Un week-end la inaltime

TIPĂREȘTE

Cuvant inainte

Impreuna cu amicii naturii din Reghin, intr-un week-end tomnatic dar insorit, ne-am propus sa urcam tot mai sus, mai intai la cetatile Rupea, Rasnov si Castelul Peles iar in ziua urmatoare, pe culmea Bucegilor la 2500 m. A fost o excursie “de anduranta”, in care ne-am verificat fiecare conditia fizica. Sa faci 20 de kilometri “per pedes”, pe teren accidentat (de la Piatra Arsa si pana la cabana Omu’ si-napoi), nu e prea usor. Eu mai urcasem la Omu’, pornind din Busteni, pieptis, pe Valea Cerbului, dar aveam 20 de ani. Atunci, pana sus, am facut 4 ore. A fost greu. Dar si acum, sus pe creasta Bucegilor, care nu e atat de greu de parcurs (daca ajungi cu masina pana la Piatra Arsa), m-am simtit iarasi tanar. Mai ales ca eram inconjurat numai de babe, batrane, batrane, parca mai batrane decat Timpul, dar care aveau un enorm succes la public. Toata lumea dorea sa le vada, sa le pipaie (chiar daca e interzis), sa le fotografieze, sa le admire. Iata o dovada incontestabila, ca femeia, daca stie sa se intretina, poate sa arate bine si la adanci batranete. Langa Sfinx, exista mai multe “puncte energetice”, marcate cu cercuri de pietre si in mijlocul carora, daca te asezi si ramai o vreme nemiscat, ai sanse sa primesti o anumita doza de energie cosmica-n cap si sa ti se descarce telefonul mobil. Langa Coltii Morarului, ne-am ratacit, si n-am mai ajuns cu totii la Cabana Omu'.

Odata ajuns acasa, m-a luat o durere de picioare atroce, mergeam mult mai usor in patru labe decat in doua, cam asa cum mergea stramosul nostru paros si vegetarian inainte de-a se ridica in doua picioare, curios ca sa afle si el ce e aia o spondiloza, o discopatie sau o artroza de sold sau de genunchi, de care, pana atunci, habar n-avea. Stiti ce greu e sa mergi in patru labe? Daca te scarpini cu-o mana-n ceafa si cu ce celalata-n cot, cazi in bot. Mi-am frecat picioarele cu "crema de cal" numita “Horse balsam”, ce-am gasit-o la piata de vechituri, crema fara de care, cred ca ramaneam tot restul vietii un patruped care-ncepea sa necheze sau sa grohaie si sa-si ia campii in cautarea hranei. E-o crema foarte puternica cu care se trateaza numai animalele si datorita careia am reusit sa redevin iarasi om, adica un “biped”.

“Stiti doamna primar ca-n orasul Dv. sunt cam multi bipezi? , intreba, in direct, odata cineva pus pe glume, de la un radio FM”. “Cum? Bipezi? Pai cum de n-am fost anuntata de consilierii mei pana acum? Sa stiti ca voi lua toate masurile, ca sa-i starpesc pe toti! ”

La drum

Lasand gluma la o parte, traseul nostru a fost cam asa: Reghin-Tg. Mures-Sighisoara-Rupea- Brasov-Rasnov-Sinaia (Castelul Peles), apoi, a doua zi dupa ce-am inoptat la o pensiune de pe langa Moroieni, am urcat pana la Piatra Arsa si am luat cu asalt Bucegii, cei mai iubiti, vizitati, umanizati si accesibili munti din Carpatii nostri. A propos de cazare. Cineva din grupul nostru, a rezervat 5 camere la o pensiune din Moroieni (nu mai zic numele pensiunii). Cand ajungem acolo ni se spune “Sorry, avem o nunta, e ceva de ultima ora, “last minute”, trebuie sa anulam toate rezervarile. Inclusiv a Dv., dar daca mai mergeti cativa Km, intalniti pensiunea “Q”. Acolo au destule camera libere”. Mai era langa noi si o familie care venise din Ungaria si care s-a aflat in aceeasi situatie. E ca si cand ti s-ar spune “Pai cum dom’le, ati venit in Bucegi ca sa dormiti sau ca sa va plimbati prin munti? Hai, valea, prin munti cu voi !, ca noi avem o nunta si de-acolo ne iese mai mult banet”. De aceea revin, si va zic, ca eu mi-am pierdut incredera in rezervarile “on-line”. Mai bine merg de-acum incolo in excursii cu rulota.

La Peles

Am sarit peste cetatea Rasnov, care e prea frumoasa si cere un reviu separat. Ajungem la Peles, (o capodopera nationala creata de regale Carol I), intram, nu mai dam 35 de lei si pentru taxa de fotografiere, caci interiorul e deja arhicunoscut de pe internet, nici taxa pentru “ salile de la etaj”, platim doar 20 de lei taxa cea mai mica. Vizitam vreo 10 sali. E suficient, zicem noi, intr-o jumatate de ora putem admira cel mai frumos castel din tara si standardul de viata al unui rege. N-are rost sa va mai zic ce lux e pe-acolo, numai oglinzi de Murano, numai mobilier din esente scumpe, lungi covoare persane, vitralii, tablouri valoroase, statui din bronz aurit, balcoane interioare, scari de mahon in spirala, panoplii cu arme, armuri de cavaleri si cai, sufragerii cu mobilier din esente rare pe ale carei mese eu n-as indrazni sa asez nici macar o ceasca cu cafea sau un pahar cu apa, ca sa nu “lezez” stralucirea lor. De fapt, de la “regele-soare”-ncoace, toti monarhii Europei, s-au intrecut unul pe celalalt, in a construi castele cat mai somptuoase. Singura preocupare a acestora, nu a fost neaparat bunastarea “talpasilor tarii” ci mai degraba aceea de a nu-si dilua sangele lor albastru cu cel rosu, al prostimii. Si astfel, intreaga lor existenta se rezuma, la o viata de huzur si la grija de a-si pastra averile acumulate, cautand pentru progeniturile lor, doar odrasle bine cotate la bursa de valori din topul caselor imperiale ale vremii.

Spre Babe si Sfinx

A doua zi, o luam pe la Cota 1000 si urcam pe un drum serpentinos dar bun, pana la Piatra Arsa. O bariera ne-anunta, ca “pe-aici nu se mai trece”, decat cu piciorul sau ATV-ul. Se vorbeste ca aceasta sosea va fi continuata cu alta, pana la Sfinx si Babe.

Urcam in pas vioi pana la Cabana Babele, loc de unde coboara si telecabina spre Busteni (20 lei). Cineva din grup porneste “distantierul care-i numarea pasii si ii arata kilometri parcursi). Langa cabana, unde e destul de rece, intalnim un mini-talcioc. Cei 35 de lei ce nu i-am dat la Peles pentru taxa foto, ii dau unei tinere ce se zgribulea langa o taraba cu magneti de lipit pe frigider. Ce greu isi castiga azi, unii tineri, existenta! In interiorul cabanei se poate servi aproape orice, de la o cafea sau un suc, la o ciorba calda sau un gratar cu cartofi prajiti. Babele sunt fascinante. Seamana cu niste ciuperci imense, ce-mi reamintesc de o secventa din filmul “O calatorie spre centrul Pamantului”, realizat de americani dupa romanul julvernian cu acelasi nume, unde, spre final apare si o padure de ciuperci gigantice. Cred ca Jules Verne, care a fost si-n tara noastra, a escaladat si Bucegii, in tentative lui de a-si plasa cat mai bine in timp si spatiu, celebrul sau “Castel din Carpati” (din Tara Hategului).

Sfinxul, nu seamana cu sfinxul cel original din Egipt, decat daca-l ocolesti si il privesti dintr-o anumita directie. Pozitia ideala se afla langa niste noduri “energetice”, marcate cu cercuri de piatra. Bucegii, alaturi de Sarmisegetusa si Tara Luanei din muntii Buzaului, sunt noduri importante de absorbtie a energiei cosmice, ele formeaza, dupa unele opinii avizate, varfurile unui truinghi energetic national, in care se mai afla si alte mici “nodulete” prin care cerul comunica cu pamantul. Un amic din grup s-a asezat in mijlocul unui astfel de nodulet energetic. A stat acolo vreo 5 minute in meditatie. L-am intrebat ce-a simtit. “Pai nimic! Decat ca-mi vine s-o iau cat mai repede spre Cabana Omu”. Si-o lua direct spre Crucea de pe Caraiman. Noua ni s-au oprit telefoanele mobile sau bateriile au ajuns la limita. Bateriile clasice insa (de la aparatele foto), sau ceasurile de mana, n-au avut de suferit. Cineva din grup, un fizician, ne zise ca nu e nici un mister pe-aicea. Doar ca in lipsa semnalului de la telefonul mobil, acesta si-l cauta prin intermediul “modulul-avion” si pierde multa energie, bateria descarcandu-se. Eu m-am dezumflat rapid, dupa ce cu un an in urma, un silvicultor francez mi-a explicat cum e cu “misterul” Padurii Baciului de langa Cluj, alta cacialma. Pai cum o sa-i mai impresionez eu de-acuma incolo pe amici mei, dornici de mistere?

Gogea Mitu

Ba stiu! Am sa-i impresionez cu legenda, mai mult sau mai putin adevarata a “gigantilor” din Bucegi si cu cea adevarata a boxerului roman Gogea Mitu, cel mai “mare” om din Romania in perioada anilor 1920-1930, (youtube), mai mare chiar si decat baschetbalistul “Big Ghita-2,31 m). In Bucegi, se pare ca Pentagonul a descoperit din satelit, in rarunchii muntilor, un tunel plan, slefuit, ce duce la o incapere cu mese gigantice, inalte de 2 metri, tunel care se pare ca a fost construit si folosit de niste “cogeamitea” fiinte, oameni mai inalti decat atlantii sau romanul Gogea Mitu (2,42 m), (youtube). Gigantii din Bucegi aveau 3 metri inaltime. A fost descoperit si scheletul unui astfel de om (youtube).

Spre Coltii Morarului.

De la bariera de langa Piatra Arsa si pana la Cabana Babele, ascensiunea a fost destul de usoara. Nici de-acum incolo, de la Babe si pana la Cruce sau Coltii Morarului, nu e greu, sunt cateva vai si povarnisuri, dar accesibile. De cum apar Coltii Morarului, apare si in vale, departe, orasul Busteni si tot in departare, se distinge si varful Omu’ (2504 m) si cabana Omu’ (2507 m). Pana acolo e insa de coborat o vale destul de adanca si de urcat apoi un povarnis destul de abrupt. Intrebam un cioban “Pe unde e mai usor? ” Ne raspunde ca exista ”un drum de iarna si unul de vara”. Ne indica varianta cea mai usoara dar noua ni se pare prea lunga. Ne ratacim si renuntam. Pana acum am parcurs 9 Km. Doi dintre noi o pornesc pe celalalt drum, mai dificil, pana la cabana Omu’. Aflam ca, de la Piatra Arsa si pana acolo, sunt aproape 11 Km. Ne intoarcem si asteptam restul grupului (cei de la Cruce si cei de la Omu’), la Cabana Babele. Fetele, au deja dureri de picioare si coboara cu telecabina. Noi revenim spre microbuz pe jos. Nici coboratul nu e usor. Trebuie sa stii unde sa-ti infigi (fixezi) piciorul, altfel, pe grohotis, poti s-o iei la vale. Cel mai bine e sa cobori in serpentine mici, e un drum mai lung dar mai sigur.

In aceasta excursie montana, am nimerit un week-end insorit, frumos. Pe cararile de pe creasta Bucegilor sunt multi oameni. Uneori, 90% din reusita unei excursii, consta in vremea buna. Pajistile montane ne apar colorate intr-un verde linistitor, cararile sunt galbene iar stancile sunt alburii. Cerul e senin, patat din loc in loc de cate un nor sau strabatut de urmele albe ale avioanelor ce trec pe deasupra noastra. In zilele senine, Crucea de pe Caraiman poate fi admirata, pentru cateva minute, si din avion.

Din nou acasa

Ne intoarcem acasa plini de viata si dornici de noi excursii. Pentru saptamana urmatoare avem de gand sa ajungem in Maramures, la Cascada Cailor, poposind o vreme la “Casa meoriala” George Cosbuc si la manastirea Moisei.

Acum, ca ne-am facut incalzirea cu un traseu de 20 de Km, urcusul de 5 Km pana la cascada din Maramures, va fii, “floare de colt la ureche”.

youtube

---

VIZUALIZĂRI: 1503 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI