GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Salutare tuturor!
Acum că am terminat cu articolele despre litoral, după o pauză destul de lungă, a venit rândul să vă mai povestesc câte ceva şi despre drumeţiile noastre montane, la care binenţeles că nu am renunţat dar nu am mai postat nimic despre acestea deoarece ne-am tot plimbat pe cărările despre care deja am scris în anii trecuţi. De data asta însă, fiind vorba despre un traseu nou, ba chiar o porţiune din el constituind o premieră şi pentru noi, iată-mă-s revenit la tipul de articol cu care probabil de-a lungul timpului v-am obişnuit, ... ori plictisit, ... ori delectat, ori... habar n-am - fiecare ştie cel mai bine în care situaţie se află :).
Pe scurt, este vorba despre o drumeţie ce a cuprins abrupturile nordice ale masivului Bucegi, o zonă foarte frumoasă dar poate mai puţin celebră în comparaţie cu mai mult cunoscutul „abrupt prahovean”. Excursia a durat două zile, prima dedicată urcării către zona care include primele trei (sau mai nou, chiar patru) cele mai înalte vârfuri ale Bucegiului, cea de-a doua, binenţeles pentru coborâre însă pe cu totul alt itinerariu, noaptea petrecându-ne-o la cabana situată la cea mai mare altitudine din România.
Chiar dacă aşa cum am spus, traseul nostru nu a avut legătură (directă) cu abruptul prahovean, tot din dreptul acestuia am plecat la drum, mai exact din Buşteni - oraşul care constituie punctul de plecare pentru cele mai multe trasee din Bucegi.
Pentru a ajunge la primul punct intermediar al drumeţiei, aveam de ales între trei trasee. Cum ştiam că pe Valea Cerbului (zona de la poalele muntelui) e foarte multă agitaţie şi mai ales că este trafic destul de intens, pentru a evita drumul forestier ce străbate valea, două din trasee au picat din start deci nu mai rămăsese decât o singură variantă, de altfel şi cea mai indicată şi frumoasă – cea prin pădure. Aşa că din faţa gării facem dreapta, urmând drumul naţional distanţă de aproape o sută de metri, apoi intrăm în stânga pe strada Valea Albă, îndreptându-ne către poalele masivului.
Străjuiţi de muntele Caraiman şi de abruptul sud-estic al muntelui Coştila - impresionantul Perete al Văii Albe, urmăm strada ce urcă în pantă, trecem pe lângă o (fostă) cabană cunoscută sub denumirea de Căminul Alpin, apoi în scurt timp ajungem la capătul drumului, într-o mică poiană de la marginea pădurii. Au trecut aproape 20 de minute de la plecarea din gara Buşteni. De menţionat că în această porţiune, marcajele sunt mai rare dar... şoseaua e şosea! :).
Odată intraţi în pădure, urmăm poteca destul de largă şi foarte bine marcată (cu trunghi roşu), ce se înscrie într-un urcuş continuu dar nu foarte solicitant, mai întâi pe Plaiul Munticelului apoi pe Plaiul Coştilei. După mai bine de vreo trei sferturi de oră de urcuş prin pădure (rareori mai am traversat şi câteva mici luminişuri), „decorul” se mai domoleşte şi intrăm într-un sector unde mergem mai mult pe curbă de nivel, ba chiar din loc în loc mai şi coborâm, în drumul nostru traversând două văi – mai întâi cea a Coştilei apoi Gălbenelele. Nu e de neglijat nici peisajul de care avem parte uneori, din unele locuri fiind vizibile impresionantele stâncării ale muntelui Coştila, ce se înalţă semeţ în stânga noastră. După fix o oră şi 35 de minute de mers, ieşim din pădure în întinsa Poiană a Coştilei, loc excelent pentru o primă şi binemeritată pauză, numai bună de admirat frumuseţea muntelui ce a dat şi numele poienii.
Plecaţi din nou la drum urmând poteca bine conturată, la limita nordică a poienii intrăm din nou în pădure şi după o foarte scurtă coborâre (cel mult o sută de metri) ajungem la o primă intersecţie de trasee – în acest punct, din dreapta se vine pe traseul marcat cu bandă galbenă, care se continuă în stânga pe valea Cerbului către cabana Omu. Aşadar, până aici puteam ajunge şi dacă urmam una din celelalte două variante (cele excluse). Oricum, recomand a fi făcută aceeaşi alegere ca a noastră şi a se evita drumul forestier.
La mică distanţă de intersecţia din marginea Poienii Văii Cerbului, după o scurtă şi uşoară coborâre, se traversează şi firul de apă al acestei văi, după care poteca se continuă prin pădure, mai mult pe curbă de nivel, doar şi cu uşoare urcuşuri şi coborâşuri. După aproximativ jumătate de oră de mers, se traversează încă o vale (cea a Bujorilor), din care se urcă scurt dar mai accentuat către poiana Morarului (şi aici trecem peste valea cu acelaşi nume), drumul căpătând apoi acelaşi aspect ca până la valea Bujorilor.
Treptat, pădurea începe să se rărească făcând loc rariştilor şi poienilor, pe care poteca marcată le străbate în urcare uşoară, până în Şaua Căpăţânii Porcului, în locul numit „Pichetul Roşu”, un alt punct de intersecţie al mai multor trasee (aici am fi ajuns dacă am fi ales cealaltă variantă pe drumul de pe Valea Cerbului). Ne aflăm la altitudinea de 1445 metri şi avem deja la activ puţin peste două ore şi jumătate de mers (o oră din Poiana Coştilei) din momentul în care am plecat la drum din Buşteni (de la altitudinea de 885 metri). Conform indicaţiilor, până la cabana Omu am mai avea de mers 4 ore şi jumătate.
După o scurtă pauză, conform săgeţilor indicatoare, cotim la stânga şi ghidaţi de aici înainte atât de trunghiul roşu (TR) dar şi de bandă roşie (BR), urmăm traseul denumit „Tache Ionescu”, urcând destul de accentuat prin pădure. După doar o jumătate de oră, panta se domoleşte şi intrăm în Poiana Bucşoiului, de unde avem o largă privelişte către Valea Bucşoiului, mărginită de Creasta Balaurului (Bucşoiu Mic) şi Creasta Văii Rele (Bucşoiul Mare). Înscriindu-ne într-o curbă largă spre dreapta, traversăm firul văii şi ne continuăm urcuşul nu foarte greu, în jumătate de oră urmând a mai traversa încă o vale (nu sunt sigur dar cred că e vorba despre Valea Rea).
Mergând în continuare mai mult de-a coasta, alternăm pasajele de coborâre cu cele de urcare (destul de uşoare), mai traversăm câteva vâlcele şi după o ultimă pantă destul de solicitantă fizic, ajungem pe un pinten, într-o mică poiană deasupra căreia se înalţă muntele Bucşoiu Mare – de aici putem vedea cam ce ne aşteaptă mai departe. Imediat după traversarea poieniţei, ajungem în locul numit „La Prepeleac” (la 1760 metri altitudine), unde traseul se ramifică: TR continuă tot înainte către cabana Mălăieşti iar poteca marcată cu BR schimbă direcţia către stânga, îndreptându-se către vârful Bucşoiu şi cabana Omu. Distanţa de la Pichetul Roşu până la bifurcaţia de trasee am străbătut-o într-o oră şi un sfert (deci aproximativ trei sferturi de oră din Poiana Bucşoiului).
Ei bine, plecând mai departe la drum, putem spune că de abia de acum începe adevărata ascensiune montană (mai mult, la vremea respectivă partea şi mai palpitantă a fost că de aici înainte nu prea am ştiut ce surprize ne rezervă traseul căci a fost pentru prima dată când am străbătut această zonă). Urmând direcţia indicată de săgeţile informative, ne-am avântat într-un urcuş destul de anevoios (se urca greu căci pământul era umed şi cam aluneca) şi foarte accentuat printr-o zonă sălbatică, pe poteca ce de abia se strecoară printre vegetaţia deasă - arbuşti şi fel de fel de... bălării. În acest prim sector, marcajele sunt extrem de rare (se poate spune chiar că lipsesc) însă nu prea există posibilitatea să te abaţi de la traseu - din cauza vegetaţiei.
După vreo trei sferturi de oră de urcuş continuu, ajungem la o faţă de stâncă pe care o traversăm cu ajutorul unui cablu metalic amplasat de-a lungul acesteia. Apoi... continuăm să urcăm pieptiş, din loc în loc escaladând treptele de piatră ce ne apar în cale – binenţeles că pentru siguranţă, şufele şi lanţurile nu lipsesc. Nu am precizat că odată cu apariţia zonelor stâncoase, şi marcajele încep să-şi facă apariţia din ce în ce mai des.
Aproape fără să ne dăm seama, schimbăm direcţia de mers spre stânga, traversând porţiunea numită „Brâna lui Stănilă”. Aceasta ne scoate în scurt timp în golul alpin, în porţiunea superioară a unei văi, mai bine conturate în aval – nu ştiu, posibil vreun fir al Văii Rele sau mai degrabă Vălcelul Îndrăcit. Până în culmea ce se înalţă în dreapta noastră şi unde se observă un stâlp de marcaj, nu pare că e mult de urcat dar e destul de abrupt aşa că picioarele noastre vor fi supuse unui nou tur de forţă. După vreo 20 de minute de urcuş pe faţa stâncoasă presărată cu pâlcuri înierbate, când pieptiş când în mici serpentine, ajungem în sfârşit în mult-râvnita creastă a muntelui, pe culmea ce poartă numele de „Cununa Bucşoiului”. Dar de abia suntem la altitudinea de 2120 metri, deşi de la Prepeleac am urcat mai mult de o oră şi jumătate.
Privim în sus de-a lungul culmii şi vedem că ne aşteaptă o altă ascensiune în drumul nostru către vârf – oare câte or mai fi, oare ce ne mai aşteaptă după acea muchie stâncoasă? Oricum, de aici înainte întreg „decorul” se schimbă şi avem cu ce ne încânta privirea, de jur împrejur peisajul fiind superb.
Continum să urcăm pe poteca foarte bine conturată, ghidaţi şi de stâlpii de marcaj, mai întâi pe o zonă înierbată apoi pe porţiuni stâncoase, cu grohotiş. La un moment dat, privind în dreapta, printre ţancurile de piatră, se observă cabana Mălăieşti iar pe măsură ce câştigăm în altitudine, putem vedea din ce în ce mai bine şi adânca vale ce găzduieşte cabana ce-i poartă numele.
Ajunşi sus în muchia stâncoasă pe care o vedeam din locul unde am atins culmea, după o scurtă porţiune aproape la orizontală, ne lăsăm uşor în stânga şi după o scurtă coborâre, ajungem într-o şa stâncoasă, de unde în dreapta se desprinde poteca marcată cu triunghi albastru, ce face legătura pe Brâna Caprelor, cu valea şi cabana Mălăieşti – acesta este un traseu foarte spectaculos dar destul de dificil, străbaterea lui necesitând o mare atenţie căci se cam include în categoria traseelor care îţi dau extrem de puţine şanse de a greşi a doua oară.
Revenind la drumeţia noastră, poate ar trebui să menţionez şi durata de două ore şi un sfert – este timpul scurs din momentul în care am părăsit „Prepeleacul” până în cel în care am poposit în şaua unde ne aflam. Plecăm din nou la drum, cum altfel dacă nu în urcuş pieptiş :), de aceast dată însă pe o zonă pietroasă, în care poteca este foarte puţin vizibilă, cele mai bune puncte de reper fiind marcajele de pe lespezile de piatră. Treptat intrăm în zona păşunilor alpine unde panta parcă se mai domoleşte puţin, poteca redevine bine conturată şi... în faţa noastră apare o mare „movilă” în vârful căreia parcă s-ar observa un stâlp cu o plăcuţă pe el. Să fie oare vârful pe care-l căutăm? Pentru cine a avut ocazia să-l vadă din partea opusă, dinspre Omu, probabil ar exista ceva dubii că acela ar fi vârful Bucşoiu. Dar... vom vedea! ;)
Înainte de ascensiunea finală, mai aruncăm o privire în jos către abrupturile ce delimitează valea Mălăieşti dar şi spre norii care deasupra noastră devin din ce în ce mai închişi la culoare şi mai ameninţători. Apoi începem să urcăm din nou. Ne uităm la ceas; trecuseră 40 de minute de când am părăsit şaua de la Brâna Caprelor şi ne aflam deja la altitudinea de 2492 metri, adică fix lângă plăcuţa ce ne confirma că am ajuns pe vârful Bucşoiu (Mare).
Scoatem trepiedul, pregătim camera foto să imortalizăm momentul şi în timp ce stăm şi aşteptăm „click”-ul aparatului, înainte de a apuca cronometrul să termine numărătoarea inversă, picăturile deja îşi fac simţită prezenţa. Şi era doar începutul! ; (Ne echipăm foarte rapid pentru ploaie căci deja gluma se cam îngroşa. Apoi... începe distracţia! Ca şi cum ploaia nu era suficient de puternică (că de abia se vedea ceva în faţă), începem să simţim şi că ne frig urechile - de la grindina ce se lovea de gluga pelerinei :)). Ce primire ne-a făcut şi vârful ăsta!!! ;) Nu-i problemă, am mai trecut prin experienţe asemănătoare aşa că ne vedem mai departe de drum şi începem să coborâm cu grijă printre stâncile de pe faţa sudică a vârfului (aşa cum spuneam, aspectul e total diferit faţă de partea pe unde am urcat). Curând ajungem în Şaua Bucşoiului, moment în care ploaia se opreşte la fel de rapid precum a şi început, norii şi dârele de apă părând că se retrag spre nord. Acum în stânga noastră se pot vedea şi de sus în jos Valea Bucşoiului (vă amintiţi că am văzut-o şi în sens invers) şi culmea Bucşoiului Mic.
Din şa începem să urcăm uşor, ţinând linia culmii ce desparte căldarea superioară a Văii Morarului (în stânga) de cea a Mălăieştiului (în dreapta), către ceea ce deja se vedea în faţa noastră: staţia meteo de la Omu. Înainte de a ajunge acolo, mai traverăm Curmătura Morarului (o altă mică şa) şi după un alt scurt urcuş, ne vedem ajunşi pe platoul de la vârful Omu de unde în scurt timp poposim la cabană, nu înainte însă de a ne uita la ceas - de pe Bucşoiu până la destinaţia finală: fix o oră.
Şi uite aşa am ajuns din nou cu bine la cea mai mare altitudine din Bucegi, loc unde urma să rămânem peste noapte. Însă despre cabana situată la cea mai mare altitudine din ţara noastră, am să vă povestesc cu altă ocazie. Deocamdată...
Toate cele bune şi vacanţe frumoase!
Trimis de urjanclaudiu in 24.11.15 12:33:03
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în MASIVUL BUCEGI.
14 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (urjanclaudiu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
ECOURI la acest articol
14 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.
Felicitări pentru toate (review, poze, traseu) ! Pe când pe Moldoveanu?
Câtă bucurie mă cuprinde când citesc un review despre munţi. După pasiunea cu care descrii tot traseul se vede că sunteţi îndrăgostiţi de munte. Când aveam 18-19 ani am urcat şi eu pe Bucşoiu cu nişte colegi, toţi băieţi. Eu nu aveam deloc statura unei căprioare şi la1.55m cât aveam atunci, mi-era destul de greu la săritori dar dragostea pentru munte mă făcea să depăşesc. Nu mai ştiu toate denumirile dar am urcat pe la Pichetul Roşu şi am înnoptat la Mălăieşti. A doua zi puteam urca la Omu prin Hornuri sau pe Bucşoiul. Nu mai ţin minte dacă am urcat chiar în vârf dar mi-aduc aminte de porţiunea cu lanţuri şi de cum îmi aluneca bocancul cu ţinte alături de cărare. Am înnoptat la Omu (din poză văd că a rămas aceeasi cabană după 65 de ani) şi am coborât spre Moeciu de Sus, Bran... Doamne ce frumos a fost!
Ce traseu frumos v-ați ales și ce poze v-au ieșit! Aș vrea să-l fac și eu. măcar până în... Poiana Coștilei.
Claudiu, felicitări pentru articol!
Multa bucurie si multe amintiri frumoase mi-ai generat cu acest articol. Doamne, parca am fost cu voi cu tura asta! Foarte reusite pozele postate si felicitari si pentru textul descriptiv cu care le-ai imbogatit. Cel mai des mergeam de la caminul alpin - poiaia costilei - pichetul rosu - take ionescu - cab malaiesti si de acolo variatiuni numite tiganesti, scara, hornurile, omu, gaura, moieciu sau glajarie. Mergeam si vara si iarna. Poate oi mai ajunge pe ici, pe colo.
Inca o data un mare BRAVO voua!
Pt. Urjanclaudiu. Despre traseu nu știu ce să spun pentru că nu am fost niciodată pe acolo, dar fotografiile mi-au plăcut foarte mult, eu le-ași denumi fotografiile săptămânii. Un sincer bravo la amândoi. Cu bine.
În primul rând, doresc să vă mulţumesc tuturor pentru felicitări şi aprecieri. Pentru mine înseamnă foarte mult să văd că (şi) genul acesta de articole îmi sunt apreciate.
” Pe când pe Moldoveanu?
@puiutea Deocamdată mai am nişte restanţe de recuperat şi pe urmă... vom vedea ce mai urmează
”... se vede că sunteţi îndrăgostiţi de munte
@Michi Cam... DA!!! Ne pare rău că uneori nu prea avem timp să umblăm atât cât ne-am dori.
Da’ mi se pare că şi dumneavoastră cam (încă) sunteţi la fel de îndrăgostită aşa că... ce ziceţi, facem la vară o ieşeală pe undeva prin zona Buşteni – Sinaia? Promit că alegem un traseu unde nu o să mai aveţi nevoie de bocanci cu ţinte
” aș vrea să-l fac și eu. măcar până în... Poiana Coștilei
@traian.leuca Se rezolvă! Şi dacă vrea să vină, uite, o luăm şi pe Mama Michi cu noi.
” parca am fost cu voi cu tura asta
@Dan&Ema Păi... poate chiar veniţi pe bune într-o tură. Ia uitaţi mai sus, deja o punem de-o gaşcă (noroc cu diacriticele astea că altfel poate se înţelegea altceva )
”fotografiile mi-au plăcut foarte mult
@Mihai18 Mă bucur că v-au plăcut. Eu unul le-aş vrea mult mai frumoase dar deocamdată doar atât se poate căci „cutiuţa” mea nu duce mai mult. Dar... mă bucur că încă mai poate.
Toate cele bune tuturor şi mulţumiri încă o dată!
@urjanclaudiu - Ţinând seama de soţi/ soţii suntem/ sunteţi vreo zece. De ex. s-ar putea merge cu maşinile până la Peştera şi de acolo pe jos, pe drumul spre Moeciu în dreptul vârfului Doamnei, în apropiere de Şaua Strunga, - cam o oră de mers,- pe o suprafaţă de cca 1 kmp este o anomalie magnetică terestră atipică măsurată ca atare de un inst. de cercetare. În popor se numeşte Gură de Rai şi este locul verificat în care-ţi dispare orice urmă de oboseală (sursa rotarybvp.ro/gura-de-rai-din-bucegi)
@Michi - Sincer să fiu, habar nu aveam de locul ăsta. Cei drept, la câte am auzit până acum despre minunaţii Bucegi, câte poveşti, legende, câte fenomene inexplicabile s-ar întâmpla pe-acolo, etc., ...cine le mai ţine minte pe toate!
Dar ideea de drumeţie nu e rea deloc.
@urjanclaudiu:
Facem de-o adunatura sau gasca (adaugati diacriticele). Spun prezent
Multumesc ca mi-ai adus aminte de anii studentiei. Nici nu ma gandeam la Olanda sau Italia. Nu stiam decat Piatra Craiului, Bucegi, de astea, de-ale noastre. Sper sa mai am putere sa mai urc iar pe munte
@Radu Tudoran - Cu cea mai mare plăcere şi cu alte ocazii.
Cât despre puterea de a urca pe munte, eu sunt sigur că se găseşte întotdeauna câte puţin, acolo, undeva bine pitită. Odată dobândită, pasiunea şi dragostea de munte nu dispar niciodată.
Am bucuria de a acorda votul cu numarul 50 unui articol care mi-a trezit multe amintiri din anul 1968, cand, aflandu-ma in "interes de serviciu" (practica de santier anuala) sase saptamani in tabara Schiori din Sinaia, bateam platoul Bucegilor zi de zi. Ajunsesem sa cunoastem toti bolovanii, toate ierburile, toate potecile, tufele de zmeura si de mure, locurile unde ne-am intalnit cu ursii (aceasta apreciere apartine unor colegi de practica ce se multumeau cu descrierile noastre, in loc sa ne insoteasca). Ne intreceam cine reuseste cei mai buni timpi de mers intre cabanele de pe platou, faceam cateva ture de alegare pe baza sportiva de la Piatra Arsa, locul unde se antrenase lotul olimpic al Romaniei pentru Olimpiada mexicana. Aveam onoarea de a alerga pe pista pe care se antrenase Ileana Silai (argint la 800m plat), saream in groapa unde sarise cea care cucerea medalia de aur la lungime femei, Viorica Viscopoleanu (6.82m recor olimpic), de a pasi pe gazonul pe care aruncase discul Lia Manoliu, care la a cincea participare olimpica reusea sa cucereasca medalia de aur la Mexico, sau pe care Mihaela Penes (campiona surpriza de la Tokio, la numai 17 ani) se antrena pentru argintul la sulita. Si tot atunci, pe pajistea de la Poiana Stanii ne "antrenam" la sanie pentru la iarna, cu fasii de PFL legate in fata cu o sfoara. Nici nu vreau sa imi aduc aminte cum era cand treceam peste o piatra si de cine ne aminteam atunci! Sunt multe de povestit de atunci si cu atat mai mult nu ma pot retine sa nu apreciez dragostea pentru munte, pentru cunoasterea si, mai respectul fata de munte. Felicitari pentru aceasta drumetie!
@liviu49 - Vă mulţumesc pentru vizită, vă mulţumesc pentru vot, dar mai ales vă mulţumesc pentru povestea pe care ne-aţi spus-o - aş fi vrut să o pot aprecia mult mai mult însă din păcate nu am avut la dispoziţie decât un singur vot.
Mă bucur tare mult atunci când aud/văd că sunt persoare cărora povestirile mele montane le trezesc amintiri din tinereţe, amintiri ce au ca numitor comun dragostea de munte.
Vă urez multă sănătate şi de ce nu, putere pentru a putea reveni prin locurile unde aţi fost în tinereţe, să vedeţi din nou "cine reuşeşte cei mai buni timpi de mers intre cabanele de pe platou" - şi nu, asta nu e o glumă, căci eu cred că dragostea de munte nu are vârsta.
Mulţumesc încă o dată.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Mar.2024 Primăvară cu zăpadă pe Vârful Grecului — scris în 31.03.24 de Mika din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Dec.2023 O zi de Decembrie la Sfinx... — scris în 05.12.23 de AlexandruA din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Oct.2023 Bucegii mai puțin cunoscuți - Valea Albă — scris în 30.11.23 de Mika din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- May.2023 Importantă este călătoria, nu destinația — scris în 30.05.23 de robert din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Nov.2022 In vizită la balaurul din Bucegi — scris în 28.01.23 de Mika din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2022 O zi pe traseul Cabana Piatra Arsa - Babele - Sfinxul - Crucea Eroilor — scris în 08.08.22 de crismcl313 din BUZăU - RECOMANDĂ
- Jul.2021 Predeal - Bușteni pe sub Bucșoiu — scris în 23.07.21 de Mioritik din BUCUREșTI - RECOMANDĂ