ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 25.08.2011
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 16.01.11
STATUS: SENATOR
DATE SEJUR
AUG-2011
DURATA: 3 zile
cuplu fara copii

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 7 MIN

Pentru prima data pe Vf. Moldoveanu

TIPĂREȘTE

Pentru ca ne place muntele 2-3 weekenduri pe luna le petrecem pe muntii din apropiere (Bucegi, Piatra Craiului, Piatra Mare, Postavaru, Baiului) iar pentru cei mai indepartati (Fagaras, Ceahlau, Retezat, Apuseni) ne rezervam cate o saptamana pe an din concediu.

Muntii Fagaras i-am parcurs atat cat am putut anul trecut (atunci a fost saptamana rezervata lor), am scris rw aici (Cine nu a facut Transfagarasanul). Gandul ne-a ramas la acele locuri minunate pe care le-am vazut, iar dorinta de a ne bucura si de alte peisaje de aici ne indemna la drum. Asa se face ca am profitat de wekeendul prelungit de Sf. Maria pentru a ajunge din nou pe creste desi pana vineri seara nu facusem inca nici un plan.

Chiar daca este departe am ales Fagarasul, vremea se anuntase buna si vroiam sa fim acolo, nu conta pana unde puteam merge, doar atat cat ne permitea timpul si vremea.

Am facut socoteala asa: prima zi - drum + traseu de la Complex Sambata la cabana Valea Sambetei unde ne cazam, a doua zi - urcat in creasta si mers pana unde putem dar tinand cont sa avem unde ne caza iar a treia zi coborarea + drum intors.

Ajunsi in Sambata de Jos ne-am abatut cateva ore de la panul nostru intrand la Hergelia Sambata de Jos, am scris rw aici (Valsul Lipitanilor la Sambata de Jos).

Traseul de la Complex Sambata la cabana Valea Sambetei, asa cum ne arata si indicatorul, este marcat cu triunghi rosu si poate fi parcurs in 2 ore si jumatate – 3 ore. Pornim pe drum forestier de-a lungul Raului Sambata, ca mai apoi traversand raul pe o punte sa patrundem pe poteca in padure in urcus domol. Sunt multi copaci doborati pe albia raului de la viitura de anul trecut. Traversand raul de pe o parte pe alta, la umbra padurii, in sursurul apei si al celor cateva cascade mici ce vin de pe versanti iesim in gol alpin si la inceput in urcus domol apoi mai sustinut ajungem la cabana Valea Sambetei la 1400m altitudine.

Peisajul este frumos. Fereastra Mare a Sambetei iti taie rasuflarea, pe aici a doua zi vom ajunge in creasta. In stanga se ridica impunator Coltul Balaceni (2292m) iar in dreapta abruptul Vf. Slanina (2268m).

Am facut 2 ore pana aici. Ne cazam, lasam rucsacii si pornim repede, pentru a nu ne prinde noaptea, pe urcursul din spatele cabanei marcat cu cruce albastra spre chilia parintelui Arsenie Boca sapata in jgheabul unor pereti prapastiosi de stanca. Urcusul este greoi, sunt unele locuri prevazute cu cablu dar si alte locuri unde ar mai fi fost nevoie. In timp ce urcam fac un buchet de flori pentru al pune in chilie alaturi de lumanarea pe care am luat-o de acasa. Desi cred ca o rugaciune o poti spune oriunde daca o faci cu sinceritate recunosc ca acum am fost impresionata ca o pot face intr-un loc drag mie si totodata intr-unul care a fost gandit chiar ca loc de rugaciune.

Cabana Valea Sambetei este o cabana, asa cum imi place mie sa spun, tocmai buna de dormit dupa o tura grea, de la care nu ai cine stie ce asteptari. Apa este la izvor, toaleta afara (amenajata), curentul la generator electric (2 ore seara de la orele 20 la 22), are sala de mese unde poti servi mancare si de la cabana, si paturi bune, cel putin asa a fost al meu in care am dormit fara vise, doar cu gandul la creasta.

A doua zi la ora 6 si jumatate porneam deja pe traseu spre Fereastra Mare a Sambetei, marcaj triunghi rosu, timp de parcurs 2 ore si jumatate.

Poteca urca abrupt in serpentine ajungand la pragul glaciar printre grohotisuri, valcele, smirdar, tufe de jnepeni si afin (de care eu sunt foarte preocupata spre disperarea sotului care trebuie sa ma astepte pe panta abrupta) conducandu-ne in albia unei vai din care dupa un urcus mai sustinut ajungem in Caldarea "La Fereastra Mare". Ultimul urcus il facem in serpentine, la inceput mai largi, pe urma tot mai strinse si in sfarsit dupa 2 ore ajungem in Fereastra Mare a Sambetei (2188m) adica exact in creasta.

De aici tinem marcajul banda rosie. Pe indicator scrie 9 ore pana la cabana Podragu, plus 2 ore facute deja ar insemna 11 ore de mers continuu si asta in Fagaras unde cresta inseamna sus in varf, coborat in sa si tot asa.

Incepem sa zambim, stim ca la 5 ore de aici, in Portita Vistei, se afla Refugiul Vistea Mare. Pana acolo avem cinci varfuri asa ca „la treaba bocanci”. Urcam pe Vf. Slanina (2268m) si cum ziua este superba, Marele Trapez – Moldoveanu-Vistea ne apare in fata dominand peisajul, dar pana la el e cale lunga. Coboram in Fereasta Mica (2191m) si trecem pe langa un refugiu care s-a montat in vara aceasta. Urcam sustinut pe Galasescu Mic (2433m) de unde coboram in Fereastra Racorelelor (2311m). Trecem peste Galasacu Mare (2470m) si coboram in saua Vistisoarei (2304m).

Parca ceva ne tragea ca un magnet. Mici opriri pentru apa si ceva energizat, admiram zarile si din nou la drum.

Trecem pe curba de nivel pe sub vf. Galbenele (2446m) si Hartopul Ursului (2461m). Pe vf. Moldoveanu se vad cei care au reusit sa junga in varf. Se vede cum flutura steagul Romaniei. Noi mai avem o coborare pana in Portita Vistei (2310m) iar Marele Trapez e mai aproape ca niciodata. Se vede si refugiul care a tinut adapost atator turisti in drumul lor spre cel mai inalt varf din tara. Ajunsi in sa ne oprim sa ne tragem sufletul. Urcusul abrupt spre Vf. Vistea despre care citisem era acum in fata mea. In dreapta se coboara in orasul Victoria pe Valea Vistei Mari, in stanga pe Valea Rea se ajunge in satul Slatina din judetul Arges trecand pe langa lacul Valea Rea (Iezerul Moldoveanului) care se afla mai jos de refugiu.

Bocancii care cu o saptamana in urma la tura Malaiesti - Gaura mi-au facut basici acum se poarta exemplar.

Mergeam de 7 ore, era ora 13 si jumatate, abia amiaza, si nici nu ne simtam chiar obositi asa ca „ venim sa te salutam Moldovene” si am pornit urcusul pe Vistea. Urcam abrupt printre bolovani o diferenta de altitudine de 217m, cand in doua, cand in patru labe si ajungem pe varful Vistea Mare (2527m), al treilea varf din Romania ca inaltime, dupa Moldoveanu si Negoiu, unde ne lasam rucsacii.

De aici din creasta Fagarasului, ce trece prin varful Vistea Mare, porneste spre sud custura ce face legatura cu Vf. Moldoveanu. Intr-o jumatate de ora ajungem la 2544m. Suntem pe Moldoveanu, pe cel mai inalt varf din tara. Acum da, suntem la inaltime, pe acoperisul Romaniei. Si cand ma gandesc ca vineri seara nici nu stiam unde mergem, nu-mi vine a crede ca fac asta.

Dar sa nu credeti ca totul a iesit perfect. Ceata ce se ridica in timp ce urcam pe varf ne-a ajuns exact sus. Doar franturi de peisaje am apucat sa vedem iar tunetele din departare ne-a facut pe multi dintre noi sa o luam la vale pentru ca nu vroiam nicicum sa vedem un fulger atat de aproape.

Intre Vistea Mare si Moldoveanu „se circula” ca pe Valea Prahovei, bara la bara. N-as fi crezut ca am sa vad atatia oameni aici, in special tineri.

Urcarea pe Vistea apoi pe Modoveanu si inapoi pe Vistea ne-a luat doua ore.

Nici n-am ajuns bine pe Vistea ca a si disparut ceata de pe Moldoveanu. Ziua a fost superba pana aici, dar pe munte asa este. Ei, asta a fost! am zis si am continuat traseul de creasta spre Podragu. Coborarea de pe Vistea am facut-o ca si urcarea, abrupt, 222m diferenta de altitudine pana in Fereasta Orzanelelor. De aici pana in saua Podragu trecem pe langa vf. Ucisoara, Corabia, Ucea Mare iar din saua Ucei Mari ocolim Podul Giurgiului si Tarata apoi coboram in saua Podragului de unde vedem lacul si cabana Podragu mai jos, in valea glaciara a Podragului.

La ora 17 si jumatate ajungem la cabana unde gasim locuri sa ne cazam, avand ceva emotii pentru ca n-am prins semnal pentru rezervare nicidecum.

Credeam ca dupa 11 ore de mers o sa cad franta. O ciorba calda, atmosfera din cabana si lacul Podragu pe care vroiam sa-l vad de aproape mi-au risipit toata oboseala. Superba zona.

Cabana Podragu este situata la cea mai mare altitudine din muntii Fagaras, 2136m, pe valea Podragului care este marginita la est de Muchia Tarata si la vest de Muchia Podragului.

Am dormit bustean. Dimineata am inceput coborarea la ora 6 si jumatate, pe Valea Podragului spre orasul Victoria, marcaj triunghi albastru cu o durata de 6 ore.

Dupa o ora am ajuns la cabana Turnuri situata pe aceeasi vale la 1520m altitudine, pe terasa careia am luat micul dejun si am servit cate o cafea de la cabana. Si aici este un peisaj superb, brazi cat vezi cu ochii si o cascada frumoasa se vede in apropiere. Traseul pe vale a fost foarte frumos, prin padure, cu numeroase coborari pana la albia raului pe care il traversam cand pe o parte cand pe alta pe podete foate bine intretinute.

Traseul merge 4 ore pe poteca si apoi inca doua ore pe drum forestier.

Pe drumul forestier erau niste mure asa de mari, parca erau altoite si cred ca as fi pierdut mult timp cu ele daca nu ar fi trecut o masina care ne-a luat pana in orasul Vicrtoria. Ajunsi la civilizatie totul a devenit usor, tren si alt tren si seara la 21.30 eram acasa.

Ce mai tura! Nu m-am gandit cand am plecat de acasa unde o sa ajung. Cred ca uneori este mai bine sa nu faci atatea planuri.

AmFostAcolo. Carari frumoase celor care pot face ture si fotografii pentru trasee imaginare celor care din diferite motive nu pot ajunge pe acolo.


[fb]
---
Trimis de Lumis66 in 25.08.11 18:31:21
Validat / Publicat: 25.08.11 20:38:08
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 14993 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

7 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Lumis66); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P07 Coborand vf. Slanina in Ferestra Mica unde este un refugiu si cateva corturi, in fata ne asteapta urcusul pe vf. Galasescu Mic
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 26300 PMA (din 28 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

7 ecouri scrise, până acum

webmaster0
[25.08.11 19:13:53]
»

Un nou ghid foarte util oricărui montaniard din comunitatea AFA!

mecut
[25.08.11 23:08:18]
»

@Lumis66

Multumesc pentru rw. despre traseul spre Malaiesti!

Un singur cuvant cred ca se potriveste rw-ului scris acum si pozelor facute:

Exceptional!

bessondm
[26.08.11 08:43:38]
»

Se vede ca sunteti antrenati, nu gluma... Am parcurs si eu traseul alaturi de voi, cu ochii mintii, nu stiu daca as fi capabil de un efort asa sustinut si in realitate.

Acum 4 ani am fost pe Valea Sambetei, dar numai pana la cabana, am facut 3 ore, dar traseul nu este unul foarte dificil. Am vrut sa bem un ceai la cabana, dar, surpriza neplacuta - cabana era inchisa. E drept, era octombrie, poate nu au sezon permanent, in golul alpin sufla vantul destul de tare. Oricum, ne-am intors inainte de a se strica vremea, ploaia ne-a prins doar putin, cand eram deja in Sambata.

S-aveti timp frumos pe oriunde veti mai calatori!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
nicoletass
[26.08.11 12:45:50]
»

O noua zi, un nou traseu!

L-am parcurs si pe acesta, cu incantare, fara nici o dificultate, fara febra musculara, datorita descrierilor tale.

Pozele sunt foarte frumoase si privind la ele, am senzatia ca am fost pe acolo.

Astept, nerabdatoare, urmatorul traseu.

Lumis66AUTOR REVIEW
[01.09.11 22:50:27]
»

@nicoletass

Te invit si altadata alaturi de noi, trasee facem mereu.

@bessondm

Despre Cabana Valea Sambetei cineva din zona mi-a spus ca ea a fost cumparta de un om de afaceri din vestul tarii care facea contract cu cabanierul doar pe cateva luni facand ca acesta sa nu-si dea interesul si cabana sa se degradeze. De 1-2 luni cabana are un nou cabanier si se pare ca lucrurile stau altfel. Am vazut ca se incepuse renovarea camerelor de jos. Sper sa fie de bine.

Cat despre noi cu antrenamentul asta inseamna ture multe.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
florentin_dobre
[29.08.12 14:26:59]
»

Imi place tare de dumneata, ai si poezia in suflet ca altfel cum ai putea descrie asa frumos si dulce locurile pe unde mergi.

Eu pe traseul pe Moldoveanu intrebam pe toata lumea daca nu e membru AFA intr-o veselie de se uita lumea la mine ca la urs. Mi-ar fi placut sa intalnesc si eu pe unii din cei care posteaza pe site.

Anul acesta vreau sa merg un pic si prin Bucegi si pentru asta o sa va cer niste informatii un pic mai tarziu. M-as duce si eu mai des pe munte dar nu am cu cine ca sotul meu are un job obositor si in weekend nu-i mai arde de plecat.

Multumesc inca o data pentru toate descrierile.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Lumis66AUTOR REVIEW
[01.09.12 20:37:02]
»

@florentin_dobre

Locurile pe unde merg, adica tara asta, este mult mai frumoasa decat o pot descrie eu in cuvinte. Ma bucur atunci cand reusesc sa starnesc cuiva dor de duca, inseamna ca am reusit sa exprim ceva din frumusetea locului.

Vreau sa-ti spun ca mersul pe munte poate deveni dragoste pe viata. N-ai cum sa nu te indragostesti de sursurul apelor, de racoarea padurilor, de maretia varfurilor, de ciripitul pasarilor, de lacuri albastre in care se oglideste cerul... si as putea sa-ti insir o gramada de motive pentru care imi pun rucsacul in spate aproape in fiecare sambata.

Sanatatea nu mi-a permis anul acesta sa stau in fata calculatorului dar nu m-a putut tine departe de munte, asa ca voi incepe sa scriu si despre alte ture.

Pentru informatii oricand cu drag.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
bessondm, florentin_dobre, Lumis66, mecut, nicoletass
Alte impresii din această RUBRICĂRedescoperă masivul Făgăraș:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.25304508209229 sec
    ecranul dvs: 1 x 1