GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Pe unde am mâncat în Tivoli
TIPĂREȘTE
URMARE de aici
Mama molie către copilul mofturos:
„Cine nu papă ciorăpel, nu primește mohair!”
Observ că Tivoli nu are prea mult succes; nu-i nimic, mie mi-a plăcut mult, așa că vă ofer un supliment 😊. Cine știe, poate convertesc pe cineva la cultul Sibilei!
Imaginea emblematică a orașului este cea din P1-P2; cam oricine a intrat într-un muzeu de artă a văzut un tablou, pictat prin secolul al XVIII-lea, care are ca temă Templul Vestei. A devenit așa de popular datorită Marelui Tur, călătoria inițiatică prin Europa pe care o făceau tinerii aristocrați (în special britanici, dar și germani, scandinavi, ulterior americani), care avea „stație” obligatorie în Tivoli. Unii dintre acești „turiști” aveau preocupări artistice, alții plăteau pictori italieni să realizeze pentru ei lucrări în care să apară locurile preferate.
De fapt, sunt două temple, construite foarte aproape unul de celălalt, pe buza unei stânci spectaculoase care domină superbul parc Villa Gregoriana. Templul circular (atribuit în mod tradițional Sibilei Albunea sau zeiței Vesta) este, după cum spuneam, cel mai faimos și cel mai bine conservat monument din Tivoli. Este construit în secolul I î. Hr. și păstrează 10 din cele 18 coloane corintice originale. Templul dreptunghiular, numit Templul Sibilei, este mai vechi, din secolul al II-lea î. Hr. Din păcate, s-a conservat în condiții mult mai proaste, mai stau în picioare doar două dintre coloanele fațadei principale și trei pereți.
În P4 vedeți cum arătau în antichitate, iar în P6-P7 cum arată în prezent. Faptul că, după mai bine de două mii de ani, s-a păstrat din ele chiar și atât, se datorează transformării lor în biserici creștine în timpul Evului Mediu. Templul Sibilei a funcționat ca Chiesa di San Giorgio încă din anul 978, treaba asta protejându-i zidurile de la a fi total demantelate pentru materiale de construcție.
Cele două temple se pot admira chiar la ieșirea din Villa Gregoriana. Dar există și o altă cale: venind dinspre centru pe Via della Sibilla, o stradă care merge pe coama îngustă, cu prăpastie atât în stânga, cât și în dreapta, care conduce către extremitatea nordică a orașului. Pe stradă nu realizezi neapărat că te afli pe creastă, deoarece s-au construit palate (în sens tiburtin 😇) pe ambele sale laturi. La un moment dat, însă, o râpă poate fi trecută doar folosind un pod medieval, Ponte di San Martino (P14-P15), iar pe partea stângă se deschide priveliștea din P12-P13. Pentru a vedea ruperea de pantă din dreapta, P22, trebuie să intrați la
Ristorante Sibilla
Adresa: Via della Sibilla 42, 00019 Tivoli
Site: ristorantesibilla.com sau pe FB
Google: 4,7/5 (2200 recenzii) maps.app.goo.gl/ucZaXwvcyj874oVN7
Ideal ar fi să aveți și o rezervare, dar noi am fost primiți fără, și încă într-o seară, pe la 7:30 (poate că la amiază e ceva mai liber). E deschis de marți până duminică, pentru prânz (12:30 - 15:00) și cină (19:30 - 22:00).
Sibilla este un restaurant istoric de lux din Tivoli. Este faimos pentru locația sa spectaculoasă pe vechea acropolă, unde poți lua masa afară, sub o glicină centenară, având vedere directă spre celebrul Templu al Vestei și spre Templul Sibilei. Funcționează încă din anul 1720 în aceeași clădire de lângă cascadele impresionante din Villa Gregoriana, oferind o combinație unică de istorie antică, bucătărie italiană rafinată și atmosferă romantică.
Regi, împărați, artiști și tot felul de personalități, de la Frederic William al III-lea al Prusiei la Gabriele D’Annunzio, de la Prințesa Margaret la Neil Armstrong și chiar Împăratul Hirohito al Japoniei, au trecut pragul Ristorante Sibilla de-a lungul celor trei sute de ani de existență, atrase de atmosfera exclusivistă și încântătoare pe care niciun alt loc din lume nu o poate egala.
Așa se laudă ei, asta citiserăm și noi atunci când am căutat un loc pentru a lua cina în prima seară în Tivoli. Aveam și un plan B, în cazul în care nu ne-ar fi primit – am apelat la el în cea de-a doua seară.
