Pe-o gură de rai intre cer și pământ

TIPĂREȘTE

”Un munte care se numește Omu! Este oare muntele atât de mic sau fost-au omul atât de mare, de s-a numit muntele după dânsul? Ce a fost oare omul acela? Fost-a el un erou mare, care s-a bătut in bătălie? Fost-a el un pustnic, care trăia in locuri sălbatice? Fost-a el un hoț mare al cărui nume nimeni nu indrăznea să-l pronunțe? Fost-a el un impărat, de care se cutremurau impărățiile?”

Am plecat să caut incă o dată răspunsul la intrebările reginei Carmen Sylva. Răspunsul nu aveam să il aflu nici de această dată. Poate data viitoare sau poate niciodată. Nu contează. Important este că am petrecut o zi in acest loc minunat, intre cer și pământ.

Au trecut 24 de ani de cînd nu am mai fost pe Vârful Omu. Intâmplarea face ca ultima dată când am fost pe acest varf să fie tot in septembrie, cea mai bună lună din an pentru drumeții montane (după părerea mea).

Nu a fost nimic planificat in plecarea noastră in Bucegi. De fapt ne gândisem ca ultimele zile de concediu să le petrecem in Făgăraș, să parcurgem o parte din creastă, dar, după intoarcerea din Portugalia am mai stat două zile prin București așa că nu mai aveam timp să parcurgem un traseu mai lung.

Așa ne-am adus aminte de Bucegi și de faptul că nu am mai fost pe acolo de când copiii noștri erau mici, mai exact, de 24 de ani. Am propus să mergem la Hotel Peștera, unde nu am mai fost tot de atunci dar despre care citisem pe AFA un review (mulțumesc ANILU) care il recomada cu căldură.

Zis și făcut, am rezervat repede o cameră la hotel, ne-am pregătit ruccsacii, i-am aruncat in mașină și am plecat la drum.

Am ajuns pe la ora 16.00 la hotel, ne-am cazat imediat și am plecat intr-o mică plimbare.

Hotărâsem ca a doua zi să mergem la Vf. Omu, pe un traseu pe care nu l-am mai făcut până atunci, și am mers să vedem de unde incepe ca să nu mai bâjbâim a doua zi.

Traseul pleacă chiar din spatele stației de telecabină Babele-Peștera (care nu funcționează), unde este o intersecție de drumuri, spre Babele, marcat cu ”cruce albastră”, spre Vf. Omu, marcat cu ”bandă albastră” și spre Moeciu marcat cu triunghi galben. Ne-am gândit să facem un traseu in circuit, să urcăm spre Vârful Omu și să coborâm pe la Babele.

A doua zi, ne-am trezit lejer, după ora 8 și la ora 10.00 am ajuns la intersecția de drumuri mai sus amintită. Pe indicator suntem informați că până la Vf. Omu avem nevoie de 3 ore. Ei, atât iți trebuie dacă mergi in ritm susținut, dacă parcurgi 300 m diferență de nivel intr-o oră, așa, ca la carte. Dar noi nu ne propuneam recorduri, vroiam să mergem lejer, să fotografiem, să ne bucurăm de munte, intr-un cuvânt să o mai lălăim puțin având in vedere că aveam o zi intreagă in față, iar vremea era splendidă.

Traseul este foarte frumos, incepe cu o urcare lină pe curbă de nivel, de-a lungul unui vâlcel. La un moment dat cărarea s-a intersectat cu cea a unei turme de oi, sperioase și gălăgioase. Suntem pe Valea Șugărilor, pe partea vestică a Obârșiei, la o altitudine de 1750 m. Un mic popas să admirăm peisajul care este de vis. De jur imprejur culmi muntoase inalte, iar pe fundul văii firicelul de apă care, după ce adună toate apele de versanți, unește Valea Doamnelor cu Valea Șugărilor, crește și trece la statusul de râu, fiind botezat Ialomița. Ne continuăm urcușul care devine puțin mai greu, traversâm câteva formațiuni stâncoase, până ajungem la Șiștoaca Obârșiei, un pârâu care cade năvalnic și peste care trebuie să trecem, fără mari probleme insă. Ne continuăm urcușul spre partea superioară a Vâii Obârșia. Ar trebui să vedem o cascadă mare și frumoasă, cea mai mare din Meridionali, numită Cascada Obârșia Ialomiței, dar, din cauza secetei prelungite, cascada era de fapt un firicel de apă care cădea peste un prag stâncos. Trecem pe sub Vârful Colții Obârșiei, cu o inălțime de 2480 m și ajungem la Mecetul Turcesc, un bloc mare de calcar asemănător cu o moschee turcească. Suntem in zona numită Gura de Rai, un loc magic despre care se spune că are proprietăți miraculoase, simpla lui parcurgere putând vindeca boli sau alunga oboseala. Nu știu dacă acesta a fost motivul pentru care nu am simțit oboseala in timp ce am parcurs acest traseu, mai repede cred că de vină a fost ritmul destul de lent cu care am abordat acest traseu.

De la Mecetul Turcesc cărarea urcă in serpentine până la intersecția cu drumul care vine de la Babele, marcat cu bandă galbenă, marcaj care merge in continuare până la Vârful Omu. Trecem de Vârful Găvanele admirăm Colții Morarilor și Valea Cerbului, ocolim Vârful Bucura pentru ai confirma porecla pe care a dobândit-o de ”Vârful Ocolit”, și, după un ultim urcuș, ajungem la Vârful Omu.

De ce se numește ”Omu” cel mai inalt vârf din Munții Bucegi nu se știe exact. Sunt mai multe legende, mai multe povești legate de acest vârf. Unele spun că pe Vârful Omu a existat un altar inchinat zeului timpului, Saturn, alte povești spun că numele vine de la umbra sub formă umană lăsată de o stâncă din apropierea vârfului la sfârșit de noiembrie.

Nu am aflat nici cu ocazia acestei revederi de ce se numește așa acest vârf ascuns, care, deși este cel mai inalt din Bucegi, este greu vizibil din oricare altă parte a munților.

L-am regăsit aproape neschimbat, același vârf, acceași stâncă care protejează cabana de vânturile puternice de pe vârf și a cărei inălțime, dacă ar fi pusă la socoteală, ar plasa Vârful Omu in primele șase vârfuri ale României. Cabana era puțin schimbată, geamurile erau inlocuite, pereții suferiseră câteva renovări, tabla de pe acoperiș a fost inlocuită cu o țiglă mai rezistentă.

Imprejurimile erau aceleași – de jur imprejur puteam admira crestele Pietrei Craiului, ale Munților Piatra Mare sau ale Ciucașului.

Am făcut un popas mai lung pe vârf, vremea era frumoasă și era plăcut să zăbovim pe pajiștea din spatele cabanei, admirând valea care coboară spre Mălăiești flancată in depărtare de creasta Pietrei Craiului.

Dar timpul trecea și mai aveam drum lung in față, chiar dacă traseul până la Babele era o plimbare ușoară.

Ne-am luat la revedere de la Vârful Omu și am plecat mai departe spre Sfinx și Babele, urmând marcajul ”bandă gelbenă”. Am ajuns din nou in fața Văii Cerbului păzită bine de Colții Morarului in stânga și Coștila in dreapta, apoi pe Șaua Curmătura Văii Cerbului, acolo unde drumul spre Babele se intersectează cu cel care merge la Peștera, cel pe care am urcat. Traseul este ușor și frumos, și, din fericire pentru noi, chiar dacă am intâlnit câțiva turiști, totuși, nu a fost foarte aglomerat (era o zi de joi și incepuse anul școlar). Ajungem pe sub Colții Obârșiei de unde traseul se desparte in două: in dreapta drumul de iarnă iar inainte, pe sub Cerdacul Obârșiei, drumul de vară, Aceasta este și porțiunea de drum mai spectaculoasă, cu o cărare ingustă, mărginită de stâncile abrupte ale Cerdacului, suspendată deasupra Văii Cerbului. Am avut noroc de o vreme foarte bună, nu era prea cald, era senin, peisajul era mirific. Vârful și Cabana Omu erau in spate, din ce in ce mai mici, in stânga Colții Morarului, iar in față Coștila cu releul binecunoscut. Ajungem la Pintenul Obârșiei unde ne reintâlnim cu drumul de iarnă și mergem mai departe, lăsăm in urmă ramificația spre Crucea Eroilor și Caraiman și ajungem fără mare efort la Sfinx. Sincer, am avut ceva emoții la revederea lui. L-am regăsit tot tăcut, semeț, străjuind cu privirea munții. Puțin mai incolo erau Babele, incercuite cu un gard metalic urât dar cu rolul de a le proteja de cei care nu ințeleg că nu e voie să te cațeri pe aceste frumoase monumente ale naturii. Cabana Babele era inchisă și din câte am ințeles va mai râmâne așa o vreme. Pe lângă cabană erau insă urme ale celor care vin pe munte fără să il iubească și să il respecte – pet-uri, cutii de bere, gunoaie.

Din spatele Cabanei Babele incepe traseul spre Peștera, marcat cu triunghi albastru. Am inceput coborârea, mai intâi destul de lejeră apoi mai solicitantă, trecând peste o zonă cu lespezi de piatră de diferite mărimi. Un drum care iți pune la incercare genunchii și unde bețele sunt de un adevărat folos.

După aproximativ o oră și jumătate eram la intâlnirea cu drumul care merge spre Omu, inchizând astfel circuitul.

Timp total parcurs: 8 ore. Eram puțin obosiți, mai ales după coborâre, dar ne-am indreptat spre hotel unde ne-am revenit repede după o baie in piscină urmată de o leneveală in jacuzzi.

A fost un traseu frumos pe care il recomand tuturor celor care iubesc drumețiile pe munte. Nu este greu, nu are porțiuni periculoase sau expuse și poate fi făcut la orice vârstă.

Nu uitați insă echipamentul: ghete sau bocanci care să apere glezna, geacă, pantaloni lungi, pelerină de ploaie, bețe de trekking, frontală (nu se știe niciodată cum te prinde noaptea), mâncare și neapărat apă.

Sper ca reviewul și fotografiile să vă convingă că merită o plimbare prin Bucegi.

---

VIZUALIZĂRI: 3038 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI