Bucegii mai puțin cunoscuți- Valea Bucșoiului, Vâlcelul Porțițelor și Valea Morarului

TIPĂREȘTE

Așa cum am mai spus, încerc să fac cunoscute părți mai puțin străbătute ale munților noștri – locuri deosebit de frumoase, dar care necesită efort și pregătire pentru a fi parcurse.

De această dată, continui cu Munții Bucegi. Deși sunt bine cunoscuți datorită traseelor mai accesibile, ascund și frumuseți greu de atins. Voi povesti despre Valea Bucșoiului, Vâlcelul Porțițelor și Valea Morarului.

Valea Bucșoiului 

Am urcat pentru prima dată pe Valea Bucșoiului în mai 2024, pe o zăpadă colorată de nisipul saharian. Anul acesta am revenit, tot pe zăpadă, dar doar până la intersecția cu Vâlcelul Porțițelor.

Valea pornește de sub Vârful Bucșoiul Mare (2492 m) și coboară abrupt spre est, până în Poiana Bucșoiului, aproape de La Prepeleac și Pichetul Roșu. Este accesibilă atât vara, cât și iarna, dar necesită experiență și echipament adecvat. Pentru cei care vor să se antreneze pentru munți mai mari, văile de abrupt din Bucegi sunt excelente, mai ales iarna, când sunt acoperite de zăpadă.

Nu știu când voi ajunge pe munți mai mari, dar îmi place să urc pe văi de abrupt, mai ales iarna. Așa că încerc să merg cât de des pot.

Traseul spre Valea Bucșoiului

Ascensiunea începe din poteca spre Mălăiești, în Poiana Bucșoiului, la care se poate ajunge fie dinspre Mălăiești, fie dinspre Pichetul Roșu. Noi am pornit de la Gura Diham, urmând traseul marcat cu bandă roșie spre Poiana Izvoarelor. În apropiere de Poiana Bucsoiu l-am văzut și pe Moș Martin, într-un luminiș. Când ne-a auzit a fugit, nu i-a plăcut de noi. 😁Urcușul este susținut – cine a ajuns la Poiana Izvoarelor își amintește sigur de el.  

În prima tură pe Valea Bucșoiului, zăpada era moale și s-a urcat relativ ușor. Am ajuns fără probleme în Creasta Balaurului, sub Vârful Bucșoiul Mare. Nu am urcat pe vârf – scopul nostru era altul: coborârea rapidă pe Valea Morarului, ca să prindem ultimul tren spre București.

Coborârea pe Valea Morarului – o cursă contra cronometru 

Ajunși în creastă, ne-am luat un moment de respiro pentru a admira împrejurimile: Vârful Omu, Creasta Balaurului și Valea Morarului, pe care urma să coborâm. Am mers puțin pe marcajul bandă roșie, spre Vârful Omu, apoi am intrat pe Valea Morarului, acoperită de o zăpadă moale și colorată.

Coborârea a fost mai rapidă decât ne așteptam datorită zăpezii moi, iar peisajele erau spectaculoase. În scurt timp am ajuns în Bușteni, cu satisfacția unei ture frumoase.

Vâlcelul Porțițelor – o provocare tehnică

Traseul a început la fel: Gura Diham – Poiana Izvoarelor. Diferența a fost că, fiind luna martie, peticele de zăpadă au apărut încă din prima parte a traseului. În Poiana Izvoarelor ne-au întâmpinat brândușele și câțiva ghiocei – o imagine prea frumoasă ca să nu facem o pauză.

Drumul era lung, așa că am continuat.

În Poiana Bucșoiului am făcut o pauză mai lungă pentru a ne pune colțarii, hamul și casca. De aici începea adevărata provocare.

Dacă Valea Bucșoiului s-a urcat relativ ușor, Vâlcelul Porțițelor a fost cu totul altceva. Din Valea Bucșoiului am făcut stânga pe un vâlcel abrupt, unde am găsit un strat de zăpadă proaspătă de 15-20 cm, așezat peste unul înghețat. Emoțiile au fost mari – dacă stratul proaspăt era mai gros la altitudine, pericolul de avalanșă creștea, iar noi ar fi trebuit să ne întoarcem.

Urcarea a fost solicitantă. Partenerul de tură a urcat primul, cu coarda, căutând locuri sigure de asigurare, de obicei cu pioletul bine înfipt. Eu am urmat, urcând ca un păianjen, cu doi pioleți și vârfurile colțarilor înfipți adânc. Panta nu permitea pauze – doar la regrupări, unde formam mici platforme în zăpadă și ne trăgeam sufletul.

Creasta Balaurului și coborârea nocturnă pe Valea Morarului

Înclinarea s-a menținut constantă până în Creasta Balaurului, ceea ce a făcut ascensiunea extrem de solicitantă.

Traseul era însă departe de a se fi terminat. Am continuat pe Creasta Balaurului, pe care o mai parcursesem în urmă cu doi ani, dar acum era în sens invers (vezi impresii).  Vizibilitatea a fost excelentă – cel puțin până s-a întunecat – iar mersul pe marginea prăpastiei îți dădea fiori.

A urmat coborârea spre partea inferioară a Vaii Morarului, la lumina frontalelor. Traseul nu este marcat, iar orientarea noaptea a fost dificilă. Am găsit porțiuni de zăpadă cu urme, dar la un moment dat ne-am dat seama că urmăm urme de animale, nu de oameni. Ne-am întors și am găsit drumul cel bun.

Am ajuns la Gura Diham pe la 22:30. Nu am mai prins ultimul tren spre București (pleca la 20:45), așa că am rămas peste noapte în Sinaia, la Hotel Riviera. Am găsit cazare și mâncare – eram lihnită.  

Traseul parcurs este unul dintre cele mai frumoase, dar și cele mai solicitante din Bucegi, mai ales iarna. Valea Bucșoiului este un excelent loc de antrenament pentru cei care vor să se obișnuiască cu văile de abrupt, iar Vâlcelul Porțițelor adaugă o provocare tehnică semnificativă.

Recomand traseul doar celor cu experiență și echipament adecvat. Condițiile de zăpadă pot face diferența dintre o ascensiune frumoasă și una periculoasă.

Dacă vrei să simți adevărata sălbăticie a Bucegilor, departe de traseele marcate, acesta este un loc de explorat – dar cu respect pentru munte și pregătirea necesară.

Sper ca acest review împreună cu fotografiile atașate să vă însoțească într-o călătorie virtuală pe potecile Bucegilor.  

---

VIZUALIZĂRI: 249 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI