de Hues din IAşI - nu recomandă
- Jun.2021 [Restaurant Les Amis / La Radu] Bucătărie autentic bucovineana! — scris în 04.06.21 de istratescu din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Jan.2021 [Restaurant hotel Silva] La Silva se mănâncă decent — scris în 25.01.21 de neli1 din BOTOşANI - RECOMANDĂ
- Dec.2019 [Restaurantul pensiunii Rubyn'N] Nu recomand pensiunea Rubyn'N din Vatra Dornei — scris în 02.01.20 de Ioan Gherco din BRAşOV - nu recomandă
- Jul.2019 [Restaurant hotel Carol] Un loc unde se mănâncă bine — scris în 18.09.19 de calator65 din CLUJ-NAPOCA - RECOMANDĂ
- Jul.2019 [Restaurant motel Casa Bucovineană] Restaurant Casa Bucovineană - aglomerat, dar cu mâncare bună — scris în 09.08.19 de Safta Radu din ROșIORI DE VEDE - RECOMANDĂ