ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 11.06.2025
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 20.02.12
STATUS: PRETOR
LUNA
JUN-2025
Familie
PREȚ 270 lei
Raport PREȚ/CALITATE:
EXCELENT

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 6 MIN

La Petre Pescarul - 'Acolo unde valurile se joacă cu faleza'

TIPĂREȘTE URM de aici

În ultima zi a recentului nostru sejur la hotelul Mirage MedSpa, după o ultimă porţie de răsfăţ la piscina interioară, am predat camerele la ora 12, şi ne-am decis să mai zăbovim un pic în atmosfera de vacanţă estivală. Soare... început de vară... nu ne grăbeam să ajungem prea repede acasă!  

Am regăsit mănăstirea Sf. Maria din Techirghiol la fel de frumoasă cum o ştiam, învăluită în mirosul teilor înfloriţi, gătită cu multe flori colorate, cu trandafirii înmiresmaţi încolăciţi pe coloanele de calcar dobrogean. Am renunţat la  plimbarea pe malul lacului Techirghiol, soarele ardea nefiresc de tare. Mă tenta să mâncăm la cherhanaua Zarguzon, destul de aproape de mănăstire. Auzisem de bine despre aceast loc, dar căldura sufocantă şi mirosul specific de ghiol, m-au făcut să renunţ, fără urmă de regret.

Dacă nu poposim la Zarguzon, unde mergem? Desigur, primul gând a fost să ne oprim, în drum spre casă, la Agigea, să ne încercăm norocul la Pescăria lui Matei sau la Golful Pescarilor. Am presimţit că va fi aglomerat la restaurantele cunoscute din Agigea, mulţi turişti veneau spre litoral, cu gândul la o ciorbă de peşte.

Mi-am amintit că citisem pe AFA despre un restaurant pescăresc cu o amplasare de excepţie pe faleza înaltă din Eforie Sud. Deci, haideţi cu noi La Petre Pescarul, restaurant recomandat de @Yolanda, @crismis, @Safta Radu!  

'Acolo unde valurile se joacă cu faleza', îl veţi găsi pe Petre Pescarul, care-şi aşteaptă clienţii, tot timpul anului,  cu peşte proaspăt şi bun, de la pescarii locali, sau din alte mări şi ape dulci. Dacă în Eforie Nord şi Techirghiol, forfota estivală începuse, Eforie Sud ne-a întâmpinat cu o linişte aproape nefirească. Nici picior de turist sau localnic, la ora prânzului, pe faleza din Eforie Sud...

Am parcat maşina gratuit, la umbra unor copaci, chiar peste drum de Petre Pescarul. Briza adia puternic, aducând miros de Mare şi de tei înfloriţi, soarele nu ardea atât de tare ca la Techirghiol... Eforie Sud, la început de vară,  mi s-a părut locul ideal pentru oamenii care iubesc Marea şi liniştea, care caută câteva clipe de relaxare într-un loc cu un farmec aparte, rămas cumva în afara timpului...

Petre Pescarul şi-a găsit un loc tare bun pe faleză, restaurantul are un salon mare, închis, şi o terasă cu geamuri glisante, care pot fi deschise spre Mare. Localul cu specific pescăresc este foarte curat şi dichisit, cu atmosfera aceea lejeră de vacanţă estivală pe care ne-o dorim cu toţii. Mobilier simplu, din lemn alb, câteva decoruri cu tematică pescărească...nimic sofisticat, sau încărcat peste măsură.  Genul acela de restaurant fără fiţe, la care mergi să mânânci bine cu cei dragi, fără să te grăbeşti, privind cu nesaţ Marea, atât de frumoasă la Eforie Sud.

Aşa cum era de aşteptat, toţi clienţii aflaţi la ora prânzului la Petre Pescarul, căutaseră o masă pe terasă, de la care să poată privi nestingheriţi spectacolul Mării Negre. Am trecut pe lângă bar, şi am căutat din priviri o masă cu vedere cât mai bună la Mare. Ne-a ajutat un băiat amabil, şi ne-a condus spre o masă aşezată chiar pe marginea coastei înalte şi abrupte care coboară spre plajă. Poate masa cu cea mai bună poziţionare de pe terasă, perfectă pentru momentul în care aveam să ne luăm la revedere de la Mare!

Am primit imediat meniurile, şi am constatat că Petre are cam tot ce şi-ar dori un turist să mănânce la un restaurant cu specific pescăresc. Icre de crap şi de ştiucă, chifteluţe de peşte, zacuscă de peşte, borş de peşte, storceag de sturion, hamsie şi guvizi prăjiţi, pălămidă, zărgan, calcan, lufar, chefal, biban de mare, dar şi peşte de apă dulce (crap, şalău, caras, păstrăv). Peştii pot fi pregătiţi, după gustul clientului, la plită, prăjiţi, sau în saramură, şi însoţiţi de usturoi, mămăligă, sau alte garnituri (cartofi natur, prăjiţi, orez, legume la grătar). Desigur, sunt şi fructe de mare în meniu, midii, scoici, rapane, calamar, creveţi,  divers pregătite... Cei care doresc să guste din mai multe feluri, pot alege platouri cu aperitive, peşte prăjit sau la plită, fructe de mare, dimensionate pentru 2-4 meseni.

Petre Pescarul s-a gândit şi la călătorii care vor să se bucure de atmosfera plăcută a restaurantului şi de panorama spectaculoasă a Mării, dar nu iubesc peştele şi fructele de mare. Deşi peştele este vedeta localului, toată lumea are ce alege din meniu (supă de pui cu tăiţei, şniţel, ceafă de porc şi piept de pui la grătar, scăricică de porc, paste, salate).

Din meniu nu lipsesc deserturile (tort, tiramisu, îngheţată, plăcintă cu mere). La mare căutare sunt băuturile de tot felul, cu sau fără alcool, cafea, cocktailuri, care de care mai aspectuoase.

Ne-am hotărât repede... O porţie de borş de peşte, două porţii de storceag, o porţie de fish&chips (şalău cu cartofi prăjiţi şi usturoi), o porţie de şniţel de pui cu cartofi prăjiţi şi salată verde,  mămăligă, pâine prăjită, o porţie de plăcintă cu mere şi îngheţată de vanilie. De băut, doar o sticlă mare cu apă minerală rece.  

Am plătit cu cardul circa 270 lei, plus un bacşiş în numerar, meritat pe deplin de băiatul din Techirghiol care ne-a servit ireproşabil. Mi s-a părut rezonabil, ţinând cont de calitatea preparatelor, de servire, şi de peisajul de vis, primit ca bonus. Spre comparaţie, pentru o porţie mult mai mică de borş de peşte, am plătit la Constanţa, la o terasă din portul turistic Tomis, 35 lei. La Petre Pescarul, borşul de peşte costă 25 lei.  

Toată mâncarea de la Petre a fost gustoasă, cu o menţiune specială pentru ciorbă şi storceagul de sturion, fierbinţi, cu mult peşte, servite în castroane mari, cu verdeaţă proaspătă şi ardei iuţi muraţi.  Storceagul este ciorba mea preferată, chiar dacă este scump (42 lei), mă bucur când îl găsesc în oferta unui restaurant pescăresc!

Mi-a plăcut vesela de la Petre Pescarul, frumoasă, colorată, aleasă cu grijă, diferită de banalele farfurii albe de la majoritatea teraselor. Mi-a plăcut tot, curăţenia, atmosfera, muzica, servirea! M-am simţit ca într-un balcon suspendat deasupra falezei, am mâncat sorbind din ochi Marea, plaja fără umbrele, pescăruşii obraznici care ocheau farfuriile pline, rândunelele graţioase...

Mă bucur că l-am descoperit pe Petre din Eforie Sud! Marea, atât de frumos colorată la Eforie Sud, mi-a ţinut companie, mi-a mângâiat privirea, mi-a bucurat sufletul... Dacă aveţi drum pe litoralul românesc, nu uitaţi că Petre Pescarul ţine deschis tot timpul anului, ciorbele sunt delicioase, preţurile decente, priveliştea minunată!

 

 

 

 


[fb]
---
Trimis de Floria in 11.06.25 19:36:09
Validat / Publicat: 11.06.25 20:28:23
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în EFORIE SUD.

VIZUALIZĂRI: 118 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj
Adn. FAVORIT

2 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Floria); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P08 La Petre Pescarul, Eforie Sud.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 19550 PMA (din 20 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

2 ecouri scrise, până acum

mprofeanuPHONE
[12.06.25 08:34:08]
»

@Floria: Să vă fie de bine!

De reținut acest local pe care îl lăuda și @Yolanda nu numai aici pe AFA dar și când am mai vorbit față în față. Și mie îmi place ciorba și mai ales storceagul pe care cum bine ai menționat nu îl găsești oriunde. Cred că și peștele pe plită este excelent dar și alte produse pescărești. Nici prețurile nu sunt prea mari în comparație cu ce ați mai găsit pe litoral.

Și poziția localului este excelentă, pe faleză unde ați simțit marea din plin.

Un restaurant foarte bun și primitor!

FloriaAUTOR REVIEW
[12.06.25 08:54:55]
»

@mprofeanu: Mulțumim, Marilena! Așa cum ne îndemni de multe ori, “Mergeți acolo și nu veți regreta” . Locul chiar are o atmosferă aparte, e și aproape de mănăstirea Sf. Maria din Techirghiol…

Îmi place mult și Terasa cu Ancore din Eforie Nord, amenajată ca un mic muzeu al scafandrilor dar nu are vedere la mare, nu au storceag în meniu, și mi se par mai scumpi decât Petre din Eforie Sud. La ora prânzului era foarte cald la Terasă cu Ancore, pe când la Petre ne-a răcorit din plin briza.

O vară frumoasă îți doresc!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
mprofeanu
Alte impresii din această RUBRICĂUnde mâncăm în Eforie Sud?:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2025 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • LOGAT? = DA (IntC=1)
  • pagină generată în 0.049524068832397 sec
    ecranul dvs: 1 x 1