Inceput de an pe Vârful Omu

TIPĂREȘTE

Pe Vârful Omu, cel de al șaselea vârf de peste 2500 m din țara noastră, am urcat de foarte multe ori.  Doar în acest an, abia început, am urcat de două ori, și probabil că vor mai fi ocazii până la sfârșitul anului.  

În școală am învățat că Vârful Omu are o înălțime de 2505 m. Mai târziu s-au refăcut măsurătorile și s-a decis ca vârful este de fapt acolo unde se termină bolovanul din spatele cabanei, adică la 2514 m. Oricum, nu am văzut pe nimeni sus pe bolovan, așa că punct de reper al vârfului rămâne Cabana Omu, in fața căreia toată lumea se fotografiaza ca o dovadă că au fost pe acolo.

Sunt mai multe trasee care ajung pe vârf, mai ușoare sau mai grele, din toate părțile Bucegilor.  Dar nu toate traseele pot fi parcurse pe timp de iarnă, sau, mai corect spus, nu în orice condiții de iarnă. Principalii factori care trebuie avuți în vedere atunci când pleci pe un traseu iarna sunt  starea vremii și a zăpezii. În prezent sunt mai multe site-uri de specialitate pentru prognoza meteo  iar pe site-ul meteoromania.ro există și un buletin nivometeorologic. Recomand, pentru siguranță, și un telefon la salvamontul din zona pe care dorim să o parcurgem, salvamontiștii fiind la curent cu situația la zi a zăpezii.  

În afară de vreme și starea zăpezii, bineînțeles că de o importanță deosebită este echipamentul. Iarna nu e ca vara, cum spunea un înțelept în viață, așa că trebuie să ne echipăm corespunzător: bluză cu mânecă lungă din merino sau sintetic (nu bumbac), polar, geacă vânt, geacă puf, pantaloni de iarnă, mănuși, căciulă, cagulă, bocanci de iarnă. În funcție de traseu se pot lua coltarei (spike-si) sau, pentru traseele ceva mai dificile, colțari și piolet. Obligatoriu terbuie o fontală, cu baterii incărcate sau chiar cu baterii de schimb. La toate acestea se adaugă un termos cu ceai și ceva de mâncat,  ciocolată, etc. Din proprie experiență pot să spun că, dacă est frig și mai bate și vântul nu prea ai chef să te oprești să mănânci dar ceva aș din fugă este chiar necesar, iar un ceai cald este binevenit și recomandabil, având în vedere că și iarna,  pe traseu, corpul se deshidratează. După această mică introducere, să vă povestesc de cele două trasee ale mele pe Vârful Omu de la acest început de an.

Cabana Babele - Vârful Omu - Valea Obârșiei - Telecabina Peștera

Pe data de 5 ianuarie am parcurs un traseu ușor, probabil cea mai cunoscută și ușoară variantă de a ajunge pe vârf. Asta pe timp de vară, că iarna se schimbă puțin datele problemei.

Împreună cu un grup de prieteni, profitând de  numărul mare de zile libere de la începutul anului,  ne-am hotărât să mergem pe Vârful Omu. Unii nu au dorit să depună prea mult efort, așa că am căzut de acord să mergem cu mașinile până la telecabina Peștera-Babele, să urcăm ușor și lejer cu telecabina, iar de la Babele să mergem pe platoul Bucegi apoi pe traseul de iarnă până pe vârf.  

Pentru acea zi vremea se anunța frumoasă dar rece.   Si așa a fost, ba chiar mai rău. A fost foarte frig și pe creastă a bătut vântul, ceea ce a făcut ca temperatura resimțită să fie undeva pe la - 20 grade C.  

La ora 8.30 eram la stația de telecabină de la Peștera, de unde speram că la ora 9.00 să plecăm spre Babele. Numai că nu a fost chiar așa, am plecat pe la ora 10.00, deja înghețați din cauza așteptării.  

De la Babele ne-am pus colțăreii sau colțarii, fiecare ce a avut. Pe platou se poate circula și fără până la un moment dat, dar am preferat să facem această operație la căldura stației de telecabina.  

Am pornit pe marcaj  Banda Galbenă, pe zăpada înghețată de pe Platoul Bucegilor.  

În Șaua Șugarilor traseul se intersectează cu cel care vine de la Crucea Caraiman, marcat cu Cruce Roșie, dar noi am continuat pe marcaj BG.

La Pintenul Obarsiei am făcut o scurtă pauză de fotografii, pentru că de aici se vede perfect Valea Cerbului mărginită de Colții Morarului.  

De aici drumul se desparte, în poteca de vară și de cea de iarnă. Vara traseul continuă pe același marcaj BG, mergând pe lângă pereții Cerdacului Obârșiei. Iarna însă nu se poate merge pe acest traseu ci se urcă pe deasupra Cerdacului, pe drumul care merge spre Vârful Colții Obârșiei, fără însă a parcurge și ultima parte a drumului spre vârf. Traseul urcă pe Cerdacul Obârșiei  și coboară apoi până se intersectează cu drumul de vară, pe undeva pe lângă Stânca Porumbelul. Aici am făcut un scurt popas, la adăpostul stâncii. Nu eram singurii care au avut această idee, mai era un grup care urcaseră pe Valea Obârșiei, dar care, când au ieșit în creastă și au  luat piept cu vântul și frigul de sus, au inghețat și erau hotărâți să renunțe la ultima parte a drumului care ducea spre vârf.  

Noi am mers mai departe, urcând pe lângă vârful Găvanele și ocolind pe partea stângă Vârful Bucura. Vântul bătea cu putere, sporind senzația de frig.  Deși îmi pusesem mănușile cu puf, tot simțeam frigul la mâini. Despre nas și față nu mai vorbesc,  aveam impresia ca o să imi înghețe complet. Dar, până la urmă am ajuns pe vârf, unde am făcut o scurtă pauză cat să bem un ceai fierbinte.  

La coborâre am avut același traseu până la intersecția cu marcajul Bandă Albastră, pe care l-am urmat coborând pe Valea Obârsiei. Din momentul în care am intrat pe vale vântul nu s-a mai simțit. Era mult mai bine. Coborârea a fost destul de rapidă, pentru mine chiar mai ușoară decât vara, când poteca este stâncoasa. Acum era totul alb, dar era o zăpadă stabilă, nu era gheață și poteca era bine bătută de toți cei care urcaseră sau coborâseră în acea zi. Am ajuns la telecabina Peștera când incă era lumină, încheind astfel traseul.  

Glăjărie – Cabana Mălăiești – Hornul Mic – Vârful Omu – retur prin Hornul Mare

Fără să îmi fi propus, după aproape două săptămâni am ajuns din nou pe Vârful Omu, de această dată pe un alt traseu, mult mai solicitant fizic și ceva mai dificil.  

Traseul începe de la Glăjărie, lângă Râșnov, unde se ajunge ușor cu mașina pe DJ 101, în care se intră din DN 73A. Șoseaua asfaltată merge până la intrarea în traseu, unde este o barieră și o parcare. De aici începe urcușul, pe marcaj Banda Albastră. După aproximativ 20 de minute de urcat, traseul se intersectează cu cel marcat cu Cruce Albastră, care ajunge la Cabana Diham. Noi am continuat pe BA, într-un urcuș susținut, pe poteca cu zăpadă bătută. Traseul poate fi parcurs  în orice perioadă a anului, se urcă susținut, diferența de nivel fiind de 740 m. Este nevoie de ceva condiție fizică, puțin efort și multă voință, dar răsplata va fi pe măsură. Cabana Mălăiesti se află într-un loc de vis, la o altitudine de 1720 m, într-o căldare glaciară înconjurată de creste semețe.  La cabană se poate face un popas mai lung, se poate mânca si bea ceva, după care, cei care au avut ca țintă a traseului doar Cabana Malaiesti, se pot întoarce pe același traseu sau spre Cabana Diham sau Poiana Izvoarelor (traseu interzis/periculos iarna).  

Noi nu am zăbovit prea mult la cabană pentru că mai aveam mult de mers. Am oprit la soare, pe terasa cabanei, unde am mâncat ceva, am băut un ceai și ne-am pus colțarii.  

Am continuat să urcăm pe marcajul BA, străbătând cele trei terase ale Văii Mălăiești, până am ajuns la baza Hornului Mic. Pe timp de iarnă, și mai ales in condițiile unei zăpezi instabile, se urcă exact pe firul văii și nu chiar pe lângă stâlpii de marcaj, deoarece se poate să alunece zăpada de pe versanții din partea dreaptă. Nu urca nimeni pe horn, cei mai mulți erau pe Hornul Mare care semăna cu fotografiile acelea de pe Everest, in care alpiniștii stau la coadă ca să urce.

Urcușul pe Hornul Mic nu a fost greu, cel puțin nu in acele condiții de zăpadă, Am urcat destul de repede in creastă, in Șaua Hornurilor,  unde ne-a intâmpinat un soare strălucitor. Tot ce vedeam in jur era minunat, merita orice efort. Valea Gaura acoperită de zăpadă, in dreapta poteca spre Vârful Scara iar in stânga spre Vârful Omu, până unde mai aveam vreo 40 minute.  

Până pe vârf am mers pe o potecă ingustă, având in dreapta Valea Gaura, in stânga o mare de nori și in spate Piatra Craiului. Era greu să mergi fără să te operști ca să adimiri tot ce te inconjoară. Era soare, dar nu era foarte cald, vântul făcându-și din când in când simțită prezența.

Deși această partre a traseului era cea mai ușoară, mie mi s-a părut grea, deoarece oboseala incepuse să se simtă. Dar până la urmă am ajuns pe vârf, unde am stat doar cât să facem o fotografie de grup, și am plecat repede inapoi. Am coborât pe Hornul Mare, acoperit cu o zăpadă frământată de toți cei care trecuseră in acea zi pe acolo.

La Cabana Mălăiești am ajuns când deja se intunecase. Nu am stat la cabană, am continuat lunga coborâre spre mașini, unde am ajuns pe la ora 19.30. A fost o tură foarte frumoasă dar și solicitantă. Am urcat aproximativ 1700 m pe un parcurs de 21 Km.  

In funcție de experiență și pregătirea fizică, ambele trasee pot fi parcurse fără probleme din punct de vedere tehnic. Efortul vă va fi recompensat.

Pentru cei care insă nu pot să ajungă pe aceste trasee, sper ca fotografiile să ii facă să fie acolo măcar pentru câteva clipe.

---

VIZUALIZĂRI: 107 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI