Rio în pași de samba

TIPĂREȘTE

Cu vreo trei săptămâni înainte de zborul cel mare spre Rio am fost anunțat de compania Air France că mi s-a anulat zborul. Ups!!! Mi-au dat două variante. Prima era total inacceptabilă pentru că zborul plus transferuri ar fi durat în jur de 36 de ore, Extrem de mult. În schimb a doua varianta primită era cu compania KLM, în loc de Air France și era chiar un pic mai convenabilă chiar decât varianta inițială, în loc de 20 de ore am fi făcut doar 18 până la Rio. Evident că am ales a doua variantă, fără să stau prea mult pe gânduri.

Și a venit ziua mult visată și cu nerăbdare așteptată. La 4 dimineața scularea, la 5 dimineața eram deja la aeroportul Otopeni, iar la 7 a urmat decolarea spre Amsterdam. După aproximativ trei ore de zbor am aterizat în capitala Olandei, unde am mai avut de așteptat vreo patru ore, pentru a ne îmbarca spre destinația finală Rio de Janeiro. Urmau 12 ore de zbor destul de chinuitoare, dar timpul a trecut mai repede sau mai încet, în functie de fiecare. Dacă dormi trece extrem de repede, dar la dimensiunile mele e exclus așa ceva. Și totuși a trecut. La ora 19.30 pe ora Braziliei, 1.30 noaptea pe ora României am aterizat la Rio! Uraaa!

Formalitățile vamale au fost foarte succinte, parcă eram în Uniunea Europeană. Deschis pașaportul, pus stampila, zâmbit, altul la rând. Spun asta pentru că de exemplu prin Chile stăteam cam 15 minute în fața ofițerului vamal, care ne tot întreba una, alta!!!

Bagaje nu aveam ce recupera, pentru că am ales varianta de turism rapid, fără bagaj de cală. Fiecare aveam doar un rucsac de 8-9 kilograme fiecare, evident care să se încadreze în dimensiunile standard, ale companiilor aeriene.

După trecerea vămii erau case de schimb valutar, dar cu un curs destul de dezavantajos. Cu toate astea partenerii mei de călătorie au schimbat o sumă modică, pentru a avea de cheltuială. Eu și cu fii-mea ne-am oprit în fața unui stand de telefonie, cu intenția de a ne achiziționa o cartelă de net locală, fără de care e foarte greu sa te miști în ziua de azi într-o zonă nouă, necunoscută. Îmi spune prețul de 75 de reali brazilieni. Îi spun ok, vreau două. Știam că deja prețul e umflat, dar câștigul nostru de a le avea era mai mare. Atunci intervine fii-mea și întreaba cu nonșalanță dolari? Atât i-a trebuit vânzatoarei, că imediat a afirmat: desigur dolari!!! Ce să-i faci, lipsa de experiență, trebuie să mai treacă un pic și singură prin viață să învețe că nu întotdeauna oamenii sunt ceea ce par. Cu toate că tocmai scosesem cardul să achit, am zis pas tranzacției. Să dau 150 USD pentru două cartele telefonice? Mai bine vorbesc pe netul meu din țară! Vorba vine. Oricum eram deja avizați, că dacă nu esti atent, aici te fură cu zâmbetul pe buze sau mă rog te păcălesc.

Apropo 100 de reali= 105 lei, deci un curs foarte apropiat de al nostru.

Fiind un grup de cinci persoane nu puteam lua doar un taxi, așa că m-am gândit din țară, să rezolv cu transferurile. Astfel cu ajutorul booking am rezervat transfer tur retur aeroport hotel , la prețul de 220 de reali. Două masini la ducere, două la întoarcere. Din ce am văzut ulterior, s-a dovedit o alegere inspirată, în condițiile în care nu aveam net. Cu taxi am fi ieșit un pic mai scump, iar cu Uber mult mai ieftin, dar n-aveam net. De data asta am ales siguranța!

Ne-au așteptat cu o pancartă la aeroport, doar că mașinile au întârziat mai bine de jumătate de oră. A fost dealtfel singurul inconvenient, în rest au fost impecabili și ne-au așteptat ei pe noi.

La ora 21,30 sâmbătă seara am ajuns la hotel. Am făcut un duș rapid si am iesit în oraș, să cautăm un bancomat și să ciugulim ceva. Aici am avut primul șoc, pozitiv! Eram într-o zonă centrală, un fel de centru vechi al lor. Toate restaurantele, cârciumile, bodegile, cluburile, discotecile sau cum s-or mai numi ele, erau pline de lume. Lumea era ciorchine și pe trotuare, dar și pe străzile circulate de mașini, în fața cluburilor. Nu nu erau ieșiți la țigare, ci nu mai aveau loc înăuntru. În grupul nostru aveam o fumătoare înrăită, care a fost extrem de șocată când a văzut că în Brazilia, nu se fumează. Abia dacă am văzut vreo doi marinari bătrâni, ce fumau. De când s-a interzis în spațiile publice, marea majoritate s-au lăsat de fumat, au renunțat la acest viciu. Cel puțin așa am aflat ulterior, de la amicii din junglă!

Dar să revenim! Pe-afară era o atmosferă de sărbătoare, de ziceai că tocmai s-a terminat războiul si toată lumea a ieșit pe străzi să se bucure. Lumea cânta, râdea și dansa. Toată lumea, fără excepție! Așa ceva eu n-am mai întâlnit pe nicăieri.

Într-un final am găsit o benzinărie unde erau vreo zece bancomate, de unde am putut scoate 1000 de reali cu cardul meu Revolut. Cu acesta pot scoate în limita a 2400 lei pe lună fără niciun comision și la un curs foarte avantajos și am zis să profit de acest lucru. Altfel nu merită să scoti bani de la bancomat, atât din pricină de curs , cât și de comisioanele bancare.

Am mâncat ceva la un fast food local și apoi am zis să o luăm la pas spre hotel. Se făcuse deja ora 11 noaptea si din ce stiam eu putea fi periculos. Eram în prima zi într-un oraș străin, unde nu cunoșteam nimic.

Dar ce credeți că am putut face asta!? Cum, necum am intrat si noi într-un club si ne-am așezat cuminți la o masă și ne-am comandat câte o bere! Nu vreți să știți ce era acolo. Ba eu cred că vreți! ;) Atât fii-mea, cât și soția au exclamat într-un glas: Dirty Dancing. Pentru cei care au văzut filmul, stiu faza când europenii( mă rog americanii) au intrat într-un club de dans cubanez, unde toată lumea dansa și se distra și au rămas șocați. Exact așa era aici. Era o formatie locală care interpreta numai melodii braziliene. Toată lumea dansa. Și pe ringul de dans si pe la mese si chelnerii și barmanii. Toți știau versurile, toți cântau. Că erau tineri ori bătrâni, slabi ori grași, nu conta absolut deloc. Toată lumea râdea, cânta și dansa. O atmosferă absolut incredibilă. Să stea cineva să butoneze telefonul? N-ai să vezi așa ceva.

Și dacă prin alte țări localnicii se uitau urât la tine, dacă vroiai să dansezi cu ei, imediat pot da exemplu Sri Lanka, aici nici vorbă de așa ceva. Te luau imediat în rândul lor, ca și cum ai fi de-al casei. Și nu, nu râdeau de tine când vedeau că te miști ca un elefant! Excepțional mi s-a părul felul lor de-a fi, cum se distrează din tot sufletul, din toata inima de parcă mâine ar fi ultima lor zi de pe pământ.

Așa că îmi permit să fac o recomandare, fiți nebuni, faceți tot ce vă trece prin cap. O viață avem și e păcat să o irosim, doar cu griji și necazuri!

Cu chiu cu vai pe la ora 1 ne-am retras spre hotel si am căzut rupți după drum. La ora 8 dimineața eram deja la micul dejun și pe stradă încă mai erau petrecăreți. Petrecăreți pe care i-am auzit toată noaptea cum se distrau, chit că eram cazați la etajul al optulea.

După micul dejun am comandat două Uber, ca să ne duca la Cristo Redentor, renumita statuie a lui Cristos și considerată una din minunile lumii moderne. Drumul până acolo ne-a costat 14 reali și a durat vreo 20 de minute. Acolo jos era coadă la trenuletul ce te duce sus, la statuie. Am fost abordați de un nene care ne-a oferit o soluție mai rapidă și mai ieftină.

Cu toate că varianta cu trenuletul era mai funny, am ales varianta mai rapidă din lipsă de timp. Stăteam două nopți în centru Rio, dar am ajuns sâmbătă seara și aveam avion luni la 12. Deci doar o zi plină duminica.

Așa că am luat microbuzul. Ne-a dus la o casă de bilete, unde am plătit 35 de reali de persoană tur-retur , până în vârf. Așa credeam noi. De-acolo ne-a preluat un alt microbuz ce ne-a dus până sus, la o altă casă de bilete de unde se luau alte tichete, pentru a urca spre statuie. O mică șmecherie, ca să te taxeze de două ori.

Ăștia cu microbuzul ca să atragă turiști ne-au oferit și două opriri de 10 minute în așa numitele zone de miradores pentru a admira peisajul. Ăsta era bonusul lor față de trenuleț. Evident că am coborât din microbuz si am admirat peisajul.

Cum spuneam, ne-au dus la o altă case de bilete. Aici era deja o adevărată industrie, unde intrai printr-un super magazin de suveniruri, ca să-ți achiziționezi bilete. Comerțul bate-l vina.

48 de reali au costat aceste bilete. Apoi era programat, la o anumită oră, să te urci în microbuz. Era duminică dimineața și totuși era coadă , era nebunie. De altfel aici am văzut cei mai mulți turiști. Am urcat cu un nou microbuz, până la baza statuii. De acolo mai erau ceva trepte de urcat sau o puteai face cu liftul.

Am ajuns si la renumita statuie. Este absolut imensă. Te simți extrem de mic și de neajutorat lângă ea. Iar priveliștea de-acolo, asupra orașului este nemaipomenită. De-asta se si zice ca Rio este un oras deosebit, nu datorită arhitecturii deosebite a clădirilor, ci din pricina cadrului natural deosebit unde este construit. Munte, mare, dealuri, stânci, Cristo Redentor, Pao de Azucar... Foarte frumos.

Nu o să mai spun dat tehnice despre statuie, au spus destule cei ce au fost înaintea mea aici. As vrea să precizez un alt lucru. Incredibila lipsă de pioșenie a turiștilor în fața acestui simbol al creștinătății. Toată lumea, dar absolut toată lumea, printre care ne numărăm si noi evident, căuta doar cel mai bun unghi în care să faci poze cu statuia. Am fost și la imensa statuie a lui Budha din Hong Kong și acolo era altceva. Erau mulți localnici care se rugau sau doar se reculegeau în fața statuii. Aici nu era cazul. Era o mare de oameni , toți mari fotografi.

Aglomerația foarte mare din zonă ne-a făcut să nu facem prea mulți purici prin zonă. După 30-40 de minute am decis să mergem în oraș. Am coborât cu cele două microbuze, cam în jumătate de oră. Jos, neavând net, am ales să luăm două taxiuri, până în zona portuară.

Ne-a costat cam 40 de reali de mașină, un preț triplu față de Uber. Asta a fost o eroare de-a mea. Am ajuns duminica în Rio și totul era închis. Nu aveai de unde să schimbi bani, nu aveai cartelă de net. Astea așa ca strictul necesar. Dar nu te poți gândi la toate și imprevizibilul dă farmec unei excursii!

E momentul să fac o mică paranteză și să vă dezvălui ceva din organizare. Am observat că-n ultimii ani, parcă s-a schimbat profilul meu de turist. Unii ar spune că am evoluat, alții că am involuat. Nu stiu care-i adevărul si nici nu-mi pasă. Cert e că în afară de avioane, cazări și transferuri care trebuie să fie musai bine organizate, în rest îmi place să mă las în voia sorții.

Evident ca citesc mult despre ce-i de făcut și de văzut într-un nou loc vizitat și îmi setez în minte câteva obiective turistice, musai de văzut. Dar fac asta mult mai relaxat. Nu mai alerg ca disperatul de la un obiectiv la altul, ci doar văd la început obiectivul cel mai important și apoi mă pierd prin oraș. Merg la întâmplare pe unde mă duc pașii. Îmi place să mă pierd pe străduțe, care nu sunt trecute în ghidurile turistice, să cunosc oamenii locului, să mănânc împreună cu ei mâncaruri locale, să trăiesc pentru o zi sau mai multe ca un localnic. Dar să revenim, poate asta-i doar plăcerea mea vinovată. Am auzit că există si o denumire pentru așa ceva, turismul lent. Așa o fi.

Cert e că taxiurile ne-au lăsat în zona portuară. Fiind foarte cald ne-am luat câte o bere rece și ne-am savurat-o pe o băncuță în parc. În fața noastră trona o clădire futuristă, care adăpostea Museum del Maniana -muzeul de mâine , muzeul viitorului în traducere liberă. Și cum eu și cu fii-mea suntem pasionați de muzeele moderniste am decis să-l vizităm.

Intrarea costă 20 de reali, iar studenții au reducere la jumătate, dar doar cu dovada prezentată la fața locului. Cum am spus este o clădire futuristă si a fost inaugurat în decembrie 2015. Este situat în Plaza Maua și își propune să ne arate prin intermediul filmulețelor și jocurilor interactive cum s-a format pământul, cum a evoluat si ce trebuie să facem ca să-l păstrăm curat si eco în continuare. Nu își propune salvarea planetei, ci doar încearcă să facă vizitatorii să conștientizeze că depinde de fiecare dintre noi in parte, să avem o planeta eco, în care să putem conviețui cu natura.

Un muzeu interactiv, cu jocuri de sunet și lumini , cu multe jocuri interactive si cu filme documentare. A fost o experiență plăcută, vizita la acest muzeu. A fost dealtfel si singurul loc în care am auzit de la altcineva, grai românesc.

De aici am luat-o la plimbare pe chei. Am dat la un moment dat de un loc unde era mare animație. Cum, necum am intrat si noi înauntru și după ce am trecut de mai multe fitre de securitate, am constatat că ne trebuie bilet de intrare. Da ce era aici? Într-o mare hală industrială, amenajată acum modern , se ținea concursul mondial al băutorilor de bere. Ups interesant! Merem să luă si noi bilete, să vedem despre ce e vorba. Doar ca ne-am desumflat repede. Prețul era destul de prohibitiv si anume 70 de reali de persoană. Aveai si bere inclusă, evident. Numai ca noi eram cu fata care nu consumă așa ceva, încă! ;) Dacă era un preț modic am fi intrat să vedem despre ce e vorba, dar așa am zis pas.

Ni se făcuse cam fomică și am zis hai să căutăm un restaurant bun! Cum spre nord nu se întrezărea nimic, ne-am întors pe faleză spre sud. Mă asteptam să găsim ceva restaurante cu produse pescărești, dar nici vorbă despre așa ceva.

La un moment dat am trecut pe lângă muzeul marinei militare, care părea interesant. Erau acostate acolo diverse nave de razboi, chiar si submarine. Dacă aveam băiat sigur l-as fi vizitat, doar că eu am fată. ;)

După vreo doi kilometri de mers pe faleză, negăsind niciun restaurant , am decis să o luăm spre oraș. Eram într-o zonă de birouri si fiind duminică, părea părăsită. Pe –aici tronau o mulțime de oameni amărâti, oameni ai străzii. Parcă nicăieri prin preumblările mele prin lume, nu am văzut atâția.

După încă vreo 15 minute de mers hai hui, am dat de Praca Floriano, unde este situat si Teatrul Municipal din Rio. Aici era o zona mai turistică. Am găsit o terasă și am mâncat un prânz copios, alături de mai mulți localnici. Turiști ioc. Lume pe stradă foarte puțină, toate magazinele fiind închise. În imediata apropiere era si statia de metrou Cinelandia, asta însemna că hotelul nostru e destul de aproape.

După masa copioasă avută aici, am plecat pentru o sesiune de fotografii pe Escadaria Selaron sau scările Selaron în traducere liberă. Acestea sunt colorate în culori vii si este unul din principalele puncte de atracție din Rio de Janeiro. Pentru mine, care văzusem anterior Valparaiso unde tot orașul e așa desenat, nu însemnau mare lucru, dar pentru companionii mei da.

Este o zonă plină de artiști plastici, unde întâlnești mulți oameni nonconformiști. Mulți spun că e o zonă nesigură. Poate pentru că aici găsesc oameni altfel ca ei, dar mie nu mi s-a părut deloc acest lucru. Chiar am profitat si am făcut poze cu niste brazilience mai năzdrăvane! Păi cum să vin în Brazilia și să nu fac niscaiva poze cu braziliencele? Da e adevarat ce se spune, braziliencele sunt frumoase. Nu, nu toate, dar cele frumoase sunt absolut deosebite. Au un corp fenomenal. Și asta fară ajutorul chirurgiei estetice sau a altor trucuri femeiești, gen unghi sau gene false. Închei paranteza si stiu nu trebuie să-mi reamintiti, stiu ce am acasă. Dar n-am cum, trebuie să dau Cezarului, ce-i al Cezarului!

Obosiți după o zi lungă ,am ajuns la hotel, unde ne-am relaxat la piscina de pe terasa acestuia și am admirat priveliștea deosebită. A doua zi dimineața aveam transferul aranjat spre aeroport, la ora 9. Așa că după micul dejun am dat o fugă să vizităm Catedrala Metropolitană a orașului, care se afla în imediata apropiere a hotelului.

Pe numele ei complet Catedral Metropolitana de São Sebastião do Rio de Janeiro, aceasta este construită într-un stil total noncoformist. Aceasta are o formă conică și a fost inaugurată în anul 1979. Este absolut imensă având peste 100 de metri în diametru și aproximativ 75 de metri în înălțime. Poate găzdui până la 20000 de credincioși laolaltă. Frumusețea deosebită a clădirii construite în linii drepte, o dau vitraliile frumos colorate, care apar din loc în loc și merg până sus la cupolă. Este un tip de biserică futuristă. Unii spun ca s-au inspirat de la navele Apollo ca simbol al viitorului, alții că s-au inspiratie din trecut, de la piramidele mayașe. Oricum ar fi, dacă ajungeți prin Rio e musai să o vedeți. E absolut impresionantă.

Transferul spre aeroport a decurs foarte bine. Urmează zborul spre Manaus, cel mai mare oraș situat în mijlocul junglei amazoniene.

---

VIZUALIZĂRI: 1776 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI