Pe Acele Morarului – un vis împlinit

TIPĂREȘTE

Ani la rând am privit Acele Morarului ca pe un vis prea îndrăzneț. Într-o zi, am pășit pe muchiile lor tăioase și am înțeles: muntele îți testează frica, dar îți răsplătește curajul.

Ai auzit vreodată fâlfâitul de aripi al unei păsări în zbor? E un sunet care seamănă cu libertatea însăși, cu tresărirea aceea dintre teamă și curaj. Cam așa mi s-a părut și mie atunci când am pășit pentru prima dată pe muchiile ascuțite ale Acelor Morarului.

Cu ani în urmă am văzut o filmare cu cineva care le parcurgea. O imagine care s-a lipit de mine ca o chemare. Am început să visez că, într-o zi, voi fi și eu acolo sus, că voi privi hăurile de pe creastă și voi auzi muntele respirând.

Am vorbit cu Baza, de la care am învățat multe și cu care am făcut câteva ture pe văi de abrupt. I-am spus dorința mea. „Nu e simplu” , mi-a răspuns. „Încă nu ești pregătită. O să îți spun eu când va fi momentul potrivit.”

„Timpul trece” , i-am zis. „Și nu știu dacă la 80 de ani voi mai putea să merg acolo.” 😀

Dar se pare că antrenamentele mele au dat roade. Într-o bună zi, Baza mi-a spus: „Gata. Sâmbătă, dacă vremea e frumoasă, mergem pe Ace.”

S-au aliniat astrele: prognoza era bună, eu eram în formă, așa că am pornit în aventură. Nu am fost doar eu și Baza, ci și Dragoș, mai tânăr decât mine, dar cu experiență în cățărat.

Traseul începe de la Cabana Gura Diham. Am plecat pe la ora 8, puțin mai târziu decât plănuisem, dar aveam toată ziua înainte. A urmat un urcuș susținut de vreo trei ore pe Valea Cerbului și apoi pe Brâna Mare a Morarului. Nu e deloc ușor să ajungi la intrarea pe Ace, trebuie să depui ceva efort. Și, ca să fie și mai interesant, pe ultima parte am părăsit Brâna Mare și am urcat direct pe Sistoaca Fântâniței, o pantă abruptă, înierbată.

Florile de colț, delicate și rare, străluceau în iarbă ca niște stele căzute din cer. Ne-au obligat să ne oprim din efort și să ne amintim de frumusețe.

În cele din urmă am ajuns pe Creasta Ascuțită. Mai fusesem acolo, cu doi ani în urmă, pe un vânt teribil, și nu păstram amintiri prea plăcute. De data aceasta am trecut mai ușor, și cu ceva încurajări de la Baza. Totul se petrecea în capul meu, unde un spiriduș șoptea: prea îngustă, prea periculoasă, uită-te în prăpastie… Am alungat gândurile și am mers mai departe.

Acul Mare – puntea suspinelor. O muchie atât de ascuțită încât părea să taie cerul în două.

Dacă până aici mersesem neasigurați, acum era timpul să scoatem echipamentul. Urcușul a fost simplu, dar traversarea… altă poveste. Creasta extrem de expusă m-a șocat la prima vedere. „Eu nu pot să merg pe acolo, mă întorc!” , am spus.

„Nu te mai poți întoarce” , mi-a răspuns Dragoș. „Încalecă creasta dacă nu poți să mergi în picioare.”

Așa am și făcut. Am mers călare pe muchie, cu inima cât un purice, dar cu zâmbetul gata să izbucnească. 😀

De pe Acul Mare am coborât în rapel – mult mai ușor decât îmi imaginam.

A urmat Degetul Roșu, pe care însă nu am urcat până în vârf. Am coborât direct în rapel până în Strunga Degetelor, de unde am continuat pe Acul Crucii. Deși expus și solicitant, a fost un urcuș frumos, care mi-a plăcut mult. Nu am stat prea mult sus – locul nu prea îți permite – dar am savurat reușita.

Am continuat cu rapel în Strunga Acului de Sus și am urcat și pe Acul de Sus, care mi-a cerut doar atenție și răbdare. Apoi, parcă dintr-o dată, povestea s-a încheiat. De acolo, am urcat spre Omu, unde o ciorbă caldă ne-a readus cu picioarele pe pământ, înainte ca frontalele să ne conducă, pas cu pas, prin întunericul Văii Cerbului, până la Gura Diham.

Era trecut de miezul nopții când am ajuns la mașini. Obosită, dar fericită. Cu adrenalina încă vibrând în mine, cu inima plină.

Acele Morarului nu sunt doar un traseu. Sunt un examen al curajului, o punte între frică și încredere, între gândul care te trage înapoi și pasul care te duce mai departe.

Dacă aș mai merge? Cred că da. Pentru că acum știu: muntele îți dă aripi. Iar fâlfâitul lor e cel mai frumos sunet din lume.

Informații utile – Acele MoraruluiMasiv: BucegiPunct de plecare: Cabana Gura DihamTimp total: 14–16 ore (noi am făcut aprox. 16, cu pauze și porțiuni tehnice) Dificultate: ridicată; necesită condiție fizică bună și rezistență psihică la expunereEchipament necesar: cască, ham, corzi, carabiniere, dispozitiv de rapel, încălțăminte de munte potrivită pentru stâncă și iarbă înclinatăCaracteristici: traseu alpin, cu pasaje de cățărare și rapel; expus pe porțiuni lungi; nu este marcat turisticAcces: doar cu partener (i) experimentați sau cu ghid montan autorizatSezon recomandat: iunie – septembrie, în condiții meteo stabile

⚠️Avertisment: nu este un traseu turistic obișnuit, ci unul alpin, recomandat doar celor cu experiență și echipament adecvat.

AmFostAcolo fără reclame?

• Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
• Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult

Membrii afaFanClub accesează AFA FĂRĂ RECLAME, pentru 8-9 lei/lună!

Cum devin membru afaFC? -- cumperi un abonament pe 6 sau 12 luni.

Detalii despre abonamentele afaFanClub aici

• ABONAMENT afaFC pe 6 LUNI = 59 lei Cumpără afaFC 6 luni
• ABONAMENT afaFC pe 12 LUNI = 100 lei Cumpără afaFC 12 luni

*) Nu uita să completezi, la DATE FACTURARE, username (de exemplu la Adresă)

---

VIZUALIZĂRI: 33 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI