Câte ceva de mâncat în Bergamo. Și de băut...

TIPĂREȘTE

În pregătirea sejurului în Bergamo, m-am documentat asupra gastronomiei locale și mare lucru n-am aflat. Nu am găsit decât câteva referiri laconice la niște specialități lombarde care nu m-au entuziasmat, dar pe care am reușit să le „bifez” , mergând pe principiul că era păcat să fi ajuns acolo și să nu le încerc.

Prima recomandare, promovată drept o invenție nemaipomenită, se cheamă casoncelli alla bergamasca, un tip de ravioli (asta și înseamnă „casoncelli” ) cu bucăți de slănină care mi s-au părut îngrozitor de grase.

A doua chestie ce nu lipsește din niciun meniu este polenta, acea mămăligă pe care italienii din nordul muntos o consumă cu deliciu la mai toate mesele în calitate de însoțitoare a ciolanelor și cărnurilor de porc, în general. I-am zis pas în versiunea ei de bază, însă m-am înfruptat dintr-o polentina, o prăjitură ce imită aspectul mămăliguței, în sensul că e galbenă... În interior e un soi de fondant dulceee... Prea dulce. ????

În fine, tot la capitolul deserturi chipurile tipice este listat și gelato alla straciattella. Aici trebuie neapărat să mă opresc pentru o scurtă digresiune: mai toate regiunile din Italia se fălesc cu un gelato creat în premieră de mânuțele cofetarilor lor, iar cei din Bergamo susțin că varianta cu straciatella a fost inventată la Pasticceria la Marianna din Città Alta. Nu știu cum se face, dar am ratat pasticceria asta, dar am testat mândria locală la o gelaterie de pe Viale Papa Giovanni XXIII, în apropiere de apartamentul nostru.

Și nu mi s-a părut cu nimic ieșită din comun.

Ce mai încolo-încoace, sicilienii dau lecții la gelato! ????

În ultima zi de ședere în oraș, la a nu știu câta plimbare prin Orașul de sus, am văzut că sub arcadele care dau din Piazza Vecchia spre Piazza del Duomo era organizat un festival dedicat pastelor Casoncelli. Era o manifestare din seria evenimentelor „Brescia și Bergamo, capitalele culturale ale Italiei 2023” și o grămadă de lume se înghesuia să cumpere paste făcute manual sub ochii lor.

Eu m-am mulțumit să le studiez un pic pe doamnele care trebăluiau la mese și să pozez panourile explicative, ocazie cu care am aflat că zona din jurul orașului este recunoscută drept producătoare de brânzeturi de calitate, lucru deloc de mirare având în vedere apropierea de Alpii Orobie, plini de pășuni. La fel, regiunea este renumită pentru specialitățile procesate din carne de porc - pancetta, prosciutto, salami, testina. În fine, o ultimă mențiune se cuvine probabil a fi făcută în legătură cu legumele și fructele care cresc - se pare - din belșug în Lombardia: cipollini (cepe mai dulci decât cele obișnuite, folosite de obicei caramelizate), ardei iute, andive, castane, prune, pere, cireșe amare etc.

Am cumpărat de la Carrefourul din apropierea casei diverse specialități de mezeluri și brânzeturi foarte gustoase - nu insist, se găsesc și în magazinele noastre și mai mult ca sigur le cunoașteți. Legumele - ca mai peste tot în Italia - mi s-au părut însă fade.

De mâncat la cârciumi nu prea ne-am înghesuit, dar am frecventat câteva cafenele/baruri cu terasă, ca să pot eu fuma. Și despre ele o să vă povestesc în continuare.

De ce? Pentru că, spre marea mea surprindere, aproape la toate, deși nu am comandat decât băutură, am primit și ronțăieli, uneori diversificate și în cantități măricele. Chiar nu îmi amintesc să mai fi pățit așa ceva în Italia! ????

Și voi începe cu Caffé del Tasso, nu de alta, dar este cel mai vechi local din Bergamo, datat 1476! Oho! ????Poartă numele familiei nobiliare locale care a dat lumii pe marele poet Torquato, dar și pe întemeietorii serviciului poștal din Europa, așa cum v-am povestit în acest review vezi impresii. Un cappuccino și o sticlă de bere de 330 ml ne-au costat 9 euro. Destul de mult dar nah, e un local istoric din centrul istoric...

M-a frapat oferta incredibil de vastă de variante de gin tonic (P3) - habar n-aveam că există atâtea combinații. Caffé del Tasso nu e însă doar cafenea, ci și „ristorante și bottiglieria” , și într-adevăr, în interior se servea masa iar barul era garnisit cu tot felul de licori în sticle care îți luau ochii. Pentru o experiență de neuitat, sunt convinsă că merită să poposiți aici.

La câțiva pași de Tasso, în diagonală față de el și tot în Piazza Vecchia, ne-am odihnit picioarele obosite pe terasa de la Bar Flora, unde îmi amintesc că am băut un aperol spritz (eu) și o bere (Adrian), admirând Palazzo del Podestà. Nu mi-am notat cât ne-a costat distracția, în schimb ne-am amuzat copios de o scenă tare simpatică, pe care am imortalizat-o în filmulețul atașat și într-o poză: o vrăbiuță a zburat spre masa noastră, pe care s-a așezat apoi și a început să ciugulească tacticoasă din covrigii primiți odată cu comanda. ????

Pe Via Colleoni, care străbate Orașul de sus, am făcut o oprire la Il Fornaio, un panificio cum pasticcerie cu produse tocmai scoase din cuptor ce arătau într-un mare fel, de îmi venea să mă înfig în toate????: felii de pizza, rulouri umplute cu carne, mezeluri, brânzeturi sau gemuri, biscuiței, prăjiturele, fusecuri. Am oftat în sinea mea și nu am cumpărat decât o pâine și polentina despre care vă zisei deja.

Să coborâm acum în Città Bassa. În după-amiaza sosirii, însetați fiind, ne-am așezat pe primele scaune întâlnite în cale. S-au nimerit să fie la Caffeteria di Porta Nuova, pe Via G. Tiraboschi, vizavi de Propylea. Am comandat un aperol spritz și o bere și ne-am holbat șocați când chelnerul a apărut cu ditamai tava ce conținea, pe lângă băuturi, trei castronele cu floricele de porumb, sticksuri și chipsuri de cartofi. Toate din partea casei! ????Eram în prima zi în Bergamo și tratația ne-a luat prin surprindere; ulterior aveam să ne obișnuim cu răsfățul.

Adevărul e că ne era și foame, nu numai sete, așa că am dat năvală și am cam golit recipientele. Am mai comandat câte o bere și un aperol spritz și, ce să vezi? am primit alte castronele pline. La final, am totalizat 3 beri, 2 aperol spritz și un cappuccino, și o sumă de plată de 29 euro. Și am plecat sătui...

De aceleași atenții ne-am bucurat și în Piazza Dante la Bu Cheese Bar, unde am ridicat simțitor prin apariția noastră media de vârstă a clientelei. ???? Atmosferă plăcută, toată lumea se cunoștea, scuarul e foarte frumos, așa că am zăbovim cât să ne întretăm cu două pahare mari de bere consortul, iar eu, lipsită de imaginație, tot cu un aperol sprtitz. 18 euro consumația, cam multișor, dar am fost cadorisiți cu măslinuțe, chipsuri și covrigei. Deci se cheamă că de banii ăștia am luat și o gustare.

Mai serios am mâncat la Vox Lounge Bar Restaurant de pe Viale Papa Giovanni XXIII, la parterul Palatului Dolci, pe care îl vedeam din balconul apartamentului nostru. L-am ales pentru că era aproape de casă și stătea să plouă. Temerile ni s-au adeverit, însă din fericire n-a pornit să toarne cu găleata decât când ne pregăteam de plecare, deci până atunci am putut sta pe terasă și ne-am adăpostit de primele picături sub umbrela mare a localului.

La Vox, Adrian a comandat celebrele casoncelli alla bergamasca, în timp ce eu, mai cumințică, am dorit lasagna. Fiindcă știam la ce să mă aștept. Am gustat și din casoncelli și mi s-au părut, așa cum vă spuneam, prea îmbibate în grăsime pentru gustul meu. Lasagna era gătită corect, dar nimic special. Am ajutat mâncarea să alunece pe gât cu un pahar mare de bere la butoi (Adrian), iar eu cu un pahar de vin Chardonnay și o sticlă de apă minerală San Pellegrino.

Total consumație: 46 euro. Scump, ca întreaga ofertă, pe care o puteți studia, dacă doriți, în pozele atașate.

În fine, în ziua plecării ne-am oprit pentru prânz tot pe Viale Papa Giovanni XXIII, la două blocuri mai încolo de Vox, la un local cu terasă ce se cheamă Fuoriporta Caffé. Aici am comandat câte o pizza Fuori, două pahare mari de bere, un aperol spritz și un cappucino, care ne-au costat 30 de euro. Ne-au prins bine, căci avionul a avut întârziere din cauza unei furtuni și am aterizat la București la o oră și jumătate după cea prevăzută.

La final, o ultimă informație: în Bergamo, în toate locurile poți achita consumația cu cardul și se plătește înăuntru, la casă, nu celui care te servește. El doar îți aduce nota.

În concluzie, în acest sejur nu am avut parte de experiențe gastronomice memorabile. Nici nu mă așteptam, știind din start că în nordul Italiei mâncărurile sunt în general exact așa cum nu-mi place mie, adică grele, cu influențe austriaco-nemțești. Ce-i drept însă, nici nu am căutat localuri mai de Doamne ajută, mulțumindu-ne cu ceea ce ne-a ieșit în cale.

Cât despre prețuri, ce să mai spun? Doar că sunt măricele spre mari... ????

Așa că vă propun să ne îndulcim amarul ascultând o arie din opera Elixirul dragostei a bergamezului Gaetano Donizetti, în interpretarea inegalabilului Luciano Pavarotti.

Webmaster, rog următoarea ilustrație: youtube

·

Peste tot servicii de foarte bună calitate: promptitudine și amabilitate desăvârșite

Mâncăruri locale grele, după gustul meu, gătite corect dar nu cât să entuziasmeze. Iar prețurile sunt cam mari!

În Citta Alta sunt, desigur, cele mai pitorești localuri, unde poți lua masa sau doar bea ceva admirând clădirile vechi din jur

---

VIZUALIZĂRI: 2115 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI