ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 11.10.2022
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Galați
ÎNSCRIS: 27.07.12
STATUS: POSEIDON
LUNA
JUL-2022
Raport PREȚ/CALITATE:
BUN

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 12 MIN

Câteva mâncătorii în Hajdúszoboszló

TIPĂREȘTE URM de aici

M-am bucurat că vom ajunge din nou în Ungaria dintr-un motiv suplimentar: mâncarea! Trebuie să recunosc că gurmanda din mine jubilează de fiecare dată când se reîntâlnește cu savuroasa bucătărie maghiară, chiar dacă ulterior acest demers se lasă cu muuulte regrete și câteodată cu Colebil, Triferment sau alte asemenea... Recunosc că n-aș refuza niciodată o porție aburindă și aromată de gulaș sau de papricaș, ca să nu mai vorbesc de delicioasele și hipercaloricele lor deserturi!...

Am „aterizat” la Hajdúszoboszló mult după ora prânzului, pe care, din punct de vedere nutrițional, îl cam săriserăm. Rezultă că eram flămânzi de am fi mâncat și pietre, așa că după ce ne-am cazat n-am mai zăbovit, am căutat pe GoogleMaps cea mai apropiată mâncătorie cu notă peste 4 și ne-am grăbit într-acolo.

Platán Garden Restaurant & Rooms – Gábor Áron u. 24; platangarden. wixsite.com/platan; 4,7 pe Google

La fața locului n-am realizat, dar constat acum că nu-i doar un restaurant, ci un mic hotel de 4* cu doar 8 camere, așa cum aflai din prezentarea lor. (De ținut minte pentru data viitoare, că-i chiar în buza ștrandului! ????)

Am remarcat de departe reclama așezată în fața intrării, locul este înconjurat cu un gard frumos, poarta am găsit-o larg deschisă. Am pătruns în incinta spațioasă, în stânga se află parcarea; în dreapta, un podeț de lemn ce traversează un mic iaz plin cu nuferi și peștișori te conduce direct în clădirea scundă a restaurantului. În fine, noi n-am luat-o pe acolo, am urmat o alee care ocolește edificiul și în câteva secunde am fost pe terasa parțial umbrită. Am remarcat dintr-o privire frumoasa podea acoperită cu gresie colorată, mesele simple de lemn și scaunele comode, gen fotoliu. Într-o margine, cuptorul de pizza se afla în plin proces de creație, emanând efluvii amețitoare.

Cam jumătate din mese erau ocupate deja, pe vreo 2-3 trona semnul „rezervat” , însă tot am avut de unde alege. Inițial ne-am așezat într-un colț, sub copertină, dar ni s-a părut extrem de înăbușitor, așa că ne-am mutat la altă masă, sub cerul liber (oricum soarele urma să-și domolească focul cât de curând) și, într-adevăr, a fost mai bine, ne mai mângâia din când în când câte o adiere de vânt. Plus că în vecinătate se înalță câțiva arbori – doar privind atâta verde, parcă-parcă ți se pare canicula mai suportabilă!...

2-3 chelneri alergau în sus și-n jos, unul dintre ei s-a oprit și asupra noastră, deocamdată pentru a ne aproviziona cu meniuri. Studiindu-le, am constatat cu surprindere că profilul cârciumii este mai degrabă mediteranean; am fost un pic tristă când am realizat că trebuie să amân reîntâlnirea cu gulașul unguresc, dar nah, n-aveam ce face, foamea era mare și deja apucaserăm să comandăm câte un pahar de bere ???? (1300 forinți; 1000 forinți = 11,5 lei).

Buun... Păi dacă viața îți dă ????????, faci limonadă, nu?! Tot răsfoind meniul, în 2 minute m-am trezit că pofta de gulaș îmi dispăruse complet, în schimb îmi ploua deja în gură cu gândul la o pizza???? aburindă, plină de... porcoșenii „grețoase” ! 3 dintre noi au pățit pesemne același lucru, deoarece în final comanda noastră a însumat 3 feluri diferite de pizza (3000-3600 forinți bucata), dar Tati a preferat o chestie mai simandicoasă, care s-a dovedit în final a fi niște paste cu sos alb și bucățele de carne afumată de porc (4500 forinți).

Am primit tacâmurile și șervețelele grămadă într-o găletușă pictată și în următoarele minute n-am avut altceva de făcut decât să ne savurăm băuturile, să trăncănim între noi și să așteptăm să se prepare mâncarea. Care n-a întârziat decât un timp rezonabil și a venit plină de culoare și arome – s-o mănânci cu ochii, nu alta! (Bine, mai puțin pastele lui Tati, cam albinoase...) Pizzele aveau blatul de grosime medie, frumos crescut și rumenit pe margini, brânza se întindea corespunzător, salamul era numai bine de picant; ce mai, deliciu absolut! Nici cu pastele nu-ți era rușine, am gustat și eu puțin, sosul era cremos și cu discret gust de parmezan. Toată lumea s-a declarat mulțumită și sătulă. În loc de desert, am mai luat câte o berulă ????.

Totalul ne-a dus la 23200 forinți, echivalentul a 268 lei și am putut plăti cu cardul (ca peste tot, mai apoi, în Hajdúszoboszló; aproape că n-ai nevoie de cash, recomand să nu schimbați prea mult, noi am rămas cu ceva bănuți la final). Deci, dacă vi se face dor de pizza în plină câmpie maghiară, știți de-acum unde să veniți! ???? Recomand!

A doua zi, prânzul ne-a prins în Aqua Park, desigur. Mai precis, la zona Premium (VIP) , unde vă spuneam că numărul de bilete este limitat tocmai pentru a preveni aglomerația. L-am lăsat pe Tati să cumpere bilete și, când casierul l-a întrebat „nu cumva vreți la VIP?!” , el a zis cu bucurie „da, da, cum să nu, e tot ce am visat” . Am primit niște brățări magnetice pe care ni le-am aplicat singuri la mânuțe, brățări ce trebuiau scanate ori de câte ori treceai din nou din zona „săracilor” în cealaltă. E drept, șezlonguri am găsit gratis și pe alese, locuri la umbră pe iarbă – nu mai zic, piscine destule și cu multe facilități, precum jacuzzi, valuri, cascade etc.

Spre deosebire, a doua zi, când n-am mai prins bilete la zona VIP (deși am sosit la aceeași oră, puțin după deschidere), aveam să ne punem prosoapele pe iarba arsă, iar când soarele s-a mutat pe cer și umbra copacului nu ne-a mai oferit protecție, a trebuit să ne mutăm... pe o margine de bordură, iar în final, pe terasa unei langoșerii. Deci, dacă vă țin baierele pungii, eu zic că merită să vă treziți mai devreme și să luați bilete la VIP, mai ales în plin sezon și în weekend (noi, 4 adulți, dintre care 2 studenți, am plătit 33000 forinți la Premium, versus 13400 forinți la zona comună).

Zona VIP ocupă o arie mult mai mică decât cealaltă, în consecință și oferta culinară este pe măsură. Adică un chioșc de unde poți cumpăra ceva băuturi cu alcool sau fără (noi ne-am început dimineața cu câte un cafe frape – 1100 forinți) și o mâncătorie gen „plimbă tava” . Ambele sunt deservite de o terasă încăpătoare, în mare parte umbrită. Pe la prânz ne-am aciuat și noi acolo și, deși părea misiune imposibilă, am găsit totuși o masă liberă, iar ulterior s-au eliberat mai multe în jurul nostru, deci e posibil să trebuiască un pic de răbdare în acest sens.

Din păcate, n-am păstrat bonul de casă, dar am făcut ceva poze, așa că vă puteți face o idee despre prețuri. Oferta mi s-a părut rezonabilă, nu foarte bogată, dar nici să zici că n-ai ce mânca și am remarcat că dacă doreai ceva ce momentan se terminase, puteai comanda totuși, primeai un apărățel cu sonerie și, imediat ce produsul respectiv era din nou disponibil (de obicei în câteva minute), soneria te anunța în acest sens. Noi am mâncat supă gulaș (în sfârșit!), șnițel de porc cu cartofi prăjiți și salată grecească. Totul foarte, foarte gustos. Recomand, desigur (mai ales că e singura opțiune ???? la secțiunea VIP).

A doua cină avea să se petreacă la unul din restaurantele „de pe strasse” – mi-am făcut socoteala, după ce am studiat un pic și am dibuit 2-3 ce promiteau. „Strasse” , adică artera principală de promenadă, pe numele ei Mátyás király, unde se înșiră câteva din hotelurile de top ale stațiunii plus alte paranghelii, gen mini-golf, tarabe cu suveniruri, chioșcuri unde se vinde înghețată????sau vin???? fiert. După ce ne-am preumblat și noi agale, căscând gurile în stânga și în dreapta, am decis că-i timpul să alegem, mai ales că ajunseserăm la capătul străzii cu pricina. De data asta voiam musai mâncătorie tradițională și am tresărit când am zărit sigla Nr. 8 – era chiar unul dintre cele 2-3 puse deoparte.

Nr. 8 Restaurant and Beer sau Nr. 8 Étterem, pe limba mamei sale - Mátyás király stny. 8; nr8restaurant. hu; 4,4 pe Google

Arăta spectaculos, plin de luminițe (se însera) și de acoperișuri țuguiate în spatele terasei uriașe (aparținând, se pare, hotelului Ambrózia, care-i tot al lor). Era un vacarm de nedescris și absolut nicio masă liberă afară, pe terasă și, în mod logic, ne-a venit ideea să cercetăm și interiorul. S-a dovedit că am fost inspirați, căci înuntru erau mese pe alese, ba și aer condiționat și o atmosferă mult mai chill din toate punctele de vedere.

După ce ne-am ocupat locurile, am fost reperați rapid de un chelner, care ne-a adus câte un meniu în limba engleză. Pe ăsta am apucat să-l pozez, nici n-a fost greu, că erau doar 2 pagini. A, și cred că am mai avut separat meniu de băuturi, dar pe-ăla nu l-am pozat, nu era așa de interesant.

Am luat până una, alta câte o băutură, bere draught și limonadă cu zmeură (delicioasă), pe urmă am comandat și de mâncare: supă gulaș (2400 forinți), burgerul casei ???? (3600 forinți), ceva tocăniță de vițel cu gălușcuțe de făină (asta a fost a mea; bun-bun! ; 4400 forinți) și coaste cu cartofi la cuptor și sos de ciuperci (5200 forinți). Nu eram foarte flămânzi, porțiile au fost imense (cel puțin ultimele 2) și pe alocuri ne-am chinuit să le dovedim cât de cât.

Încerc să desțelenesc nota de plată și îmi cam dă cu rest. La total apare suma de 19671 forinți, dar nu prea înțeleg ce și cum. Adică de ce nu-i cu 0 la sfârșit și ce reprezintă numerele alea de mai sus... În fine, nu ne batem capul, or fi însemnând ele ceva... Foarte fain la Nr. 8, atmosferă, mâncare – tot; recomand!

În ziua următoare iar ne-a prins prânzul la ștrand, doar că în zona comună, după cum vă povestii. Ce să zic, oferta-i mult, mult mai mare, ai câte o mâncătorie la fiecare colț de alee și încă un conglomerat în partea sudică, aproape de intrarea principală în complex. Chiar am făcut o inspecție în cursul dimineții și am identificat ceaunele uriașe de la Gabi Hami (pe care le știam din postările colegilor noștri de pe site), în care deja se pregăteau bunătățuri fără număr. „Gata, aici venim la prânz!”

Doar că socoteala de dimineață nu se potrivește întotdeauna cu cea de la prânz, când pas să găsești vreo masă liberă – nu doar la Gabi Hami, dar nici la numeroasele terase din jur! Era full peste tot, mulți își luau mâncarea în caserole și apoi o mâncau așezați pe pledurile sau prosoapele proprii, nu prea ne surâdea ideea, căci deja venise soarele peste locurile noastre, oricum trebuia să ne aciuăm pe altundeva... Plus că erau niște cozi la cumpărare!... Deja ne apucase tristețea și ne gândeam să ne mulțumim cu câte un langoș (văzusem un chioșc pe undeva) mâncat din mers, ne-om scoate pârleala diseară, în oraș.

Tati, care-i mai băgăcios și mai perseverent, a ochit însă terasa de la Kerék Csárda Restaurant și nu s-a lăsat descurajat. Aparent, toate mesele erau ocupate, dar, dacă înaintai puțin, remarcai că mai există încă un spațiu organizat cu mese și scaune/bănci, mai în spate. Un loc rustic, deloc pretențios. Ei, bine, aici mai erau vreo 3 sau 4 mese libere (în următoarele 5 minute s-au ocupat toate). Noroc că nu m-am uitat la comentariile de pe Google, că nu mă mai așezam! ????

Deși aglomerat, timpii de așteptare n-au fost cu mult mai mari decât prin alte locuri mai cu ștaif. Meniuri am găsit pe masă, numele preparatelor erau trecute în 6 limbi, printre care și româna (cu oarece greșeli de traducere, unele simpatice) și în dreptul fiecăruia se afla și o poză. Varietate destul de mare, de la aperitive până la deserturi.

Am comandat câte o băutură (berea = 700 forinți, limonada = 900 forinți), pe urmă câte un fel de mâncare - (din nou) supă gulaș (2000 forinți), un fel de tocăniță cu mazăre și ceva chiftea uriașă (3500 forinți) și rulouri din piept de curcan umplut (4400 forinți); Tati a zis că nu vrea nimic, nu-i e foame???? (de fapt, avea să ciugulească de la mine și de la Paul). Servirea a fost nesperat de rapidă, iar mâncarea bună, n-a avut niciunul dintre noi reclamații. Nota a adunat 16390 forinți, echivalentul a 190 lei, un preț foarte bun pentru 4 persoane.

Abia ajunsă acasă m-am gândit să arunc o privire pe recenziile de pe Google și m-am îngrozit! Clienții reclamă diverse lucruri: fie curățenia precară, fie gustul dubios al mâncării, fie serviciul neimplicat. Sincer, noi n-am avea de ce să ne plângem de niciuna de mai sus; masa noastră a fost curată, acoperită cu o față textilă fără pată, mâncarea gustoasă, servirea mai mult decât rezonabilă în condițiile date.

O chestie pe care am regăsit-o în multe comentarii a fost faptul că bacșișul apare pe nota de plată; m-am uitat și pe nota noastră și da, așa e; din prețul total, aproape 1500 forinți au reprezentat „szerviz” , adică 8-9%. La momentul respectiv n-am observat (și e foarte probabil să mai fi lăsat ceva cash drept bacșiș, nu mai știu exact). Deci, da, ce să zic?! ; nu-i chiar frumos... 1,2 e nota pe care o are cârciuma pe Google (față de 4,4 cât are vecinul Gabi Hami), de-aia am zis că nu m-aș fi apropiat dacă aș fi citit dinainte... Dar uite că am mâncat acolo, deloc mai rău decât în alte părți și n-a pățit nimic niciunul dintre noi. Așa că mi-e greu să nu recomand restaurantul ăsta.

Cam asta a fost experiența noastră ungurească pe vara ce tocmai trecu... Scurtă, dar intensă și... gustoasă! ???? Ținui să vă povestesc, ca s-o mai trăiesc o dată...

„Și-altădată, și-altădată...”

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de crismis in 11.10.22 20:40:32
Validat / Publicat: 11.10.22 22:55:42
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în UNGARIA.

VIZUALIZĂRI: 4741 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

5 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (crismis); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P15 Platan Garden
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 53999 PMA (din 41 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

5 ecouri scrise, până acum

mishu
[11.10.22 23:12:29]
»

@crismis:

Trebuie să recunosc că gurmanda din mine jubilează de fiecare dată când se reîntâlnește cu savuroasa bucătărie maghiară,

cred ca gurmanda din mine jubileaza de fiecare data cand intalneste orice fel de bucatarie, nu conteaza, gust sa fie . Pe vremea raposatului, singurele delicatese posibile erau: broaste... aveam un furnizor si era o placere sa mancam picioare de broasca pane, acum sunt mult prea scumpe si firave fata de ce mancam atunci , nutrii (cresteam nutrii si imi placea carnea lor), melci (ii culegeam de la bunica din curte pana sa apuce prima iarba si ii gatea mama cu usturoi si verdeata (cam ca tuzlamaua), acum ne putem bucura de o varietate mai mare, putem calatori si experimenta diverse, si cum am o prietena unguroaica si am avut de cateva ori ocazia sa mananc din preparatele ei, imi dau seama ce spui.

Am inghitit in sec la poveste, dar la poze, Niagara la greu si daca s-a lasat cu Colebil si Triferment, e clar ca pacatele se platesc cumva.

Felicitari, votat cu mare drag.

webmaster
[12.10.22 08:33:31]
»

Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ

— (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent sau anul trecut ;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

-

Articolul a fost deasemenea selectat și ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

crismisPHONEAUTOR REVIEW
[12.10.22 08:34:17]
»

@webmaster: Mulțumesc!

Efigia 1PHONE
[25.11.22 23:08:08]
»

Merg de 15 ani și de câte patru ori pe an în această locație, e drept că stau la„săraci " poate și pentru că până anul trecut nu era zona vip... dar așa pentru bună informare a celorlalte persoane ar fi bine venit să spui că și„săracii" au posibilitatea de a-și închiria pentru 1400 de forinți un șezlong pentru a nu-și pune prosopul direct pe iarba arsă de soare, asta bineînțeles dacă au bani și își doresc să facă acest lucru. Să nu îmi spui că nu ai văzut stivele de șezlonguri și băieții drăguți care abia așteaptă să te servească... A și să nu uit terasa Kerék Csárda Restaurant percepe o taxă suplimentară pentru cei cărora le place să fie serviți la masă. În schimb dacă îți deplasezi fizicul până la vitrină și comenzi așteptând să-ți duci singur mâncarea și băutura la masă nu mai ai acea taxă pe bon... Acum nici nu știu cum să mai răspund la cozile și la chestia cum că nu ai găsit un loc la masă, nu a fost dată să nu găsesc loc, e drept că până stau la coada„imensă" de maxim cinci persoane și comandăm mâncarea, fica mea mergea și cauta o masă că doar nu era să stăm toți ciorchine la coadă că să pară coada imensă... fără să fie de fapt... Iar până acum nu am văzut pe nimeni niciodată să-și cumpere mâncarea la caserolă și să o mânce pe prosop, eventual mâncau ceea ce își aduceau în pachet.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
crismisPHONEAUTOR REVIEW
[25.11.22 23:51:01]
»

@Efigia 1: Și de ce ai avea impresia că acele "n" experiențe ale tale ar putea să anuleze cele 2 experiențe ale mele?! Mi se pare disproporționat de înverșunată intervenția ta de mai sus, simt în umbra ei niște frustrări care nu au legătură cu mica mea povestioară... De aceea nici nu pot să mă simt atinsă în vreun fel.

Îmi asum tot, dar absolut tot ce am enunțat în articol. Pur și simplu, aceasta a fost percepția mea și îmi pare rău dacă te-ai simțit lezat/lezată, nu mă simt răspunzătoare în vreun fel. Și... "fiica" e corect, nu "fica".

Toate cele bune! ????

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
crismis, Efigia 1, mishu
Alte impresii din această RUBRICĂUnde mâncăm în Hajduszoboszlo?:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.0575110912323 sec
    ecranul dvs: 1 x 1