Concert de Anul Nou la Operă - Emoţii, speranţe, amintiri...

TIPĂREȘTE

Dragii mei, Anul Nou să vă aducă sănătate, bucurie în suflet, armonie în case şi multe, multe clipe frumoase de care să vă amintiţi cu drag peste ani!

Pentru că în seara de Revelion am adunat clipe de vis în caseta cu comori din sufletul meu aş dori să-mi permiteţi să le împărtăşesc cu voi, prietenii mei pe care sunt nespus de bucuroasă că v-am cunoscut în ultimii ani.

Nu, n-am plecat din Bucureşti... De fapt niciodată n-am plecat de Anul Nou din oraşul meu. În copilărie petreceam Crăciunul la bunicii mei, într-un sat de poveste din Vâlcea iar Revelionul ne găsea la Bucureşti. Timpul a trecut şi de mulţi, mulţi ani de când am început să muncesc n-am prea avut liber în Ajunul Anului Nou... N-am luat-o niciodată ca pe o pedeapsă şi am căutat să văd partea plină a paharului. Bucureştiul este mult mai liber, sunt mai puţine maşini, aerul pare mai curat... Dacă se aştern şi câţiva fulgi de nea parcă seamănă puţin cu oraşul din iernile copilăriei mele! Îmi place să mă plimb prin parcurile Bucureştiului atunci când ninge şi îmi plac spectacolele de sfârşit de an care aduc în sufletul meu strălucirea sărbătorilor.

Cu trei ani în urmă am fost pentru prima dată în seara de Revelion la Opera Naţională. Am văzut opereta „Liliacul”, spectacolul ideal pentru ajunul Anului Nou. Muzica lui Johann Strauss-fiul, ritmul alert al acţiunii care se petrece chiar într-o noapte de Revelion, costumele elegante, celebrul bal al Prinţului Orlofsky care permite prezenţa unor invitaţi fiind un adevărat „spectacol în spectacol”... Muzică, dans, glume, o minunată operetă de sărbătoare pe care-o poţi revedea iar şi iar, fără a te plictisi!

Anul acesta, Opera Naţională Bucureşti a propus spectatorilor săi pentru seara de Revelion un Concert Extraordinar de Anul Nou, aducând pe scenă Orchestra şi Corul Operei. Am ezitat... Nu m-a tentat atât de tare ca „Liliacul” de acum trei ani... Dar argumentul hotărâtor a venit din partea fiului nostru:”Dacă mergeţi la Operă de Anul Nou, merg şi eu cu voi! ” Zis şi făcut: bilete cumpărate on-line pe la începutul lui decembrie, locuri în rândul doi (90 lei de persoană). În doar câteva zile biletele s-au vândut! După spectacol se putea petrece Revelionul la Operă, mesele fiind aşezate în foaierul elegant iar buna dispoziţie a fost întreţinută de artişti cunoscuţi. Poate altă dată... deocamdată mi s-a părut prea scump şi am preferat să deschidem la miezul nopţii şampania la noi acasă.

Mă aşteptam la deja clasicul Concert de Anul Nou în stil vienez al orchestrelor din lumea întreagă, cu Marşul Radetzky la final. Opera Naţională Bucureşti ne-a pregătit însă un surprinzător concert de muzică românească, încheiat cu Pluguşorul în locul Marşului Radetzky!

Dacă ne-a plăcut? A stârnit ropote de aplauze, artiştii Operei au fost ovaţionaţi în picioare minute în şir, părea că nimeni nu se grăbeşte spre masa de Revelion...

Am ascultat George Enescu, ”Săteasca” şi Rapsodia Română nr. 1 şi am visat purtată pe aripile muzicii la satul copilăriei mele şi a fiului meu, pitit pe firul unei ape între dealurile împădurite, la căsuţa noastră țărănească cu prispă unde ne simţim cu adevărat acasă. Acolo este pentru noi cel mai frumos loc din lume si cea mai mare avere „materiala” a familiei noastre.

Mi-am amintit că AmFostAcolo, la Vila Luminiş din Sinaia şi am rămas înmărmurită în pragul camerei în care se odihnea şi compunea George Enescu atunci când se afla în vila sa de la Cumpătu. Asemenea unei chilii mânăstireşti, camera este foarte mică, patul şi pereţii sunt acoperiţi cu scoarţe țărăneşti. Simplitatea te copleşeşte...

George Enescu a iubit ritmurile populare româneşti care prin muzica sa au devenit universale. Primele acorduri ale Rapsodiei Române nr. 1 sunt dintr-un vechi cântec lăutăresc: ”Am un leu şi vreau să-l beu/Dar nici ăla nu-i al meu”...

„Dansurile româneşti” ale lui Bela Bartok, culese din Mureş, Bihor, Alba şi Timiş m-au dus cu gândul la frumuseţea fără seamăn a oamenilor şi a locurilor din Ardeal şi Banat. AmFostAcolo şi aţi fost şi voi, dragii mei, şi ne-aţi încântat cu poveştile voastre.

Bela Bartok, unul dintre cei mai faimoşi compozitori ai Ungariei, s-a născut în 1881 la Sânnicolau Mare. Născuţi în acelaşi an, George Enescu şi Bela Bartok au fost legaţi printr-o strânsă prietenie care a rezistat în ciuda relaţiilor diplomatice încordate dintre România şi Ungaria de după primul război mondial. Bela Bartok a iubit deopotrivă folclorul românesc şi unguresc, dovadă peste timp fiind şi „Dansurile româneşti”.

Am ascultat Hora Staccato a lui Grigoraş Dinicu, celebrul muzician din perioada interbelică, născut într-o mahala de ţigani lăutari, absolvent de Conservator, aplaudat deopotrivă la Bucureşti, Paris, Monte Carlo, Londra, New York. Admirat de George Enescu şi adorat de public pentru virtuozitatea cu care trecea de la „Ciocârlia” românească şi muzica lăutărească la Paganini, Schubert, Brahms... Se simţea la fel de bine pe scena Ateneului şi în cele mai faimoase restaurante ale vremii. De altfel, la Paris, la Ambassadeur îl întâlneşte pe celebrul muzician rus evreu, Jascha Heifetz care îi cere permisiunea să transcrie Hora Staccato ca piesă de concert. Din 1932 când a prezentat-o pentru prima oară la Viena, Hora Staccato figureză în programele orchestrelor din lumea întreagă sub numele Dinicu-Heifetz.

Prima dată am auzit la televizor Hora Staccato înainte de a merge la şcoală.Este una dintre primele mele amintiri muzicale în alb-negru:un violonist cu mustaţă,adevărat vrăjitor al strunelor despre care aveam să aflu mai târziu că se numeşte Sile Dinicu şi este fiul adoptiv şi nepotul de frate a lui Grigoraş Dinicu.

Ştiaţi că tema muzicală a celei mai longevive emisiuni de televiziune din România-Teleenciclopedia-este un fragment din Moment muzical pentru pian şi orchestră scris de Nicolae Kirculescu? Da, cunoscutul compozitor de muzică uşoară, de teatru şi film... Va mai amintiți:Violete pentru fete, Hai, coşar, coşar, La căsuţa cu zorele... Acordurile pianului mi-au amintit de copilărie, de serile de sâmbătă când mă băgam în pat şi aşteptam fascinanta călătorie care mă purta de la Polul Nord la Oceanul Indian, din adâncurile oceanelor până pe crestele Everestului şi înapoi în timp, la faraonii egipteni, în Mesopotamia ori în Grecia Antică. Da, cu puterea imaginaţiei mele de copil, chiar AmFostAcolo!

Corul Operei a cântat a capela şi ne-a încântat cu celebra arie din opereta „Ana Lugojana” a lui Filaret Barbu, cu „Iac-aşa” a lui Gavril Musicescu... Şi iar m-am întors în timp la Grupul Song din copilăria şi tinereţea mea care m-a făcut să îndrăgesc atâtea minunate cântece româneşti. Şi iarăşi se ţese firul amintirilor...Cu prilejul acestui concert am aflat că Gavril Musicescu a fost bunicul fraţilor Păstorel şi Ionel Teodoreanu. Să vă mai spun că La Medeleni a fost romanul preferat al copilăriei mele, că AmFostAcolo, în vacanţă la moşia Medeleni cu Monica, Olguţa şi Dănuţ, prietenii mei imaginari? Sau poate reali...

În finalul concertului artiştii din Corul Operei ne-au colindat aşa cum se face la noi la români, să ne meargă bine în Noul An, să avem sănătate şi belşug. Moş Crăciun, ne-a promis noua, copiilor de toate vârstele, ca se va întoarce la noi în fiecare an dacă vom fi buni, generoși, prietenoși apoi bărbaţii din Corul Operei au încheiat cu Pluguşorul, colindul cel mai potrivit Ajunului de An Nou.

Desigur, concertul a fost mai amplu, au rămas doar emoţiile... După Pluguşor au urmat minute bune de aplauze iar Dirijorul Cristian Oroşanu ne-a oferit un cadou muzical, piesa comică „Maşina de scris” a compozitorului american Leroy Anderson, o adevărată bijuterie muzicală pentru... maşina de scris şi orchestră.

Am ascultat cu plăcere şi emoţie Orchestra Operei Naţionale Bucureşti dar de data aceasta am şi admirat-o. Dacă la spectacolele de operă şi operetă orchestra este la locul ei, „sub scenă”, la Concertul de Anul Nou artiştii au fost în faţa noastră, pe scenă. Am remarcat că din Orchestra Operei fac parte mulţi artişti foarte tineri, frumoşi şi talentaţi. Pentru că de Anul Nou avem speranţe, am sperat că îi vom iubi atât de mult încât chiar dacă vor cânta în cele mai mari orchestre ale lumii se vor întoarce şi acasă, la noi! Că îi vom plăti aşa cum trebuie, nu pentru că banii ar însemna totul pe lumea asta ci în semn de iubire, de respect şi de recunoaştere a talentului şi a sacrificiilor din copilărie şi adolescenţă!

O mie de spectatori intră în sala Operei Naţionale Bucureşti. O mie de oameni au aplaudat în seara de Revelion o orchestră minunată, un cor celebru şi un dirijor în plină ascensiune, Cristian Oroşanu, care a condus Orchestra Scoţiană BBC, Filarmonica din Berlin, Bruxelles, Cracovia, Strasbourg, Orchestra Radio Daneză, Orchestra Naţională din Bordeaux. Multe, multe aplauze pentru maestrul Stelian Olariu care conduce Corul Operei Naţionale Bucureşti din 1964!

Aplauze şi pentru felul în care arată astăzi clădirea Operei din Bucureşti. Construită în 1953 după planurile arhitectului Octav Doicescu, Opera bucureşteană a trecut de curând prin ample lucrări de renovare şi modernizare. Foaierul şi sala de spectacole strălucesc la propriu, au fost înlocuite scaunele, stucaturile au fost curăţate şi şlefuite, cromatica se apropie de cea de acum 60 ani. Acustica sălii a fost mult îmbunătăţită, chiar se observă diferenţa. Păcat că Parcul Operei este cam întunecat, ar fi meritat mai multă atenţie de Sărbători din partea Primăriei!

Premierele de la Opera Naţională Bucureşti merită atenţia iubitorilor de muzică. Am ajuns devreme la spectacol şi am avut timp să studiem afişele spectacolelor în timp ce beam şampania cu care am fost întâmpinaţi festiv . În decembrie a avut loc premiera baletului „La Fille mal gardee” cu Alina Cojocaru în rolul principal, un balet de sărbătoare în coregrafia lui Sir Frederick Ashton. Traviata, Rigoletto, urmează Falstaff, Giselle în regia unor nume celebre din lumea operei... Cei mici pot participa la ateliere pentru copii în timp ce părinţii urmăresc liniştiţi spectacolul. Artişti plastici, actori, dansatori, artişti păpuşari se ocupă de copii.

Pentru noi, seara petrecută la Operă în ajunul Anului Nou a fost un moment de mare sărbătoare in care emoţiile ne-au copleşit! Muzica te face mai liber, îţi dăruieşte clipe de bucurie, îţi deschide sipetul cu amintiri pe care le credeai pierdute, te ajută să te cunoşti cu adevărat... E o lecţie de iubire şi fericire... De aceea sunt nespus de bucuroasă că fiul meu iubeşte muzica!

Să aveţi parte în Anul Nou de tot ce e mai frumos în lume alături de cei dragi iar dacă sunteţi vreodată în Bucureşti de Revelion gândiţi-vă că artiştii Operei Naţionale Bucureşti vă aşteaptă cu drag!

La Mulţi Ani!

Floria

---

VIZUALIZĂRI: 2734 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI