ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 28.11.2017
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Sibiu
ÎNSCRIS: 03.05.11
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
OCT-2017
DURATA: 8 zile
prieteni
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
AFA RECOMANDĂ: Pentru transfer Aeroport - Hotel (Roma) și/sau tururi turistice ale Romei / Vaticanului - recomandăm ghidroma.eu
  • Informatii sau rezervări: pe sait sau tel. +39 324 981 3672
  • TIMP CITIRE: 4 MIN

    Câteva informații pentru o excursie în Bari

    TIPĂREȘTE

    După sejurul meu între 6-13 octombrie în Bari (vezi impresii), vin cu câteva informații care sper să fie utile celor care vor ajunge acolo.

    Orașul Bari este capitala regiunii Puglia, regiune aflată în tocul cizmei (mă refer la hartă!). Atât orașul cât și întreaga regiune sunt foarte frumoase, bucurându-se și bucurându-ne pe noi turiștii de peisaje spectaculoase. Bari este port la Marea Adriatică, de aici plecând vapoare spre Grecia (Corfu), Albania, Muntenegru.

    - Spre Bari sunt zboruri low coast din țara noastră, ajungându-se în maximum 1h, 30min.

    - Avioanele aterizează pe Aeroportul din Palese, Karol Wojtyla. Distanța aeroport -Bari este de 9 Km.

    - Ca să ajungeți în oraș, trebuie să luați un mijloc de transport care să vă ducă în gară, Bari Centrale. În Bari sunt 14 gări, dar aceasta este cea principală. Se poate opta pentru metrou, autobuz, taxi (nu recomand pentru că e scump). Cel mai ieftin este cu autobuzul companiei Bari AMTAB, Linea 16. Biletul cumpărat de la șofer este 1:50 euro, dar faceți până în oraș aprox. 40 de minute. Mult mai rapid este shuttle-bus, Tampesta, de culoare albastră, aparținând unei companii private, care coastă 4 euro și ajunge în 20 de minute. Metroul/tren costă 5 euro. Pe toate le găsiți la ieșirea din aeroport.

    - Gara principală, Bari Centrale se află situată în Piața Aldo Moro. Acolo sunt și peroanele de la care pleacă autobuzele, un fel de autogară, dar nu vă așteptați să vedeți o clădire în acest sens, așa ca la noi. Biletele pot fi cumpărate de la un ghișeu aflat într-o clădire mică lângă peroane și costă 1 euro sau de la șofer, la urcare în autobuz, și costă 1:50 euro. Biletul trebuie validat.

    - O hartă a orașului este foarte necesară. Ea poate fi procurată de la punctele de informare turistică sau de la recepția hotelului, cum am procedat eu.

    - Pentru a explora regiunea, este bine să aveți cartierul general în Bari. Distanțele intre localități nu sunt mari. Cel mai ieftin mijloc de transport este trenul. Trenurile sunt de stat FSE sau private, FAL. Ele circulă bine, sunt curate și, cum am spus, ieftine.

    Trebuie verificat bine mersul lor, deoarece unele nu circulă duminica, așa cum este trenul spre Alberobello. Trenitalia este companie feroviară de stat și cu acest tren puteți merge în Polignano a Mare-Monopoli- Ostuni.

    Pentru Matera se ia trenul companiei private Ferrovie Appulo Lucane a cărei gară se află în aceeași zonă. Un bilet de tren Bari- Polignano a Mare costă 2:50 euro /un drum, parcurs în 30 de minute. Ceva mai scump până în Matera, 4:90 euro/sens, distanța fiind mai mare, parcursă în 1:30 ore.

    Biletele de tren se cumpără de la automate, doar spre Matera le-am luat de la ghișeu. Ele trebuie validate înainte de a urca în tren. Când am fost la Matera, a trebuit validate și după ce am coborât la întoarcere pe peronul din Bari.

    Altă variantă de călătorie este autobuzul. Nu am mers cu acest mijloc de transport, dar am apelat pentru câteva excursii la o firmă de voiaj locală, JohnnyTravel and Work. Prețurile sunt bune și se pot negocia. Cine dorește, poate să închirieze mașina. Este o variantă bună, mai ales când vrei să vizitezi mai multe localități într-o zi.

    - Dacă veți merge cu trenul, este preferabil să vă cazați la un hotel cât mai aproape de gară.

    - Bari este un oraș ieftin comparativ cu alte orașe din Italia.

    - Dacă vreți să mâncați bine și la un preț sub așteptări, vă recomand restaurantul El Pedro de pe Via Piccini. Două feluri de mâncare, pâine și apă plată la 500 ml a costat 3:50 euro.

    - Nu ratați înghețata! Este plin de Gelateria în oraș.

    - Doriți să faceți shopping? Via Sparano vă așteaptă cu produse de firmă, dar nu numai.

    - Bari nu are plaje, cea mai aproape de oraș fiind la 12 Km. Se numește Pane e Pomodorre.

    - Bari este un oraș frumos atât ziua, cât și noaptea. Noaptea are un farmec deosebit și recomand să -l vizitați în nocturnă, să vă plimbați pe Lungomare, faleza orașului, să ajungeți neapărat în orașul vechi aflat în partea de Nord și să vă lăsați pașii să colinde străduțele întortocheate vegheate de clădiri ce poartă amprenta istoriei vechi a orașului.

    - Bari nu mi s-a părut un oraș periculos, veți întâlni carabinieri, poliție în toate locurile mai aglomerate sau mai dosnice.

    - Luna octombrie este foarte potrivită pentru a explora Bari și împrejurimile.

    Citește și CONTINUAREA aici

    [fb]
    ---
    Trimis de Rodel in 28.11.17 19:50:16
    Validat / Publicat: 28.11.17 21:02:32
    INFO ADIȚIONALE
    • Nu a fost singura vizită/vacanţă în ITALIA.

    VIZUALIZĂRI: 11056 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
    SESIZEAZĂ
    conținut, limbaj

    14 ecouri scrise, până acum, la acest articol

    NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Rodel); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
    Poze atașate (se deschid în pg nouă)
    P01 Lungomare, faleza din Bari.
    EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
    Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
    Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 70800 PMA (din 54 voturi)
    NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

    ECOURI la acest articol

    14 ecouri scrise, până acum

    webmasterX
    [28.11.17 21:01:05]
    »

    Mutat în rubrica "Sfaturi utile pentru vacanța în Bari & Puglia, BARI" (nou-creată pe sait)

    webmaster
    [28.11.17 21:07:33]
    »

    Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

    — (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă SAU (1A) ar fi meritat rubrică nouă, dar crearea ei nu a fost considerată oportună (în acel moment);

    — (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecție.

    Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

    (Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

    RodelAUTOR REVIEW
    [28.11.17 21:10:25]
    »

    @webmaster: Mulțumesc pentru apreciere!

    mprofeanu
    [29.11.17 19:22:59]
    »

    @Rodel: Foarte bune precizările și de mare actualitate: prețuri, transport, masă, cumpărături, impresii personale!

    RodelAUTOR REVIEW
    [29.11.17 19:30:06]
    »

    @mprofeanu: Sper să fie de folos! Mulțumesc pentru vizită, aprecieri și vot!

    Dan&Ema
    [30.11.17 12:43:57]
    »

    @Rodel: Util! Felicitari! ????????

    RodelAUTOR REVIEW
    [30.11.17 12:48:23]
    »

    @Dan&Ema: Multumesc!

    elviramvio
    [06.12.17 06:51:44]
    »

    @Rodel:

    Foarte bune informațiile.

    RodelAUTOR REVIEW
    [06.12.17 16:33:31]
    »

    @elviramvioMulțumesc!

    mishu
    [07.12.17 19:09:39]
    »

    @Rodel: Mura-n gura . Exact ce-ti trebuie ca sa pleci pregatit la drum. Felicitari, votat cu mare drag.

    RodelAUTOR REVIEW
    [07.12.17 21:01:21]
    »

    @mishu: Mulțumesc, Mishu!

    AdrianaPasca
    [27.03.18 10:38:27]
    »

    @Rodel: Buna,

    Voi merge in mai in Bari, pentru 4 zile; am rezervat cazare in oras; o zi as fi vizitat imreprejurimile, dar in rest, as fi profitat de mare.

    Oare care ar fi varianta optima de cazare, citind in reviewul dvoastra ca Bari nu are plaja... Am 2 copilasi mici care vor musai apa...

    Va multumesc!

    RodelAUTOR REVIEW
    [27.03.18 13:59:27]
    »

    Bari este un oraș frumos la țărmul mării, dar nu are plajă. Singura este la vreo 12 Km. In Polignano a Mare, oraș aflat aproape de Bari, este o plajă celebră prin poziția ei intr-un golf și culoarea apei, dar n-are nisip, ci pietre, chiar mari. Am scris un review și am postat poze despre Polignano a Mare.

    În luna mai nu cred ca apa e bună de balaceala. Este însă o perioadă foarte potrivită pentru a vizita regiunea și va asigur că veți avea ce vedea. Chiar mici fiind copiii,sunt convinsă că vor fi încântați de căsuțele Trulli din Alberobello care nu trebuie ratate. Alegând cazarea în Bari, veți ajunge ușor în celelalte locuri ce merita văzute.

    AdrianaPasca
    [27.03.18 14:08:11]
    »

    Multumesc mult!

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    6 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    AdrianaPasca, Dan&Ema, elviramvio, mishu, mprofeanu, Rodel
    Alte impresii din această RUBRICĂSfaturi utile pentru vacanța în Bari & Puglia:

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.070530891418457 sec
    ecranul dvs: 1 x 1