Încep cu concluzia: probabil este cel mai bun restaurant în care am mâncat. Adică, am mai fost în locuri lăudate, dar m-am simțit acolo nelalocul meu, cumva ca la un spectacol unde nu particip la acțiune, pe scenă, ci doar privesc din stal. Aici am fost un om ca toți oamenii, care a luat cina într-un loc în care își permitea să fie și care s-a bucurat, timp de o oră și puțin, de fiecare clipă.
Am intrat pe poarta de la numărul 42, am spus că nu avem rezervare, am fost rugați să așteptăm puțin și, după ce a verificat, un chelner ne-a însoțit, prin sala restaurantului, în curtea din spate. Toate pozele le-am făcut fără a mă ridica de la masă, așa că puteți privi această curte cu ochii mei 😊. Mesele de sub glicina seculară (P19) erau rezervate de un grup care sărbătorea ceva, dar poziția din fața Templului Vestei mi-a convenit cu mult mai mult.
Au fost aduse repede meniurile (în engleză). Am comandat două beri artizanale (diferite, excelente ambele – că am gustat și dintr-a doua 😉), câte un fel principal și, la final, un tiramisù și încă ceva, nu mai țin minte ce, parcă lemon cake (nu am pozat deserturile). Am primit la început, din partea casei, o pastă de măsline cu pâinici calde, delicioase.
Porțiile – departe de a fi generoase, dar mâncarea a fost absolut genială. Eu am cerut rață la cuptor cu piure și portocale (P26). Cu ocazia asta am aflat ce înseamnă l’arrosto: literal, e „friptură” și termenul este folosit pentru orice porție de carne gătită la cuptor sau la foc mic. Spre deosebire de grătar, arrosto presupune gătirea lentă a unei bucăți mari de carne (vită, vițel, porc sau pasăre), adesea rumenită mai întâi în tigaie cu ulei, ierburi aromatice și vin alb, apoi coaptă la cuptor până devine extrem de fragedă. Se servește tăiată în felii subțiri și, aproape întotdeauna, însoțită de un sos dens obținut din sucurile lăsate în timpul preparării (numit fondo di cottura). Iar în P27 este pulled beef: friptură de vită gătită lent, servită alături de mini-porumb, morcovi și puncte de piure de mazăre.
Nu trebuie să mai spun că chelnerii aveau șervet pe braț, vorbeau cu deosebită politețe și se mișcau repede. Mai greu a venit, la final, nota – înțeleg că asta e politica oficială, pentru a nu zori clienții să plece și a-i lăsa să se mai bucure de atmosferă. După cum puteți observa în P29, prețurile sunt de maxim bun simț pentru un astfel de restaurant.
Dacă ajungeți în Tivoli, nu îl ratați! Și aproape aș spune că merită drumul până în oraș doar pentru a mânca la Sibilla. De fapt, reformulez: pentru a respira la Sibilla.
La Fornarina
Adresa: Piazza Palatina 8, 00019 Tivoli
Site: pizzerialafornarina.it/ristorante
Google: 4,3/5 (1900 recenzii) maps.app.goo.gl/AteMYcTC1C5oshJs9
Aici am luat cina în cea de-a doua seară. Să nu credeți că, dacă e un restaurant popular, se poate veni fără rezervare: dacă nu dădeam de o ospătăriță româncă amabilă, rămâneam nemâncați. La fel dacă veneam mai târziu: am ajuns la 19:30 și am primit masa din P46, cea din spatele doamnelor, cu condiția să o eliberăm într-o oră, că e rezervată la 20:30. De altfel, din ultimele poze vă puteți da seama cât de tare s-a aglomerat pe măsură ce a coborât soarele.
La Fornarina este, de fapt, o pizzerie în care mai poți comanda și alte chestii. Eu am luat pizza, iar doamna – carbonara (dar nu spaghete, ci un soi de tăiței de casă, am aflat că se numesc „pici” ). De băut – aperol spritz, că eram în Italia. Și am primit, la început, niște chipsuri din partea casei.
Domnișoara care poartă cască în P43 livra pizza la domiciliu. O oră, cât am stat noi acolo, a făcut trei drumuri. Părea a fi chiar italiancă.
Sigur, prezentat după Sibilla, Fornarina nu are niciun haz. Dar mi s-a părut un restaurant bun, unde se mănâncă bine, la prețuri mici.
___
Dacă suntem sănătoși, veți mai citi despre Tivoli 😊
AmFostAcolo fără reclame?
- Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
- Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult
Trimis de adso in 30.08.26 00:33:31
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în ITALIA.
11 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (adso); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
11 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Rog așteptați...
Mutat în rubrica "Unde mâncăm în Tivoli? , TIVOLI" (nou-creată pe sait)
@adso: Dacă mai este cineva curios 🙃:
Cultul sibilelor reprezintă una dintre cele mai fascinante instituții oraculare ale Antichității greco-romane, bazată pe venerarea și consultarea unor femei-profet (sibile) considerate canale de comunicare directă cu zeii, în special cu Apollo. Spre deosebire de Pitia de la Delphi, sibilele nu aparțineau unui sanctuar centralizat, ci erau preotese itinerante sau locale răspândite în întregul bazin mediteraneean.
La început, „Sibila” a fost tratată de scriitorii antici (precum Heraclit) ca un singur personaj legendar. Ulterior, termenul a devenit un titlu religios pentru o întreagă categorie de profetese. Varro, un învățat roman, a identificat 10 sibile principale, cele mai renumite fiind cea Delfică, cea Persană, cea Eritreeană și, mai ales, Sibila din Cumae.
Transa profetică: În timpul ritualurilor, sibilele intrau într-un delir extatic (spasme furioase și halucinații), fiind posedate de divinitate. Cu glasul schimbat, ele recitau profețiile.
Forma oracolelor: Mesajele divine erau enunțate în versuri (hexametri grecești) și erau faimoase pentru caracterul lor obscur, ambiguu și greu de descifrat.
Pe acropola orașului Tivoli (vechiul Tibur din perioada romană) există un celebru ansamblu arheologic dedicat sibilelor.
@adso: Eu unul funcționez pe principiul comparației. Și bănuiesc că nu numai eu. Adică, ceva de genul... ne-ai dat două porții mari de profiterol și după aceea ne-ai îmbiat cu ceva brocoli. Sunt convins că pentru tine au fost trei și cu prezentul articol, patru porții de profiterol. Poate doar gramajul să difere puțin.
Mi-a plăcut atitudinea care rezultă din primul paragraf al prezentului articol și evident, sau mai bine zis logic 
, mi-a plăcut și ce-am citit după primul paragraf. Asta înseamnă că nu te-ai descurajat și că o să ne încânți în continuare cu povestiri din preumblările tale.
Și tot pe principiul comparației, în timp ce citeam, mă gândeam la o cină simultană, tu cu soția la Sibilla, iar eu pe terasă la mine. Să nu râzi de comparația mea, așa funcționez eu . Cum o dau, cum o-ntorc... 1-0 pentru tine. Adică ce vreau eu să spun e că, fără nicio îndoială merită din când în când o ieșire de-asta, la un restaurant select, cu o mâncare bună, cu servicii de top și cu împrejurimi pe măsura.
De obicei nu mă uit pe fotografiile cu extrase din meniu. De data asta m-am uitat, pentru că nah, profesor de muzică fiind, probabil ți-a fost greu să faci totalul (glumesc, bănuiesc motivul) și am constatat, atât cât am putut să apreciez eu, că mare diferență între Sibilla și terasa La Cocoșul Amărât din Mamaia, în plin sezon, n-ar fi.
O singură întrebare mi-am pus la final. Soția ta chiar s-a săturat cu ce-am văzut în P41 c-a mâncat?
@adso: Și o completare, după ce-am citit și ecoul tău consistent și interesant, coroborat tot cu primul paragraf. Pe mine unul, nu mă” convertești” la cultul Sibilei sau al Sibilelor 
. Am o vagă bănuială că nici grecilor și nici romanilor nu le era străin canabisul sau mai știu eu ce alte ierburi din familia asta, a halucinogenelor. Și probabil, înainte de” muncă” Sibilele astea stăteau la un cola și-un joint, știu eu, cu cine le poruncea prezicerile sau cu cine le trasa să facă ce aveau ele în fișa postului să mai facă.
În schimb m-ai” convertit” de ceva timp la a citi scrierile tale. Pentru că citind ceea ce scrii tu aici, m-am convins că dictonul” omul cât trăiește, învață” , chiar e adevărat. Multe lucruri interesante am aflat, m-am” plimbat” prin locuri prin care nu știu dacă voi avea vreodată posibilitatea să ajung și cel mai adesea am avut o dimineață relaxantă la o cafea sau o seară care mi-a schimbat starea de spirit după o zi grea de muncă.
@Pușcașu Marin: Acum, nu e mare secret: scriu mai mult pentru mine, decât pentru cei care citesc. Sigur că mă interesează părerea voastră, că mă bucură când primesc validare și mă întristează când un articol de-al meu nu stârnește interes. Pentru că, dacă l-am publicat, înseamnă că a trecut testul meu, am fost eu mulțumit de el; țin la fiecare dintre cele, iată, peste 200 de articole de aici, și am în minte „chinurile facerii” pentru fiecare dintre ele.
Dar... temele se impun ele, nu le caut și nu le decid eu. Am o minte ciudată, niciodată nu urmăresc un singur fir, am zeci de chestii la care mă gândesc simultan. Dacă o ideea cere ea să fie pusă pe hârtie (mă rog, să zicem așa), las altele deoparte și mă ocup de proiect. Și, dacă nu-mi place ce iese, aia e, se adaugă o nouă ciornă în folderul Diverse (care ocupă cea mai mare parte a partiției D).
@Pușcașu Marin:
” Și probabil, înainte de” muncă” Sibilele astea stăteau la un cola și-un joint, știu eu, cu cine le poruncea prezicerile sau cu cine le trasa să facă ce aveau ele în fișa postului să mai facă.
Cel mai probabil!
” chiar s-a săturat cu ce-am văzut în P41 c-a mâncat?
De obicei, la ea desertul e baza. De multe ori felul principal e doar plătit, nu și mâncat. Pastele îi plac, așa că a fost bine așa.
Nu mai țin minte, însă, dacă în seara aia am luat sau nu desert. Eu fac poze la începutul mesei, dar apoi uit de telefon, deci partea asta rămâne „neilustrată” de cele mai multe ori. Știu că eram cumva presați de timp, însă amănuntele mi-au ieșit din cap.
” În schimb m-ai” convertit” de ceva timp la a citi scrierile tale.
Săr’mâna!
” Asta înseamnă că nu te-ai descurajat și că o să ne încânți în continuare cu povestiri din preumblările tale.
După cum vezi, am revenit la Tivoli după mai bine de un an. Fii sigur că va fi la fel și în cazul Peru-ului. De altfel, e aproape gata al treilea articol, luni-marți va apărea și ăla.
@adso: M-ai prins cu” chef” de vorbă plus că am liber de la stăpânire în dimineața asta . Știi cum văd eu treaba asta cu trezitul interesului către cei ce citesc ce scrie fiecare aici? Merg pe intuiție, pentru că sincer, n-am stat să verific niciodată. Părerea mea e că dacă iei un articol care ție ți se pare că n-a stârnit interesul la care te așteptai, o să constați că cei care l-au apreciat reprezintă măcar 90% dintre cei care au apreciat și un articol pe care tu îl consideri apreciat.
Ceea ce e mare lucru, dacă mi se îngăduie să-mi dau cu părerea. Adică să ai în spate 20-25 de persoane care citesc fără excepție tot ce scrii, înseamnă că ai convins acei oameni că merită să citească ceea ce scrii tu, au ce învăța, au ce vedea și pot visa să ajungă acolo unde ai ajuns tu.
Am citit de-a lungul timpului” reproșuri” din partea celor ce scriu că ceilalți nu apreciază munca lor, timpul pe care l-au pierdut scriind un articol. E adevărat, e muncă să scrii un articol. Nu numai simplul tastat al cuvintelor, ci și timpul cu documentarea, alegerea fotografiilor etc. Dar... și cel care citește consumă din timpul lui . Mergem pe ipoteza că citește, nu doar votează un articol pe principiul ăla... de reciprocitate.
Au fost perioade în care un articol strângea lejer 50-60 de aprecieri. Însă era perioada în care erau multe persoane care intrau regulat aici, AFA era un mic” drog” . Timpul a cernut, din diverse motive. Eu regret enorm că nu mai am posibilitatea să citesc articole scrise de persoane care pur și simplu te vrăjeau cu ceea ce povesteau. Însă mă bucur, în același timp, că încă există destule persoane care mă fac să las deoparte ce am de făcut, doar ca să citesc ce-au publicat aici. Acum e ca fondo di cottura . A” fiert” ce-a” fiert” ” sosul” AFA și... mergem înainte.
Fii” egoist” , prietene. Scrie pentru tine, iar ceea ce nu merge în folderul ăla de l-ai botezat Diverse, pune-l aici. E mare lucru pentru unul ca mine să mai poată citi ceva de calitate pe net în ziua de azi. Nu prea scriu eu despre vacanțele mele (dar sunt bun la sfaturi pentru alții), însă timp pentru un ecou voi găsi să scriu. E un fel de-al meu să spun un mulțumesc cuiva care mă scoate din rutina zilnică.
@Pușcașu Marin: Eu am vorbit despre „interes” , nu de „apreciere”. Asta unu; doi: nu mă plâng de nimic!
Ai dreptate: de votat - votează un grup restrâns de persoane, din ce în ce mai restrâns, dintre cei care și-au creat (și păstrat) obișnuința de a deschide site-ul zilnic sau aproape zilnic. Mă bucur că mai bine de 20 de utilizatori din acest grup de, poate, 50, mă onorează în mod constant cu votul lor - le sunt recunoscător pentru asta 🙏, mă simt apreciat. Mai ales că sunt oameni pe care îi respect: pe unii i-am cunoscut personal și mi-au făcut o impresie grozavă, pe alții nu îi știu decât după articolele sau ecoourile scrise, pe care le aștept mereu cu nerăbdare (sau le caut și le citesc pe cele vechi).
Interesul se vede în vizualizări, în ecourile primite și, oarecum, în voturile neașteptate, cele venite de la persoane cu care nu interacționez în mod obișnuit. La Peru, astea sunt la nivel dublu+ față de Tivoli.
Ceea ce nu înseamnă că, dacă dorința mea de la un moment dat e să scriu despre Tivoli și nu despre Peru, ea nu va prima în fața eventualelor voturi / vizualizări pierdute. Tocmai pentru că, în primul rând, scriu pentru mine.
Și... bine ar fi să facem cu toții la fel. Așa, aș avea ocazia să citesc mai des articole de-ale tale. Pot fi despre Ploiești sau Valea Călugărească, să știi!
___
Parcă văd că are să ne „transfere” Admin ecourile la „Filozofări”
”Mama molie către copilul mofturos:„Cine nu papă ciorăpel, nu primește mohair!”
Simpatic bancul, 👍nu-l știam!...
Am să fac o glumă... pentru care-mi cer iertare din start și care - sper - să nu te supere
) înseamnă că tu ai mâncat „ciorăpel” când ai fost mic, dacă acum, adult fiind, ai căpătat „mohair” , servind masa într-un loc atât de special! 👌... (de pe net: Valea râului Aniene și Villa Gregoriana au fost propuse în 2006 pentru a fi incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO)
”mâncarea a fost absolut genială. Eu am cerut rață la cuptor cu piure și portocale! ... friptură de vită gătită lent, servită alături de mini-porumb, morcovi și puncte de piure de mazăre... la final, un tiramisù și încă ceva, nu mai țin minte ce, parcă lemon cake (nu am pozat deserturile)
Mă bucur pentru tine că ai ajuns acolo și că ți-a plăcut, dar mai ales că te-ai simțit - cumva - de-al locului! ... peisajul din jur este, într-adevăr superb👍😉 și n-a făcut decât să întregească masa regească de care v-ați bucurat!
”Încep cu concluzia: probabil este cel mai bun restaurant în care am mâncat. Adică, am mai fost în locuri lăudate, dar m-am simțit acolo nelalocul meu, cumva ca la un spectacol unde nu particip la acțiune, pe scenă, ci doar privesc din stal. Aici am fost un om ca toți oamenii, care a luat cina într-un loc în care își permitea să fie și care s-a bucurat, timp de o oră și puțin, de fiecare clipă
Cred că pozele de la P42 până la P48 sunt făcute la „La Fornarina” , nu la „Ristorante Sibilla” ... (sau greșesc )
Mi-a plăcut și completarea referitoare la sibile De la lecțiile de latină din liceu am reținut-o doar pe Cassandra, (fiica regelui Priam și a reginei Hecuba) prințesa-profet ale cărei profeții se adevereau, chiar dacă înainte de-a fi spuse nu erau crezute, cum a fost profeția „calului Troian” !
Te felicit pentru alegerea de a merge la Tivoli și de a ne „povesti” despre ruinele celor două temple, despre care nu știam nimic!... 
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- SOCIALs
AmFostAcolo® este marcă înregistrată