O  drumeţie spectaculoasă la vârful Omu din Bucegi.

TIPĂREȘTE

Cum acum sunt în şomaj în privinţa excursiilor, din când în când mai îmi aduc aminte de câte una, de mare ajutor fiind reviewurile scrise timp de15 ani pe AFA. Alte excursii pe care nu le-am notat au rămas doar ca o bifă în amintirea mea. Sunt câteva care fără să le fi scris, mi-au rămas în memorie din cauza unor situaţii inedite, la limita pericolului.

Cea mai veche amintire a unei excursii aventuroase e de pe când eram în liceu, mi-e şi ruşine sau dimpotrivă să mă mândresc că s-a întâmplat acum 75 de ani. Într-un aprilie primăvaratic în Bucureşti, cu florărese care vindeau ghiocei, eu împreună cu doi colegi de clasă, ne-am hotărât să mergem în Bucegi la vârful Omu. Inutil să vă spun că in anii ´50 nu auzisem de buletin meteorologic şi de echipament de iarnă pentru munte. Am împrumutat de la magazia şcolii un hanorac din foaie de cort şi niste bocanci cam mari în vârful cărora pusesem vată. În rucsac am luat apă, un sanvis cu parizer şi cubuleţe de rahat care fiind dulce, îţi dădea energie. Natural că părinţilor le-am spus că mergem un grup mai mare însoţiţi de dirigă.

Am plecat de sâmbătă dimineaţa cu trenul şi am coborât la Busteni. Unul din băieţi mai fusese în Bucegi aşa că ne-a dus până în locul unde începea urcuşul. Erau două variante: pe Jepii Mici până la cabana Bravi (astăzi Caraiman), drum mai scurt dar greu şi pe Schiel (acum numit Jepii Mari). Se numea poteca Schiel pentru că în sec XIX fraţii Schiel care erau proprietarii fabricii de hârtie din Busteni au construit acolo un funicular de transportat lemne. Băiatul care ştia ambele trasee a spus că nu am să fac faţă pe Jepii Mici (în anii următori i-am urcat de câteva ori) aşa că am pornit voiniceste pe Schiel. Urcusul a fost destul de lin deşi până la cantonul Schiel (astăzi cantonul Jepi) amplasat la marginea platoului era o diferenţă de nivel de cca 1000m pe o distanţă de cca 6 km. Am făcut mult pe drum, 4-5 ore si ultima porţiune cu lanţuri a fost grea pentru mine. A trebuit să fiu foarte atentă pentru că poteca era îngustă, înzepezită şi puteam usor aluneca în hăuri. După ce am depăsit cantonul, pe platou a fost floare la ureche. Am mers cca 1 km pe teren plat şi ne-am oprit la cabana Piatra Arsă unde am băut un ceai fierbinte şi apoi 3-4 km până la cabana Babele unde am dormit la priciuri. Poate vă întrebaţi de ce nu am luat telecabina Buşteni- Babele? Care telecabină? Ea s-a poiectat la sfârsitul anilor ´60 şi inaugurată în 1978, ori această excursie am făcut-o în 1950.

 A doua zi dimineaţa devreme, sub un cer albastru şi soare care făcea ca zăpada să pară de argint, am hotărât să urcăm pe Obârsie până la cabana Omu. Frumos, frumos dar când am ajuns la Cerdacul Obârsiei a început un vânt care, eu fiind mică de înălţime mă destabiliza total. Cerdacul Obârșiei este un perete stâncos din Munții Bucegi, situat în apropierea izvorului râului Ialomița, numit și Obârșia Ialomiței. Băieţii au ales traseul de iarnă, pe deasupra lui, dar aici am avut prima aventură din această excursie. Văzând că vântul mă putea arunca în prăpastie băieţii şi-au scos curelele cu care m-au legat şi aşa am trecut Cerdacul. Nu spun că pe când îl traversam ca un balot, a început un uruit, un zgomot pe care l-am ţinut minte toată viaţa. În apropiere de noi. la 20-30m se pornise o avalansă năpraznică şi numai Dzeu ne-a ajutat să scăpăm teferi şi nevătămaţi.

După ce am trecut de Cerdac am ajuns la cabană unde voiam să bem un ceai, să mâncăm ceva şi să coborâm pe Valea Cerbului pentru ca seara să ajungem în Bucureşti, numai că socoteala de acasă nu se potriveste cu cea din târg. Cabana era închisă, nici urmă de mişcare. Dezamăgiţi am bătut la uşa staţiei meteorologice gândind că şi acolo nu va fi nimeni.

Staţia meteo de la Vârful Omu situată la 2025m s-a deschis în 1927, an de când se fac raportări din trei în trei ore. Ea s-a modernizat în 1962, a fost dotată cu gaz metan şi observaţiile s-au putut face din interiorul incintei. La vremea când am făcut noi excursia, meteorologul locuia în cabană timp de 6 luni, după care era schimbat. El iesea afară indiferent de vreme si prelua informaţiile din punctele de observaţie meteo pe care le transmitea prin radio la Institutul Meteorologic. De când se fac înregistrările temperatura maximă inregistrată la Omu a fost de plus 16 grade şi minima de minus 32 grade. Solul la acea altitudine este acoperit cu zăpadă 270 de zile din octombrie până în iunie-iulie.

După ce am bătut bine în uşă ne-a deschis meteorologul de serviciu, un om bărbos, în vârstă ziceam noi (avea vreo 40 de ani) şi ne-a primit în staţie. Ne-a spus că este exclus să coborâm în acea zi pentru că se va porni o furtună năpraznică şi nu mai era timp de înapoiere. A transmis prin staţia radio la cabana Babele că înnoptăm acolo şi i-a rugat să anunte telefonic părinţii să nu-şi facă griji că a doua zi ne va scoate el la lumină.

Ce mai ţin minte? Atunci am întâlnit prima oară lapte praf si detergent de rufe venit din străinătate. Noi acasă spălam cu leşie şi săpun de rufe fabricaţie proprie. Pentru salvarea noastră şi primirea frumoasă pe care ne-a făcut-o, eu m-am apucat să spăl cu peria podeaua, (că se cerea), iar băieţii au ieşit afară şi au despicat lemnele ingheţate şi acoperite de zăpadă. Pe după masă începuse să ningă şi să viscolească atât de tare încât pentru nevoi ieseam printr-o fereastră de sus, legaţi cu o franghie, să nu ne azvârle vântul jos. Seara ne-am pilit cu toţii, am ascultat la radio muzică americană şi am dormit claie peste grămadă. A doua zi, vântul se potolise şi meteorolgul ne-a condus până la Hornul Mare. Hornul Mare al Mălăieștilor este un culoar abrupt, înalt de aproximativ 100 de metri, care face legătura între vârful Omu şi partea superioară a Văii Mălăiești. Meteorologul mergea înaintea mea şi ocolea zonele dificile. Îmi dăduse două beţe de trekking pe care nu le văzusem până atunci. Coborârea a durat cam o oră cu sufletul la gură. Când am ajuns la Mălăiesti venise primăvara atât de cald şi senin era.

 Cele ce v-am scris e o amintire care a rezistat celor 75 de ani care au trecut de atunci. După acea excursie am făcut o pasiune pentru urcat pe munte, pe vulcani, cu drumeţii fără număr-fără număr, pasiune care a ţinut până acum 2-3 ani, până ce fizic nu am mai putut. Din păcate ascensiunile mele de picior pe munte s-au terminat pe la 50 de ani, la o coborâre de pe VF. Toaca- Ceahlău, din cauza echipamentului prost care mi-a produs o prăbuşire a plantei piciorului şi mai târziu afectarea articulaţiilor şi protezarea genunchilor. Nu am renunţat şi am cotinuat cu mijloace mecanizate (teleferic, telecabine), asa că la 80 de ani am mirosit gazele dintr-un crater pe Etna şi la 84 ani am urcat pe vulcanul Teide din Tenerife. A fost ultima excursie în 2017, făcută cu soţul meu care avea aceeasi pasiune, a excursiilor.

Au rămas însă amintirile şi înţelepciunea căpătată cu vârsta, că ˝toate se fac la timpul lor˝.

WEB, dacă se poate: https://www.youtube.com/watch?v=UdZ1huFhaXE.

PS Nu am avut posibilitatea să trec anul 1950, aşa că apare 2025

AmFostAcolo fără reclame?

• Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
• Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult

Membrii afaFanClub accesează AFA FĂRĂ RECLAME, pentru 8-9 lei/lună!

Cum devin membru afaFC? -- cumperi un abonament pe 6 sau 12 luni.

Detalii despre abonamentele afaFanClub aici

• ABONAMENT afaFC pe 6 LUNI = 59 lei Cumpără afaFC 6 luni
• ABONAMENT afaFC pe 12 LUNI = 100 lei Cumpără afaFC 12 luni

*) Nu uita să completezi, la DATE FACTURARE, username (de exemplu la Adresă)

---

VIZUALIZĂRI: 189 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI