Turnul Eiffel – Paris

TIPĂREȘTE

N-am mai scris de multă vreme un articol și mi-e dor s-o fac iarăși, chiar dacă anul acesta n-am mai plecat în vacanță în primele luni ale anului, ca în anii trecuți. Inamicul ăsta perfid, nevăzut și periculos ne provoacă fiori și ne țintuiește în case de câteva săptămâni. Ne vom mai putea bucura de vacanțe anul acesta?! :-?? Eu sper că „DA! ”, și-o vom face – în mod sigur - cu mai multă bucurie!

Am căutat în pozele mele din ultimii ani și am revăzut, cu plăcere, că am câteva din 2013, cu celebrul Tour Eiffel, simbolul Parisului. La vremea aceea nu eram membră AFA, așa că nu mi-am notat într-un carnețel – cum o fac acum, în mod cronologic - locurile pe unde am umblat. Am rămas, doar, cu pozele și cu amintirile acelui început de septembrie 2013. Am vizitat multe locuri în săptămâna aceea, împreună cu prietena mea cea mai bună: castelele de pe Valea Loirei, Versaille-ul, Lovre-ul, Parisul - văzut dintr-un autocar oferit de hotelul unde am fost cazate, dar și o parte a Parisului făcut „la pas”, timp de 9 ore, performanță de care sunt tare mândră acum! :))

„Povestea” turnului începe, bineînțeles, cu proiectarea lui, muncă extrem de laborioasă, care implică mii și mii de calcule și desene. Se știe că proiectul și execuția lui au fost făcute – împreună cu o echipă de arhitecți și constructori - de inginerul Gustave Eiffel, care s-a angajat să-l execute – în doar doi ani și două luni – cu ocazia Expoziției Universale din 1889, și pentru a celebra 100 de ani de la Revoluția Franceză.

Pentru cei care mai cred că oțelul folosit la construirea turnului a fost turnat la Reșița, îmi pare rău să-i dezamăgesc, dar n-am văzut niciun indiciu, o plăcuță sau ceva similar, care să ateste acest lucru. M-am uitat la toți cei patru piloni de la baza turnului din exterior, dar și în interior, și nu am văzut nimic în acest sens. Doar în exterior am văzut fixată, pe un element, o etichetă metalică care spune că oțelul a fost forjat și uzinat de „Pompey Fould – Dupont”, furnizorul metalului din care este făcut Turnul. Ajunsă acasă am făcut „săpături” pe net și, în pofida faptului că unele informații susțin că Reșița a fost furnizorul, altele dezmint acest lucru. Iată un exemplu:

sau un altul:

Cred că ambii au dreptate, mai ales că nici eu n-am văzut, când „amfostacolo”, nimic scris despre Reșița.

O altă legendă care s-a răspândit la noi, încă din anii '70, spune că tehnologia de ridicare a turnului ar fi fost brevetată de un alt român, inginerul Gheorghe Pănculescu, care ar fi lucrat cu inginerul Eiffel, fapt neadevărat - dacă e să-i dăm crezare unui profesor de istorie din Vălenii de Munte, localitatea de baștină a lui Gheorghe Pănculescu. Acesta, din „patriotism local” s-ar fi ocupat cu descoperirea unor documente care să arate că Pănculescu a contribuit cu ceva la ridicarea turnului. În acest sens, tot de pe „google” am aflat că:

în aceste documente.

Este vorba despre metoda de asamblare a mai multor subansambluri metalice confecționate la sol și asamblate progresiv, pe măsura înălțării construcției. Tot în sprijinul acestui fals am mai aflat că un alt profesor, Bocioacă Aurel Vasilescu, profesor la Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti, deci un om cunoscător în domeniu, susţine teoria profesorului de istorie Ion Bocioacă, și

Este vorba de o lucrare aflată în arhivele Eiffel „Communication sur les travaux de la tour de 300 m”, unde nu apare nicio declarație a lui Eiffel precum că n-ar fi reușit să ridice turnul într-un timp așa de scurt, fără metoda lui Pănculescu. Din punctul meu de vedere și această teorie cade, dar, să revin la vizita turnului.

Cred că majoritatea dintre noi știm că Turnul este construit pe malul stâng al Senei, în partea de vest a centrului Parisului. Când am ajuns acolo – în orele de până la prânz – (se deschide la ora 9,00), am observat că accesul se poate face pe la toate cele patru picioare ale turnului, între care este un spațiu cu o deschidere largă, după aprecierea mea de peste 100m între diagonalele pilonilor principali. De aici, de sub turn se pot cumpăra bilete pentru accesul în turn cu liftul, sau pe scări. De la unul din pilonii turnului dinspre Sena se poate lua liftul, iar de la cele dinspre „Clamp-de-Mars” se poate urca pe scări, dar numai până la etajul 2, de aici ascensiunea făcându-se numai cu liftul. Înainte de-a ajunge la casa de bilete se face controlul de securitate, care seamănă cu cel de la aeroport, astfel că numai după acest control poți cumpăra bilete și să urci în turn. O treabă deșteaptă, spun eu, în acest mod bișnița cu vânzarea biletelor fiind anulată. Noi n-am stat mult la coadă, cam în 15 minute am obținut biletele și am așteptat să intrăm în lift. Trebuie să mai spun că turnul are trei nivele la care te poți opri: la nivelul 1 și 2 poți s-o faci pe scări sau cu liftul, de la 2 spre nivelul 3 poți numai cu liftul.

La vremea aceea prețurile pentru adulți, după câte îmi amintesc, erau cam așa:

- până la nivelul 2 pe scări – 5 euro;

- până la nivelul 2 cu liftul – 9 euro;

- până sus de tot, cu scări + lift – 11 euro;

- până sus cu liftul – 15 euro.

Noi am luat bilete până sus de tot. Nu știu care erau prețurile pentru copii, dar cred că erau ceva mai mici. Cabina liftului are însoțitor și încap în ea cam 20 de persoane.

După ieșirea la nivelul 2, uitându-te în sus - rămâi mut de admirație când descoperi sofisticata „împletitură de metal” care seamănă cu o imensă dantelă, al cărei model n-ai să-l poți învăța, dacă vei vrea, niciodată. Ne-am plimbat pe terasa nivelului 2, pe toată lungimea ei și am putut admira de la acest nivel toate clădirile din raza vizuală de 360⁰ (dimprejurul turnului). Un lucru bun este că sunt afișate, în dreptul celor patru puncte cardinale, tăblițe cu obiectivele principale văzute. La acest nivel era un mic bufet de unde puteai cumpăra de băut ceva răcoritoare, ronțănele sau dulciuri. Tot aici sunt și toaletele, dar, cel mai important este că de aici poți cumpăra bilete spre nivelul 3, în cazul că ai urcat pe scări până aici și vrei să ajungi în vârful turnului. După ce-am admirat de aici ce se vedea în jur, am urcat în liftul care ne-a dus sus de tot. Acum puteam spune că „aveam Parisul la picioare” și că-l puteam admira de la înălțimea de 276 m, la care se află terasa vizitabilă pentru belvedere, de la nivelul 3.

Ajunse aici nu ne mai săturam să admirăm imaginea panoramată a Parisului, până la linia orizontului, unde imaginea clară se pierdea, datorită depărtării. Cred că raza vizuală depășește zeci de Km, cu mult dincolo de linia de centură a Parisului. Am făcut și câteva poze, bineînțeles, înainte de a încerca să descoperim clădirile cele mai importante. Chiar în dreptul pilonilor principali de lângă Sena, se află „Pont d'Iena”, cu deschidere spre Avenue Gustave al V-lea al Suediei, în capătul căreia se află superba construcție a „Palais de Chaillot”. În fața lui se întinde, pe o suprafață apreciabilă, „Jardin du Trocadero”. Opus acestora, în dreptul pilonilor din S-E, se află „Parc du Champ-de-Mars” și, mai departe, pe aceeași linie clădirea „Ecole Militaire”. Acestea sunt primele observate pentru că sunt în imediata apropiere a turnului. Mai sunt zeci și zeci de clădiri celebre și de locuri pe care le poți distinge, printre care: Muzeul Luvru, Grădina Luxembourg, insula Ile de la Cité din mijlocul Senei, cu celebra-i catedrală Notre Damme, Palatul Regal, Halele, Place Vendôme, celebrul Arc de Triumf, de unde începe, spre S-E, Avenue des Champs Élysees, Universitatea Sorbona, Palais de la découverte (Discovery), etc, etc, etc… …... Sunt mult prea multe construcții pe care le vezi și te bucuri când le recunoști.

Chiar dacă nu am fotografiat tot ce-am văzut, cele câteva poze atașate sper să vă bucure când le veți vedea. Dar, înainte de asta, poate că n-ar fi rău să scriu și câteva date tehnice, aflate tot de pe net, pentru că acolo, la Turn, n-am găsit nicio broșură în acest sens:

- Turnul are o înălțime totală de 324 m;

- Masa construcției de oțel = 7.300 tone;

- Masa totală = 10.100 tone;

- Număr de ascensoare – 8; (cred că sunt câte două, sus/jos, pe fiecare pilon principal)

- Cotă nivel 1 = 57 m deasupra solului;

- Cotă nivel 2 = 125 m;

- Cotă nivel 3, terasă vizitabilă = 276 m;

Diferența de până la 324 m este ocupată cu antena Televiziunii, montată spre vârful lui.

Întreținerea turnului este făcută la fiecare 7 ani, iar pentru asta se folosesc aprox. 60 de tone de vopsea maro închis. La început nu s-a intenționat ca această construcție să rămână acolo pentru totdeauna, mai ales că au fost mulți cârcotași care spuneau că Parisului nu-i trebuie o construcție atât de hidoasă. :-?? (mie mi se pare chiar elegantă!) :)) Era programat pentru demolare în 1909, deci ar fi trebuit să existe numai 20 de ani, însă, datorită faptului că, în viitor, ar fi oferit o serie de beneficii în domeniul comunicațiilor la distanță, s-a renunțat la demontarea lui. În timpul Primului Război mondial turnul a fost închis, iar în anul 1921 aici s-a realizat, în direct, prima emisiune radio din Franţa. În 1925 de aici s-a făcut prima transmisiune a postului public de radio francez, iar în 1935 aici s-a instalat un studio de televiziune și, mai apoi, în vârful lui, s-a montat o puternică antenă, TV.

În perioada celui de-al doilea război mondial, lifturile au fost dezafectate pentru a nu putea fi folosite de trupele de ocupaţie, iar în august 1944, Hitler a dispus ca turnul sa fie distrus, însă generalul von Choltitz, cel care trebuia să execute ordinul, a refuzat să urmeze indicaţiile lui Hitler, salvând, astfel, frumusețe de monument.

Până în anul 1930 Turnul Eiffel a fost cea mai înaltă clădire din lume, când a fost „detronat” de Turnul Chrysler, din New York, care – la rândul lui – a fost „detronat”, după numai 11 luni, de celebra construcție Empyre State Building.

În 1964, Turnul Eiffel a fost înscris pe lista monumentelor istorice, iar din anul 1991 face parte din patrimoniul mondial al UNESCO. Și când te gândești că nebunul de Hitler vroia să-l distrugă :(, te-apucă râsu' =))

---

VIZUALIZĂRI: 1166 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI