GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
La 2 Vagabonzi
Mai bun ca orice vin băut e cel pe care-l bei! "
Mihai Eminescu
Când ne îndreptam spre Biserica Greacă din Constanța mi-am auzit soțul mormăind " doi vagabonzi, ce să-ți spun! ". Am crezut că se referea la noi doi ce puteam fi luați și pe drept de vagabonzi căci umblasem printre ruinele caselor Constanței istorice, acolo unde am încercat sentimente de durere și furie văzând cum autoritățile locale și nu numai lasă să se piardă urmele trecutului nostru dar și mulți bani ce pot fi atrași din turism dar asta este altă poveste.
Cei doi vagabonzi de fapt sunt patronii unui local deschis cumva prin iulie, pe bld. Tomis, în intersecția unde se află și Muzeul de Artă Populară, local pe lângă care trecusem și cu o seară în urmă, doar că nu l-am cercetat căci mesele erau toate ocupate. "La 2 Vagabonzi" este azi localul unui personaj foarte colorat la trup și vorbă, un descurcăreț al perioadelor ante și post decembriste, nimeni altul decât cunoscutul de noi toți, Serghei Niculescu Mizil. Ne-am întors pe același drum și ne-am oprit să studiem meniul afișat afară, un flăcău ce mătura - era ora de deschidere - a scos pagina și ne-a oferit-o fără să o cerem și bine a făcut. În pauzele de odihnă am studiat meniul, colorat și el la denumiri, soțul a hotărât că nu-l atrage, asociind numele patronului cu o eventuală păcăleală. La ora când stomacul și-a cerut drepturile, eram tot prin zonă, însă a fost imposibil să găsim un local, din cele cu "tradiționale românești" care să ne ofere o ciorbă! Era doar ora prânzului, nu a micului dejun! Deci hai la vagabonzi, mai ales că fluturașul avea ca motto (n-am crezut și bine am făcut): "mâncare boierească la preț de vagabond". La această hotărâre a contribuit și o amintire a unei emisiuni tv, unde l-am văzut pe Serghei gătind, știu că atunci am remarcat că locul acasă la el era foarte curat iar el nu s-a lins pe degete, nu s-a scărpinat în timp ce gătea, s-a clătit de mai multe ori pe mâini, nu și-a plimbat "botul' prin toată mâncarea, toate acestea se vedeau că se fac din obișnuință și nu pentru că erau camerele în bucătăria lui. Am sperat că localul seamănă cumva cu ce am văzut atunci.
Ajungem, ocupăm o masă curată, primim încă două meniuri, ne hotărâm și comandăm: soțul ciorbă de burtă, creier pane, mici, tequila și vin, eu am început cu felul doi, adică o saramură de pește, apoi am trecut Rubiconul, adică am comandat și borșul de pește la care ezitasem, nefiind convinsă că v-a corespunde gustului meu.
După puțin timp vine tequila servită, cum altfel în localul unui mult prea bun consumator de tării, adică în shot și cu multă lămâie (cu o zi în urmă soțul tocmai servise aceeași băutură într-un pahar de vin, în alt local), vine și limonada mea, foarte bună.
Se aduc platourile suport, tacâmurile - aici nu pot să nu remarc faptul că sunt de bună calitate și simple, fără tot felul de brizbrizuri în care se adună mizerie - și coșul cu pâine de două feluri, cea cu semințe bestială pentru că nu te poți opri din mâncat (așa bună nu găsim decât în Târgoviște).
Vin și ciorbele însoțite de tot ce trebuie, adică smântână, ardei iuți, usturoi și hrean. Expertul în ciorbe de burtă admiră culoarea și gustă, foarte bună deși bucățele cam lipseau la apel, totuși nesemnificativ la cât de bună a fost. Borșul meu de pește, păi parcă m-aș întoarce acolo pentru încă o porție: a fost foarte bun, cu mult și felurit pește și zarzavat, acrișor cât trebuie, doar la Jurilovca am mâncat așa în casa unei lipovence.
Felul doi bun și el. Saramura mea de pește, excelentă și atât, că vreau să o scot pe moment din memorie, nu de alta dar salivează Mishu, sau Zoa!!! Creierul pane al soțului, excelent, am gustat. Micii mai putin apreciați de noi, poate ceva mai multă carne de oaie că de, eram în Dobrogea, insă gusturile diferă. Totuși au fost serviți așa cum trebuie, cu mult muștar de calitate. Nu au fost răi dar pentru gustul nostru n-au excelat.
Desertul - lăsasem să ne hotărâm după felul doi - nu a fost să fie, locul lui era ocupat dar am și acum în fața ochilor cremele cu fructe aduse la altă masă!
Serviciile au fost bune, totul foarte curat, porțiile suficient de mari și bine lucrate, ospătarul care ne-a servit mai mult s-a descurcat foarte bine, elegant chiar, ceilalți doi mai "calmi" puțin și mai taciturni. Timpii de așteptare nu au fost mari, dacă-mi permiteți pot spune acceptabili pentru România, nu ne plângem.
Nota de plată, am zis că a fost pe măsura reclamei, căci atât boierii cât și vagabonzii au diferite ranguri, deci Serghei n-a mințit, totul pe chitanță 152 lei, încadrați voi prețul unde credeți. Dacă m-aș întoarce acolo? Da!
Am lăsat la sfârșit prezentarea meniului pentru că și eu și soțul am apreciat umorul unui autointitulat vagabond, un vagabond cu ștaif. Meniul, așa cum vedeți în poze, este prezentat ca un "cotidian de haleală și macheală" și pe fețele lui găsiți grupate ofertele:
- Macheală de deschidere - tăriile;
- Potol la vorbitor - aperitive;
- Patronu'fetelor de pe centură - acum să nu faceți haz, eu de aici am ales saramura, etc.
Creierul pane este "inteligența gaborului", fudulii de curcan - "mândria milițianului", salată de pește - "specialitatea proxenetului", limba cu măsline - "specialitatea denunțătorului" sau "nu te linge, nu te-njură", coastele de porc sunt "cafteala gardianului"...
Restaurantul este deschis între orele 10 și 24 dar cred că programul se prelungește de multe ori, căci seara uneori este prezent și Serghei cu prietenii; are mese și în interior și patronul anunță că-l va ține deschis tot timpul anului. Are pagină pe fb unde se pot afla noutățile.
Dacă a meritat banii plătiți, pot spune fără rezerve că la data când am fost noi, da.
Seara poate ascultați și ceva muzică bună, așa că îl rog pe webmaster să adauge ceva să meargă potolul, adică o muzică pentru boierii vagabonzi de pe AFA care vor citi articolul, mulțumesc.
Trimis de elviramvio in 22.09.16 12:28:26
27 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (elviramvio); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
27 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@elviramvio: Super, faina locatie, bagata la Favorite pentru o verificare ulterioara.
Votat cu placerea primului vot.
@mishu:
Sa-lincerci cat nu se "raceste"! Serghei a mai avut sau are inca restaurant in C-ta. dar se pare ca nu a mers bine.
@elviramvio: Si un Sb de la mine ca am citit articolul dupa ce am venit de la servici acasa si mi-a fost foame, o sa tin minte acest local când am drum pe acolo
P. S. :ma aflu in timpul mesei, citesc pe AFA si servescalinca 45gr, aperitiv cas pane, ciorba de legume, snitel pui cu garnitura de legume (din gradina), bere de 7 gr., desert nu am dar daca caut prin bucătărie poate găsesc ceva. Pofta buna
@AZE:
Interesant meniul! Este la pret de boier sau de vagabond? Plus ca foarte precise cele 45 g!
Sa-ti fie pofta sau sa-ti fie de bine!
Multumesc pt vizita (sb-ul este clar boieresc).
@AZE: Primul gand mi-a zburat la gramaj "bere de 7 gr" dar dadea cu virgula, apoi am inteles, era taria, dar parca te si vedeam cum pui cu pipeta bere in pahar, pe o balanta analitica
@elviramvio: Clar, pret de vagabond (pret de hipermarket pt materia prima, si munca de zilier pt legumele si fructele din gradina, fructele clar pt palinca)
@mishu:
Ba, este bere de 7 trese, pardon, grade!
@elviramvio:
”Saramura mea de pește, excelentă și atât, că vreau să o scot pe moment din memorie, nu de alta dar salivează Mishu, sau Zoa!!! Creierul pane al soțului...
Ahaaa, te-am prins: nu ne spui, dar ne-arăți! Specialitatea aia de pe centură arată... Nu merită arătată, merită ascunsă la-ntuneric, în burtică... Bine c-am apucat să mănânc!
I-ai făcut creierul pane?
@Zoazore:
Te las pe tine sa-l intrebi, asa poate aflu si eu daca mi-a reusit pane simplu sau picant!
M-ai prins, ce sa zic, dau o bere in octombrie (in capitala), de 7 trese e bine?
Sa ai un sfarsit de saptamana frumos!
@elviramvio: În săptămâna cât am stat la Constanţa şi chiar ne-am plimbat pe Bld. Tomis, nu am remarcat această locaţie. Din pozele ataşate recunosc locurile unde este restaurantul.
Şi eu am scris de alte restaurante din oraş, dar uite că mai sunt şi altele.
Deci un alt loc de servit masa în Constanţa şi din ce am văzut şi citit arată foarte bine.
Felicitări.
Toate cele bune.
@ANILU:
Daca nu gresesc, tu ai fost in iulie. Restaurantul La 2 Vagabonzi s-a deschis undeva pe la jumatatea lui iulie, la inceput cred ca au fost mai mult amicii lui Serghei.
Nu stiu cum va merge in continuare dar eu sper sa mentina calitatea produselor si a serviciilor caci pentru zona Pietei Ovidiu pare un local accesibil.
Numai bine iti doresc!
Suculent review şi savuros. După ce l-am citit, măcar că e miezul nopţii m-am dus la frigider. Păi, nu puteam să-l citesc mai devreme?
@Michi:
Saru'mâna!
Sper ca sunteti bine. In Arges s-a simtit destul de bine cutremurul. Numai bine va doresc !
@elviramvio:Am visat că e cutremur dar nu m-am trezit până ce au început să sune telefoanele.
@Zoazore:
Perfect compus ori simplu?
E bine, cel mai bine!
@elviramvio: Simplu, oltenește! Hai că ne-o luăm!
Tot n-am înțeles: de ce, sau, mai bine, cum de v-a uitat Ovidiu? Chiar așa de piatră să-i fie inima?
@elviramvio: Am gasit multe terase frumoase vara asta la Constanta, in zona pietei Ovidiu aflata in reabilitare vizibila si cu bun gust, mai bine decat centrul vechi din Bucuresti mi se pare mie.
Si zona devine tot mai frumoasa, am sa ma pregatesc si eu cu o relatare despre ele cand ajung data viitoare.
Din pacate, te cam duci la pomul laudat! Am fost intr-o sambata seara, am ajuns la 8.20, comanda s-a luat pe la 9 si am mancat la 11.00!!! Personalul e depasit si cei din sala si mai ales bucataria! Preparatele nu exceleaza! Cateva din produsele din meniu lipseau, eu am comandatun snitel, fii-mea o ceafa cu cartofi, care avea gust de peste si pe care am dat-o inapoi, dar care mi-a fost trecuta pe nota de plata. Nici celelalte persoane cu care am fost, inca 5, nu au fost multumiti de calitatea si cantitatea portiilor. Cand am vazut nesimtirea, m-am infuriat si am cerut sa mi se aduca friptura ca sa o dau cainilor de prin zona. Ospatarul s-a dus la bucatarie, dar s-a intors zicandu-mi ca n-o mai au si asa mi-a scos-o de pe nota de plata. Nu stiu daca ceilalti din restaurant au fost multumiti de serviciile restaurantului, era chiar aglomerat, dar eu nu mai calc pe acolo si cu siguranta nici una din persoanele cu care am fost. Am plecat flamanzi si cu banii luati si cu nervii intansi la maxim dupa atatea ore de asteptare. Ii sugerez lui Serghei sa stea mai mult pe acolo daca vrea sa nu-si piarda clientii! Precizez ca am fost in ianuarie 2017,pe 21...
@ct64cas: Multumim pentru avertizare, am avut si eu o nemultumire la prima terasa de jos chiar in Piata Ovidiu, dar era duminica 15 august adica Sfanta Maria si Ziua Marinei, la pranz. Plin de lume si uniforme de la parada, am gasit o masa libera trecuse valul de pranz dar ne/au ignorat vreo 15 minute pana m; am dus peste ei.
Apoi mancarea a venit in serii si tarziu, dar a fost foarte buna si am trecut cu vederea neplacerile, le/am pus pe seama aglomeratiei. Dar inteleg ca nu e un caz singular, desi cele relatate se petreceau tot in varf de clienti, sambata seara. Si nota a durat si preturile cam maricele, dar mai vedem cum o fi si data viitoare.
Am revenit peste o luna si am oprit doar la cafea si inghetata unde am avut experiente placute si ok, recomand totusi zona pentru frumusete si un popas de o gustare macar.
@elviramvio: Cum se zice: Dansă doar o vara, de fapt cam doua.
Fuse si se duse!
De vreo saptamana acolo este o alta carciuma: Curtea Berarilor Timisoreana.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jan.2024 Constanța — scris în 11.01.24 de Mioritik din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jun.2022 [Sali's Taco & Turkish Food] Experienta culinara dezastruoasa!!! — scris în 05.06.22 de ux125182 din CONSTANţA - nu recomandă
- Aug.2021 [Restaurant Reyna / Portul Tomis] Prima experiență proastă din viața mea — scris în 30.08.21 de ux122289 din CONSTANțA - nu recomandă
- Aug.2021 [Restaurant Konak] Nota 10 — scris în 22.08.21 de S Karina din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2021 [The Burger Factory] Gustul de peste Oceanul Atlantic — scris în 02.08.21 de Mihnea-Alexandru din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Jul.2021 [Sali's Taco & Turkish Food] Super multumita — scris în 25.07.21 de S Karina din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- May.2021 [Cherhanaua Pontica] Belone Belone... — scris în 21.06.21 de krisstinna din BUCUREșTI - RECOMANDĂ