GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Un local deosebit
După experiență culinară deosebită atât din Chile, cât mai ales din Argentina, evident că una din atracțiile mele personale, în paranteză spus eu sunt un mare gurmand, era mâncarea din Brazilia.
Față de restaurantele de pe la noi, în marea lor majoritate a la carte, adică mănânci doar ce comanzi, aici în Brazilia s-au dezvoltat si alte concepte de restaurante, unele foarte interesante.
Primul dintre ele este foarte asemănător cu all inclusive de la turci și nu numai! Astfel sunt restaurantele cu preț fix. Aici vii doar dacă esti foarte înfometat și vrei să bagi mult și divers în tine.Totul este organizat pe stil bufet cu autoservire. Orice si oricât ai consuma plătești doar o taxă fixă! All you can eat! Nu am încercat așa ceva în Brazilia.
Un al doilea tip de restaurant, pe care de altfel l-am întâlnit și în Argentina era restaurantul unde achiti masa” por kilo” sau în traducere liberă la kilogram. Evident că și aici găsești tot un bufet cu autoservire. Îți pui în farfurie tot ce-ți poftește inima, aperitiv, supă, friptură, desert, iar apoi treci pe la casă unde îți este cântărită mâncarea. Absolut orice ai pune în farfurie, prețul per kilogram este același. Poți să mănânci pe săturate cu 6-7 USD, tot ce-ți poftește inima. Am mâncat la un așa tip de local în Argentina și a fost ok, în Brazilia nu am apucat. Trebuie precizat că băutura o plătești separat.
Ultimul tip de restaurant despre care vreau să vă vorbesc este churrascaria sau barbecue. Acesta este clar un restaurant de tip brazilian, dar care a fost împrumutat si de țările din jur. Eu am mâncat foarte bine după acest context în Ushuaia, Argentina si mi-a rămas gândul la acesta. Și aici plătești un preț fix. Tot așa ai o mulțime de mâncăruri aranjate pe standuri tip bufet, de unde te servesti singur, în special cu salate și cu garnituri. Dar punctul maxim de atracție al acestui tip de restaurant este grătarul. Cam la 5 minute vine pe la mese un ospătar cu diverse fripturi înfipte pe un băț. Dacă dorești îti pune o bucățică în farfurie. Și se rotesc așa până face stomacul tau bum. Și spune gata nu mai vreau. Pui, porc, vită, organe, miel, preparate vânătorești. Curcubeu pe cerul gurii, ce să mai vorbim!
Ei bine aici în Brazilia eram setat să mănânc la un asemenea tip de local. Evident că peste tot sunt si mai bune si mai rele, depinde cum ai noroc. O să dau mai târziu niscaiva amănunte.
În articolul de azi o să vă vorbesc si o să va recomand un local a la carte, unde ne-am simțit foarte bine si am mâncat pe săturate.
Cum v-am povestit în articolul anterior eram în prima zi prin Rio de Janeiro si era deja trecut de prânz. Evident că eram tare înfometați, după atâta mers pe jos, așa că n-am mai avut răbdare să căutam prea mult. Primul local acceptabil, cu lume multă , care ne-a ieșit în față, a fost si primul ales. Cert este că de data asta, a fost o alegere inspirată.
Bar Amarelinho Da Cinelandia este situat foarte bine in Praca Floriano, chiar în imediata apropiere a teatrului municipal. Înauntru au câteva mese si scaune de lemn, dar adevărata atracție este terasa. Duminica la ora 15 era aproape plină. E adevărat nici nu avea mare concurență prin zonă. Marea majoritate erau localnici brazilieni, după vorbă, după port.
Ne-am așezat la masă si am cerut meniul. Aveau destule oferte, dar când am zărit în meniu Churrascaria nu am mai stat pe gânduri si am comandat așa ceva. Evident fiind un restaurant a la carte, nu puteau avea churrascaria clasică, dar s-au adaptat și ei trendului. Churrascaria de la acest local a constat într-un platou cu un mix de cărnuri. Am avut pui, porc, vită și cârnat chorizo. A fost absolut delicios. Vita nu este chiar ca-n Argentina, dar totuși este bună și la ei. Acesta era un platou de trei persoane așa că a fost la fix pentru mine și pentru familia mea. În afară de platoul cu diferite feluri de fripturi, am mai primit un platou plin de orez, nelipsit de la meniurile lor, dar si un platou mare de cartofi prăjiți, evident preferații noștrii. Am mai primit si o mică salată asortată, cam de jumătate de persoană cu roșii taiate foarte mărunt, ardei iute si ardei gras. Foarte bună, dar cam mică. Bonus am primit un bol de fasole neagră, fasole care este delicioasă si este nelipsită de pe mesele lor. Acest platou de trei persoane a fost imens și evident nu l-am putut dovedi pe tot. Prețul a fost ok si anume 140 de reali, cam 150 de lei.
Partenerii nostri de călătorie au ales niste sandvișuri cu ouă, șuncă si brânză, mari cât o farfurie. Din spusele lor si acestea au fost delicioase.
Cu toate că aveau o ofertă de vinuri foarte mare am ales, fiindcă ne era tare poftă , am comandat o carafă mare de sangria. Vinul rosu folosit plus multitudinea de fructe adăugate, a făcut ca această sangrie, să fie foarte apreciată de meseni și consumată destul de rapid.
Toată distracția ne-a costat pe toți cinci 200 de reali brazilieni. Taxa de serviciu de 10% este deja inclusă în notă așa ca nu mai trebuie lăsat nimic.
Pentru cei care ajung pe meleaguri braziliene și vizitează capitala mondială a sambei, recomand cu drag acest local!
Trimis de robert in 30.09.19 09:02:56
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în AMERICA de SUD.
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (robert); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
rog melodia https://www.youtube.com/watch?v=YNSxNsr4wmA
mersi!
Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Apr.2024 [Restaurant Churrascaria Palace] La friptane și grătare în Rio — scris în 09.04.24 de elenaadina din GURA HUMORULUI [SV] - RECOMANDĂ
- Sep.2019 Trăscău și potol pe Copacabana — scris în 06.12.19 de robert din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jan.2019 Trei restaurante deosebite in Rio de Janeiro — scris în 28.01.19 de geop din BUCURESTI - RECOMANDĂ