3 picături într-un ocean... gastronomic

TIPĂREȘTE

Ne-am oprit prin multe locuri din Istanbul în scop de realimentare, fie pentru o masă mai consistentă, stropită corespunzător, fie pentru un dulce tradițional sau doar o cafea. Mă gândisem inițial să vă scriu despre toate, dar probabil ar ieși un maxim talmeș-balmeș, așa că azi voi fi selectivă: am să vă prezint doar 3 locuri, fermecătoare toate; oricare din ele ar merita un popas, din motive atât de diferite! Unul, pentru rezonanța sa istorică, altul pentru atmosferă, iar celălalt pentru excelentul raport calitate/preț. Să le luăm pe rând.

După cum bănuiți, se află chiar în incinta Gării Sirkeci, punctul terminus al celebrului traseu feroviar ce străbătea întreaga Europă la finalul sec. 19 – începutul sec. 20. Conform Wikipedia, Orient Express este numele unei linii de cale ferată de lungă distanță, pentru pasageri, inființată în 1883 de Compagnie Internationale de Wagon-Lits, după modelul american și operată de Compania Pullman. De la început a fost gândit ca un serviciu de lux, iar celebritatea i-a sporit și mai mult după publicarea romanului Agathei Christie, Crima din Orient Express – scris, în mare parte, chiar la una din mesele restaurantului gării.

Citisem într-un ghid turistic despre acest loc, eram foarte curioasă și, drept să spun, am făcut în așa fel încât să ni se facă foame prin preajma lui ????. Cei ce cunosc, cât de cât, Istanbulul, știu că celebra gară se găsește în apropierea portului Eminonu, fiind și azi perfect funcțională. Restaurantul se află pe o latură a vechii și frumoasei clădiri și poate fi accesat fie de afară, fie din gară. Noi am ales a doua variantă, ocazie ce ne-a permis să admirăm decorațiunile deosebite, de certă factură orientală, dar și să interacționăm cu câteva pisicuțe planturoase ce-și făceau veacul pe-acolo...

Restaurantul are două terase, una pe peronul gării, cealaltă înspre exterior; amândouă ambienturile mi s-au părut la fel de spectaculoase, dar am ales-o pe cea de afară, pentru simplul motiv că mesele de aici păreau mai pregătite pentru oaspeți – fețe albe, de bumbac, șervețele, recipiente cu sare și piper. Aidoma meselor din interiorul restaurantului. Desigur, am fost însoțiți de un chelner îmbrăcat la patru ace, așa cum cere eticheta unui loc de asemenea anvergură, ce ne-a aprovizionat rapid cu meniuri și a completat aranjamentul cu farfurii, tacâmuri și pahare.

Am ales mai multe chestii, nici n-are rost să spun cine, ce și cum, că oricum am gustat toți din toate. O salată de crudități (varză albă și roșie, tomate, castraveți și pătrunjel), o salată de vinete coapte, ruladă de pui tăvălită prin pesmet, plăcințele cu brânză, un soi de ghiveci la caserolă și o porție de şiş kebab. De băut, câte o bere Efes. Băuturile le-am primit rapid, iar până a venit și mâncarea, am avut timp să inspectăm interiorul restaurantului, profitând de faptul că eram singurii clienți (și la fel aveam să rămânem până la final, lucru ce m-a mirat nespus; anticipând un pic, presupun că prețurile un pic cam mari ar putea fi vinovate de penuria de clienți).

Pereții sunt acoperiți aproape în întregime cu fotografii, desene, vechi afișe publicitare sau tăieturi din ziarele vremii; un adevărat muzeu, căruia merită să-i acorzi atenție pe îndelete. Am descoperit-o, desigur, și pe doamna Agatha la masa ei de lucru ????... Atmosfera destul de sobră a restaurantului este înveselită și împrospătată însă de numeroase plante verzi răspândite peste tot, precum și de un aranjament cu pietre și cu o mică fântână cântătoare.

Felurile comandate aveau să ne vină pe rând, pe măsură ce erau gata. Salata de vinete a fost interesantă, destul de light, vinetele păreau coapte în cuptor, pasate împreună cu un pic de suc de roșii și condimentate discret; separat, pentru ele, am primit un bol cu sumac și ulei de măsline, precum și un coș de pâine. Bune, dar tot ale noastre sunt mai bune! ???? Delicioase și restul mâncărurilor... Kebab-ul aromat exact cât trebuie, însoțit – după obiceiul turcilor, și nu numai – de mai multe feluri de carbohidrați: orez, cartofi, legume (un sfert de roșie și un ardei verde prăjit). Deserturi n-am comandat, că nu mai aveau loc deocamdată. Am plătit cu cardul aproape 300 lire și ne-am declarat mulțumiți. Eu cred că merită un popas aici, măcar de-o cafea și de savurat atmosfera locului...

Adresa: Ahırkapı Cd. No. 38. Foarte aproape de hotelul nostru și la doi pași de o veche fântână din marmură albă (Akbıyık Çeşmesi) și de un superb conac otoman, în care s-a născut, în 1778, Ismail Dede Efendi, un compozitor din ordinul Mevlevi (al Dervișilor Rotitori). În fața restaurantului este un spațiu un pic mai larg (lucru neobișnuit pentru centrul vechi al Istanbulului), organizat ca o mică parcare, în care încap 4-5 mașini. Am remarcat că există un tip care stă mereu acolo, probabil angajat special să supravegheze autoturismele. Deschis pentru prânz și cină (restaurantul, cum ar veni!).

La oamenii ăștia rămăseserăm cumva datori, căci atunci când am sosit în Istanbul, ne-au permis să ne lăsăm mașina în parcarea lor, cât am mers pe jos și ne-am căutat hotelul. Drept răsplată, am decis ca într-una din seri să mâncăm la ei, mai ales că ne plăcuse și cum arăta cârciumioara, ca să nu mai zic de ideea de a savura câte ceva din darurile mării! Așa că i-am dedicat cea de-a treia noastră seară în Istanbul. N-am făcut rezervare în prealabil, ne-am dus destul de devreme și am găsit fără probleme o masă pe terasa de afară.

Restaurantul se găsește la parterul unei clădiri cu 3 niveluri (etajele par să dețină camere de închiriat). Am aruncat un ochi și înăuntru; destul de banal, doar câteva decorațiuni cu tentă marină. Terasa însă mi s-a părut absolut încântătoare, cu mesele și scaunele de lemn, vopsite în albastru sau alb, acoperite cu materiale textile în culori vesele și cu jardinierele cu flori ce delimitează latura dinspre stradă. În plus, seara se aprind becuri multicolore ce luminează firma cu denumirea locației, desfășurată deasupra intrării.

N-a trebuit să așteptăm deloc pentru a fi băgați în seamă; turcii sunt foarte eficienți din acest punct de vedere. Am primit meniuri și, precum ne așteptam, oferta era preponderent formată din pește și fructe de mare. Prețurile pe măsură, dar și pentru asta eram pregătiți... psihic ????. S-au comandat următoarele: ciorbă de pește, calamari pane, barbunei la grătar și o mâncărică făcută la cuptor, din amestec de fructe de mare. Pentru „stropit”, am împărțit o sticlă de roze.

Surpriza cea mare a fost să primim, odată cu vinul, 4 boluri cu aperitive din partea casei: măsline, humus și încă două chestii tartinabile, una cu brânză, cealaltă pe bază de roșii. Și un coș cu felii de pâine prăjită. Dacă am fi știut, n-am fi comandat atâta mâncare, că aproape ne-am săturat numai cu antreurile!... Mai ales că erau foarte bune, iar nouă foarte foame. Vinul rece și aromat... Seara călduță, de vacanță... Ce ți-ai mai putea dori?!

