Bucegi... la pas

TIPĂREȘTE

Busteni-Jepii Mici-cabana Caraiman- Crucea de pe Caraiman-Cabana Babele-Vf. Omu-Valea Cerbului- Busteni este cel mai lung traseu pe care l-am facut vreodata intr-o singura zi.

Niciodata nu am crezut ca voi putea merge atat de mult (in total 13 ore) intr-o singura zi, desi acuma stau in pat ca nu mai pot de picioare:(

Deci, trezirea s-a facut la 4:30, am plecat din Brasov spre Busteni cu trenul personal de ora 6:01 si am ajuns in Busteni la ora 7:10. Inceputul parea promitator. Soare, cer senin, adiere usoara de vant, numai buna sa nu mori de cald, dar muntele este foarte imprevizbil...

La 7:30 am plecat din dreptul telecabinei unde era o coadaaaaaa de ziceai ca se da ceva gratis :)) Telecabina pornea la 8:30 iar lumea statea la coada de la 6:30...

Am inceput sa urcam pe Jepii Mici, traseu care mi s-a parut accesibil, nimic de speriat, dar nici nu e traseu de mers ca pe bulevard... A fost in schimb si foarte aglomerat, de parca toata tara se hotarase sa vina azi la munte.

Desi la inceputul traseului scria ca ajungem sus in 4 ore, noi am ajuns in 3 ore jumate, cu mers incet si foarte, dar foarte multe opriri, din cauza lipsei mele de antrenament :)) faceam 3 pasi si ma opream :))

Cam de pe la jumatatea drumului a inceput sa apara ceata si ne gandeam ca pana sus se va ridica, dar nu a fost asa... a inceput sa fie din ce in ce mai deasa, si nu am mai vazut mare lucru tot traseul:(

Intr-un sfarsit, ca printr-o minune se deschide un ochi si zarim cabana, chiar nu mai aveam mult pana la ea, dar simteam ca nu mai pot, ajunsesem sa merg si in genunchi pe iarba de tare ce ma dureau talpile :))

Ajunsi in sfarsit la cabana am constatat ca e foarte frig. Noroc ca m-a certat mama acasa sa-mi iau geaca de iarna, si am luat-o pana la urma numai sa nu o mai aud tipand, ca altfel acolo inghetam :)

Dupa o pauza de 30 minute, pornim spre Cruce, pe Brana mare a Caraimanului. Ne rugam sa se mai ridice norii ca sa o vedem in toata splendoarea ei, dar nu avem noroc.

Traseul, desii este expus nu e deloc dificil. Eu am rau de inaltime, dar acolo nu am avut nimic. Drumul mi s-a parut destul de lat, asa ca l-am parcurs fara probleme. Poate nu am avut nimic si pentru ca nu vedeam decat drumul si nu imi dadeam seama de ce se afla in jos, dar oricum a fost ok.

Mergem si mergem si parca nu mai ajungem la cruce, nu vedem nimic, si parca pluteam undeva in necunoscut.

Si la un momendat il aud pe prietenul meu tipand... "uite-o in dreapta ta". Ridic repede ochii din pamant si o vad printre nori. Desi abia se zareste imi dau seama ca e imensa... a trecut o ora de cand plecasem de la cabana.

Ajungem in sfarsit la ea, facem poze dupa poze, raman fara baterie la aparatul meu, dar nu mai conteaza, si continui sa ma bucur de cruce in momentele scurte cand norii o mai "elibereaza".

Printre nori zarim putin si Busteniul care mi se pare enorm... Stam si aici 30-40 minute si ne indreptam apoi pasii spre Babele si Sfinx.

Traseul mi s-a parut usor, fara abrupturi, si astfel am putut sa imi mai revin si eu. Pe traseu am intalnit lume in slapi si balerini. Cum sa mergi asa pe munte, chiar daca acuma ai coborat din telecabina? esti totusi in varf de munte, si mai dam si de zapada (ca in cazul nostru)... lume inconstienta.

Trecem cu vederea aceste inconstiente si mergem mai departe pe drumul nostru.

Sfinxul se vedea bine de la distanta si ne bucuram ca de acolo totul se va vedea frumos, ca vom avea ce admira... dar am ajuns acolo si au venit norii si ne-au acoperit iar:( (mai aveam putin si faceam o criza de nervi... pai chiar nimic nu o sa vad azi??? dar Doamne Doamne mi-a ascultat gandurile si a mai ridicat norii si totul a fost bine.

Am prins "Sarbatoarea Sfinxului" si era la lumeeeeee acolo ca abia ne-am putut poza si noi cu "pietrele" astea care nu am inteles de ce se numesc asa pentru ca mie nu mi s-au parut sa aibe nici o forma... pentru mine erau tot pietre :)) dam de frig si aici, ne tragem sufletele si hotaram sa mergem spre Vf. Omu. Eu nu am vrut sa merg ca nu ma mai tineau picioarele, dar m-am lasat convinsa de faptul ca drumul e usor. E adevarat ca a fost usor, in mare parte, fara urcusuri sau coborasuri, dar ultima parte, inainte de cabana m-a terminat.

Ajungem in sfarsit la Cabana Omu si simt ca nu mai pot.

Cu ultimele puteri merg si fac o poza cu panou pe care scrie "Cabana Omu, 2507 m" (am reusit sa ajung aici... inca nu-mi vine sa cred) si apoi merg si ma asez pe iarba. Nu se vede mai nimic. Noi suntem tot in nori... imi schimb repede tricoul cu unul uscat, in vazul lumii si ma infofolesc bine, dar tot imi e frig. Aveam un sendvis in mana si mi se invinetise mainile de la frig. Nu le-am avut niciodata asa (data viitoare imi iau si manusi la mine). Desi imi e o foame de nu mai vad bine, nu pot sa inghit mancarea ca ma ustura in gat din cauza lipsei de apa (nu mai bausem o picatura de apa de vre-o ora si ceva pentru ca ni se terminase). Am mers si am luat un ceai de la cabana care a fost cel mai bun ceai pe care l-am baut vreodata si care nici scump nu mi s-a parut (3 lei... pe langa 7lei pe terasele din Brasov, si eram totusi la 2507m altitudine). Dupa ce terminam de baut ne hotaram sa coboram ca e deja tarziu (adica ora 17.00) si nu vrem sa ne prinda noapte in padure.

Am vrut sa ne cazam la cabana dar nu erau locuri si afara nu puteam sta asa ca singura varianta a fost sa coboram tot in aceeasi zi.

Coborarea s-a facut pe Valea Cerbului, traseu care m-a terminat complet, complet. E muuuuult mai dificil de cat pe Jepi (sau cel putin asa mi s-a parut mie). Parca nu se mai termina drumu. Coboram, coboram, coboram si iar coboram si nu mai ajungem in drumu forestier... si mi se parea ca bat pasu pe loc. Vad o capra neagra si ma opresc pentru poze si ma gandesc: "oare capra asta nu oboseste? "... continuam traseu, si nu se mai termina... mai vedem 3 capre negre si le facem poze din mers... coboram si coboram si ajungem in padure in sfarsit, dar de drumul forestier tot nu mai dam.

Ne grabim sa nu ne prinda noaptea, dar nu mai pot. Cedez psihic si ma iau de toti :)... ajungem in sfarsit la drumul forestier si ma gandesc ca mai e putin pana la busteni, dar nu parca nu se mai termina drumul forestier.

Nu mai pot de sete, nu mai bausem nimic de la ceaiul de pe Omu si nu gasim nici macar o balta pe tot traseul. Cand aproape sa iesim din padure dam de un izvor. Umplu bidoanele cu apa si desii e foarte rece apa eu nu ma pot opri din baut.

Iesim in sfarsit din padure si dam de celebra zona de campare de pe valea Cerbului, unde erau atatea masiniiiii... nu am vazut in viata mea atata lume campata intr-un loc. Incerc sa fac cateva poze dar nu se vede mai nimic din cauza fumului de la gratarele lor. Ne asezam la marginea drumului si ne tragem sufletele pentru 10 minute. Ne uitam la ceas si ne dam seama ca am coborat de la Cabana Omu in 2 ore jumate (desi pe indicator scria 4 ore)... repede am mai mers. Ne gandim ca trebuie sa ajungem la gara (era ora 20 si aveam trenul la 21:01), dar picioarele nu ne mai asculta. Le "rugam" sa mai faca un mic efort si incet incet ajungem si la gara. Mi se paruse ca mersem o ora, dar abia trecuse 20 minute. Luam bilete si asteptam sa vina trenul, care se pare ca mai si intarzie. Ma ia frigul si abia astept sa ajung acasa. Vine trenul care are 15 vagoane iar noi avem locuri in primul vagon si a trebuit sa coboram de pe peron ca sa ajungem la vagon. Nu era suficient ca am mers toata ziua pe pietre mai mergeam si acuma si m-am mai si chinuit sa urca in tren ca era prea sus treapta si nici energie nu mai aveam...

Ajung in sfarsit la Brasov si sunt fericita ca am ajuns intreaga acasa :)

Ma uit acuma cat de mult am scris... si sper ca nu v-am plictisit prea tare :)

---

VIZUALIZĂRI: 1679 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI