ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 10.03.2016
DE SGR
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Ploieşti
ÎNSCRIS: 10.03.16
STATUS: SILVER
DATE SEJUR
MAR-2016
DURATA: 5 zile

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
93.75%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
AFA RECOMANDĂ: Pentru transfer Aeroport - Hotel (Roma) și/sau tururi turistice ale Romei / Vaticanului - recomandăm ghidroma.eu
  • Informatii sau rezervări: pe sait sau tel. +39 324 981 3672
  • TIMP CITIRE: 7 MIN

    ROMA - un oraș modern și antic, frumos și urât, vatră a culturii și a decăderii morale

    TIPĂREȘTE

    ROMA 2016 1-5 martie

    De la Fiumicino la Termini

    Dupa un zbor de 135 de minute, am aterizat pe aeroportul din Fiumicino in jurul orei locale 18.00 care este in urma fata de ora Romaniei cu o ora. Mergand spre iesirea din terminal am fost abordati de un individ care ar fi vrut sa urcam intr-un microbuz de 10-20 de locuri (SHUTLE BUS) si sa-i achitam 20 €uro/persoana pana la gara central sau pe stradutele din apropierea acesteia. Aflasem ca este o escrocherie si tocmai din acest motiv l-am refuzat. La iesirea din terminal - in partea dreapta - sunt aliniate autocarele T. A. M. de 45-50 de locuri care te duc pana la gara Termini pentru 4-5 €uro/persoana biletele cumparandu-se de la un agent de vanzari postat in fata usii de acces in masina. Fiecare autocar este extrem de curat, are aer conditionat, panou informative cu ora - temperatura si nu se permite servirea mancarurilor sau a bauturilor pe timpul deplasarii intre aeroport si gara. Drumul dureaza aproximativ o ora in functie de traficul rutier al momentului.

    Seara

    In situatia in care hotelul dumneavoastra este situat pe una dintre strazile amplasate intre Termini si Porta Maggiore, recomandabil este sa calatoriti cu tramvaiele, 5,14 sau 514 care intorc la capat de linie pe strazile Gioberti si Manin (situate pe stanga garii Termini si poate chiar in fata dumneavoastra in functie de locul in care va opreste autocarul). La urcarea in tramvai va trebuie cate un bilet de 1,5 €uro ce poate fi achizitionat de la magazinasele unde observati inscriptionat Biggleteria sau Tabacheria. Statia din Piata Porta Maggiore este a treia si o recunoasteti usor dupa zidurile immense cu arcade ce permit traficul auto. In preajma se regasesc multe hoteluri printer care si Donatello la care ajungeti in 3 minute. Este un hotel micut, cochet, curat si linistit. Vizitarea nocturna a Romei poate fi o aventura neplacuta pentru cei carora nu le plac figurile stranii, ciocolatii, cu privirea mereu in cautarea unor castiguri nemeritate pe seama neatentilor la propriile buzunare, a tinerelor visatoare sau a turistilor dezorientati.

    Obiective turistice

    In apropiere de Porta Maggiore puteti vizita biserica Santa Croce in Gerusalemm la care se poate ajunge in maxim 10 minute daca, stand cu spatele spre Via di Porta Maggiore si cu fata spre piata cu acelasi nume, in sensul giratoriu alegeti sa va deplasati pe prima strada la dreapta (Statilia) sau pe cea de-a doua strada la drepta (Sommeiller). Aceste strazi se intersecteaza cu Via Santa Croce in Gerusalemm in capatul stang al acesteia observandu-se biserica omonima. In situatia in care doriti sa vizitati Catedrala San Giovani in Laterano aveti doua variante: ori va continuati drumul de pe oricare dintre cele doua stradute tot inainte ajungand pe Via Emanuele Filiberto (un boulevard mare) pe care daca mergeti in stanga ajungeti la catedrala, ori din fata Basilicii Santa Croce mergeti in dreapta circa 6-7 minute.

    De la Catedrala San Giovani in Laterano alegeti strada din stanga cladirii si puteti ajunge la Coloseum in 15 minute. Cei care pornesc spre Coloseum direct de la un hotel situat pe Via Porta Maggiore, trebuie sa aleaga Viale Manzoni (prima intersectie semaforizata pe linia de tramvai inspre Termini) exact unde exista si un supermarket EMME PIÚ. Pe Viale Manzoni traversati doua intersectii semaforizate (una cu Via Emanuele Filiberto si alta cu Via Merulana) si mergeti tot inainte pe strada denumita Via Labicana spre Coloseum.

    Daca ajungeti la Coloseum mai tarziu de ora 10 dimineata s-ar putea sa observati randuri destul de mari. Unul dintre ele este la plata prin card bancar si pentru a-l evita este bine sa aveti numerar 12 €uro/persoana si sa nu acceptati ofertele speculantilor care va vor spune ca sariti peste rand daca le platiti 20€uro/persoana. Pentru a evita randul format la ghiseele unde se plateste cu numerar este recomandabil sa cumparati biletele de intrare de la poarta de acces pe Dealul Palatin situata pe Via di San Gregorio putin mai in fata Arcului lui Constantin (constructia de langa Coloseum unde sunt sculptati sus pe fiecare parte cate 4 daci mandri). Fiecare bilet este valabil 2 zile si include posibilitatea de a vizita Dealul Palatin si Forumul Roman care au alei comune si Coloseum. Daca le vizitati in aceasta ordine aveti posibilitatea sa admirati vestigiile din unghiuri deosebite.

    Atat din Forumul Roman cat si din Coloseum puteti ajunge in piata Venezia mergand pe Via dei Fori Imperiali unde puteti observa statuile celor mai mari imparati romani (Traian, Nero, Caesar, Augustus). Pe partea stanga a bulevardului se vede un palat magnific din marmura super alba dedicat parintelui Italiei moderne (Vittorio Emanuelle), iar pe stanga sta mandra Columna lui Traian. In piata Venezia puteti servi masa cu sume intre 7€uro si 15€uro/pers.

    Cine are rabdare si placerea de a vizita la pas Roma, gaseste meniuri incepand de la 4 €uro/pers care include o pizza margherita imensa impreuna cu o apa de 0,5litri la Pizza Dai Cinque de pe Via Cicerone 78 (strada din mijlocul Parcului Cavour) unde ajungeti daca vreti sa mergeti spre statia de metrou Lepanto dupa ce ati vizitat Castelul Sant’Angelo (10€uro/bilet) si ati plecat in stanga sa urmand sa traversati Piata Cavour.

    Pentru a vizita Muzeele Vaticanului si Basilica Sf. Petru recomandabil este sa coborati la statia de metrou Ottaviano si cand ajungeti in Piazza Risorgimento sa alegeti intai vizitarea muzeelor virand in dreapta pe langa ziduri pe Via dei Bastioni di Michelangelo. Incercati sa mergeti cat mai devreme (in jurul orei 9.00) si pe timp noros deoarece atunci cei mai multi nu doresc sa-si astepte randul printre picaturile de ploaie sau vant. Totusi chiar daca ajungeti intr-o dimineata insorita si observati aliniati langa zidurile Vaticanului circa 150-200-300 de persoane, nu va enervati. Vor trece toti prin poarta securizata in maxim 20 minute, iar in interior sunt foarte multe ghisee pentru bilete, pretul unuia fiind 16 €uro/persoana, bani care merita pana la ultimul cent. La Muzeele Vaticanului se poate servi cafea cu 1€uro, iar pizza cu apa/cola/fanta/sprite la 4,5-6€uro. Ulterior puteti vizita biserica Sf. Petru fara graba deoarece accesul este gratuit insa va trebui sa fiti iarasi verificati antitero. Cand iesiti din piata Sf. Petru evitati sa serviti masa pe Via della Conciliazione din cauza preturilor destul de mari care se diminueaza la pizzeriile aflate pe cateva strazi mai departe, in spatele Castelului Sant’Angelo si al Palatului de Justitie aflat pe malul apei in dreptul puntii Umberto.

    In Piazza del Popolo se poate ajunge usor coborand in statia de metrou Flaminio. In partea stanga a statiei se observa poarta de acces in acest loc unde amplasate central se vad doua biserci pe langa care se poate ajunge pe jos in alte locatii deosebite astfel:

    -Cum intrati in Piazza del Popolo puteti allege drumul brusc in stanga (cu circulatie auto) care va poate duce in zona Villa Borghese unde se regasesc Galeria Borghese, Gradina Zoologica, Muzeul Zoologic, Muzeul African, Galeria nationala de arta moderna, Villa Medici.

    -La stanga pe Via del Babuino ajungeti in 8-10 minute in Piazza Spagna cu biserica Trinita di Monti

    -Pe centru (printer biserici) pe Via del Corso ajungeti in 20 minute in Piazza Venezia

    -La dreapta pe via di Ripetta ajungeti la Mausoleul lui Augusto si mergand tot inainte pe Via della Scrofa ajungeti in Piazza San Luigi di Francesi. Aici cautati straduta San Agostino care in 2 minute va scoate langa cladirile care strajuiesc Piazza Navona.

    -In capatul pietei Navona virati la stanga si trecand pe langa magazinele de suveniruri ajungeti intr-o strada principala pe care o traversati si mergeti inainte pe Sapienza, Sediari si in stanga aveti piata Eustachio de unde tot in stanga ajungeti la Pantheon.

    -Dupa ce ati vizitat Pantheonul, stand cu spatele la constructie alegeti prima strada oblica din dreapta dumneavoastra pe care veti ajunge la coloanele Templului lui Hadrian. Pe Via di Pietra - straduta ingusta perpendicular cu pozitia coloanelor - ajungeti iar in Via del Corso unde daca mergeti inainte pe Via delle Muratte ajungeti la Fontana di Trevi sau daca nu doriti sa vizitati acest loc si o luati spre dreapta vedeti palatul Vittorio Emanuelle.

    In concluzie, pentru calatorul care apreciaza la justa valoare aceasta metropola veche de 2750 de ani, va intelege ca Roma este un oras in egala masura

    -modern (dpdv mijloace de transport, comunicare, plati) si antic (stradute cu pavaj original, statui, cladiri antice),

    -frumos (zone deosebite, constructii imense pentru acele vremuri) si urat (mizerie, dezordine, lipsa respectarii regulilor),

    -vatra a culturii (biserici, picturi tridimensionale realizate de artisti in urma cu 500-800 de ani si sculpturi in marmura imposibil de realizat in prezent) si al decaderii morale (criminali, cersetori, hoti, prostituate, drogati, escroci).

    Nu uitati ca Roma este altfel pentru fiecare dintre noi, in functie de asteptarile individuale, criteriile culturale personale si valorile noastre de referinta.


    [fb]
    ---
    Trimis de SGR in 10.03.16 13:00:39
    Validat / Publicat: 10.03.16 13:39:11
    INFO ADIȚIONALE
    • Nu a fost singura vizită/vacanţă în ITALIA. A mai fost în/la: Mestre, Venetia

    VIZUALIZĂRI: 5012 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
    SESIZEAZĂ
    conținut, limbaj

    9 ecouri scrise, până acum, la acest articol

    NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (SGR); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
    Poze atașate (se deschid în pg nouă)
    P06 Forumul roman fotografiat de pe Dealul Palatin
    EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
    Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
    Puteți VOTA acest articol:
    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 39350 PMA (din 45 voturi)
    NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

    ECOURI la acest articol

    9 ecouri scrise, până acum

    webmasterX
    [10.03.16 13:12:46]
    »

    @SGR: Un bun review de debut! Bine ai venit în comunitatea AmFostAcolo.ro.

    Mulţumim pentru impresii, te aşteptăm şi cu alte recomandări din vacanţele ori excursiile tale trecute sau viitoare.

    Jimmy1
    [10.03.16 13:54:05]
    »

    Excepţionale informaţii. Mă revăd acolo. Scrieţi şi despre oameni: cum sunt? Dar mâncarea cum v-a plăcut?

    Rodel
    [10.03.16 14:10:33]
    »

    Un review foarte util. Felicitări!

    SGRAUTOR REVIEW
    [10.03.16 16:29:34]
    »

    Italienii pe care I-am intalnit pur intamplator erau de facturi diferite. Am remarcat placut surprins ca si batranii vorbesc engleza cu accent bun, mai ales daca lucreaza intr-un hotel restaurant sau magazin alimentar. Tinerii sunt usor irascibili, probabil din cauza vietii tumultuoase. Parerea mea strict personala este ca italienii au o viata scumpa, iar acest aspect se reflecta in nelinistea lor fata de ce le rezerva ziua de maine.

    Soferii nu opresc la trecerea de pietoni fara semafoare. Pietonul este cel care este responsabil de securitatea proprie. Atitudinea celor din Roma este asemanatoare 99% cu cea a soferilor din Istanbul.

    Preturile la imbracaminte, incaltaminte, anumite feluri de mancare (fructe de mare, peste, vita) sunt foarte mari. Cu toate acestea, exista si sortimente relative ieftine care pot fi pe placul multora.

    Am servit masa in multe locuri. In Piata Venezia pe Via Battisti intr-un restaurant foarte curat, am platit 10euro/pers meniul ce includea snitel pui/friptura coapta pe plita cu salata, cartofi prajiti cu maioneza, apa plata/bere. La tratoriile din Muzeele Vaticanului meniul era intre 4,5 euro si 6 euro. Pe diferite stradute se poate servi masa cu 5-7 euro.

    Daca doriti sa vizitati Roma si nu puteti trece cu vederea hartiile aruncate aiurea, sticlele/cutiile de bere abandonate oriunde, negrii care trag de turisti pentru a obtine 1 euro pomana, va sfatuiesc sa alegeti orase din nordul Italiei care sunt extreme de civilizate si foarte curate (Venetia, Mestre, Padova, Verona, Milano).

    Jimmy1
    [10.03.16 16:34:57]
    »

    @SGR: Mersi!

    mishu
    [10.03.16 17:39:02]
    »

    Mi-a placut acest review si ca atare l-am si punctat pe masura si l-am trecut si la favorite. M-a amuzat felul in care ai oferit indicatiile, zicei ca esti un GPS si daca stau sa ma gandesc bine chiar si numele de user (@SGR) seamana a GPS. In rest un articol bine intocmit, util si cu poze fumoase. Felicitari si pentru poze si sper sa ajung si eu pe acolo.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    roxi-nico
    [10.03.16 21:02:48]
    »

    Foarte "vizual" si concis articol: parca vezi locurile pe care le descrie. L-am salvat si ne va fi de folos la vara. Grazie!

    elviramvio
    [10.03.16 21:39:45]
    »

    @SGR -

    Frumos si foarte util articol, felicitari.

    SGRAUTOR REVIEW
    [11.03.16 12:48:22]
    »

    @roxi-nico - Multumesc pentru apreciere! Am incercat sa descriu anumite trasee parcurse pentru a fi util celor care doresc sa parcurga Roma pe jos. Metropola este absolut extraordinara din punct de vedere al creatiilor culturale si architectonice. Pentru cei care o viziteaza in acest scop, restul desertaciunilor nu conteaza!

    Pe viitor, voi descrie impresiile din alte locuri deosebite din Europa si Asia pe care am avut norocul sa le vizitez.

    Calatorie placuta!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    6 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    elviramvio, Jimmy1, mishu, Rodel, roxi-nico, SGR
    Alte impresii din această RUBRICĂSfaturi utile pentru vacanța la Roma:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.074474096298218 sec
    ecranul dvs: 1 x 1