Las Vegas - orasul XXL

TIPĂREȘTE

Intr-una din zilele de serviciu, in 2005, ma cheama seful meu in birou si imi spune: “Ai incurcat-o! ”. Seful meu era un tip destul de dur cand vroia, asa ca, facusem sau nu facusem ceva, mi-a stat inima in loc. Ma asez pe un scaun in biroul sau, asteptand sa spuna ceva. Zice: trebuie sa iti faci bagajele, pleci la Las Vegas. AM AMUTIT. Poftim? Ce am facut ca sa merit asta? Pai, pentru activitatea ta, si pentru beneficiile aduse firmei….

Nu am mai stat la discutii. Am plecat in transa din birou, gandindu-ma: AMERICA. Nu visasem niciodata la America, pentru ca steam ca vizele se obtin foarte greu, si pentru ca erau mult prea multi bani pentru puterile mele financiare. Asa ca, nici nu imi trecuse vreodata prin minte, sa ma gandesc la o excursie in America. Daramite in Las Vegas!!! Dar iata ca…. se intampla.

M-am pregatit cautand pe internet tot ce puteam gasi despre Las Vegas, si mai ales parcuri de distractii. Sunt innebunita dupa trenuleturi periculoase si alte acareturi de astea.

Cu viza nu au fost probleme. Desi am avut emotii. Ma gandeam ca, neavand cine stie ce averi, vor spune ca nu sunt eligibila. Aveam totusi apartament si masina, iar seful meu, ca sa ma ajute, mi-a transferat in cont 500 de milioane de lei, pentru cateva ore, atat cat sa pot scoate un extras de cont pe care sa il predau la ambasada. Mi-a folosit probabil. M-au intrebat acolo, la interviu, pe unde am mai fost, de ce....unde lucrez, cine a organizat excursia...etc. A fost bine. Nu am primit eu viza decat pe un an, pe cand ceilalti, pe 10 ani. A fost bine si asa.

Zis si facut, iata-ma in avionul de Frankfurt. Am facut escala acolo. Eram 9 persoane, 6 barbati si 3 femei. 2 din femei erau o doamna cu fata ei, restul nu se inrudeau in nici un fel. Toti castigasera excursia de la o firma de electrocasnice, pentru ca isi facusera targhetul impus.

De la Frankfurt, am facut escala la San Francisco, si apoi, Las Vegas. vImi aduc aminte o treaba amuzanta. Am plecat din Romania marti, si am ajuns in Las Vegas, tot marti. Fusul orar. Oricum, cand am ajuns acolo eram atat de obositi, incat nu mai steam de noi, doream doar sa ajungem la hotel si sa dormim putin.

Prima surpriza a fost atunci cand, ajunsi in fata aeroportului, a venit san e duca la hotel…... o limuzina superba! Va dati seama ca toti am ramas masca, mai ales ca nu oricine se plimba cu limuzina in 2005. Inauntru, un lux de neinchipuit, sampanie, bomboane, pe tavan limuzina avea stelute ca sa imite cerul instelat, nu stiu, poate asa e in toate limuzinele, dar pe mine m-a impresionat. A, si au oferit doamnelor, trandafiri!

Am ajuns si la hotel. AM stat la Luxor. Intrarea era …o suprafata uriasa, de nu stiai daca acolo e intrarea pentru mai multe hoteluri, sau era doar pentru Luxor. M-am lamurit ca era doar a hotelului nostru. Dupa ce am facut cateva poze, ne-am indreptat catre intrarea in hotel si apoi la receptie.

Inauntru m-au izbit lux-ul si maretia de acolo. Dar despre hotel am sa povestesc la capitolul hoteluri in Las Vegas.

Ne-am cazat. Eram cu totii atat de obositi, incat ne-am dus la culcare. Fiind doar 3 fete, din care doua erau rude, am avut privilegiul de a sta singura intr-o camera. Am huzurit, am fost regina pentru cele 5 zile in care am stat acolo.

A doua zi dimineata ne-am intalnit cu totii la micul dejun, dupa care o parte din noi, am plecat sa vizitam orasul.

Prima impresie a fost aceea ca totul acolo se discuta in termini XXL. Totul era atat de mare, toate erau facute la superlativ, hotelurile erau de mii de camere absolute toate. Vorbesc de hotelurile care se intindeau de-a lungul Las Vegas Blvd. Bulevardul era de fapt zona centrala a Las Vegasului.

Langa noi era hotelul Alladin, care se ridica impresionant cu niste turle colorate, ce noaptea faceau o impresie fantastica. De fapt, ce nu facea impresie acolo . Alladin coresponda cu Luxor, printr-un hol, dotat cu “podea” rulanta. Acu poti sa ma si omori nu imi aduc aminte cum I se spune. Cert este ca nu era scara, ci era orizontala. Te puneai pe ea, si ajungeai de la Luxor la Alladin. Apoi, peste drum de Alladin, era hotelul New York – New York, hotel construit pe o idée cel putin interesanta. Aduna cele mai importante cladiri din New York. Arata grandios, si avea in jurul sau un montagne russe. Eram incantata de acest lucru, urmand bineinteles sa il incerc. Vis-à-vis de New York – New York, peste Las Vegas Blvd, era MGM Grand, hotelul despre care auzim foarte des in filme. Prima oara am auzit de el in Ocean’s 11. Imbracat in sticla albastru inchis, arata ca un hotel care sa faca cinste orasului in care era construit.

Am luat-o de-a lungul bulevardului, intrand prin magazine, filmand, facand poze, si minunandu-ne de toata maretia ce se ridica in jurul nostru. Eram fara cuvinte.

Am ajuns si la hotel Venetian, care te incanta prin asemanarea pe care o aducea cu Venetia. De fapt in general, hotelurile din Las Vegas sunt copii ale unor hoteluri din intreaga lume. Asta este si farmecul. Asa ca, nici Venetian nu facea exceptie. Cu un rau in jurul sau, pe care se plimbau gondola, iar gondolierii cantau asemenea celor din Venetia, era o nebunie.

Ne-am oprit aici, desi bulevardul era mult mai mare de atat, insa obosisem. Ne-am intors la hotel pentru a ne odihni. Eu insa, steam ca stau doar 5 zile in Las Vegas, si mi-ar fi parut rau sa le dorm. Asa ca, dupa ce am mancat, m-am dus la receptie si am intrebat care este cel mai apropiat mall unde preturile sa fie rezonabile. Mi s-a indicat o directie, insa mi s-a spus ca e destul de mers pana acolo. Eu, viteaza, le-am spus ca vreau sa ma plimb, si sa merg pe jos. Bun, asta am spus, asta am facut. Am pornit in directia opusa orasului, spre iesire cum ar veni. Am trecut pe langa Mandalay Bay, o alta capodopera „din aur”, care se ridica in fata ochilor mei ca o bijuterie veritabila. Ma uitam la el si nu imi venea sa cred ca exista asa ceva pe Pamant. Apropos de Mandalay, intre acest hotel, Luxor si Excalibur, exista un tren, care serveste gratuit calatorii ce vor sa ajunga in aceste hoteluri, si nu numai. Nu te intreaba nimeni de ce te urci si daca stai le vreunul din hoteluri. E gratis.

Mi-am continuat drumul prin pustiu. Da, pentru ca la un moment dat, orasul s-a terminat, iar eu mergeam pe marginea autostrazii... Incepusera sa ma clanxoneze masinile. Era si normal, eram o nebuna care mergea PE JOS, pe marginea autoastrazii. De fapt, cred ca era un drum express, nu chiar autostrada. Cert este ca mi-a trebuit ceva sa ajung la acel magazin, de unde vroiam sa imi cumpar o camera foto mai ieftina. Dar, macar nu am dormit. M-am intors la hotel, tot pe jos, avand si sansa sa vad un avion aterizand exact pe deasupra mea. Niciodata nu am mai vazut un avion deasupra, asa aproape. Simteam ca pot sa il ating, daca intind mainile .

Ajunsa la hotel, am vazut ca inca nu se facuse ora de trezire pentru ceilalti, asa ca, m-am odihnit putin si am luat-o iar la pas, catre centru. De data asta se insera si am vazut Las Vegas-ul noaptea. O cu totul alta perspectiva. Parca un cu totul alt oras. Nu degeaba se spune ca, Las Vegasul este un oras de noapte! Atatea lumini peste tot, in exces as putea spune. Atatea reclame luminoase, de nu le mai stiai sirul. Reclame catre cazinouri, catre cinematografe, catre spectacole. Imi aduc aminte ca am vazut un concert de al lui Celine Dion, insa nu mi-am permis sa merg la el. Mult prea scump. M-am mai plimbat putin prin multimea de oameni, care forfotea in toate directiile, facand orasul sa para atat de viu! Ma simteam in elementul meu, intr-un oras care nu dormea nici noaptea. (nici eu nu prea dorm). Eram la fel, eu si el, intr-o agitatie continua, mergand mereu spre ceva nou, ceva necunoscut, agitandu-se permanent. Un oras in care, te simteai atat de mic, si totusi atat de mare. Mic, comparativ cu toate cladirile din jurul tau, care aproape ca te copleseau, mare in suflet, plin de bucuria de a face parte, chiar si pentru putin timp, din viata orasului XXL. Simt si acum fericirea cu care admiram fiecare coltisor, fiecare magazin, fiecare hotel, fiecare detaliu al maretului Las Vegas. Ma umple de beatitudine, si parca... pentru moment, ma intorc acolo, in zilele in care, toata lumea era a mea.

Ma intorc la hotel, gasid de cuviinta ca e momentul sa fiu impreuna cu ceilalti. Mai fac cateva poze pe drum, caci se inserase de-a binelea, si ajung la hotel. Luam cina si ne indreptam catre camerele noastre.

Urmeaza o noua zi. Mergem din nou la plimbare pe Las Vegas Blvd. Trecem pe langa aceleasi hoteluri, dar alti oameni, admiram, filmam, pozam. Cat mai mult, ca sa ne ramana cat mai multe amintiri.

Am ajuns la Bellagio. Va aduceti aminte? Hotelul unde s-a dat spargerea in Ocean’s 11. Un hotel impresionant, atat prin marime, cat si datorita fantanii construite in fata lui. Fantana dansareatza. In fiecare seara, incepand cu ora 20.00, fantana danseaza pe melodii celebre. Din sfert in sfert de ora, apoi la jumatate de ora, pana pe la ora 12 noaptea. Iar spectacolul este de nedefinit in cuvinte. Mai exact, exista in fantana, o instalatie care arunca jeturi de apa, programata sa danseze de-a dreptul. Nu e un cuvant in ghilimele, fantana chiar danseaza, pe ritmul muzicii. Cine a urmarit o data fantana dansand, nu mai este acelasi om. Pentru ca iti dai seama ca in jurul nostru orice este viu. Chiar si o fantana. Eu am avut sansa, in aceeasi seara, sa ascult prima oara „Time to say goodbye” de Bocelli. Sufletul mi s-a umplut de bucurie, si ochii de lacrimi. Pentru ca melodia in sine este o capodopera, iar completata de dansul fantanii si de jocurile de lumini, facea ca opera de arta sa fie completa. M-am acuzat in nenumarate ori ca am uitat camera video la hotel, insa mi-am propus sa ma intorc, si sa nu plec de acolo pana nu prind iar melodia asta. Am ascultat apoi si „Viva Las Vegas” cantata de Elvis. Nici asta nu a fost rea, insa nu se compara totusi cu Time to say goodbye.

Dupa Bellagio ne-am continuat drumul catre Caesar’s Palace, continuand cu un mall, la fel de luxos ca toate ce ne inconjurau. O statuie imensa reprezentand un leu, te intampina la intrarea in mall-ul respectiv, paznic parca al tuturor minunatiilor de acolo. M-am pozat apoi cu politia din Las Vegas, niste oameni foarte zambitori de altfel. Parca totul era facut in asa fel, incat sa nu cumva sa iti strice buna dispozitie in nici un fel.

Nu am mers pana la capatul bulevardului. Se facea tarziu si trebuia sa ne intoarcem pentru reprezentatia fantanii de la ora 20.00 despre care am scris mai sus. Asa ca ne-am intors, si am intrat sa vizitam putin si hotelul Bellagio. Da, pentru ca fiecare hotel avea povestea lui, era un mic oras in sine. Printre lucrurile care mi-au atras atentia, a fost si fantana de ciocolata. Mai tarziu au aparut si la noi, mai ales la nuntile bogatasilor, insa pentru 2005 era o noutate. Iar asta era imensa, si nu puteai sa servesti ciocolata din ea. Avea cam 2 m inaltime, protejata de pereti de sticla, pentru ca sa nu poata fi atinsa de curiosi, ea curgea continuu in nenumarate brate. Era delicioasa! Apoi sperietoarea din paie, haioasa foc. Am prins chiar si o nunta la Bellagio. Am facut poze cu mirii, sa imi poarte noroc. Iar, oameni adevarati, care nu au trebuit sa se intrebe de ce vreau eu sa fac poze cu ei. S-au asezat in pozitii si... ne-am pozat!

Ne-am intors la hotel, am mancat si... nani.

Intr-una din zile am fost la shopping, undeva downtown, asa spuneai ei... , la un outlet care avea preturi de preturi. Am prins niste oferte la adidasi, toate marcile renumite, ceva gen: 3 la 60 de dolari. Era un pret de nimic. Si calitatea... si-a spus cuvantul. Am si acum si eu, si cei carora le-am adus, adidasii aia...

Per total, impresia despre Las Vegas, este ca e un oras XXL. Totul acolo se vorbeste in termeni XXL. Hotelurile, cazinourile, cinematografele, salile de spectacol.

Plecarea a fost trista. Normal. Desi ne-au luat tot cu limuzina, sentimentul de goliciune pe care plecarea ni-l lasa in suflet, era mare. M-as reintoarce oricand in Las Vegas. Evident, nu?

---

VIZUALIZĂRI: 4341 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI