Transalpina - de la Ciocadia până la Sebeş

TIPĂREȘTE

Mai bine zis, DN67C de la un cap la altu'.

Se pare că ultimele 2 week-end-uri au fost vârful de sezon al deja faimoasei noi / vechi şosele de peste Carpaţi.

Şi cum aş fi putut tocmai io lipsi de aici, care de anul trecut am tot vrut să trec peste crestele Parângului, spre Ardeal? (de fapt, chiar am pornit, oprindu-mă undeva prin zona Pasului Urdele [cred - că era prea dens norul ce ne învăluia pe mine şi pe munţi ca să pot localiza cu exactitate punctul până unde am reuşit să merg]).

Aşa că, atunci când cineva a spus "hai să ne luăm fetele şi să mergem peste Transalpina" am fost imediat de acord. Cu toate că nu prea era stilul meu să pornesc aşa de 'intempestiv' într-o excursie de 2 zile, fără să caut ceva mai din timp informaţii şi să reuşesc să dau de o cazare intermediară cât de cât ok. Mai ales că, aşa cum bănuiam, Adelin nu mai avea nimic disponibil la V. M. nici în acel w. e.

Mă rog... am reuşit să găsesc 2 camere (dar despre ele voi vorbi separat - nu aş vrea să se mai frigă şi alţii!), am reuşit să îmi conving şi pe recent revenita de pe mările şi oceanele lumii copilă să ne însoţească, potaia deja sărea de bucurie mai ceva ca în reclamele la mâncare de câini (în dimineaţa plecării) şi fata mai mare a lui iubi era şi ea încântată de idee (!!!).

Aşadar, pe la 8:3o sâmbătă dimineaţă am purces la drum. A1 până la Piteşti, apoi direcţia Râmnicu Vâlcea, stânga la ieşirea din Racoviţă (intersecţia cu staţie peco) spre Târgu Jiu, ocolim Râmnicu Vâlcea pe la coada lacurilor trecând peste baraj şi ne sucim puţin prin giratoriul de la intersecţia cu drumul spre Drăgăşani, noi urmând în continuare drumul spre Tg. Jiu (adică practic se iese din giratoriu exact pe unde se intră, făcând o întoarcere completă), apoi la următoarea staţie peco la stânga, spre Tg. Jiu. Trecem (val-vârtej) pe lângă mânăstirea Hurezi (vizitată ultima oară cam acum 5 ani), prin kitsch-ul prăvăliilor cu "ceramică de Horezu" ce se înşiră de-a lungul drumului naţional, oprim pentru alimentare şi reajustare la staţia peco din Horezu, apoi ne vedem de drum.

Soarele e deja aproape la crucea amiezii şi noi mai avem ceva drum de bătut. Trecem şi pe lângă obiectivele ce ar merita ceva atenţie din zonă (Bistriţa, Polovragi, Peştera Muierii) şi când ajung la Bălceşti, cotesc la dreapta spre Novaci. Intrăm prin Ciocadia (care figurează ca prima localitate pe DN67C) şi nu după mult, trecem ca vântul (moderat, maximum 15 m/s!) prin Novaci şi începem urcuşul. [Aici se cuvine să deschid această paranteză şi să spun că se poate scurta o bună bucată de drum dacă o luaţi dreapta din Milostea spre Polovragi, de aici drept spre Baia de Fier apoi Novaci - mi s-a spus că drumul e recent modernizat şi se merge excelent].

Maşina trage din greu, pentru prima oară cu atâta încărcătură pe această coastă, dar reuşeşte să înfrângă inerţia şi gravitaţia şi spre bucuria mea, înaintează constant. Păcat că nu sunt singur (cum eram pe vremea când veneam aici iarna, şi NU în week-end... mereu ajung pe altcineva din urmă şi mă văd nevoit să merg cu trepte de viteză inferioare celor care s-ar fi potrivit pe acele porţiuni de drum. După primele astfel de serpentine, motorul deja a depăşit 9o grade celsius (afară fiind deja vreo 27!) şi trag pe dreapta, pentru poze şi revenire. Suntem cam pe la jumătatea urcuşului (sau puţin mai jos), peisajul e superb - e prima oară când sunt aici dar înconjurat de verde şi nu de alb! Prin frunzele foioaselor deja culorile toamnei îşi fac ici-colo simţită prezenţa, dacă n-ar fi forfota vehiculelor ce urcă şi coboară cred că ai putea să asculţi timpul curgând...

Dar cum călătorului îi şade bine cu drumul, după scurtul popas ne suim iar în tărăboanţă şi hai la deal! Drumul e în stare excelentă, pe la înălţimi mai mari, pe unde e loc, s-au amenajat parcări enorme (sau măcar foarte încăpătoare). Ici-colo aici stau ţărani care vând produse 'eco' (brânză în special). Intrăm în Rânca (offff... în sfârşit!), motoraşul e în pragul unui atac de apoplexie, mirosul de parafină încinsă avertizându-mă că până la paroxism mai e doar puţin dar din fericire găsim repede pensiunea unde aveam rezervare (?), avem baftă şi găsim chiar şi un loc unde să parcăm şi cu mic, cu bere mare, cu arme, câine şi bagaje debarcăm.

Nu insist acum şi aici asupra momentelor ce au urmat; aşa cum am promis, voi dezvolta subiectul separat. După ce ne-am revenit puţin, am coborât la Valea Mariei unde Adelin şi Rodica ne aşteptau deja de ceva vreme să luăm masa împreună. Nici despre asta nu o să dezvolt aici - e deja destulă literatură despre cât de bine se poate mânca aici. Ideea este că ne-am simţit bine, între prieteni, am povestit, am râs, am socializat iar la final noi am pornit să facem o siestă activă (nu e prea indicat, dar chiar n-aveam chef să merg înapoi unde eram cazaţi până nu era musai). Am mers pe jos până la hotelul Onix, am dat vreo 3 ture pe pârtia de tubing (fetele nu prea au fost încântate, eu nici atât, deja ştiam cum e), apoi am luat-o în sus pe pârtia de schi (M1), am trecut spre M2 pe care am traversat-o şi am continuat înainte pe coamă spre vârful celei de-a treia pârtii (aia pe care n-am apucat să văd teleschiul mergând), M3. Aici am mai stat puţin prin iarbă, de vorbă, în bătaia unui vânt tăios ce începuse să ne fluture urechile (mai ales lu' cuţu) şi, puţin înainte de apus, am coborât iar la V. M. Am fost şi pe la sala de sport (am jucat puţin ping-pong), apoi am urcat la cină. Mai relaxaţi şi cu siguranţă bine săturaţi cu mâncare, am revenit la culcare.

Duminică, pe la ora 10 cred, am reuşit să strângem tabăra şi să umplem iar maşina (care a creat un moment de suspans prin refuzul obstinat de a mai porni - moment pe care l-am depăşit după puţine emoţii prin amorsarea manuală a pompei de motorină; probabil datorită temperaturii deosebit de ridicate avute la oprire, s-a dus toată motorina din pompă şi din turbină). Micul dejun l-am luat tot la V. M. - ba chiar am apucat să îl felicităm pe Adelin de ziua lui (de care aflasem abia în ajun, da' las' că mai trecem noi p'acolo!) şi ne-am despărţit. Ei au plecat puţin mai repede cu ceva rude, tot pe transalpina.

Ca să nu mai lungim povestea, am pornit şi noi din nou la drum. Vremea era superbă, doar câţiva norişori îndepărtaţi pătau cerul de azur. Peisajul este de vis, fetele au respiraţia (între)tăiată (mai ales când se uită în jos, dincolo de acostament, spre vale...), cuţu e deja în hiperventilaţie, ce mai - toată lumea e încântată. Mai puţin maşina, care trebuie să ne care pe toţi, cu bagaje cu tot!!! Şi pe deasupra, la fel cu o zi înainte, nu cu viteza care i-ar conveni ei, ci cu cea cu care se poate circula.

Aviz deci celor cu maşini care au motoare nu foarte puternice şi care nu prea au cuplu la turaţie (foarte) mică - în week-end, pe vreme călduroasă, e bine să nu mergeţi pe drumul acesta. Sau să vă programaţi opriri dese şi lungi.

Eu am oprit cam pe la baza vârfului Păpuşa, apoi după ce am trecut şi de pasul Urdele, şi de Muntinu. (la Urdele era practic imposibil să mai opreşti undeva, erau atât de mulţi ***** opriţi unii chiar pe buza prăpastiei, că abia am putut să ma strecor printre ei!!! Atunci mi-a părut puţin rău că nu am un Hummer de-ăla supărat, cu bare groase în faţă, să fac puţină ordine pe-acolo...

Şi am mai oprit odată puţin înainte de a începe coborârea spre Obârşia Lotrului. Mai are rost să spun că peisajul e mirific, dar pe de altă parte, că puteţi colecta de aici şi fier vechi, şi sticle, şi alte mizerii, dovezi de "civilizaţie" nu doar flori frumoase şi aer curat în plămâni? ...

În sfârşit... Ajungem la răspântia Obârşia Lotrului şi-mi dau seama că nu ştiu dacă spre Şugag trebuie s-o iau la dreapta sau la stânga (Petroşani), că nu scria clar pe indicatoare. Scot harta din torpedou şi mă lămuresc în câteva secunde: la dreapta!

Plecăm, trecând prin 'bidonville-ul' culegătorilor de fructe de pădure şi după încă vreo 2 km o luăm de astă dată la stânga, spre Şugag, Sebeş. Drumul e mai lin, dar şi mai prost. Sunt multe porţiuni decopertate (nu doar pentru reparat / montat podeţe şi / sau traversări de ape colectate). Mult praf (dar cred că nu se face nămol dacă plouă, e mult macadam), ceva denivelări dar nu foarte grave ne mai frânează avântul. Şoseaua este acum mai mult prin pădure, şi, după ce trecem şi de Pasul Tărtărău (~1670 m) care desparte Parângul de munţii Cindrel şi Şureanu, mai facem un popas de cules zmeură, apoi ne mai aşternem la o felie de drum, trecând şi pe lângă minunatul lac de acumulare de la Oaşa, de barajul cu acelaşi nume (alături de care este şi cabana Oaşa, arhiplină) şi e îndreptăm spre următorul lac de acumulare - Tău-Bistra. N-aş vrea să merg cu povestea mai departe mai-nainte să spun că, tot pe malul lacului Oaşa se află şi o mânăstire (tot Oaşa, desigur!) doar că e pe malul stâng. De acolo, ceva mai sus, este şi un domeniu schiabil cel de la Luncile Prigoanei (nu cred că are legătură cu soţul Bahmuţencei, da' mai ştii? ! ?). Trebuie investigat mai serios, poate fi o alternativă pentru iarnă!

Aşaaaa... cum spuneam, mai mergem o bucată şi ajungem la barajul Tău; aici am reuşit să găsesc puţin loc liber să facem o mică oprire, să mai admirăm peisajul sălbatic şi să luăm şi o gură de aer curat.

Păcat că şi aici am dat de nişte chestii 'civilizate'... era plină oglinda apei, lângă baraj...

De aici, drumul coboară mai departe spre Şugag, trecând pe lângă lacul de acumulare Căpâlna şi cetatea dacică aflată pe un versant pe stânga, apoi chiar prin Căpâlna, şi continuăm spre Săsciori (unde se spune că ar fi o fortăreaţă!) apoi Sebeşel, lacul de acumulare Petreşti, Petreşti (unde se spune că ar mai fi o cetate!), Sebeş (merită şi aici o oprire şi cercetat centrul istoric - chiar acolo vă scoate acest drum!)

De aici, e drumul 'clasic' de întoarcere pe la Sibiu, Valea Oltului, Râmnicu-Vâlcea, Piteşti, Bucureşti.

După vreo 750 km făcuţi în 2 zile, pe serpentine, munţi şi văi, când în sfârşit am oprit în faţa casei, le-am rugat pe fete să ţină puţin trotuarul să nu se mai mişte aşa sub mine, măcar până ajung în pat...

Este cu siguranţă un traseu ce merită parcurs măcar într-o săptămână. Dar nici de w. e. nu-i rău, dar mai bine ieşiţi pe la Voineasa...

Drum bun!

PS Încă nu sunt parapeţi cam pe 60% din lungimea totală a traseului descris mai sus, în special pe zonele foarte înalte... Nu prea sunt nici marcaje, mai sus de Rânca.

---

VIZUALIZĂRI: 5547 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI