GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ

Am achiziționat în acest an un pachet de 5 nopți all-inclusive la Hotel Savoy din Mamaia.
Cred că este unul dintre cele mai bune de pe litoralul românesc pentru familiile cu copii, însă mai sunt multe de pus la punct pentru a merita cele 4 stele.
1. Parcarea neîncăpătoare. Agentul de pază din parcare te trimite inițial într-o parcare cu plată vis-a-vis apoi îi lasi numărul de telefon pentru a te anunța el când se eliberează vreun loc. Am renunțat pentru că m-a sunat după vreo 2 ore si mi-a spus că pot parca undeva mai aproape, dar nu în parcarea hotelului. Nu sunt pretențios, nu vreau să parchez în fața intrării în hotel, dar consider că pentru prețul achitat trebuie asigurată parcarea chiar dacă mai departe.
2. Camera dublă matrimonială, asa cum am avut noi, este mică în comparație cu fotografiile de prezentare ale hotelului. Există AC funcțional si destul de eficient. Desi în prezentarea pachetului sunt menționate halate în dotarea camerei, au lipsit.
Vederea din cameră este superbă spre piscină si mare, dar în balcon sunt bucăți de tencuiala desprinse sau căzute. Balconul este spațios, dotat cu 2 scaune si o masuta din plastic, dar lipsește un uscator necesar doar pentru costumele de baie, hotelul oferind prosoape de plajă. Prosoapele sunt schimbate zilnic, lenjeria la 3 zile, dar nu se face curățenie în cameră. Pe mocheta se vedea nisip încă de la check in.
3. Restaurantul este spațios și luminos, completat de 2 terase, una acoperită si una exterioară.
Mâncarea suficientă, bine preparată si destul de variată. Fețele de mese sunt de multe ori murdare, iar personalul care face debarasarea nu le schimbă. Totusi, la 4 stele ar trebui si asa ceva. Băuturile din pachetul all-inclusive bune si chiar mai multe decât în ofertă.
Băuturile răcoritoare si apa sunt toate reci, dar pentru un hotel ce se pretinde "child-friendly" ar trebui să aibă si la temperatura mediului ambiant.
4. Animația și programele pentru copii relativ bune. Ar trebui totuși o prezență mai activă a animatorilor pe plajă, în timpul zilei. Locul de joacă interior este destul de spațios și cred că la deschidere era si bine echipat, dar la acest moment multe dintre jocuri si jucării nu mai sunt funcționale.
Locul de joacă exterior este bine întreținut și echipat.
5. Piscina adulților si cea a copiilor au apă rece (20-21 grade) desi în toate descrierile hotelului, inclusiv în pliantul din cameră se vorbeste despre piscine încălzite. Am sesizat acest inconvenient receptionerei si mi s-a răspuns că "nu ține vremea cu ei".
Concluzia: mai degrabă 3 stele si multe lucruri care nu sunt ca în ofertă. Oricum un preț prea mare în raport cu nivelul serviciilor.
Nu cred că este nevoie de mari eforturi sau investiții pentru a respecta o promisiune.
Trimis de fflorin79 in 17.07.17 19:20:57
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în MAMAIA.
9 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (fflorin79); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 44.26217046 N, 28.61983001 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
9 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@fflorin79: bun-venit în comunitatea AmFostAcolo.ro.
Mulţumim pentru impresii, te aşteptăm şi cu alte recomandări din vacanţele ori excursiile tale trecute sau viitoare.
--
Din câte ne dăm seama, sunteţi încă "acolo" (în zonă). Deşi AmFostAcolo nu recomandă impresii trimise în timpul (mini)sejurului (câteodată cu proprietarul "suflându-ţi în ceafă""), nu respingem apriori asemenea cazuri.
Totuşi, pentru că saitul nostru se numeşte AmFostAcolo.ro, păstrăm deocamdată articolul în "stand-by", urmând ca la finalul sejurului să completaţi impresiile și notele finale, "decantate" prin eventuala experiență suplimentară.
Până atunci, mai aveţi timp să adăugaţi impresii, detalii, alte informaţii utile sau să "rafinaţi" notele acordate (folosiţi linkul EDIT IMPRESII), să încarcaţi eventuale poze etc.
IMPORTANT: Rugăm să ne anunţaţi (printr-un ecou scris aici, în rubrica de faţă) când consideraţi că aţi ajuns la "varianta finală" = că putem publica articolul.
@webmaster26: da. Am editat si am încărcat încă 2 foto.
@fflorin79: Mulțumim! Odată cu validarea fotografiilor o să validăm si review!
Eu nu vad relevanta acestui articol. Efectiv nu ajuta cu nimic pe nimeni. Tot ce s-a scris in acest articol exista deja in cele existente deja pe acest site. Dupa parerea MEA un articol nou ar trebui sa contina detalii noi (bune sau rele... nu conteaza) despre destinatia respectiva, mai ales cand cineva isi face cont special pentru a scrie un review. Aici nu se regaseste nici o comparatie cu alt hotel, alta tara... nimic. Mie imi par niste frustrari, justificate nu zic, dar care ar fi trebuit aduse in vedere hotelului direct, pentru a le remedia, nu scrise pe un site unde lumea cauta lucruri concrete. Repet, asta este parerea mea, care intru aici sa ma informez inainte de a alege o destinatie de calatorie.
@GBS: Opinia MEA este că orice impresie postata de cineva pe acest site referitoare la o locație turistică este utilă. Mi-am bazat alegerea destinației de vacanță în acest an pe astfel de aprecieri si cu certitudine pot spune că nu as opta pentru un hotel cu un singur review "atotcuprinzător". Nu contest adevărul aprecierilor dvs. anterioare despre Savoy, din 2014 si 2016, iar dvs. nu trebuie să contestați că anumite aspecte se pot schimba de la un an la următorul, în bine sau rău.
Nu am avut cont pe acest site până acum, dar am beneficiat de review-urile altora, am hotărât să îmi creez cont si am postat primele impresii.
Ăsta a fost se pare un ghinion să încep cu acest hotel al cărui fan sunteți.
După cum ați văzut, sper, am apreciat punctual ceea ce mi s-a părut OK, am fost "frustrat" de alte aspecte, pe care le-am semnalat si personalului hotelului si pe care le-am menționat si in formularul depus la recepție la sfarsitul sejurului. Inclusiv lipsa toaletei de pe plajă, de care sunt sigur că v-ați simțit și dvs. vreodată nemulțumit, despre care am omis să scriu in review, desi consider o dotare absolut necesara, mai ales la 4 stele.
In final, părerea MEA este că facem aprecieri diferite, dar este bine să ni le exprimăm, deoarece viitorii clienți ai hotelului vor putea decide pe baza unor informații mai complete.
@fflorin79: Toalete au fost pana in acest an dar din ce am vazut in poze au extins terasa exterioara si au renuntat la ele. Intr-adevar imi este peste mana sa merg pana in hotel dar stiu sigur ca alea sunt curate iar copilul meu nu face decat la baie, in nici un caz in mare sau pe plaja.
Oricum mergem si noi in august asa ca o sa vad schimbarile direct.
Dar nu stiu cate alte hoteluri au toalete direct pe plaja, poate mi le spuneti dvs.
@GBS: Vacanță plăcută! Vă plac mult comparațiile! Faptul că există puține hoteluri pe litoralul nostru cu toalete pe plajă, nu înseamnă că, la Hotel Savoy, totul e perfect.
După cum ați putut citi în debutul review-ului meu, am apreciat locația ca una de top pentru familiile cu copii, ceea ce nu conduce, obligatoriu, la concluzia că nu sunt necesare îmbunătățiri si ca nu există puncte negative.
@fflorin79: Multumesc frumos, vacantele mele sunt foarte placute. Tocmai de aceea ma inteteseaza comparatiile. Chiar daca merg la acest hotel de 5 ani, inainte sa fac rezervarea caut si alte oferte. Momentan e singurul hotel care imi satiface toate cerintele, iar eu sunt o persoana foarte greu de multumit.
Eu nu v-am criticat parerea pe care ati emis-o despre acest hotel ci doar nu mi se pare pertinenta. Eu nu fac comentarii decat daca pot ajuta cu detalii suplimentare, nu doar sa-mi dau cu parerea. Sunt foarte multe locuri frumoase in care am fost dar am preferat sa-mi tin parerile pt. mine. Daca hotel Savoy e laudat sau criticat pe mine nu ma intereseaza, decat daca este ceva nou si constructiv.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2024 Nu recomand hotel Savoy Mamaia — scris în 23.07.24 de AARMANDO din BUCURESTI - nu recomandă
- Jun.2024 Experienta dezamagitoare la Hotel Savoy — scris în 30.06.24 de Opelantara din FOCşANI - nu recomandă
- Aug.2023 Final de Aug 2023 la Savoy, Mamaia — scris în 02.09.23 de AlexandruA din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2023 „Românu' s-a născut proprietar” — scris în 08.09.23 de Dragos1303 din BACăU - RECOMANDĂ
- Jul.2023 Dezamăgire totala — scris în 21.07.23 de ux129868 din PITEşTI - nu recomandă
- Jul.2023 Savoy își pierde din strălucirea de altădată — scris în 16.07.23 de Martinas din ROMAN [NT] - RECOMANDĂ
- Jun.2023 O vacanta dezamagitoare, nu as mai alege acest loc inca o data (20-27 iunie 2023) — scris în 02.07.23 de Anieli din BUCURESTI - nu recomandă