ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 04.12.2020
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Târgoviște
ÎNSCRIS: 02.05.10
STATUS: APOLLO
DATE SEJUR
DEC-2020
DURATA: 3 nopți
Cuplu
2 ADULȚI
Raport PREȚ/CALITATE:
EXCELENT

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 12 MIN

The Plaza Hotel Edirne, o variantă excelentă de cazare

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

Anul acesta, total atipic faţă de alţi ani din cauzele ştiute de toată lumea, tot modificând şi inversând vacanţele, în funcție de biletele de de avion amânate, reprogramate, rămăseserăm cu regretul că n-am călcat în Turcia, o destinaţie foarte dragă nouă. Ne era dor de turci și Turcia, de mâncărurile lor, de ospitalitatea lor, și nu în ultimul rând de o sesiune de shopping cum numai în această țară poți avea. Dar, am rămas cu un oftat și cu promisiunea fermă că la anu' revenim musai.

Acum două săptămâni, încă nu aveam nimic aranjat pentru minivacanța de 1 decembrie, date fiind condițiile incerte în care trăim și nici speranțe nu prea ne făcuserăm în sensul ăsta. Faptul că lista țărilor galbene, tot mai îngroșată în ultima vreme, din care după ce te întorci din vreuna din acestea, ești nevoit să stai în izolare/carantină 14 zile, a „ucis” din fașă orice idee de a pleca pe alte plaiuri. Bine, la acestea se adăugau și țările care impuneau românilor teste covid-19, deci îngrădiri din ce în ce mai multe. Apoi, soțul meu vine cu o propunere irezisitibilă: de ce nu Turcia, care este încă verde?!

Dacă am ratat să mergem la finele verii sau toamna, de ce n-am vedea-o în minivacanţa de la fine de noiembrie-început de decembrie?! Ne mai ostoim puțin dorul și bifăm și Turcia, chiar dacă nu așa cum am fi vrut. Fără o deplasare lungă, cu oportunități sporite de shopping, hai să dăm o fugă la Edirne, un oraș primitor de care vom rămâne legați sufletește pentru totdeauna. Pe urmă, consultând site-ul mae turcia am văzut și restricțiile impuse în ultimul timp în contextul pandemiei: restaurante, baruri, cofetării funcționând doar în sistem takeaway, localnicii putând ieși pe stradă doar între orele 10,00-20,00, pe categorii de vârstă: tinerii în anumite intervale orare, în altele vârstnicii, rezultând chiar mai puține ore de a putea merge pe afară. Însă, ne-am zis că ne-om descurca cu mâncarea, că n-om muri de foame, iar în rest ne-om supune regulilor generale indiferent care or fi.

În altă ordine de idei, căutând pe booking, am dat de o mulțime de posibilități de cazare pentru intervalul 28 noiembrie-01 decembrie și am rezervat la un hotel micuț, care-mi părea destul de nou și de cochet, situat în zona mall-urilor. În scurt, am aflat că nu mai putem pleca în intervalul stabilit, ci trebuia să amânăm cu o zi plecarea/întoarcerea, așa că am anulat şi am reluat căutările. Booking.com a fost generos și de astă dată scoțându-mi în față, printre altele, un hotel deosebit, de care nu mai auzisem, ce se anunţa destul de bun judecând după notele foarte mari şi comentarii, la care aveam parte de un preț bun datorită statutului meu, adică o reducere de 15%. Este vorba de The Plaza Hotel Edirne. N-am stat pe gânduri și am rezervat trei nopți o cameră dublă standard la preț de 105 € cu mic-dejun inclus, cu anulare gratuită cu până la două zile înainte de începerea șederii.

Am mers pe ruta „arhicunoscută” , bătută aproape mereu, conform zicalei „paște iarba de-o cunoști” : Târgoviște-Giurgiu-Ruse-Razgrad-Targovishte-Omurtag-Kotel-Yambol-Elhovo-Lesovo-Hamzabeyli-Edirne, de circa 500 km, un drum în stare bună. La întoarcere, am făcut aceeași rută, doar că iarna a venit foarte repede în ținuturile Traciei și ale Balcanilor estici, așa încât frigul și peisajele feerice cu zăpadă prin munți au fost total inedite, dar frumoase. Drumul fusese degajat de omăt, așa că s-a circulat foarte bine, iar vremea, deși închisă, aproape cețoasă, nu ne-a dat bătăi de cap. E drept că nici prea multe mașini, ca în alți ani, nu am văzut.

Atât la dus la vama Hamzabeyli, cât și la întors, la vama Lesovo, am avut parte de controale riguroase, care ne-au întârziat parcursul cam cu o oră, dar nu ne-am supărat foarte tare fiindcă ne-am dat seama că ar fi inutil și ne hotărâserăm să ne înarmăm cu multă răbdare.

Câteva cuvinte despre The Plaza Hotel Edirne

Adresă: İstasyon, Armoni Sk. No:1/1,22100 Edirne Merkez/Edirne, Turcia

Website: https://theplazahoteledirne.com/

E-mail: info@theplazahoteledirne.com

Telefon: +90-284-5020500

The Plaza Hotel Edirne este un hotel destul de nou, ce funcționează de anul acesta din martie, însă cu întrerupere în binecunoscuta perioadă de lockdown ce a venit în următoarele trei luni. Apoi, s-a redeschis publicului bucurându-se pe parcursul celor câteva luni de recenzii foarte bune din partea clienților ce i-au trecut pragul.

Hotelul este bine amplasat în zona mall-urilor, de pildă distanța până la mall Erasta fiind de vreo 150 m. Firește că până în centrul vechi era oarecare distanță, însă acest impediment poate fi ușor depășit cu un taxi (10 TL), sau cu propriile picioare, așa cum am procedat noi, în special pentru a scăpa de caloriile îngurgitate la mesele copioase servite la hotel.

Hotelul deține o clădire generoasă, înaltă (șapte etaje), modernă, realizată din sticlă, beton și metal care iese în evidență și impresionează de la primul ochi aruncat în direcția sa. În vecinătate, există un imobil de birouri din aceeași „familie” , iar în acelaşi corp de hotel, funcţionează un centru ce se numește Edirne Plaza2, părând tot cu destinația de hotel. Alături se află parcările proprii: una supraterană, cealaltă subterană, accesul făcându-se pe bază de bariere acționate de lucrători din hotel. Ambele parcări sunt monitorizate video și luminate permanent în afara zilei. Totul este foarte nou, foarte îngrijit, elegant și strălucitor.

Construcția are camere dispuse doar pe patru niveluri deocamdată, aproximativ câte 12 pe fiecare etaj, parterul fiind ocupat cu recepția, două lobby, barul și restaurantul, camera de bagaje, birouri ale salariaților și conducerii, grupuri sanitare. La etajul întâi există și un alt lobby, precum și o sală de ședințe. Nu m-am dumirit cu ce sunt ocupate ultimele trei etaje sau dacă funcționează ceva acolo.

Hotelul este deservit de două lifturi spațioase, de capacitate mare fiecare: 13 persoane maximum, însă acum cu pandemia era recomandat să circule cu doar pentru patru persoane cel mult. Desigur, pentru cei ce vor să facă mișcare există și scări destul de largi și moderne.

Peste tot pe unde privești în spațiile comune, atrag atenția bunul gust cu care a fost amenajată clădirea, curățenia sclipitoare și calitatea bună a finisajelor folosite. Camerele sunt de mai multe tipuri: de la duble economy, la duble standard, twin, triple, suite și suite de familie, iar prețurile diferă, evident, în funcție de felul camerei pe care-l alege clientul.

Recepția este deschisă non-stop, iar recepționerele/recepționerii sunt foarte drăguți, amabili, buni vorbitori de engleză, lucru nu foarte des întâlnit în Turcia.

Experiența noastră

Am estimat că vom ajunge la hotel pe la orele 15,00, luând în calcul o marjă în plus, la gândul că Turcia este cu o oră înaintea noastră. Am sosit exact la ora estimată de mine, „grație” vameșilor turci care ne-au introdus mașina pe fluxul de control cu raze X, întârziindu-ne cu aproape o oră, dar și faptului că circulația la noi în țară fără declarație este permisă după 06,00 dimineața.

Maps. me, aplicația care funcționează și fără date mobile, ne-a condus exact la hotel, fără nicio dificultate. Odată ajunși la recepție, parcă eram așteptați ca nişte vedete, așa de bine am fost primiți. Ni s-a făcut imediat check-in, am achitat cei 105 € în numerar, după ce am fost întrebați cum vrem să plătim, nu ne-au dat factură, dar nici nu am cerut. Am fi putut achita cu cardul, de asemenea. Una dintre drăguțele recepționere a chemat un coleg, acesta ne-a întrebat ce parcare alegem, apoi ne-a condus pentru a lăsa mașina la loc bine definit. Evident, puteam mișca oricând mașina după plac și nevoie, dar n-a fost cazul, căci eram dornici să luăm la pas orașul, iar cumpărăturile le-am făcut din proximitate.

Camera

Am primit camera nr. 310, situată la etajul al treilea, spre care am urcat atât cu liftul, cât și pe scări. Încă de la început ne-a făcut o bună impresie dimensiunea camerei, aceasta fiind descrisă de 35 mp, atât pe booking, cât și pe saitul propriu. De fapt, la intrare aveam un hol foarte spațios din care în stânga se făcea ușa către baie, iar în față-dreapta, cea spre cameră. Camera propriu-zisă era dominată de patul matrimonial extrem de generos, cu saltea foarte confortabilă, încadrat de noptiere cu veioze și lămpi de citit. Aveam un colţ de relaxare cu masă micuţă rotundă şi fotoliu, un dulap de haine, iar pe peretele de vizavi de pat o toaletă cu oglindă cu rol şi de birou, un blat tocmai bun de aşezat pe el diverse, măsuţă de bagaje. Sus pe perete, era suspendat un televizor LCD cu diagonală mare, cu reţea internă de programe pe care le-am regăsit pe o listă pe birou pentru a fi mai uşor de reperat. Încastrat perfect în partea de jos a mobilierului de birou, am identificat minibarul care din păcate era gol. Însă, am găsit pe birou două sticle de apă plată, iar lângă cana fierbător, într-o tăviţă specială, pliculeţe de cafea solubilă, ceai, zahăr alb şi brun, ceşti cu farfurioare şi pahare. Zilnic, stocul din aceste produse a fost reînnoit, chiar dacă nu fuseseră consumate integral.

Există instalaţie comună de încălzire şi aer condiţionat cu termostat care se acţionează foarte uşor şi este foaarte eficientă.

Camerele de la The Plaza Hotel Edirne nu sunt prevăzute cu balcon, aici s-ar putea ivi o problemă pentru fumători, mai ales că nu se fumează în interiorul hotelului pe nicăieri, de aceea vedeam salariaţii şi clienţii fumând în spaţiile amenajate în acest scop, unii în spatele hotelului, alţii în faţa hotelului.

Baia este destul de mare şi modernă, frumos finisată, obiectele sanitare impecabile, aerul de nou este prezent în fiecare colţişor. Totul funcţionează perfect, duşul nu are cabină propriu-zisă, ci este doar pe jumătate închis etanş cu un paravan de sticlă, însă apa nu are cum să iasă din spaţiul destinat îmbăiatului. Am găsit prosoape personalizate, imaculate care ne-au fost schimbate zilnic, consumabile de tip hârtie igienică, săpunuri mici, gel de duş şampon, cască de baie, beţişoare de urechi, discuri demachiante care au fost înlocuite imediat ce erau epuizate. Tot aici aş menţiona şi papucii de unică folosinţă care ne-au fost schimbaţi, la fel, zilnic.

Curăţenie, de asemenea, ni s-a făcut în fiecare zi, ceea ce ajută la întreţinerea aspectului de nou care încântă ochii.

În cameră, pardoseala este din parchet, pe hol şi, bineînţeles, în baie din gresie.

Wi-fi-ul a funcţionat perfect având semnal destul de puternic, că-l primeam de îndată ce ne apropiam de hotel, dar era parolat, ca mai peste tot în Turcia.

Micul-dejun este servit clienţilor între orele 07,30-10,00 în restaurantul hotelului aflat la parter. Probabil că în vremurile pentru care a fost proiectat, micul-dejun ar fi fost de tip bufet, judecând după o masă prelungă aşezată de-a lungul unui perete, acum era servit la fiecare masă, produsele fiind aduse pe un corp cu rotile de către ospătar. Am primit ouă fierte, salată de roşii, castraveţi, ardei pe pat de pătrunjel, trei feluri de brânză, salam, pastă de roşii, produse de patiserie calde, fursecuri, covrigi proaspeţi, măsline de câteva tipuri, cârnaţi feliaţi cu sos, unt, brânză topită, dulceaţă la borcănele, miere, miniclătite calde, boabe de struguri, mandarine. A fost identic în fiecare dimineaţă, dar destul de diversificat şi foarte gustos, cu produse de calitate, şi cel mai important, mai mult decât suficient. Ba chiar, ne tot întrebau ce mai vrem, ce să ne mai aducă, ce să ne mai facă, parcă eram copii, aşa ne răsfăţau.

Spre exemplu, unul dintre băieţii ospătari, ne tot îmbia cu cafea, spunându-ne că el face cafeaua cea mai bună. Noi îl refuzam mereu fiindcă, dacă acasă suntem băutori fideli de cafea, în Turcia negreşit bem numai ceai pentru că ne place foarte mult şi vrem să ne facem plinul până la următoarea vizită. Până la urmă, atât a insistat cu cafeaua, că am cedat pentru a nu-l face să se simtă aiurea şi ne-am convins că prepara un espresso excelent, iar el a fost forte încântat că ne-a determinat să-i savurăm creaţia.

În mod normal, restaurantul hotelului ar fi asigurat şi posibilitatea luării altor mese, dar acum, nu. Totuşi, cei de la hotel s-au gândit că ar fi foarte bine dacă ar lăsa propriilor clienți o portiţă spre a lua un prânz sau o cină cât de cât normale. Aveau o colaborare cu un restaurant din apropiere care livra mâncăruri gătite, a cărui listă am regăsit-o în cameră. Preţurile bune, însă nu era disponibilă o mare varietate de preparate. Dar, cel mai important a fost că aveam posibilitatea să mâncăm în cameră sau în restaurantul hotelului. Bineînţeles că am ales în restaurant unde am fost serviţi ca la restaurant: de ospătari, în veselă normală, cu tacâmuri normale, stând la masă normală. Şi uite cum am ajuns, din cauza pandemiei ăsteia nenorocite, să ne bucurăm de cele mai banale lucruri şi să le preţuim, pe care altă dată le consideram bagatele, fără nicio importanţă!

Se cuvine să spun câteva cuvinte şi despre personalul hotelului: tânăr, vorbitor de engleză, amabil, ospitalier, cu aspect plăcut, îngrijit. Toţi lucrătorii cu care am interacţionat s-au întrecut în a fi zâmbitori, respectuoşi, politicoşi, prietenoşi, aşa încât a fost o reală plăcere să schimbăm câteva cuvinte cu aceştia.

Reguli pe timp de pandemie

Conform regulilor, se poartă mască peste tot în incinta hotelului, sunt montate dispensere cu dezinfectant aproape peste tot, există colante cu avertizare de păstrat distanța fizică în lift, pe holuri, în alte spații comune, pe fiecare masă în restaurant există un recipient cu dezinfectant. Măști sunt puse la dispoziție gratuit la recepţie, la fel şi mănuşi, există la fiecare nivel coşuri de gunoi speciale pentru măștile folosite.

La final

Am întrerupt seria articolelor santorineze pentru a povesti experienţa noastră la acest hotel, văzând că mai mulţi colegi discutau recent despre el pe acest fir de discuţie amfostacolo.ro/sol-cmr.ph ... 27&p=14#R108667

În concluzie pot spune că The Plaza Hotel Edirne este un hotel care se respectă pe sine, care îşi respectă clienţii şi în care te simţi cu adevărat răsfăţat. De departe, este cea mai bună cazare pe care am avut-o în oraşul de pe râul Meriç, cu servicii foarte bune şi personal deosebit.

Îl recomand cu drag pentru cei ce trec prin Edirne în drum spre/dinspre alte destinaţii sau aleg să stea mai mult în oraş. Merită!

 

Vă rog, ataşaţi următorul videoclip: youtube

## end review sc

[fb]
---
Trimis de irinad in 04.12.20 19:20:06
Validat / Publicat: 04.12.20 20:53:57
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în TURCIA.

VIZUALIZĂRI: 1068 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

32 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (irinad); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P13 Prima privire asupra camerei
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 60500 PMA (din 45 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest review

32 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[04.12.20 20:50:31]
»

Excelentă recomandarea

Mutat în rubrica "The Plaza Hotel Edirne, EDIRNE" (nou-creată pe sait)

-

Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

​​​

webmasterX
[04.12.20 20:52:28]
»

Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

webmaster
[04.12.20 20:55:55]
»

Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ necesar unei astfel de selecții.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

irinadAUTOR REVIEW
[04.12.20 21:14:01]
»

@webmasterX:  Poziţionare corectă!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
irinadAUTOR REVIEW
[04.12.20 21:18:51]
»

@webmaster:  Mulţumesc frumos!

irinadAUTOR REVIEW
[04.12.20 21:42:08]
»

@webmasterX:  Mulţumesc!

Aurici
[04.12.20 21:47:11]
»

Nici noi n-am rezistat tentației de a da bună-ziua Turciei în anul ăsta, așa pandemic cum e, și am fost pe la jumătatea lui octombrie la Istanbul, binențeles cu escală la Edirne, la întoarcerea spre casă.

N-am avut nici un fel de emoții. Am urmărit evoluția pandemiei la ei toată vara/toamna, știam că au cazuri puține și că masca era obligatorie cu mult înainte să fie obligatorie la noi. Și oricum și noi suntem destul de atenți, zicem...

​Acum am văzut că este o explozie și la ei dar raportat la numărul de locuitori tot stau mult mai bine decât noi. Ceea ce face ca și noi să ne mai gândim la un Edirne până la sfârșitul anului.  

Mă bucur că ai scris, noi am vrut să mergem săptămâna trecută dar citisem noile reguli și parcă nu ne-a picat bine chestia cu mâncarea. ​ Ne mai gândim...

Cum a fost schimbul valutar la data asta? La jumătatea lui octombrie noi am schimbat la Edirne 100 EUR cu 956 de lire, ușor mai bine decât la Istanbul, mi s-a părut incredibil cât de jos e lira. Am făcut shopping cât n-am făcut niciodată în drumurile mele la turci. ​

Seară bună, mă bucur că ne-ai actualizat cu Edirne, te pup.

irinadAUTOR REVIEW
[04.12.20 22:27:25]
»

@Aurici:  Te cred, e greu să rezişti fără să dai cu nasul în Turcia, când îţi place.

În privinţa regulilor, nici noi n-am avut emoţii, ştiam că la ei se poartă mască peste tot, ştiam că se respectă. Am avut emoţii la gândul că în acele zile Turcia ar putea fi trecută pe lista galbenă dacă s-ar fi actualizat, dar eram pregătiţi să strângem imediat ce s-ar fi făcut actualizarea, în 5-6 ore putând ajunge înapoi la graniţă, până să apuce să intre în vigoare lista. Dar, am avut noroc, nu s-a întâmplat nimic de genul acesta.

Într-adevăr, faptul că restaurantele funcţionează în sistem takeaway nu prea ne-a picat bine, în plus, mi s-a părut atât de trist să văd locantele goale, cu mâncarea gata de pus în pachete. Acolo mi se părea mie că pulsează viaţa de zi cu zi, că oamenii socializau continuu.

Ah, unii patroni de locante mai fac şi şmecherii: chiar într-una dintre seri, plimbându-ne în centrul vechi, ne-am oprit la un panou al unei locante pe care era scris meniul, noi căutând chipsurile de ficat. A venit patronul şi ne-a luat în bulgară, apoi în română, spunându-ne că ne duce sus la etaj, unde ne lasă la masă.

Oricum, în Edirne şi cred că peste tot în Turcia, nu se moare de foame, se găsesc soluţii cât de cât civilizate. Mai nasol este că la orele 20,00 nu mai e nimeni pe stradă, regulă care pentru turişti nu e valabilă, dar când totul este închis şi nici picior de om pe stradă, ce să mai faci?! Te retragi în cameră!

În ceea ce priveşte schimbul valutar, pot spune că a fost mai slab faţă de cel menţionat de tine, adică 100 euro=927 TL. Dar, la fel ca şi tine, am avut cea mai serioasă sesiune de shopping din ultimii ani de la turci.   Nu ne venea să credem că putem face atâtea cumpărături bune şi ieftine.

Te pup şi eu, mulţumesc de vizită, ecou, comentariu!

M'LiviuPHONE
[04.12.20 23:19:05]
»

Înseamnă că am fost în același timp în Edirne.   Noi am stat la Duvan. Un preț foarte bun pentru 2 nopți ați prins!  Și eu tot ceai beau mai mult în Turcia. Felicitări! 

irinadAUTOR REVIEW
[05.12.20 06:42:31]
»

@m liviu:  Cred că ne-am "petrecut" un pic, aşa cum se spune. Am stat la Edirne între 29 noiembrie-02 decembrie, de data asta luând trei nopţi, cel mai mult din ce îmi amintesc. Voi cum aţi prins prin Bulgaria, ningea?

Am observat în imediata vecinătate şi Duvan-ul. ​ Acolo au stat anul trecut şi unii dintre cumnaţii mei şi, la fel ca şi tine, au fost foarte mulţumiţi. Ce bine ar fi dacă am mai putea merge la Edirne sau în Turcia în viitorul apropiat, dar...

Mulţumesc pentru vizită, ecou, mă bucur dacă ţi-a plăcut The Plaza Hotel Edirne! ​

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
maryka
[05.12.20 10:03:52]
»

Din tot ce am citit și văzut, ai reușit să găsești iar o cazare foarte bună, mă bucur pentru voi, pentru această minivacanță. Turcia este una din țările puține, în care mai poți merge, sigur cu respectarea acelor reguli, ce-i drept în continuă schimbare acolo sau peste tot. Dar cu o bună documentare știi la ce te poți aștepta și nu ai mai multe pretenții nerealizabile. O variantă foarte bună de hotel pentru această zonă.  

Weekend fain îți doresc, te pup cu drag!

irinadAUTOR REVIEW
[05.12.20 11:09:01]
»

@maryka:  Am avut noroc din nou, chiar ne-am ostoit un pic dorul de Turcia. Cazarea am ales-o repede, dar booking.com îmi scoate deja în faţă variante care ni se potrivesc de minune. S-a dovedit iarăşi că turcii sunt nişte gazde desăvârşite, nu ai ce le reproşa.

Vremurile sunt acum aşa cum le ştim, ne bucurăm pentru orice mică ieşire, căci nu avem idee ce va urma​ în viitorul apropiat. Nu ne poate opri nimeni şi nimic să sperăm că vor veni altele mai bune pe care ni le dorim din tot sufletul.

Mulţumesc de vizită, ecou, cuvinte frumoase! ​ Weekend minunat şi ţie!

M'LiviuPHONE
[05.12.20 20:16:30]
»

@irinad:  Noi am venit pe 30 înapoi. Încă nu ninsese. Ar fi minunat sa mai dam câte o fugă în Turcia. Pe mine deja m au luat bulgarii la ochi. Trecusem de 3 ori în 2 luni. Mi au controlat toate bagajele. Credeau ca fac bisnita????. Ma tot întrebau de țigări de aur. Ei nu înțelegeau ca am fost la plimbare și ce am luat au fost  cadouri pentru cei apropiați și cei mici ca tot vin sărbătorile. Pana și în cutia de baclava s au uitat. Credeau ca ascund ceva...

Toate cele bune.  

ceasornicarul
[13.12.20 01:09:18]
»

Reusit articolul, am o intrebare.

Daca tranzitezi Bulgaria (lista galbena) nu este obligatorie carantina de 14 zile? ​

irinadAUTOR REVIEW
[13.12.20 06:55:44]
»

@ceasornicarul:  Mulţumesc pntru aprecieri! Nu, se poate tranzita Bulgaria fără probleme, deşi aceasta se află de ceva vreme pe lista galbenă, nefiind cazul de izolare/carantină la intrarea pe teritoriul României.

​ La întoarcere, la Giurgiu, la punctul de trecere a frontierei, evident, ne-au întrebat de unde venim, le-am spus că din Turcia, au verificat paşapoartele şi asta a fost tot.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
ceasornicarul
[13.12.20 20:55:02]
»

@irinad:  Ok, as vrea sa-mi spui daca au fost probleme cu cartea verde a masinii la frontiera turca, acum cartile verzi sunt de fapt albe (cele noi) asa cum detin si eu.

Am inteles ca, turcii n-ar accepta decat cartile verzi (cele vechi)   practic cele care n-au fost inca reinoite.

irinadAUTOR REVIEW
[13.12.20 21:16:23]
»

@ceasornicarul:  Nu, niciun fel de problemă. Şi noi avem tot carte "albă", la frontiera turcă se verifică documentele ca şi până acum, nicio deosebire.

ceasornicarul
[13.12.20 21:29:22]
»

@irinad:  Imi plac raspunsurile d-voastra sunt pozitive.

In functie de evolutia molimei in prima saptamana a anului viitor am vrea sa ajungem la Edirne.

Legat de cazare sunt inca nedecis as alege intre Margi Hotel si Plaza Hotel cu un plus pentru Plaza in urma citirii articolului.

Multumesc pentru ajutor.

irinadAUTOR REVIEW
[13.12.20 21:42:51]
»

@ceasornicarul:  Cu mare plăcere!

Yoda
[14.12.20 09:01:53]
»

@irinad:  Multumesc pentru review. Eu pusesem ochiul pe acest hotel pentru o oprire intermediara in toamna lui 2001 si review-ul asta imi intareste convingerea ca este intr-adevar un hotel foarte bun.

Singura pr​oblema este ca multa vreme hotelul nu a afisat pe booking preturi pentru la anul. De aceea, am rezervat la Cavit Duvan, sa fie de rezerva. Ieri insa, au aparut preturile pentru 2021, si... surpriza! O camera dubla nu mai e 35 EUR, ci 90 EUR (cu tot cu reducerea Genius). Asa ca, deocamdata ramane Cavit.

irinadPHONEAUTOR REVIEW
[14.12.20 10:05:18]
»

@Yoda:  Și eu aș fi procedat la fel!

nicole33 CONS. ONORIFIC AFA / TURCIA
[15.12.20 05:21:40]
»

@Yoda:  

Eu pusesem ochiul pe acest hotel pentru o oprire intermediara in toamna lui 2001 si review-ul asta imi intareste convingerea ca este intr-adevar un hotel foarte bun. ​

Şi eu pusesem ochii pe acest hotel pentru cazarea de la întoarcerea din vacanţa turcească din acest an, dar am ales ceva mai central​.

De aceea, am rezervat la Cavit Duvan, sa fie de rezerva. Ieri insa, au aparut preturile pentru 2021, si... surpriza! O camera dubla nu mai e 35 EUR, ci 90 EUR (cu tot cu reducerea Genius). Asa ca, deocamdata ramane Cavit. ​

Cred că preţul mai variază şi în funcţie de perioada sejurului, crescând în perioadele mai solicitate, însă 100 euro (90 cu reducere) mi se pare totuşi prea mult​, oricât de nou şi de modern ar fi. Eu nu aş plăti mai mult de 50-55 euro în septembrie-octombrie.

Cavit Duvan este o alegere bună, doar că mie camerele duble mi s-au părut cam micuţe, însă acceptabil pentru o singură noapte. ​

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Yoda
[15.12.20 19:44:15]
»

@nicole33:  

Cred că preţul mai variază şi în funcţie de perioada sejurului, crescând în perioadele mai solicitate, însă 100 euro (90 cu reducere) mi se pare totuşi prea mult, oricât de nou şi de modern ar fi. Eu nu aş plăti mai mult de 50-55 euro în septembrie-octombrie.

Din pacate pretul este de 90 EUR pentru orice perioada din 2021, cel putin deocamdata. Si mie mi se pare mult prea mult. Poate ca anul asta au fost preturi promotionale, dat fiind ca e primul an si s-au gandit ca daca au obtinut note bune si a fost hotelul plin, sa incerce sa mareasca pretul. Poate ca e numai o incercare si or sa revina la sentimente mai bune.

Cavit Duvan este o alegere bună, doar că mie camerele duble mi s-au părut cam micuţe, însă acceptabil pentru o singură noapte.

Da, si eu cred la fel, sunt cam micute dupa gustul meu. Tinand insa cont ca intentionam sa mai si vizitam orasul si sa facem putin shopping, cred ca ar fi ok. Sa fiu sincer, eu l-am ales si pentru ca e o zona linistita, un pic mai departe de centru. Nu ma innebunesc dupa a sta in centru, indiferent unde calatoresc.

nicole33 CONS. ONORIFIC AFA / TURCIA
[15.12.20 20:21:10]
»

@Yoda:  

Din pacate pretul este de 90 EUR pentru orice perioada din 2021, cel putin deocamdata. Si mie mi se pare mult prea mult. Poate ca anul asta au fost preturi promotionale, dat fiind ca e primul an si s-au gandit ca daca au obtinut note bune si a fost hotelul plin, sa incerce sa mareasca pretul. ​

Hotelurile noi au adesea preţuri promoţionale în primul an de funcţionare, tocmai pentru a atrage clienţii.

Eu sunt mai cârcotaşă ca tine şi am simulat şi o cazare spre sfârşitul lunii ianuarie 2021, iar preţul a fost de 45 euro dubla cu mic dejun, fără reducere, că nu eram logată pe contul meu.

Însă în octombrie când m-ar fi interesat pe mine, preţul nu scade sub 100 euro ​​​

Sa fiu sincer, eu l-am ales si pentru ca e o zona linistita, un pic mai departe de centru. Nu ma innebunesc dupa a sta in centru, indiferent unde calatoresc. ​

În Edirne chiar mi-am dorit o cazare centrală, un hotel de la care să bat centrul pe jos, fără să folosesc maşina, dolmuşul sau taxiul şi fără să mă obosesc prea tare. Că restricţiile legate de pandemie mi-au cam încurcat planurile, este altă poveste. ​

La cumpărături este mai simplu de mers cu maşina, pentru că toate mall-urile au parcări generoase. ​

Măcar să reuşim să plecăm în Turcia şi hotelul de tranzit să fie ultima noastră grijă. ​

M'LiviuPHONE
[15.12.20 23:51:12]
»

@nicole33:  Da bine spus cazarea sa fie ultima noastră problema.   Sa nu treacă Turcia pe zona galbena. La câte cazuri au din păcate... Și eu as da o fuga în ianuarie dar la Istanbul si nu în weekend. Nu mai vreau sa mănânc la pachet sau hotel.  

ceasornicarul
[17.12.20 17:09:17]
»

Mica escapada planificata pentru inceputul anului viitor se pare ca, nu va mai avea loc.

Turcia a fost inclusa de astazi pe lista galbena​.

Restrictii, restrictii si iar restrictii... pacat. ​

irinadAUTOR REVIEW
[17.12.20 18:41:33]
»

@ceasornicarul:  Da, tocmai ce am văzut şi eu noua listă galbenă pe care se află şi Turcia. Îmi pare rău, dar asta e. Trăim vremuri incerte în care nu putem să ne facem planuri ca înainte. Nu ne rămâne decât să sperăm la unele mai bune.

M'LiviuPHONE
[17.12.20 22:47:10]
»

@ceasornicarul:  Din păcate s a întâmplat. Era de așteptat. Sa speram ca masurile luate de ei vor duce în următoarea perioada la o scădere a cazurilor. Plus ca vor începe și ei vaccinarea. Toate cele bune!  

Yoda
[12.05.21 11:32:50]
»

@irinad:

Camerele de la The Plaza Hotel Edirne nu sunt prevăzute cu balcon, aici s-ar putea ivi o problemă pentru fumători, mai ales că nu se fumează în interiorul hotelului pe nicăieri, de aceea vedeam salariaţii şi clienţii fumând în spaţiile amenajate în acest scop, unii în spatele hotelului, alţii în faţa hotelului.

Balcon nu are, dar inteleg din poza 09 ca geamurile se pot totusi inclina. Asa este? Nu de altceva, dar preferam sa deschidem geamul, in loc de stat cu A/C-ul pornit. Au cumva si plasa de tantari?

Am facut si eu rezervare in septembrie aici, la 54 EUR/noapte.

irinadPHONEAUTOR REVIEW
[12.05.21 12:57:30]
»

@Yoda: Da, așa este, geamurile se pot înclina (așa am aerisit și noi), însă nu mai rețin exact dacă am avut plasă de insecte. Nu am luat seama acestui aspect deoarece noi am stat acolo la fine de noiembrie/început de decembrie și nu a fost cazul de țânțari. Mă voi uita acasă încă o dată pe poze diseară și voi reveni cu alt ecou. Însă, poți adresa întrebarea direct hotelului sau prin intermediul booking și cred că ți se va răspunde.

Ai făcut o alegere bună în altă ordine de idei, iar prețul este excelent.

Yoda
[12.05.21 13:39:24]
»

@irinad: Multumesc pentru raspuns. Asa este, pretul este bun, dar eu sper sa mai scada un pic. In mai si iunie este 45 EUR pe noapte, dar din iulie e 54, in coborare de la 90. Oricum, stau cu ochii pe el din noiembrie. ☺️

Din cate stiu eu despre hotelurile construite dupa tipicul asta, nu sunt plase.

irinadAUTOR REVIEW
[12.05.21 20:33:13]
»

@Yoda: Am ajuns acasă, m-am uitat un pic mai atentă la poze: nu am avut plasă de insecte. Însă, e posibil până te cazezi tu să monteze. Pentru a avea certitudine, îmi menţin sugestia de a adresa întrebarea direct hotelului sau prin intermediul booking, dacă ai făcut rezervarea cu acesta. Sigur ţi se va răspunde, eu aşa procedez pentru a mă edifica în privinţa vreunui aspect de care nu mă lămurisem suficient şi mereu mi s-a răspuns.

Seară bună!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
6 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Aurici, ceasornicarul, irinad, M'Liviu, maryka, Yoda
Alte impresii din această RUBRICĂThe Plaza Hotel Edirne:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.10143208503723 sec
    ecranul dvs: 1 x 1