GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Inceput de octombrie minunat la Sinaia - Hotel Silvia Apart
"Am fost acolo" la începutul lunii octombrie și a fost o mini vacanță reușită.
Am plecat spre Sinaia cu ceva emoții, nu știam cum va fi, asta pentru că nu am ales eu locul de cazare.
Grijile s-au risipit imediat ce am ajuns pe străduța pe care se află hotelul. Foarte aproape de Mănăstirea Sinaia, de Cazino și parc, dar în același timp ferit de zgomotul și agitația din centru.
Apartamentul în care am fost cazată avea 2 balcoane mari din care am admirat priveliștea minunată.
Totul este foarte plăcut: personalul, atmosfera, cadrul. în care se află hotelul. Și, de asemeni, totul este foarte curat:camerele, bucatăria din apartament, lenjeria, prosoapele și baia. S-a făcut curațenie și s-au schimbat prosoapele zilnic.
Un mare plus cred că îl reprezintă faptul că se poate servi micul dejun ín cameră, la o oră stabilită cu o seară înainte și faptul că apartamentele dispun de centrală termică proprie.
Hotelul are și o parcare cu locuri suficiente (nu am întâmpinat probleme).
Eu am petrecut un sejur de neuitat la Hotel Silvia Apart și îl recomand cu drag oricui.
Trimis de Marta Rosu in 24.10.18 20:26:15
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Marta Rosu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- Coordonate GPS: 45.35370800 N, 25.54778600 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@Marta Rosu: Câteva fotografii realizate de voi acolo ar fi mai mult decât binevenite — atât ca ilustraţie a textului, cât şi ca informaţie utilă, ele fiind căutate, apreciate (şi solicitate) de cititorii interesaţi în această destinaţie... Poţi folosi linkul amfostacolo.ro/pic_addnew ... 36&ridAnt=90625
Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut”
— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă SAU (1A) ar fi meritat rubrică nouă, dar crearea ei nu a fost considerată oportună (în acel moment);
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecții.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2021 Superb — scris în 27.08.21 de laura mihaela din BUZăU - RECOMANDĂ
- Nov.2018 Vacanta la hotel Silvia — scris în 03.02.19 de rebia2002 din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Jul.2015 Frumos! — scris în 09.08.15 de Storia din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Sep.2014 Perfect pentru familiile cu copii mici! — scris în 29.09.14 de cris1982 din TURNU MăGURELE - RECOMANDĂ
- May.2013 Revenire dupa 2 ani — scris în 13.05.13 de myk007 din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jun.2012 Aproape de obiective, departe de restaurante si magazine — scris în 14.06.12 de abancor din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Feb.2012 Dezamagire — scris în 22.03.12 de Kinom din PLOIESTI - nu recomandă