Minitur al berăriilor pragheze

TIPĂREȘTE

Am văzut Praga crescând sub ochii mei. Am început cu o excursie cu părinţii în Ungaria şi Cehoslovacia, prima mea ieşire „afară”, la vârsta de 14 ani, din care nu-mi amintesc decât ce mult m-am minunat văzând Podul Carol, faţă de care modestele noastre pasarele peste Dâmboviţa nici nu spurcau. Am continuat cu o şedere de o săptămână în decembrie 1990, când m-am holbat pe trotuare la butoaiele cu peşti înotând în apă, scoşi la vânzare pentru sărbătoarea Crăciunului. Praga era atunci cenuşie – şi la propriu şi la figurat, abia trezită din amorţeală după deceniile de comunism. Am revenit în 1997 – lucrurile începuseră să se mişte. În iulie 2006 deja aproape că n-am mai recunoscut oraşul: forfotă mare, turişti cu nemiluita, o ambianţă veselă de tot. Iar în septembrie 2011 impresia mi-a fost confirmată: Praga devenise o destinaţie de top.

Praga nu înseamnă numai Hradčany şi Catedrala Sf. Vitus, primăria veche sau Loreta. Pe lângă atâtea şi atâtea mărturii ale unui trecut glorios, Praga mai are ceva, o comoară nu tocmai ascunsă, dar poate nu chiar suficient de cunoscută şi studiată de noi: berea şi berăriile.

Aşa mi-a spus consortul, mult mai familiarizat decât mine cu oraşul, pe care l-a vizitat în repetate rânduri în interes de serviciu, iar eu, ca o soţie iubitoare ce mă aflu, am consimţit să-l însoţesc în ultimele noastre două excursii în mici tururi ale unor berării faimoase din Praga. Deşi mă tem că a stricat orzul pe gâşte şi că nu i-am fost un companion prea competent şi performant (!), trebuie să recunosc că latura aceasta, inedită pentru mine, m-a fascinat, drept care am decis să vă împărtăşesc şi vouă câte ceva din experienţele acelea.

Voi începe prin a vă reaminti că cehii iau foarte în serios problema berii, fiind de departe cei mai mari consumatori din lume: 157 litri pe cap de locuitor!!! Pentru comparaţie, irlandezii, care se situează pe locul 2, beau in medie „numai” 131 litri de bere pe an; germanii – 116 l, austriecii 108 iar belgienii 93.

Al doilea lucru care merită menţionat este că Cehia are o îndelungată tradiţie în fabricarea berii („pivo” pe limba lor), începuturile datând din secolul X în cadrul unor mănăstiri. Brno şi ulterior Plzeň şi České Budějovice au fost primele oraşe în care au apărut în secolul XIII mici fabrici de bere. Să mai spun că printre cele mai cunoscute sortimente de bere ceheşti se numără Pilsner Urquell, Budweiser Budvar, Velkopopovický Kozel, Gambrinus, Radegast, Staropramen, Starobrno sau Krušovice şi că în majoritate berile ceheşti sunt de tip pale lager Pilsner, adică (îmi suflă soţul) acidulate, de culoare aurie, nu foarte aspre la gust şi cu aromă de hamei. Este de altfel sortimentul de bere cel mai popular în lume.

În Praga documentele atestă că licoarea fost produsă pentru prima oară în anul 993 la mănăstirea Břevnov. Cea mai întâlnită este berea locală Staropramen. În oraş există peste 100 de berării de cele mai diverse feluri – de la cârciumi fără pretenţii, cu mese lungi de lemn, în care chelnerii nici nu te întreabă ce doreşti pentru că se serveşte un singur tip de bere, până la localuri cu ştaif, adăpostite în palate sau conace vechi somptuos decorate şi în care lista de băuturi cuprinde multe sortimente de bere şi vin iar meniul nenumărate feluri de mâncare, din care nu lipsesc însă gulaşurile şi găluştile tradiţionale, totul gătit în sosuri grele, aşa cum este obiceiul în ţările Europei Centrale.

Ce ar mai fi de spus? Că unele berării funcţionează de secole sub aceleaşi nume vechi şi haioase, că cele mai bune astfel de localuri nu se găsesc neapărat în zonele turistice şi că oferă sortimente pe care nu le poţi achiziţiona din magazine, pentru simplul fapt că sunt produse în cantităţi foarte mici în micro-breweries.

Atât de importantă este berea pentru cehi, încât în Praga puteţi face tururi cu ghid (şi evident, cu degustări). Pentru cei interesaţi, iată un link care se poate dovedi util: www.prague-beer-tours.com.

Noi am făcut însă turul berăriilor pe cont propriu, cu explicaţii docte asigurate de consort şi cu mine neputând ţine întotdeauna pasul şi comandând suc, cafea sau îngheţată. Şi iată pe unde am trecut:

U tří pštrosů („La trei struţi”)

Dražického náměstí 12, Mala Strana, utripstrosu.cz/en

Încep cu acest hotel-resturant extrem de cunoscut, situat în imediata apropiere a Podului Carol, deoarece are o semnificaţie anume pentru noi, românii, fiind hanul unde Mihai Viteazul a poposit în 1601. Clădirea a fost construită în 1597 (deşi se pare că pe locul unui pub mult mai vechi) de un oarecare Jan Fux, negustor de pene de struţ, ornament la modă în acele vremuri pentru pălăriile doamnelor sau evantaie. El a comandat o firmă făţoasă şi mare înfăţişând trei struţi, pe care a amplasat-o deasupra intrării. Casa a fost distrusă în 1648, în timpul asediului oraşului de către suedezi, fiind refăcută câţiva ani mai târziu, când i s-a adăugat un etaj. Tavanul de la parter a fost pictat în stil renascentist cu motive de ciorchini de struguri şi frunze de viţă de vie, vizibile şi astăzi în restaurantul elegant. În 1714 berăria a fost transformată în cafenea de către proprietarul armean şi aşa am înţeles că s-a păstrat până în anii 1970, când, după perioada de neglijare de după naţionalizare, clădirea a fost consolidată, picturile restaurate şi s-a revenit la destinaţia iniţială de berărie şi hotel. În restaurant am intrat doar cât să arunc o privire apreciativă, dar de stat, am stat de fiecare dată în mica grădină a localului şi am băut Staropramen – proaspăt, rece şi bun, deşi nu foarte ieftin.

U Kalicha („Halba”)

Na Bojišti 12-14, Nove Mesto, staţia de metrou Pavlova, ukalicha.cz/shop/index.php?lang=EN

Iată un alt loc cu încărcătură istorică. Numele său este legat de cel al soldatului Švejk, personajul autorului ceh Jaroslav Hašek. În cele trei romane (din patru plănuite) pe care a apucat să le scrie între 1921-1922, Hašek prezintă cu o ironie muşcătoare peripeţiile bravului soldat neghiob a cărui cârciumă preferată era U Kalicha. În respectul adevărului istoric trebuie totuşi precizat că cetăţeanul care l-a inspirat pe scriitor – ordonanţa unui locotenent – era mai degrabă interesat de serviciile oferite de un bordel, stabiliment aflat în aceeaşi clădire cu cârciuma. Dar asta este mai puţin important. Cert este că după ce, în 1927, romanele lui Hašek au fost transpuse într-o piesă de mare succes, jucată mai întâi în Germania, apoi în Anglia, Franţa şi Italia, localul cu pricina, o magherniţă murdară şi urât mirositoare, a trezit interesul localnicilor şi mai ales al turiştilor străini. Totuşi, abia în anii 1950 a fost refăcut şi restaurat iar după 1992, când vechii proprietari, fraţii Paul şi Thomas Töpfer, l-au redobândit, s-a remarcat drept unul dintre cele mai căutate puburi din Praga.

La intrarea în U Kalicha te întâmpină două păpuşi în mărime naturală aşezate la masă, din care una e însuşi soldatul iar cealaltă un muşteriu îmbrăcat după moda interbelică. Pe pereţi stau atârnate tablouri cu gravuri şi acuarele înfăţişându-l pe Švejk dar şi figuri de militari şi boieri din anii 1920. Am observat şi texte scrise de mână – grafitti, dar în cehă, aşa că nu ştiu dacă erau citate din cărţile lui Hašek sau impresii postate de clienţi. Poţi cumpăra suporţi de pahare, cutii de chibrituri, căni, vederi poştale, tricouri şi alte suveniruri. cu chipul lui Švejk – o adevărată industrie...

Pentru completarea atmosferei, în local cântau valsuri şi folclor cehesc doi muzicanţi (un acordeonist şi un suflător în tubă) cu chipiuri militare pe cap. Restaurantul în sine, deşi îngrijit şi curat, nu e luxos: are mese din lemn, dar nu dintr-acelea lungi, şi scaune nu foarte comode. Foarte mulţi străini, atmosferă relaxată, meniu bogat şi tipic cehesc (gustos dar nu foarte ieftin, doar e un loc turistic sută la sută!), bere Pilsner Urquell bună.

Cu titlu de curiozitate, logoul cu soldatul Švejk apare şi pe firmamentul unui al doilea restaurant - „U Švejka”, despărţit de U Kalicha doar de o... berărie. Localul „original” este însă U Kalicha.

U Kocoura („La pisica neagră”)

Str. Nerudova 205/2, Mala Strana, staţia de metrou Vysočanská, restauraceukocoura.com

O berărie foarte diferită de cele prezentate mai-sus. Întunecos şi nesofisticat, acest restaurant câştigă mai ales prin amplasament, pe strada ce coboară de la Hrad şi în imediata apropiere a bisericii Sf. Nicolae (Mikuláse). Este un pub tradiţional, cu un bar bine garnisit, podea, mese şi scaune din lemn şi cu o bere Plzeňský Prazdroj excelentă. E eclipsat de alte localuri mai pretenţioase aflate mai sus pe strada Nerudova, dar dacă nu ai pretenţii şi eşti doar însetat, aici e locul cel mai potrivit pentru un popas. Să nu te aştepţi la cine ştie ce mâncare: oferta e subţire şi cuprinde aperitive (brânzeturi sau un soi de tobă servită cu oţet şi sos de hrean) şi câteva feluri principale, printre care ciolan de porc cu salată de varză, dar care merg de minune cu berea! În plus, preţurile sunt mai mult decât rezonabile.

Plzeňská

Nám. Republiky 5, Stare Mesto, staţia de metrou Námĕsty Republiky, plzenskarestaurace.cz

Acest restaurant se află într-o clădire foarte elegantă în stil secesionist – Casa Municipală –, construită între 1905-1912, care adăposteşte sala de concerte Smetana. Numele localului derivă de la cel al berii Pilsner. În interior am aruncat şi eu un ochi dar nu am reuşit să fac fotografii; am reţinut totuşi nişte mozaicuri, ferestre cu vitralii şi mobilierul de epocă. E un restaurant de mare clasă şi meniul cuprinde, printre altele, porc şi raţă cu varză sau cartofi – adică mâncăruri grele, tipic ceheşti şi foarte săţioase. Noi am stat însă afară, sub arcade, şi ne-am mulţumit cu câte o bere.

U provaznice („Nevasta sforarului”)

Provaznicka 385/3, Stare Mesto, staţia de metrou Mustek, uprovaznice.cz/en

Un local bântuit de fantome! Legenda spune că pe vremuri trăia în Praga o femeie nespus de frumoasă, nevasta unui sforar („provaz” înseamnă sfoară) mare meseriaş, care făcea negoţ cu produsele lui şi era adesea plecat de acasă. Într-un târziu, femeia, rămasă mai mereu singură, s-a plictisit şi, cu acordul soţului, a deschis o cârciumioară. Pe seama femeii au început să circule bârfe şi soţul, orbit de gelozie, s-a întors val-vârtej dintr-o călătorie şi, fără a cere explicaţii, a sugrumat-o cu o frânghie de-a lui. Fantoma cârciumăresei, al cărei portret e agăţat pe un perete la interior, bântuie şi acum locul, şi o va face atâta timp cât vor mai exista bărbaţi geloşi...

Noi am stat afară, la una din cele câteva mese lungi din lemn, şi doar am băut, însă meniul mi s-a părut bogat iar preţurile rezonabile. Puteţi încerca supa de cartofi, coastele de porc, ciolanul de porc, cârnaţii, gulaşul – cam ceea ce se găseşte în orice restaurant cehesc.

Černý Orel („Vulturul negru”)

U Lužického semináře 110/40, Mala Strana, staţia de metrou Malostranská, restauracecernyorel.cz/en

Situat chiar lângă biserica Sf. Nicolae, într-o clădire renascentistă cochetă, acest restaurant elegant, decorat cu gust, este asaltat de turişti. Drept rezultat, preţurile sunt mărişoare, însă ambianţa, Budvarul rece şi mâncarea excelentă zic eu că fac toţi banii. Am comandat mixed grill şi am fost serviţi cu porţii generoase de raţă, porc, miel şi cârnaţi însoţite de salate de varză. De reţinut dacă sunteţi în zonă şi vi se face foame.

U Mecenáše („Filantropii”)

Malostranské nám. 261/10, Malá Strana, staţia de metrou Malostranská, umecenase.cz/en

Unul din cele mai vechi restaurante din Praga, aflat la parterul unei clădiri din 1608 care a fost transformată recent în hotel de apartamente de lux (le găsiţi pe booking, dacă vă interesează). Jan Mydlář, cel mai faimos călău din Praga, îl frecventa şi semnătura lui, datată 1626, a rămas înscrisă pe un perete. Iar în crama de la subsol se păstrează bucăţi din zidul ce apăra Malá Strana. Am citit că localul a fost redecorat şi că are chefi noi. În 2011 atmosfera era şi aşa destul de pretenţioasă – acum se pare că s-a ajuns la rangul de restaurant gourmet, cu un meniu supersofisticat. Îmi amintesc că am mâncat raţă umplută, excelent preparată, şi am băut bere, cu toate că principala atracţie în materie de băutură la U Mecenáše este vinul de Moravia. Dar cum eram într-un tur al berăriilor pragheze...

U tří zlatých hvězd („Trei stele de aur”)

Malostranské nám. 263/8, Malá Strana, trizlatehvezdy.cz/index_en.htm

Acest restaurant elegant, adăpostit în arcadele bisericii Sf. Nicolae, într-o clădire din secolul XV în stil Empire, degajă o atmosferă romantică, mai ales în crama împodobită cu picturi murale restaurate la începutul secolului XIX - reproduceri după desene ezoterice preluate din cartea „Atalanta Fugiens” scrisă la 1617 de alchimistul Matthias Merian, medicul personal al Sfântului Împăratul Roman Rudolf II. Aici am mâncat „knedliky” – găluşti ceheşti, cu garnitură din nelipsita varză, şi am băut Urquell. Au şi o listă impresionantă de vinuri, dar cu preţuri care ni s-au părut prea mari.

U Schnellů

Tomášská 27/2, Malá Strana, staţia de metrou Malostranská, uschnellu.com/english

Alt mic hotel-restaurant cu o istorie bogată şi excelent situat, la câţiva paşi de Podul Carol. Prima berărie a fost deschisă pe acest loc în secolul XVI şi purta numele de „U zlatého Čápa” (La Barza de Aur). În 1787 berăria a fost achiziţionată de Tomáš Schnell, un negustor de la al cărui nume derivă cel al localului, care a restaurat clădirea în stil clasic. De-a lungul timpului, restaurantul a fost frecventat cu precădere de oameni de teatru şi artişti. Serveşte mai multe tipuri de bere – noi am ales Staropramen.

Micul tur al berăriilor pragheze se încheie aici. Am „vizitat” şi alte localuri – mai puţin celebre (încă!), motiv pentru care nu le-am inclus în prezentare. Capitala Cehiei e un oraş efervescent, în continuă mişcare, în care berăriile fac parte din istoria locului iar numelor consacrate li se adaugă permanent altele noi. Şi stau acum şi mă gândesc: oare Pragăi i se spune „oraşul de aur” şi din cauza culorii berii?

Na zdravi!

Webmaster, rog ataşaţi următoarea ilustraţie muzicală: https://www.youtube.com/watch?v=ffxGB2j9ADo

---

VIZUALIZĂRI: 5992 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI