GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Cea mai puternică senzaţie pe care ţi-o lasă acest hotel este "copleşitor". În 7 zile nu am avut când să încerc toate facilităţile şi chiar am încercat să le descopăr. Titanic Belek are 8 piscine - cea mare cred că are peste 1 km circumferinţă, piscina olimpică aflată lângă ea nu e nici un sfert din cea mare - 7 restaurante a la carte (efectiv nu ai cum să le încerci pe toate) -, o droaie de terase superfaine, ceainării turceşti, cluburi ş. a.
Pentru copii există mai multe locuri de joacă, dar cel principal este uriaş - cred că peste 3000 mp. Kinderii au şi 2 piscine, corabia piraţilor, tobogane mici şi medii, programe de distracţie non-stop, restaurant special numai pentru ei şi multe altele. Nasol e că animatoarele nu ştiu decât turcă şi rusă, foarte puţin engleză.
Camerele sunt luxoase, mâncarea e scandalos de bună - am vrut să pun frână şi să mănânc reţinut dar pur şi simplu nu reuşeam când vedea câte bunătăţi erau acolo. Numai la sectorul peşte (primul cum intrai dinspre restaurantul copiilor) puteai umple lejer două farfurii şi asta cu un singur sortiment din fiecare. Dulciuri? Puteai da uşor în diabet dacă-ţi puneai mintea cu turcii.
Cea mai tare chestie a fost însă, de departe, drumul spre plajă. Lux opulent au multe hoteluri, mâncare cu figuri şi facilităţi VIP au, de asemenea, multe hoteluri, dar drum la plajă cu vaporaşul nu mai are nimeni. Titanic DeLuxe e construit pe o fostă mlaştină, pe malul unui râu. Până la plajă sunt cam 1,5 km şi distanţa e acoperită de hotel cu două catamarane şi 3 şalupe. În fiecare zi, de la 7 dimineaţă până la 7 seara vaporaşele şi bărcuţele mergeau non-stop. Iar drumul e foarte fain, niciodată nu am aşteptat mai mult de 3 minute, tot timpul stai la umbră, frigiderele cu apă şi sucuri stau la îndemână, e relax total.
Pentru cine avea chef, se putea închiria o şalupă şi servi cina la bord în regim VIP. Atenţie: hotelul e unul de super lux iar preţurile pe măsură: exista şi vin la 3000 de euro sticla.
Te poţi distra însă la maxim şi fără să arunci bani. oriunde te duci existe în permanenţă şezlong-uri libere (la piscine, la plajă), există permanent posibilitatea să faci ceva antrenant (sunt terenuri de volei şi la piscina şi la plajă, idem terenuri de fotbal). Am tras cu puşca, am dansat cu o trupă de negri, am văzut spectacole nautice mai ceva decât cele ale lui Mazăre. Peste tot există terase cu mâncare şi băutură, umbrele şi peste tot chelnerii îţi zâmbesc. Unii chiar făceau tot felul de glume, din proprie iniţiativă, fără a îndemna explicit să le dai ceva reuşind să nu ne enerveze niciodată. Cumva parcă eram noi bucuroşi să le dăm 5 dolari sau euro.
O turcoaică plecată din România ne-a spus că majoritatea chelnerilor câştigă până în 300 euro lunar şi că e bătaie pe aceste locuri de muncă: "la Titanic văd ce nu a văzut neam de neamul lor, pentru ei e un alt aer aici decât la oricare alt loc de muncă".
Trimis de aurel34 in 14.09.14 22:11:33
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în TURCIA. A mai fost în/la: kemer
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (aurel34); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 36.87007300 N, 30.97631100 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Bun, echilibrat (în sens "fără exagerări entuziaste" = cunosc personal hotelul), cvasi-complet review
-
@aurel34: Te-am ruga să (re)verifici coordonatele GPS, mai precis localizarea acestei unități pe harta interactivă AFA. Ne poți spune dacă-i ok? (mărește zoom-ul cât e necesar, până la afișarea la nivel de stradă - dacă-i posibil)
Mulțumesc.
@aurel34 - Buna!
In vara asta as vrea sa merg si eu la acest hotel si ai vrea sa stiu mai exact cum stau cu partea de animatie si spectacolele de seara.
multumesc
@andreeadeea13 - in fiecare seara exista spectacole pt kinderi și pt adulți. În timpul zilei exista numeroase activitati pt ambele categorii de varsta. Adultii au tot felul de jocuri la piscine, pe plaja (volei, gimnastica in apa, tras cu pușca, darts, fotbal, ascensiuni pe obstacole acvatice - foarte faine). Copiii au permanent acces la kinderlans, cu jocuri cit nu pot duce ei. NU aveti nici un motiv sa va ingrijorati, exista o sumedenie de supraveghetoare acolo.
Merita sa mergeti, credeti-ma.
@andreeadeea13 - Salut,
Noi 2 ani la rand am mers la acest hotel iar anul acesta am pornit cu ideea sa facem o schimbare, dar pana la urma cred ca tot la Titanic o sa revenim.
Spectacole au in fiecare seara. Fata de celelalte hoteluri din Turcia, nu au un amfiteatru, au o scena si mese cu scaune de bar.
Spectacolele difera de la o seara la alta, cele mai reusite fiind White Party si Retro Party.
Imediat dupa terminarea show-ului, animatorii sa muta exact langa Pool Bar unde au amenajata o scena mai mica... si aici incepe Night Disco.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jun.2019 Titanic DeLuxe Golf Belek, Deluxe doar in denumire — scris în 01.07.19 de a_vlad2009 din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- May.2019 Să ne reîmprospătăm... — scris în 23.05.19 de BrindusaM din CLUJ-NAPOCA - RECOMANDĂ
- Sep.2018 Un sejur reusit — scris în 22.09.18 de Satcosti din GALAţI - RECOMANDĂ
- Jun.2017 Un resort frumos si luxos — scris în 29.01.20 de iulia_mitrache* din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- May.2017 Never Say Never – Titanic Deluxe Belek — scris în 21.12.20 de nicole33 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Sep.2016 Super ok pentru prețul cerut — scris în 07.01.17 de Schummy din TIMIşOARA - RECOMANDĂ
- Aug.2016 Foarte plăcut - preț corect - recomand — scris în 23.09.16 de adrianaaa din BUCURESTI - RECOMANDĂ