Bucegii mai puțin cunoscuți - Valea Albă

TIPĂREȘTE

Notă: Voi scrie o serie de review-uri despre locuri mai greu accesibile și necunoscute de o mare parte dintre cititorii AFA. Și nu voi ca să mă laud, nici nu voi să vă-nspăimânt, ???? le scriu pentru a face cunoscute frumusețile munților noștrii și chiar și a celor din alte țări.

Cu două vârfuri de peste 2500 m, cu alte câteva până in 2500 m, cu un platou impresionant aflat la 2300 m, cu Babele și Sfinxul, cu alte atracții mai ușor sau mai greu accesibile, Munții Bucegi sunt, probabil, cei mai cunoscuți și străbătuți munți din țara noastră. Accesul in partea inaltă a acestor munți a fost mult inlesnit de construcția telecabinei din Bușteni sau a șoselei acre urcă din Sinaia până la Piatra Arsă. Dar, Munții Bucegi au foarte multe locuri foarte frumoase și mai puțin frecventate. In această categorie intră văile de abrupt și brâurile, trasee nemarcate, mult mai dificile, recomandate doar celor cu ceva experiență in cățărarea pe munți și condiție fizică bună spre foarte bună.

Eu nu sunt foarte experimentată, am invățat mult in ultimii ani despre ce inseamnă cățărarea pe munte sau mersul pe munte in condiții de iarnă și am parcurs câteva trasee cu un grad ceva mai mare de dificultate. In continuare, mă perfecționez și incerc să adun cât mai multă experiență, poate, cine știe, voi ajunge și pe munți ceva mai inalți. In același timp imi plac aceste trasee frecventate mai mult de capre negre decât de oameni, trasee cu priveliști de vis și care iți pun la incercare voința și curajul.

Un astfel de traseu este Valea Albă, unul din cele mai cunoscute și accesibile trasee de abrupt din Bucegi.

Pa acest traseu am coborât prima dată in luna martie a acestui an, când intreaga vale era acoperită de zăpadă. Mi-a plăcut acea coborâre in care in ultima parte am alunecat pe fund, controlat, cu pioletul drept cârmă.

Am vrut să văd insă cum arată Valea Albă și cu mult mai puțină zăpadă, așa că, am spus prezent la o tură organizată de doi buni prieteni, ghizi montani cu experiență.

Traseul poartă numele pârâului de-a lungul căruia merge, care iși are izvorul undeva, in Șaua Văii Albe pe la 2400 m, și ale cărui ape, in timpul călduros, sunt aproape inexistente. Valea Albă separă Coștila de Caraiman, iar zăpada care persistă in unele porțiuni tot anul, a contribuit la numele văii.

Echipament

In perioada de primăvară-toamnă, când nu este zăpadă echipamentul obligatoriu este: bocanci cu talpa aderentă, pantaloni de drumeție, tricou, polar, geacă vânt și ploaie, geacă subțire puf (dacă este toamna sau primăvara și este mai frig) buff, ochelari soare, cască alpinism (obligatoriu), bețe trekking, eventual mănuși subțiri sau pentru cățărat, rucsac.

Iarna echipamentul se schimbă puțin in sensul că sunt obligatorii bocancii de iarnă, colțarii, pioletul, geacă puf, bluză termică cu mânecă luncă, un softshell, o geaca vant, căciulă, cagulă, cască alpinism, mănuși (cel puțin două perechi, una mai subțire și de preferat doua perechi mai groase, rezistente la apă și vânt), ochelari soare sau ski, cremă protecție solară.

Hamul de alpinism este recomandabil, și mai sunt utile un anou și o carabinieră.

In ambele cazuri trebuie apă, cel puțin doi litri, iar pe timpul rece un termos cu ceai cald este recomandat. La toate acestea se adaugă ceva mâncare, ciocolată, semințe, ce consideră fiecare că ii trebuie ca să supraviețuiască unei astfel de ture.

La toate acestea se adaugă o bună condiție fizică, traseul este solicitant de la cap la coadă.

Acum, dacă avem echipamentul pregătit și dor de ducă pe coclauri, să pornim la drum.

La Verdeață — Șaua Văii Albe

Traseul incepe din Bușteni, de la Căminul Alpin, ceva mai sus de gară, unde am lăsat mașinile. De aici am pornit pe marcajul Triunghi Roșu, cel care ajunge la Pichetul Roșu peste Munticelu. Părăsim acest marcaj după aproximativ o oră și intrăm pe un traseu nemarcat, urcând ceva mai accentuat apoi pe o potecă ingustă, pe o curbă de nivel dar cocoțată deaspura unei prăpăstii destul de adânci. Când am trecut iarna pe aici, poteca era acoperită cu zăpadă și mi-au cam tremurat picioarele, dar numai un pic????

După incă o oră de mers ajungem in locul numit” La Verdeață” , de unde incepe efectiv ascensiunea pe Valea Albă. Din acest loc mai pornește un traseu pe o altă vale de abrupt – Albișoara Crucii – pe care am urcat in primăvară coborând apoi pe Valea Albă.

După ce ne-am echipat și am mâncat ceva, am strâns bețele și am pornit la drum. E o plăcere de urcat pe acest traseu, mai bine spus de cocoțat pe stâncile care se inșiră pe vale. Este și o potecă care ocolește unele porțiuni și pe care pot merge din când in când, cei care obosesc cu cățăratul.

Imi plăcea să mă cațăr, să caut cea mai bună și accesibilă variantă, să imi pun forțele la incercare. Pe măsură ce urcam imi aminteam cum arăta valea asta in primăvară. Toate stâncile pe care acum mă cățăram erau complet acoperite de zăpadă, ceea ce insemna că stratul de zăpadă era gros, probabil de peste trei metri.

Traseul pare puțin mai greu pe măsură ce altitudinea crește. Nu eram in cea mai bună formă a mea in acea zi, și, puțin, incepusem să simt oboseala. Eram foarte atentă unde imi pun mâinile și picioarele, și mai ales să nu mă prind de vreun bolovan instabil. In Bucegi rocile sunt, in multe locuri, instabile, putând pleca la vale cu ușurință, mai ales primăvara, după topirea zăpezilor sau după vreo ploaie puternică. Trebuie mare atenție la acest aspect.

Din când in când mă mai opream și priveam in urmă. Undeva jos se vedea Bușteniul, și in spate Munții Baiului și Piatra Mare, iar in depărate umbra Ciucașului. Zadele colorau culmile in toate nuanțele de galben, sporind frumusețea peisajului.

Am ajuns la o limbă mare de zăpadă, dovada că numele de Valea Albă este deplin justificat.

Sunt două porțiuni mai grele pe acest traseu, respectiv două săritori care trebuiesc trecute mai cu grijă.

Prima este Săritoarea Cârnului, care se poate trece cu puțină atenție și efort. Pentru siguranță, Ilinca a pus o coardă de care ne-am legat inainte de cățărare.

Apoi am ajuns la Săritoarea Mare, unde sunt montate niște cabluri ajutătoare. Dacă nu te gândești că este puțin expusă, că traversezi practic, ținându-te de cabluri, o stâncă suspendată deasupra văii, lucrurile sunt simple. Oricum, deasupra acestei săritori este un mic platou unde poți să iți tragi sufletul și să adimiri, incă o dată, peisajul pe care il lași in urmă.

Urcușul a devenit mai ușor după aceste săritori, dar a apărut și ceva grohotiș. La un moment dat, am făcut o scurtă pauză impreună cu unul dintre ghizi. Am mâncat puțină ciocolată, ne-am hidratat și am mai stat puțin de vorbă admirând peisajul. Când ne-am ridicat și am pornit, cu coada ochilor am văzut că din dreapta vine ceva in fugă. M-am intors, și chiar prin spatele nostru a sărit o capră neagră și a fugit pe cealaltă parte a văi, arătându-ne frumos, coada ????. A fost prima dată când am văzut capra neagră la doi pași de mine. Practic, dacă mai zăboveam puțin la taclale, ne pomeneam cu capra in față ????

Incet, incet ne apropiam de Platoul Bucegilor. Pe la 2200 m altitudine am trecut de intersecția cu Brâna Văii Albe, pe care puteam ajunge direct la Crucea Caraiman și am făcut un ultim popas, la adăpost de vântul care bătea ceva mai tare pe platou.

Ultima parte până in platou a fost chiar o plimbare, ce a fost mai greu trecuse.

Platoul Bucegilor — Cabana Caraiman

Din Șaua Văii Albe, unde am ajuns pe Platoul Bucegilor, se poate merge spre Releul Coștila și Omu, sau spre Babele, Sfinx și mai departe spre Piatra Arsă sau Peștera sau, se poate coborî spre Bușteni prin Jepii Mari sau Mici.

Noi am continuat spre Crucea Caraiman, dar nu am mai mers chiar până acolo, pentru că era târziu și mai aveam ceva drum de făcut. Am mers pe marcaj Punct Albastru, pe Brâna Mare a Caraimanului spre Cabana Caraiman, unde am făcut un popas pentru o ciorbă caldă și un ceai.

Cabana Caraiman se pare că a intrat pe mâini bune de când a cumpărat-o violonistul Alexandru Tomescu. Este deschisă permanent și poți găsi acolo ceva cald de mâncare sau cazare. Din vară se pare că va intra complet in reperații/renovări, așa că poate vom avea sus, pe creasta Bucegilor, o cabană civilizată, unde să te oprești cu plăcere.

Cabana Caraiman — Jepii Mici — Bușteni

După pauza binevenită am continuat traseul pe marcajul Cruce Albastră, cunoscut sub numele de Jepii Mici. Traseul este considerat periculos, dar, dacă ești atent și corect echipat (ghete cu talpă aderentă), il poți parcurge fără probleme. In locurile dificile sunt montate lanțuri sau cabluri, putând astfel să treci in siguranță. Mai grea mi s-a părut partea mai de jos, prin pădure, pe poteca ingustă, expusă și plină de frunze. Dacă alunecai pe frunze ajungeai in Bușteni mai repede, pe calea apei ????.

Ultima parte a drumului am parcurs-o la lumina frontalelor, era totuși 28 octombrie și se intuneca devreme.

Am ajuns cu bine in Bușteni, după aproape 18 Km și 1734 m diferență pozitivă de nivel.

Valea Albă este un traseu nemarcat, dificil, a cărui parcurgere necesită atenție foarte mare și condiție fizică. Nu este recomandabil să fie parcurs pe timp ploios, atunci când stânca este umedă și se poate aluneca ușor. De asemenea, iarna trebuie consultat buletinul nivologic și testat zăpada, pentru a ști exact nivelul posibil de producere a avalanșelor.

Voi incărca și câteva fotografii de la coborârea pe Valea Albă in condiții de iarnă, ca să vedeți că iarna nu e ca vara ????

---

VIZUALIZĂRI: 290 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI