In pas de bicicleta, pe la Schitul Iezer

TIPĂREȘTE

Cu ceva febra in muschi (la picioare in special) ceata pe creier (de la oboseala fizica dar mai ales de la euforia data de excursia recent incheiata) si o lista marisoara de trebi restante (ne-am tot plimbarit in ultimele week-end-uri) ma astern la povestit...

Explicatii la prima fraza :)

Explicatia nr 1, febra in muschi: excursia s-a savarsit pe traseul Ramnicu-Valcea - Schitul Iezer, si retur (in total aproape 60 km), plecat de acasa sambata dimineata, 3 septembrie 2011, pe la ora 9, intors duminica dupa-amiaza, pe la 18, PE BICICLETE SI cu echipament complet de CORT (iglu mic) pentru patru persoane. Echipaj: doi adulti si bubii mici, 2 ani, respectiv 4 ani, calare pe bicicleta si ei (pe a lui tati evident ca nu suntem stapani de sclavi minori sa-i hamalim in sprint pe tot drumul asta).

Aaaasaaaa... bicicleta sotului echipata cu cele doua scaunele standard, care sunt mai tot timpul acolo si se plimba cand goale cand pline plin oras. Bicicleta este folosita de catre sot, cu mare placere, ca mijloc de locomotie in majoritatea timpului, aproape zilnic adica, foarte practica si pentru carat copii. Nu suntem adeptii mersului nejustificat cu masina pe distante scurte, iar in orasul nostru, majoritatea distantelor sunt scurte, iata ca am extins si la imprejurimi :)

Pe langa cele doua scaunele, copiii aferenti si fizicul propriu, sotul a mai purtat, agatat de scaunelul din spate, si ruxacul cel cu detoate, in greutate de vreo 13kg... aplauzeeeeee :)

Bicicleta povestitoarei (folosita in sfarsit la capacitatea ei modesta de mountain bike) a fost incarcata cu echipamentul complet de cort, adica micutul iglu (120x200cm) bine infasurat in cele 3 izoprene si la fel de fedeles legati, sacii de dormit (infasurati in folia de pus sub cort), in numar de 5 bucati, adica 2 pentru copii (handmade by me, sper sa-i incapa o vreme ca am cusut de mi s-a acrit zilele trecute, altii nu le mai fac 3 ani de acum inainte :)) 2 pentru adulti si unul mai subtirel de pus in cort peste izoprene.

Poate comentati ca matematica nu prea da bine... adica numarul de persoane pe numarul de cm patrati disponibili in cort... :) este foarte corect, nu da :) explicatia este foarte simpla: eu + copii in cort, sotul afara. NU, nu l-am dat eu afara ci dimpotriva el a insistat maxim :) ii place sa doarma sub cerul liber cat de des se poate (si nu, nu e homeless, a se vedea excursia la Petrimanu). Deci el, pe izoprena, in sacul de dormit, in fata cortului, langa foc, cu toporul la indemana, sa ne pazeasca de urs :)

Explicatia nr 2, ceata pe creier: oboseala fizica e lesne de inteles, eu nu sunt foarte antrenata in ale bicicletei, desi o am deja de aproape 10 ani, si o folosesc constant, exceptand perioadele celor doua "burti", si iernile, cand mi-a lipsit sincer. Sotul este mai antrenat, el se plimbareste constant de vreo 20 de ani deja, vreo 5 (adolescent) a colindat multe plaiuri mai apropiate sau mai departate Valcii, zeci de km pe zi, de distractie doar :) sper sa povesteasca el ca o face tare frumos. Apoi a extins la plaiuri internationale :)

Ceata pe creier data de euforia excursiei... ei da... asta merita povestita pe indelete...

Am plecat intr-acolo de dragul calatoriei in sine, nu neaparat pentru destinatia finala (desi sotul o stia si sunt sigura ca nu m-a pregatit tocmai ca surpriza sa-mi fie cu atat mai placuta) dar ce am gasit acolo a rasplatit cu mult toate asteptarile si eforturile noastre de a ajunge. Drumul in sine a fost absolut minunat dar acolo... acolo e... Raiul pe pamant din punctul meu de vedere, si nu sunt o persoana extrem de religioasa, nici nu am fost pe la prea multe biserici sau manastiri, deci sunt "virgina" nu prea am cu ce compara, dar cred, cu tarie ca aceasta, cu adevarat, prima experienta a mea nu califica Schitul Iezer mai jos decat merita.

Acolo este Pace, este Liniste, este o Curatenie si o Ordine Desavarsita, o Caldura si o Bunatate pe chipurile tuturor maicutelor, de neinchipuit, pereti albi imaculati, de parca ar fi varuiti de o saptamana, icoane si picturi de parca mana mesterului le-ar fi terminat abia de doua ore, o usa sculptata in lemn, la micuta biserica, cum eu nu am mai vazut vre-odata, o gradina bogata si oranduita parca de cele mai luminate minti specializate in agricultura... si livada... ei... livada :)

In livada ne-am cazat noi :)

Prin amabilitatea Maicei Starete, care s-a uita la noi ca la urs, cand i-am spus ca am vrea... daca s-ar putea... promitem sa fim cuminti... etc a fost buna si ne-a lasat. Paream oarecum de incredere presupun, veniti pe biciclete din Valcea si cu doi copii mici dupa noi... cat de mult rau puteam face oare? :)

De ce fixul cu livada? studiasem de acasa, traseu, potentiale locatii, sotu a zis "asta e!" a vazut, prin bunavointa prietenei noastre dragi Wikimapia, o poiana, numa' buna, deasupra manastirii, am zis eu ca e grozav, acolo suntem oarecum aproape de oameni in caz ca apare vreo problema dar suficient de departe cat sa nu incurcam sau sa ne incurce, nu ca ar fi putut vreodata sa ne deranjeze cu ceva bunele maicute, dar na... teama noastra de marile aglomeratii urbane, iesirea la plimbare e dusa la extrem uneori, am patit-o de cateva ori (vezi Petrimanu) si acum suflam si-n iaurt :)

De data aceasta asteptarile ne-au fost pe deplin satisfacute, un loc mai pasnic si mai placut, rar cred ca am sa mai gasesc, ne-au "deranjat" doar cu lovituri de toaca si cu glasuri de "privighetori".

Alternativa ar fi fost si in poiana de la chilia Sfantului Antonie, dar nu avea o deschidere atat de ampla si o priveliste asa miunata si, dupa cum aveam sa aflam de la Maica Stareta, pe acolo cam umbla si ursul (inca nu stiu daca a glumit sau a vorbit serios), potentiala intalnire de care ne-am lipsit bucurosi.

Asaaaa... daca tot am explicat... sa incepem cu inceputul :)

Imprejurarile, echipajul si destinatia le-am prezentat deja...

Pentru informatii suplimentare despre Schit, mie mi-au placut, si folosit aceste postari (citite dupa revenirea din expeditie), si vi le ofer ca referinte:

aici - pe scurt traseul, de picior, care include, partial si Schitul

aici - info despre Schit si imprejurimi

aici - un "review" al unei persoane ceva mai evlavioase decat mine, foarte frumos scris, din 2007, dar putine cred ca s-au schimbat (poate doar numarul avalansei de turisti sa fi crescut).

In ordine cronologica acum... plecatul din poarta casei, sambata, la ora 9 dimineata, asa cum am spus, oprit de cins'pe ori in primi 5 km, sa mai aranjam bagajele, mai innodat o sfoara, mai strans o curea, toate bune, veselie mare si avant, orasul liber, mirosind a roua si soare caldut de septembrie, am luat-o pe Stirbei Voda in sus, Olanestiul cam plange dupa apa, padurice pe marginea drumului, ceva masini, claxoane, flash-uri, putine de admiratie, majoritatea de "atentionare".

! "Paranteza" lunga: oameni buni ce va tineti cu mainile de un volan, fundul de un "fotoliu" comod si talpile de niste pedale in numar de 3, va rog eu, din sufletul meu de biciclista sperioasa NU MAI CLAXONATI BICICLISTII, stiu ca inclusiv unii instructori auto recomanda asta, stiu ca propriul meu tata o facea, pana sa-i fiu in dreapta si sa-i atrag foarte energic atentia - acum nu o mai face :) - dar nu este necesar, este chiar daunator, mai ales daca o faceti cand suntei la 2m in spate. Respectivul biciclist, care isi vede de treaba lui (in majoritatea cazurilor), va incurca putin si aude foarte bine, stie ca sunteti acolo, exista riscul sa se sperie de claxon si tocmai atunci sa va sara in fata, mai ales cand fac glume unii... (ma abtin sa-i categorisesc) soferi de camioane cu claxonul lor deosebit. Despre viata unui biciclist in oras... in alta poveste ca-i tare mult de zis.

Inchis paranteza, continuat drumul, pe 64A, Vladesti, Pausesti-Maglasi (tare poetice numele astea de pe la noi!), cotit stanga pe Valea Cheii, !!! indicator de Iezer la 9km, Pahomie 16, frumos tare, continuat pe 654, drumul incepea sa fie mai deluros, si noi mai obositi, si soarele mai indreptul burtii, deja era trecut de 12 dar urma sa intram in padure curand (si sa parasim, cu un oftat, drumul asfaltat, pe care eu il prefer, ca se merge mai usor nu de alta). Aici dispare de pe Wikimapia marcajul cu drumul... incepe drumul neasfaltat, vreo 3km zic ei, mie mi s-au parut mai mult un pic. Urcam, schimbam "a'ntaia", foaia mica, si dai-dai, frumos tare, umbra, ne mai oprim la o mura, mai la un catel, scoatem betele de catarat pe munte sa putem da in cap la catei, copii se distreaza, noi nu prea, am prefera ca proprietarii de catei sa aibe amabilitatea de a-si tine jivinele inchise sau legate, dar de... probabil au putini vizitatori "pe picioare" pe acolo iar daca esti in masina nu prea te incurca. Nu a fost asa de rau, doar vreo doua-trei cazuri, asta cu cateii am zis-o la modul general ca ni se intampla adesea sa ne lovim de ei, pe coclauri pe unde umblam noi, dar bune tare betele de catarat :)

Deci disparea marcajul dar era punctat Schitul (linistitor asta), si poiana pe care o retinuse sotul, si Gurguiata cu Schitul Brad, la care si-ar fi dorit el sa ajungem a doua zi, si sa coboram pe la Baile Olanesti pana in drumul de Pausesti-Maglasi, nu pe la Valea Cheii pe unde venisem.

Noi am luat-o catinel, cum spuneam, desi ceva mai greoi drumul, am mers foarte bine, doar de vreo 3 ori am coborat de pe bicicleta ca sa imping la dansa la deal, ca nu ma mai tineau picioarele, sotul nici macar atat, desi avea bicicleta mult mai grea. Dupa vreo ora am ajuns, parcat bicicletele, cu echipament cu tot, luat copiii la subrat, hai sa vedem poiana, sa stim daca avem unde ne stabili tabara. Acolo am realizat, cu strangere de inima, ca era livada Manastirii, am traversat prin curte destul de repde, eram si obositi si vroiam sa ne insiram catrafusele, n-am stat sa admiram Manastirea dar cand am ajuns in livada... ne-am pus fundurile pe iarba si barbia in palma (cu gura cascata larg) si am stat sa admiram si sa ne tragem sufletul...

Dupa vreo jum de ora am coborat inapoi la Manastire (livada asta e la max 500m din strada si cam 30 pe inaltime probabil), intrebam de campare, ni se spune sa vorbim cu Maica Stareta, apare repede, foarte amabila, am detaliat la inceput raspunsul, am zis totusi sa nu ne insiram pe acolo chiar asa devreme, mai ales ca vroiam sa facem si un foc sa bagam ceva la burta. Am incalecat iar si am mers 1km mai sus, era Cantonul Silvic probabil, o casa parasita din punctul meu de vedere, dar erau vetre de foc, ne-am improprietarit pe una dintre ele, sotul s-a dus (foaaaarte mandru) dupa lemne, eu am adunat ceva betisoare mai marunte de aprins si am inceput sa despachetez mancarea, copiii se jucau in poienita, in curand a licarit si focul, procurat si "trepied" sa agatam gamela'n el. Bagat cate o supa calda (groaznica de la plic, noi ne-am dezvatat de delikat si sare multa, dar merge in situatii din astea) si niste tortelinii sau ravioli (buna inventie), o ciocolatica la desert, strangem tabara si ne indreptam spre Schit din nou ca se facuse aproape 17 si mai aveam de insirat destule, plus de adunat lemne pana se insera.

Acolo, cu burta plina, am admirat altfel frumusetile arhitecturale, peisagistice si florale, o maicuta ne-a intampinat blanda spunandu-ne sa venim mai repede la masa ca incep sa o stranga, i-am multumit frumos spunandu-i ca suntem plini, abia o stransesem si noi pe-a noastra, ea a mai insistat, eu am zis ca nu, ma gandeam ca nu-i nevoie si ca or fi altii mai nevoiasi ca noi, acum imi pare rau ca i-am refuzat invitatia, poate ca am fost nepoliticoasa, mi-ar fi placut sa stau cu ei la masa, la vorba nu neaparat la mancare, sunt mai timorata uneori si poate inteleasa gresit chiar daca am intentii bune.

Pana sa iesimi in poiana, cu rucsaci in spate, ne-am mai intalnit cu un calugar, foarte bland la vorba si el, ne-a admirat copiii si copiii s-au si lipit de el imediat, am stat de vorba vreo 10 min, am mai intrebat odata daca chiar e urs pe acolo si ne-a spus sa nu ne facem griji ca ursul vine la mere nu la nuci (ii dadusem ca punct de reper nucul sub care intentionam noi sa ne "cazam"), ne-a amuzat si destins un pic. A cautat prin camaruta lui si le-a oferit copiiilor o cutie de bomboane, care a fost maxim apreciata si cu care s-au mozolit la fel de maxim, ca si cu caca de vacuta care era din abundenta in anumite zone din poiana, dar noi sa fim sanatosi... frumoase vacutele oricum, imi pare rau ca nu am cerut o cana de lapte sa vad daca seamana cu asta de mi-l aduce mie tanti in poarta casei de trei ori pe saptamana, pun pariu ca vacutele alea n-au vazut in viata lor seringa cu antibiotic sau stimulent de lactatie...

Asa... ne cocotam in poiana, frumos-frumos, punem cortul la 3m de "drum" (e un drumeag ce se "actualizeaza" anual, presupun, sapat in pamantul frumos mirositor si cu iarba proaspat cotita) ca sa putem face si focul pe drum, conform indicatiei, sa nu stricam frumusete de iarba (ne-am asigurat ca nu am stricat nimic, totul a fost lasat exact asa cum am gasit).

Am inceput sa intindem cort, sa adunam lemne, copiii tot chicotind in sus si-n jos, un pic obositi ca fusese o zi cam alergata. Iar ciorbita calda, ceai, mancare din traista cea incapatoare (profit sa-i transmit din nou sotului maxime aprecieri pentru ca a carat rucsacul, intentionasem sa o fac eu dar cred ca mi-as fi dat duhul dupa primii doi km).

Copii au adormit pe izoprena din fata cortului, incalziti de focul domol, bucurati peste masura ca au participat la strans lemne si ca au vazut cum s-a dus soarele la nani, intr-un spectacol desavarsit, peste crestele din zare. Au fost transportati in cort, la caldura sacilor de dormit (pe care trebuie sa-i mai upgradez pentru urmatoarea excursie, care speram noi, va fi la Balea, acolo e ceva mi frigut).

Noi am mai stat pe langa foc o vreme, spectacolul care se desfasura pe inaltul cerului nu ma lasa sa ma dau dusa in cort, am lasat si focul mai mic sa nu ne incurce la admirat, am vazut si satelitii cum se plimbau pe cer, iar de avioane nu mai spun, erau constant doua-trei in vizor, mare trafic peste tarisoara noastra mica!

Si se facu dimineata :) ... am dormit "ca pruncii" era sa spun, dar asta e o vorba pe care nu o inteleg; din observatiile mele din ultimii 4 ani, pruncii sunt niste viermisori, nu dorm mai mult de o ora intr-un loc, se foiesc in continuu, asa a fost si de data asta, cortul, desi incapator pt noi 3, care nu suntem deloc mari, a fost strabatut in lung si-n lat, de nenumarate ori, de catre pruncul cel mic. Macar domnisoara a dormit lemn, pe el a trebuie sa-l urmaresc constant si sa-l tot bag la loc in sacul de dormit. Frig nu a fost deloc, am fost si echipati corespunzator, de data asta.

Sotul a tot bagat in foc, de vreo 10 ori peste noapte spune el (tot de teama jivinelor, banuiesc eu :)), deci cea mai castigata, la nani, a fost detasat domnisoara, lucru ce s-a si vazut in gramada de energie cu care a debordat intreaga zi.

Dar odihnitor per total, m-am trezit spre ziua, abia se luminase, si eram foarte fresh la creier, acasa rar mi se intampla sa fiu asa, inainte de ora 8 dimineata.

Am mancat si de dimineata, am pus cortul la uscat sa-l putem strange. Mancam, strangem, dam o tura la biserica la slujba de duminica dimineata, vizitam repede Chilia Sfantului Antonie, si la 10 o luam spre Gurguiata... ei... socoteala de acasa nu s-a potrivit cu cea de la Schit, pe la 10 abia reusisem sa terminam de strans, am realizat ca planul nu se va indeplini, mi-era si teama de urcusul spre Gurguiata cu tot echipamenul dupa noi, asa ca am anulat aceasta bucata. Am mers la biserica, era multa lume, biserica plina, slujba frumoasa, am stat doar vreo 10 minute ca tineam fiecare cate un copil in brate si nu ne era prea comod, am cumparat cate o iconita pentru cei de acasa, am mai facut cateva poze (cu tel ca ap foto nu se mai incadrase in bagaje, dar a fost pacat, alta data ii fac loc).

Ne-am legat echipamentul pe biciclete, ne-am luat doar o sticla cu apa la noi si betele de catarat si am purces spre poiana cu Chilia. Intrarea in padure se face pe langa poarta mare, din lemn, a Schitului, care este vizibila din "strada", este indicator oricum si nu cumva sa ratati ca e mare pacat, noua ne-a luat cam jumatate de ora drumul, inclusiv domnisorul mic urcand integral pe jos, cu ochi lacrimosi si "b'ate-b'ate" cam la fiecare 5 minute, dar l-am trecut la categoria de "baiat mare" si s-a simtit si el foarte mandru de reusita la final, s-a si distrat strasnic pe parcurs, de domnisoara nu mai zic, era inintea noastra cu metri buni, tot timpul.

Chilia... deosebita, nu are rost sa detaliez, gasiti informatii, inclusiv povestea Sfantului Antonie, tot respectul meu pentru un om care reuseste sa-si sape singur, o chilie, in stanca, cu dalta si ciocanul, plus propriul mormant langa usa de la intrare :)

Am mancat si ceva coarne, de pe la cativa pomisori foarte roditori din poiana, baut apa rece si buna din fantana, aveti grija la coarne, ele trebuie sa fie bine-bine coapte, visinii si un pic moi, pentru a fi delicioase (si grozav de sanatoase), daca nu-s chiar bine coapte cam fac gura punga, acum nu erau dar tot am gasit cateva sa ne bucuram de gust.

Am vizitat si mica bisericuta din lemn, are maxim 3m lungime si tot 3 pana in varful acoperisului, dar este atat de ingrijita si picturile foarte frumoase...

Am coborat la biciclete, era deja 12, era rau in afara programului, am zis sa mergem un pic, pe urma facem masa de pranz si ne odihim un pic, pana trece soarele cel mare, sa nu ne bata in cap, pe asfalt, la ora doua dupa-amiaza.

Popasul a venit mai repede decat ne asteptam pentru ca domnisorul a adormit in scaunel la 10 min dupa ce am plecat de la manstire, ne-am oprit intr-o poienita langa o troita, am iesit vreo 10m din drum, am desfacut iar izoprenele si ne-am latit cu totii. A adormit si domnisoara dupa ce a inghitit ceva de mancare, cred ca si noi vreo jumatate de ora. Masinile vajaiau in continuu, nu cred ca au fost mai mult de 5 min in care sa nu fi trecut o masina pe drumul acela, in cele doua ore cat am stat pe acolo. Drumul e ok de masina, pe 14 august am fost 3 masini, Megane, Citroen si Lada Niva, care au urcat pana la Pahomie, mers incet, fara probleme, mare aglomeratie de masini pe acolo. Noi aveam Niva, sotul a facut chiar cateva ture in plus cu niste "fetze luminate" pe care le-a pescuit de pe traseu, intre cele doua Schit-uri, era week-endul de Sfanta Marie Mare si cu 3 zile libere de la stapanire, deci probabil de aceea aglomeratia, acum a fost aproape decent.

Cu forte proaspete ne-am impachetat si am pornit din nou la drum, pe la 15, se mai potolise si soarele, am calculat ca va fi numai bine pana reusim sa iesim din padure. Trebuie sa ma mandresc cu bocancii meseriasi, care au fost la indemana curajului de a cobora pe o vale destul de abrupta, de vreo 10m in jos, sa ajung la rau sa umplu sticla de apa inainte sa plecam.

Mers intins in continuare, cu opriri doar la adapat sau admirat (ceea ce nu admirasem in valtoare drumului de venit spre Manastire). Am avut la noi o sticla de apa de 2L pe care am transportat-o goala mare parte din drum, sa nu ne incarce la kg, am umplut-o doar cand a fost de cort sau de masa si n-aveam parau aproape. Cea mai folosita a fost o sticla mica de 0.5L pe care o umpleam constant pe drum, cand aveam de unde.

La intrare in Ramnic am mai facut o oprire, foarte inspirata, si pe care o recomand daca sunteti in zona, si anume la Cofetaria-laborator propriu, pe nume Theo (fosta Asteos), de langa baza militara, pe Stirbei Voda, au si site, a se vizita neapatar cu burta plina ca altfel e jaleeeee. A fost prima data cand am calcat pe la ei, o mai vazusem din masina, si am fost foarte placut impresionata, o locatie placuta, cu o curte larga, cateva masute joase si taburete cu perne moi (numai bune pt fundurile noastre oropsite :)).

Iar ce am degustat... inca imi ploua in gura, ma abtin cu greu sa-i spun sotului sa mai treaca pe acolo, in drum de la serv, ca nu prea face bine la silueta si da dependenta grav :)

O mare varietate de prajituri (iar torturile greu de descris) desi locatia micuta, toate proaspete si preturi incredibile. Noi am stat mai bine de jum de ora acolo, tot opreau masini la poarta, aeau clienti aproape in continuu, desi era duminica, ora 17, si masini cu sigla lor, s-au perindat vreo doua pe acolo, am inteles ca aprovizioneaza si cofetariile OK din Valcea. Pe mine m-au prins de client fidel, asta-i foarte clar, pana nu le epuizez varietatea de sortimente, nu mai trec pe la altii (iar asta va dura cam un an asa ca... :)), deja am in minte cateva comenzi de toruri pentru aniversarile ce ne vor umple toamna si iarna. Era sa uit, se lauda cu ingrediente naturale, si eu ii cred, e ceva...

Revenit, cu calorii proaspete, dupa degustare, in ograda proprie din nordul Ramnicului, pe la orele 18, obositi dar fericiti, excursia... un succes... mai facem :)

---

VIZUALIZĂRI: 5130 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI