SR. FADO // 'Cataplana' si ritmuri de 'fado', o seara de neuitat.

TIPĂREȘTE

M-am obisnuit sa evit superlativele in recomandarile mele si sa adaug "dupa parerea mea" atunci cand apreciez un anumit eveniment. Nu intotdeauna propriul entuziasm este impartasit de beneficiarul recomandarii si nu e placut sa constati ca efectul produs nu este cel dorit, ci mai curand dezamagirea celuilalt. De data aceasta ma voi dezice de regula pe care singur mi-am impus-o si voi recomanda un local in care am petrecut o seara minunata, o incantare muzicala si culinara.

Lisabona e un oras cu un farmec special, un oras al panoramelor, al stradutelor comerciale din apropierea oceanului, al pietelor largi impodobite cu monumente impresionante, al oamenilor binevoitori, al tramvaielor vechi si galbene.

Dar pentru a patrunde cu adevarat in atmosfera lui, e necesara o seara in compania muzicii "fado" intr-un restaurant din cartierul Alfama. E muzica de suflet a portughezilor. Am avut norocul sa descopar in documentarea premergatoare vizitei restaurantul "Sr. Fado" si sa-l selectez din multitudinea de oferte existente. Concertele au loc miercuri, vineri si sambata. Am facut din timp rezervarea prin mail (absolut obligatorie!) si am primit in scurt timp confirmarea ei.

Amplasamentul nu e in zona de trafic turistic intens, mai precis in apropierea ultimei statii a liniei albastre de meteou, Santa Apolonia. Gara cu acelasi nume te intampina la iesire, oceanul se vede in fata si atmosfera e mai curand periferica. Stiam ca destinatia este spre dreapta, am intrebat totusi un taximetrist unde este Rua Remedios si am primit confirmarea directiei.

Am intrat pe niste stradute inguste si dupa alte indicatii de orientare am reusit sa gasesc strada. Am pornit in cautarea restaurantului. Nu am gasit vreo firma impunatoare care sa indice existenta localului cautat, ci una modesta la numarul 176 langa care statea Duarte si privea trecatorii. L-am salutat si i-am spus ca am rezervare la ora opt. Mi-a raspuns amabil ca pot intra cand doresc. M-am interesat de ora inceperii concertului, doar acesta era scopul principal pentru care urma sa-i trec pragul. "Cand toti clientii vor termina de mancat, incepe muzica", a venit raspunsul, care mi s-a parut de bun simt. Acordurile instrumentelor si vocile artistilor, pe buna dreptate, nu trebuie sa se intersecteze cu zgomotul furculitelor, deci ora de incepere nu e fixa. Sotia sa, Marina era deja la bucatarie, urma sa o vedem mult mai tarziu.

Era inca devreme, marja de siguranta pe care o luasem ca sa fiu punctual si sa nu pierd rezervarea s-a dovedit prea mare si am continuat sa ma plimb pe stradute. Am intrat in alt local si am comandat o cafea. Era sambata seara si cativa localnici se adunasera in fata halbelor pentru a urmari cu pasiune meciul de la televizor.

Am revenit la "Sr. Fado" si am intrat. Cei doi soti, proprietarii, sunt cantareti profesionisti de fado. Nu exista ospatari, nici personal angajat la bucatarie. Ei (doar ei!) desfasoara toate activitatile pe care le implica o astfel de afacere. O afacere de mare succes, dupa cum se vede cu usurinta.

Restaurantul e de mici dimensiuni, are in total noua mese si poate gazdui cam 25 de persoane. La intrare, patronul-ospatar, echipat cu sortul corespunzator, ne invita sa ne alegem masa. Intra in vorba cu noi, ne intreaba de unde suntem. Aperitivele din partea casei sunt deja pregatite. Maslinele provin din ferma proprie - tine sa ne precizeze.

Ne ofera meniul si ne recomanda specialitatea casei, cataplana, mancare portugheza traditionala. Alegem varianta cu peste alb, nu cu fructe de mare. La intrebarea mea stangace (ca sa nu zic prosteasca) daca pestele e prajit sau la gratar imi explica cu rabdare despre procesul de preparare la aburi intr-un vas special. La capitolul bauturi, am preferat vinul casei alb la carafa celui imbuteliat. Mi-a precizat si de aceasta data ca e "vinul lui". In coltul din fata noastra sunt pregatite doua scaune pentru muzicieni.

Prin geamul care da spre bucatarie vedem sortul alb al Marinei, care se agita pentru deliciile culinare ce aveau sa urmeze. Incet-incet mesele se ocupa si usa glisanta care da spre strada se inchide. Mai incearca unii rataciti fara rezervari sa prinda un loc, dar e deja prea tarziu, sunt refuzati politicos, toate locurile sunt ocupate.

Patronul, vorbitor fluent de engleza si franceza viziteaza fiecare masa in parte, ia comenzile, dar nu in modul clasic si rigid cu care suntem familiarizati, ci printr-o conversatie continua cu mesenii din ce in ce mai vorbareti. Glumeste cu ei, intretine atmosfera, are grija sa nu lipseasca nimic. Totul functiomeaza ca un mecanism bine uns.

Isi face aparitia cel de al doilea instrumentist: cel cu viola. Chitara acustica se va afla in grija lui Duarte. Dar mai e pana atunci.

Apare si vasul cu portia uriasa pentru doua persoane. La ridicarea capacului se degaja aburii si mirosul ademenitor de "cataplana". In sosul de legume, scoici din belsug tin companie pestelui delicios peste care s-a presarat patrunjel. Alaturi, carafa cu vin alb, rece. In cos, painea de casa, productie - evident! - proprie. Lipsesc furculitele. "Oh, my god" - exclama Duarte cu mainile spre cer, mimand apocalipsa. Un mic incident transformat intr-o gluma.

Incepem sa ne delectam. Vinul casei e si el la inaltime. Mancam si bem. Am umplut si a doua farfurie din vasul cu capac. Mai comandam o carafa.

A fost bun. Duarte incepe sa debaraseze. Farfuriile si tacamurile dispar, dar carafele de vin care troneaza pe mesele din nou curate ne amintesc ca seara nu s-a terminat.

In sfarsit, apare si Marina, vocala si zambitoare. Bucatareasa cu sort alb s-a transformat in interpreta de fado cu rochie neagra. Se invarte printre mese si face cunostinta cu clientii. Muzicianul cu viola ocupa unul din scaunele goale si incepe sa acordeze instrumentul. Intre timp Duarte a terminat cu debarasatul, abandoneaza sortul si pune lumanari pe mesele curate. Stinge lumina. Ocupa cel de-al doilea scaun, ia chitara si incepe sa povesteasca despre istoria acestui gen muzical.

Incepe muzica. Dupa o prima piesa instrumentala facem cunostinta si cu interpreta vocala. Nu intelegem vorbele, dar vocea placuta a Marinei, melodicitatea limbii portugheze si explicatiile dintre cantece ne ajuta sa nu ne simtim straini. Ne invata refrene simple pe care le cantam in portugheza impreuna cu ea. Cuvantul "sarut" apare in unul din refrene. Indreapta degetul aratator spre masa noastra si intreaba in engleza cum se spune "kiss" in romana. Evident ca a retinut apartenenta nationala a tuturor participantilor.

Se face tarziu. Marina e inlocuita de un alt solist. Nu intamplator. Primii clienti cer nota de plata si e nevoie de cineva la casa de marcat. Comand o cafea. Putin dupa miezul noptii ne hotaram sa plecam. Nu e nici o graba, metroul din Lisabona functioneaza pana la ora 1, statia e la 5 minute, acum deja stim drumul.

Achitam nota, o noua confirmare a faptului ca bun si ieftin nu prea merge (spre deosebire de scump si prost, care e o combinatie posibila).

In final, iata esentialul pentru cei care nu au avut rabdarea sa citeasca toata povestea:

"Sr. Fado", Alfama, Lisabona, Rua Remedios 176, metrou linia albastra, statia Santa Apolonia (ultima). Specialitatea casei: Cataplana. Muzica fado: miercuri, vineri si sambata. Rezervare obligatorie. Nerecomandat amatorilor de chilipiruri.

Drum bun, pofta buna si auditie placuta!

---

VIZUALIZĂRI: 4830 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI