GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
De prin tara adunate, Casa Danciu, Garda de Sus-Apuseni
Salutare tuturor membrilor AFA dar si vizitatorilor interesati de calatorii si plimbari…
Dupa ce ne-am cazat la pensiunea Danciu (vezi impresii) si am terminat cu asezatul bagajelor, am mers la restaurantul Casa Danciu de la strada sa servim ceva produse de prin zona si sa punem la punct foamea obraznica si insistenta care incepuse sa ne gadile pe la pantece.
Restaurantul elegant, din barne de lemn, decorat rustic, avea o terasa chiar spre rau, unde era foarte placut de servit masa avand companie sonora zgomotul rauletului ce trecea chiar pe langa, cu intrare atat dinspre curtea pensiunii dar si din strada pe langa magazinul satesc de la parter, unde se gasesc produse de zi cu zi.
In interior la parter este amenajat un bar de zi –cafenea, dar fiindca era totusi cam rece afara mai ales ca pe zi plouase, noi am decis sa urcam sus la etaj.
Am inteles atat din diplomele si premiile expuse pe pereti, cat si de la ospatarita deosebit de amabila, ca doamna Danciu, este o vedeta locala in gastronomie, castigand nenumarate premii, cu retete traditionale si originale numai de dansa stiute, dar avand si un gust rafinat in ceea ce priveste amenajarea interiorului, intim, placut si cu mult bun gust a restaurantului, facandu-te imediat sa te simti ca acasa... Baza preparatelor din restaurant erau culese-produse chiar din propria gospodarie asa ca prospetimea si gustul deosebit dadeau savoare si rafinament mancarurilor in mare in parte traditionale si specific zonei Apusenilor.
Fiindca in restaurant se permite fumatul in interior, noi am ales o masa mai spre bucatarie si catre geamul spre curtea interioara, sa fim mai departe de ceilalti. Restaurantul nu este unul de lux, dar mesele erau curate, tacamurile si farfuriile la fel, pe pereti erau fel de fel de animale impaiate de ziceai ca esti intr-un restaurant vanatoresc, dar atomosfera era una placuta.
Dupa ce am dat comanda, fiindca eram cazati la pensiune, am primit si o afinata din partea casei, numai buna sa se aseze inaintea bucatelor si sa stimuleze sucul gastric pentru festinul ce avea sa urmeze.
Ciorbele, fiecare dintre noi a luat un alt tip asa incat sa le sa le gustam si incercam pe toate, a durat cam mult pana le-au adus, asta s-a intamplat de fiecare data si niciodata nu am inteles de ce, portiile destul de mari, indestulatoare, dar asteptarea a fost rasplatita de gusturile incantatoare care ne-au gadilat papilele gustative si mai apoi la felul doi alte preparate care au facut restaurantul celebru in zona, dar si placintele motesti (3 lei buc) care au incheiat dezmatul culinar.
Dintre preturi asa cum imi amintesc: ciorba de pui a la grec (placerea fetitei) delicioasa, 7,5 lei, ciorba de pui cu taitei de casa (placerea mea-super delicioasa) 7.5 lei, ciorba de fasole 5 lei, ciorba de legume 5 lei, ciorba de vacuta 9 lei.
La felul doi preturile plecau de la varza calita (4 lei) cu mamaliguta (3 lei), sau garnitura de pilaf cu ciuperci (5 lei) pana spre 10-12 lei cartofi pai cu friptura de porc, pui sau snitel, la 20 de lei platourile cu preparate de carne din care se saturau lejer 2-3 persoane si tocanita moteasca cu mamaliguta.
Pe parcursul sederii noastre acolo am servit masa la restaurant (nu am avut-o inclusa) si mereu am observat turisti care se opreau din drum doar sa serveasca masa si chiar localnici, dar si un grup de tineri francezi care erau cazati in alta parte si veneau aici sa manance.
Servirea a fost de fiecare data multumitoare si se incadra in limita rabdarii si apetitului nostru, uneori cand veneam din plimbare, ne opream prima data sa dam comanda apoi mergeam la camere sa ne spalam si sa ne schimbam si cand ne intorceam la restaurant, dupa o perioada pe care o invatasem deja, imediat ne era servita si masa.
Siropul din muguri de brad, primit la fel din partea casei, a ajutat si el la digestie si ca sa nu il lasam numai pe el la treaba, am multumit frumos pentru masa, am platit un pret absolut rezonabil si realist pentru calitatea preparatelor si porneam asa pe jos sa exploram un pic imprejurimile.
Va doresc concedii placute oriunde v-ati afla, iar celor care inca nu au ajuns inca, macar sansa de a visa... Multumesc.
Trimis de alunelu69 in 10.12.14 22:48:10
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în GÂRDA DE SUS [AB].
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (alunelu69); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Feb.2024 [Restaurant pensiunea Mama Uța] Dezamagitor — scris în 04.02.24 de Roxana35 din ARAD
- Jul.2023 [Autoservire La Marian [Dobrești]] Autoservire "La Marian" — scris în 17.11.23 de Chloe din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2021 [Restaurant pensiunea Mama Uța] Dezamagire totala — scris în 24.08.21 de ux122129 din BUCUREșTI
- Aug.2020 [Restaurant pensiunea Mama Uța] Dezamagire totala Restaurant Mama Uta -Garda de Sus — scris în 17.08.20 de ciprian.mada din PALEU [BH] - nu recomandă
- Jul.2020 [Restaurant pensiunea Mama Uța] Evitați să mancați la celebra„Mama Uța'! — scris în 15.07.20 de ileana20 din BALOTEşTI [IF] - nu recomandă
- Aug.2019 [Restaurant pensiunea Mama Uța] Uța — scris în 11.05.22 de Mioritik din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Aug.2018 [Restaurant pensiunea Mama Uța] Dezamagire totala Restaurant Mama Uta -Garda de Sus — scris în 11.08.18 de Cla123 din BUCUREşTI