Desigur, n-au întârziat mult nici felurile principale. Ciorba (știați că am „împrumutat” cuvântul din limba turcă?!) era de fapt o supă consistentă de pește, cu mult mărar; alături, pe farfurie, aștepta un sfert de lămâie, în caz că dorești un gust mai acrișor. Barbunii (10 buc.) tot așa, acompaniați de lămâie, dar și de salată și o felie mai groasă de cartof. Inelele de calamar (cam puține) bine prăjite, plus un sos cu usturoi – un deliciu! Nici tocănița n-a fost deloc rea, cu multe legume, condimentată fix cât trebuie. Cu alte cuvinte, am mâncat – gata să pleznim! Dar nu din vina noastră; v-am spus, aperitivele nu le luaserăm în calculul inițial...

Colac peste pupăză, noi am cerut nota și ei ne-au adus desertul! Tot „ca cadou”. Câte o bucățică savuroasă de baclava dansând în jurul unui guguloi de înghețată... În final, primirăm și nota de plată. Total, 373 lire, 400 cu tot cu „atenție”. Mai scump decât prin alte părți, dar a meritat! Recomand!

Adresa: Hoca Paşa Sk. No. 12. Deschis 6 – 22. N-ai cum să-l ratezi dacă străbați distanța dintre Eminonu și Ayia Sofia.

Noi l-am întâlnit în a treia seară, pe când ne întorceam din plimbarea cu vaporașul pe Bosfor și Cornul de Aur. Ne-au sărit în ochi ferestrele largi, prin care se vedeau zeci de tăvi cu mâncare, una mai colorată și mai apetisantă decât alta! Știți expresia aia: „să mănânci cu ochii”?! Ei, bine, noi ne-am „săturat” câteva minute bune în fața acestui delicios spectacol! Feluri cu carne sau doar cu legume, câțiva angajați ca niște titirezi, luând câte o farfurie din teancurile ce așteptau cuminți pe blat, umplând-o din două mișcări cu bunătățile cerute de client... Mai-mai să intrăm, dar eram chitiți pe restaurantul de pește de care tocmai vă povestii... Mâine seară neapărat!

Ei, da, în seara următoare nu l-am mai ratat; oricum, tot pe acolo trecea drumul nostru! :) Remarcaserăm că „meniul” era afișat în partea de jos a zidului exterior, sub ferestrele uriașe, dar asta nu ne ajutase prea tare, căci era scris doar în turcește. Așa că am decis să mergem pe instinct și să gustăm cât mai multe chestii, porțiile nu păreau prea mari. Ne-a ajutat însă foarte mult băiatul care ne-a sevit, destul de bun vorbitor de engleză.

Iată ce s-a adunat pe tava noastră: supă de linte și supă de iaurt cu mentă, ghiveci cu carne de vită și încă unul doar din legume, o porție de pilaf (ca garnitură), orez cu lapte și pepene roșu. Plus 2 pahare cu apă. Precum probabil ați remarcat, cam câte două din fiecare; Milena ne-a păcălit ca de atâtea alte ori: „Mie nu-mi luați nimic, nu mi-e foame!” Pentru ca mai târziu: „Hmm... Ce bine arată! Pot să gust și eu?” ????

Per total, am plătit vreo 43 de lire, dacă îmi aduc bine aminte și am ocupat una din puținele mese rămase libere, într-un fund de sală. Ne-am uitat în jur și am remarcat spațiul simplu și funcțional, lipsit de decorațiuni, mesele echipate cu strictul necesar (șervețele, sare, piper). Majoritatea clienților păreau localnici, o masă era ocupată de un grup de polițiști, foarte puțini turiști.

Wow, totul a fost de-li-cios! Mâncare gătită simplu, ca acasă, extrem de gustoasă. Din tot ce v-am povestit ne-am săturat toți 3 și tot a mai rămas (bine, doar ceva orez ????). Ne-a părut rău că am descoperit locul ăsta abia în ultima seară; ne-a părut bine că l-am descoperit, totuși...

În concluzie, Istanbulul este un oraș foarte ofertant în materie de gastronomie și probabil că sunt foarte puține locuri din care un turist ar pleca nemulțumit. Eu v-am prezentat doar... 3 picături dintr-un ocean; dacă din întâmplare vă nimeriți pe lângă una din cele 3, puteți intra, să vă convingeți că n-am exagerat cu nimic!

---

VIZUALIZĂRI: 1915 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI