GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
In vremea aceea, institutul de proiectare la care lucram organiza saptamanal excursii gratuite pentru tineri. Echipament se lua de la magazia sportiva: bocanci de piele cu tinte, hanorak kaki din foaie de cort, pantaloni din postav bleumarin, rucsac cu buzunare verde impermeabil, restul adica manusi, ciorapi de lana, fular si caciulita fiind din dotare proprie.
Se asigura transport cu personalul, cazare la o cabana pe creasta, masa de seara compusa din friptura de vaca-zgarci cu sos si pireu si dimineata un ceai cu un sfert de paine neagra cu marmelada.
Conditiile fiind atat de avantajoase ne strangeam un grup de vreo 20 de tineri, fete dar mai mult baieti.
Aveam vreo 18 ani si nu vedeam in fata mea decat pe un tanar subtirel, blond, cu o suvita rebela cazuta pe frunte pe care eu, in gandurile mele il numeam Siegfried caci nici Wagner nu-l putea face atat de frumos. Nu-i vorbisem direct niciodata si el nici atat.
De data aceea ne-am luat ca recuperare orele suplimentare facute in martie si am plecat vineri dupaamiaza (notiunea de weekend nu exista), am luat trenul patru ore si fiind inca zapada pe munte am coborat la Sinaia si pana seara cu lanterne si felinare am ajuns la Cota 1500. Mai e nevoie sa spun ca nu exista teleferic, teleski, telegondola, nici macar televizor?
In tren ne intalneam mereu cu un alpinist in varsta, Emilian Cristea, care ne hranea imaginatia cu trasee periculoase, avalanse si tineri disparuti adusi ofranda muntelui.
A doua zi de dimineata pe un timp stralucitor am urcat la Varful cu Dor, Podragu si am inoptat la Babele, la priciuri.
Duminica dimineata devreme un baiat a spus " merg la Omu si ne intalnim in gara Busteni la trenul de cinci '". Au mai aderat inca doi din care unul era eroul meu nespus si nevorbit. " Vreau si eu" m-am auzit rostind. " Fara femei" fu replica data de necrutatorul Siegfried. Unul din baieti care-mi tragea clopotele dar eu ma faceam ca nu observ a zis " O iau pe raspunderea mea".
Baietii stiau drumul de vara care trecea pe creasta pe o brîna cu bolovanisuri, pe sub Ceardacul Obîrsiei. De aici in mai putin de o ora ar fi trebuit sa ajungem în Curmatura Vaii Cerbului, sea situata în creasta care desparte caldarea superioara a vaii Cerbului de cea a vaii Obîrsia Ialomitei respectiv bazinul vaii Prahova de cel al vaii Ialomita.
Totul ar fi fost perfect, ar fi trebuit sa facem de la Babe la Omu trei ore- trei ore juma', numai ca nu era vara, eram in aprilie si in unele locuri zapada trecea de genunchi. Asta a fost si norocul meu; nici ei nu puteau merge repede asa ca nu se observa cat de greu imi era, altfel m-ar fi expediat val-vartej inapoi la cabana.
Dupa cateva ore am ajuns la o sea La Ceardac. Intr-o parte si alta erau vai adanci de sute de metri. Vantul era atat de puternic incat ne taia rasuflarea.
Cum stateam noi acolo, mancam o bucatica de zahar cub si ne gandeam daca sa ne intoarcem sau nu, la un moment dat am auzit un uruit puternic si scrasnete in maruntaiele pamantului. Poate un minut sau doua. Apoi o ploaie de stele albe, fulgi de zapada orbitori ne-au acoperit in strat subtire. La cativa zeci de metri de noi se pornise avalansa care matura totul in cale, se pravalea, se latea iar noi nu aveam ce face decat sa asteptam sa treaca. Si acum, dupa aproape saizeci de ani o vad si o aud cu ochii mintii.
Poate pornise ca ne-a auzit vorbind, poate ii venise sorocul sau poate rasuflarea noastra a infuriat-o. " Mergem mai departe" spuse unul din baieti. Si-au scos curelele de la pantaloni, le-au legat intre ele si m-au transportat ca pe un balot cateva sute de metri pana am trecut de portiunea periculoasa.
Vantul suiera ingrozitor, eu moarta de frica m-am lasat in voia soartei tineam ochii inchisi si-i deschideam numai ca sa vad daca Siegfried n-a patit ceva. Ar fi trebuit sa ajungem pe la 12 la cabana, sa bem un ceai si sa coboram pe Valea Cerbului sa prindem trenul de cinci.
Era aproape patru si cu ultimile puteri am ajuns la statia meteo caci cabana era inchisa iarna. Acolo, la o altitudine de 2500 m, locuia si muncea un meteorolog batran (de vreo 40 de ani! ? ! ) nea Grigore, o namila de om cu barba si mustata. Statea din octombrie in aprilie si sarcina lui era sa transmita din ora in ora datele meteo. " Bine ca ati ajuns acum ca la noapte e anuntat un anticiclon; nu puteti pleca decat dupa vreo doua zile".
Am inlemnit cu totii iar mie imi venea sa plang ca nu mi-am ascultat parintii sa nu mai umblu creanga pe munte si ca au sa creada ca am murit. " Am sa anunt prin statie ca sunteti aici, acum mancati ca sunteti hamesiti de foame".
Pentru prima oara in viata mea am mancat omleta din praf de oua, sunca Ham din conserva, lapte praf, unt la calup si suc de fructe. Avea o ratie de multe mii de kilocalorii care-i asigura consumul de energie la inaltime si pe frig.
Am adormit inghesuiti unul intr-altul pe un prici acoperiti cu paturi calde. Baietii au inceput sa sforaie imediat dar eu m-am trezit de cateva ori caci vantul deslantuit zgaltaia cabana din tatani si mi-era frica sa nu o ia la vale. Apoi adormeam din nou.
A doua zi am iesit prin podul statiei meteo caci zapada depasise nivelul usii. Am ramas locului hipnotizata de frumusetea din jur. Totul sclipea in lumina soarelui, nu mai era drum sau carare, albul unea zarea cu cerul si pamantul, nu te puteai urni de atata frumusete.Era o stare de gratie pe care n-am mai intalnit-o decat de cateva ori in viata.
Ne-am platit mancarea: baietii au taiat lemne pe vreo doua saptamani iar eu i-am frecat podelele si spalat camasile cu apa din zapada si un praf alb mai bun decat lesia din taciuni. Era prima data cand vedeam un detergent.
Seara nea Grigore a prins la radio nebruiate posturi din strainatate cu muzica americana, am dansat si ne-am matolit cu totii cu un lichior facut din spirt si ace de brad.
A doua zi ne-a trezit de dimineata " haideti, ca la pranz vine iar viscolul". Ne-a condus la Hornuri, ne-a legat cu franghia si ne-a dat drumul fiecaruia. Incercam sa ma tin cu mainile cat mai aproape de stanca, mi-a scapat piciorul de cateva ori dar am ajuns cu bine.
In vale la Malaiesti era soare, cald, doi ghiocei se straduiau sa-si scoata capetele la lumina, batea un vant de primavara in timp ce sus cerul se innegrise, Hornurile fierbeau iar Bucsoiul era in ceata.
Radeam, topaiam, cantam iodlere si eram fericiti iar eu inca mai fericita pentru ca pentru prima dar nu si ultima oara Siegfried m-a privit.
Trimis de Michi in 28.04.10 00:04:30
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în MASIVUL BUCEGI.
17 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Michi); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
ECOURI la acest articol
17 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Inedit! si romantic in acelasi timp! Cert este ca si acum se poate face traseul, de preferat nu iarna.
E adevarat, la acea vreme nu existau salvamontisti care sa te potolesca, sa stai cumintel in cabana in bratele cuiva si sa lasi eroismele pe micul ecran.
In studentie am batut Bucegii cam la doua saptamani, numai pe jos si in toate sezoanele. Sper sa imi gasesc timp de o replica de pomina (au fost suficient de multe! ).
Si pot sa te intreb: nu iti este dor? De cand nu ai mai urcat pe platou?
Fara cuvinte. Si mie mi-e dor de Bucegi... cruce... Pestera... aerul acel e minunat... cozile interminabile de la telecabina... frica de ursi... n-am mai fost de vreo 3 ani. Aveti un super vot.
Foarte frumos descris. Imi inchipui avalansa, cred senzatia la vederea ei (si senzatia de teama, probabil), este unica. Un vot si de la mine!
eu n-am mai fost de vreo 15 ani si nu stiu cand voi mai ajunge... mi-e o scarba de greutatea cu care se ajunge azi in valea Prahovei... sa nu mai vorbim de "fauna"... erau si acum 40 de ani (si mai mult) mitocani, dar parca nu aveau atat tupeu ca acum...
Te contrazic Dragos, acum zeci de ani, oamenii care se incumetau la drumetie fara masina sau telecabina si care nu aveau la dispozitie decat cateva cabane rudimentare cu dormitoare comune (cu exceptia Touringului) sau sala de mese, erau oameni de o factura aparte. De cateva ori am plecat singura in luna de concediu cu plata care se acorda studentilor seralisti, urcam pe drumul vechi al Cotei si eram adoptata de primul grup intalnit. Nu am intalnit nici mitocani, nici violatori, inca nu erau casetofoane ca sa te agreseze Rita Pavone sau Gica Petrescu- muntele era un sanctuar.
C. C. IORDACHESCU, cum sa nu-mi fie dor? M-am invatat sa nu psihizez renuntarile si frustrarile. Ultima data am fost pe Ceahlau acum 30 de ani cu sotul si copiii, aveam 46, si la coborarea de cateva ore pe grohotis s-a declansat/ definitivat prabusirea de bolta a piciorului. Au urmat alte necazuri care in timp mi-au limitat mobilitatea astfel ca acum sunt fericita ca ma pot deplasa cu doua bete de tracking. De fapt ultima data a fost acum doua veri cu cabina la Babele si tot cu cabina la Pestera. A fost ca un nechezol fata de cafeaua naturala.
Cu ultima propozitie m-ai facut sa zambesc. Subscriu si multumesc lui Dumnezeu ca am putere si sanatate sa strabat carari de munte, nu stiu ce m-as face fara.
Alta poveste minunata, picanta, presarata cu pericol si risc... Felul in care povestiti, scoate la suprafata un spirit tanar cam tot de 18 ani Acum... nu pot sa nu va intreb: ce s-a intamplat cu Siegfried???
sunt o mare iubitoare de munte si inca din liceu am facut destule expeditii montane. in prezent desi sunt la fel de mare iubitoare de munte nu prea mai am cu cine sa ma aventurez, sotul si copilul nu-mi impartasesc pasiunea. va admir din tot sufletul, am citit si am votat tot ceea ce ati scris.
Florina, cu Siegfried n-a iesit nimic, s-a varsat. Am suferit ca un caine un an, am fost in convalescenta altul si apoi... tot pe munte, de data asta in Fagaras la Vanatoarea lui Buteanu au aparut alti ochi. Verzi. Povestea (care nici asta n-a fost poveste) m-a urmarit vreo zece ani pentru ca dupa decenii intregi sa capete un end de roman cu punct si fara virgula. Dar asta, cand va voi povesti cum se faceau excursiile in muntii Fagaras pe vremea mea (urasc sintagma "pe vremea mea" care ne desparte in doua cete ireconciliabile). Fals, vremea mea sau vremea voastra, aceleasi probleme, acelasi dor de drumetie la unii dar pe o alta spirala a timpului.
Michi, multumesc pentru raspuns, astept cu nerabdare urmatoarea poveste
Cat de frumos povestesti! Parca am fost si eu cu tine! Eu stiu ca muntele nu este pentru oricine. In logica mea, numai oamenii de calitate au aceasta pasiune. Acum un an am fost la Pestera, am stat doua zile. De la Padina pana la Pestera (in dreptul manastirii) am crezut ca mor, nu mai puteam respira. Vedeti, sufletul e tanar, dar corpul... Dar noi avem o multime de amintiri cu muntele, dar aceasta generatie? Ei sunt atat de saraci, cand or fi la varsta noastra ce-or povesti?
@ balasa violeta > cum ce? vor povesti "Istoria Manelelor"!
Michi - nu pot să spun decât că sper ca peste ani să am şi eu ce povesti cu plăcere, aşa cum o faci tu oferindu-ne momente de încântare.
Dragos, nici chiar asa. Au alte culuare in care-si cheltuie energia: internet, plecari afara, etc.
Avem impresia ca intreaga societate e ahtiata dupa manele dar de fapt ele sunt promovate in media contra unor sume de bani si astfel se (de)formeaza gustul publicului ajungandu-se la ce ai spus tu.
Saracul Iosif Sava!
Stimata doamna, Michi,
Abia astazi v-am descoperit pe acest minunat site si nu pot spune decat felicitari si iar felicitari. In primul rand pentru frumusetea povestirilor dumneavoastra atat de fermecatoare, atat de vii si palpitante, in al doilea rand pentru curajul de a strabate cararile intortocheate ale muntilor. Din descrierile dumneavoastra cred ca sunteti o mare iubitoare a muntelui, in ciuda faptului ca au trecut ceva ani... sufletul, din cum scrieti, este la fel de tanar si dornic de frumos. Deci pentru toate acestea, , Jos palaria''!
Si pentru ca mi-ati facut seara deosebit de placuta, lecturand acest review minunat, nu pot decat sa va dau nota 10, dar si sa va punctez cu votul cu nr. 10!
Excursie din 1952? Dupa articolul postat in aceasta seara (in care am remarcat ca v-ati intors in Timisoara dupa 65 de ani), am devenit foarte curioasa si am inceput sa va caut descrierile vechi. Si ce ma bucur... ca va pot citii????. Citind acest articol minunat si romantic... m-am simtit oarecum si eu acolo... intr-o alta lume. Si m-ati pus putin pe ganduri????... eu despre ce voi povestii, cand nu imi amintesc de concediul de 5 ani??? . Va admir cum reusiti sa pastrati amintiri asa vechi. Va multumesc pentru calatoria in timp... voi mai citii din aceste articole pentru ca vreau sa aflu cum a fost pe atunci. Va doresc numai bine????!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Mar.2024 Primăvară cu zăpadă pe Vârful Grecului — scris în 31.03.24 de Mika din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Dec.2023 O zi de Decembrie la Sfinx... — scris în 05.12.23 de AlexandruA din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Oct.2023 Bucegii mai puțin cunoscuți - Valea Albă — scris în 30.11.23 de Mika din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- May.2023 Importantă este călătoria, nu destinația — scris în 30.05.23 de robert din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Nov.2022 In vizită la balaurul din Bucegi — scris în 28.01.23 de Mika din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2022 O zi pe traseul Cabana Piatra Arsa - Babele - Sfinxul - Crucea Eroilor — scris în 08.08.22 de crismcl313 din BUZăU - RECOMANDĂ
- Jul.2021 Predeal - Bușteni pe sub Bucșoiu — scris în 23.07.21 de Mioritik din BUCUREșTI - RECOMANDĂ