Drumeție către cele mai înalte vârfuri din Masivul Bucegi (Omu, Bucura și Capul Morarului)

TIPĂREȘTE

Spre finalul lunii august am decis să ne îndeplinim o dorință mai veche - ascensiunea pe Vârful Omu, cel mai înalt pisc din Masivul Bucegi. Cu rucsacul pregătit dinainte, am pornit la drum sâmbătă dimineața, gândindu-ne că vom avea suficient timp la dispoziție pentru a parcurge traseul până seara. Așa avea să fie, iar pe la ora 22.00 ne întorceam acasă obosiți, dar încântați că am avut parte de o altă tură frumoasă pe munte.

Am ales să parcurgem un traseu destul de lung, dar fără porțiuni foarte dificile: plecarea de la Piatra Arsă, apoi vizitarea Babelor, a Sfinxului și tot înainte spre Omu. Am parcurs acest traseu în aproape opt ore dus-întors, fără să ne grăbim și cu multe pauze mai scurte ori mai lungi. Am luat inițial în calcul și alte variante pentru a ajunge pe Omu, respectiv urcarea pe Valea Obârșiei sau ascensiunea pe Platoul Bucegilor cu telecabina dinspre Bușteni ori dinspre Peștera. Pe Valea Obârșiei mai urcasem în acest an până la cascadă, iar de telecabină ne-am ferit, temându-ne de cozile interminabile. Așa că a ieșit câștigător traseul pe la Piatra Arsă.

Traseul Piatra Arsă - Babele - Vârful Omu; reperele temporale și alte informații:

Ora 08.35 - plecarea de la Piatra Arsă.

Ora 09.35 - am ajuns la Babe și la Sfinx (pauze scurte pentru fotografii).

Ora 10.40 - sosisem la bifurcația traseului (varianta de iarna și varianta de vară), lângă Pintenul Obârșiei.

Ora 11.15 - eram deja în Șaua Văii Cerbului, bucurându-ne de peisajele tot mai spectaculoase din jur (pauză de 15 minute pentru fotografii).

Ora 12.00 - pe Vârful Omu! Uraaa!

Ora 12.50 - plecare spre Vârful Bucura (Vf. Ocolit), unde am ajuns după alte 10 minute! Uraaa! Încă un vârf 2500+ pe care l-am cucerit!

Ora 13.30 - înapoi în Șaua Văii Cerbului.

Ora 15.20 - din nou la Babele, minunându-ne de cozile uriașe de la telecabină.

Ora 16.20 - finalul acestui traseu, înapoi în parcarea de la Piatra Arsă.

Pe parcursul acestei drumeții am urmărit marcajul bandă galbenă și am urmat același traseu atât la dus, cât și la întors, deși ar fi posibile și alte opțiuni (mă gândesc la un ocol pe la Crucea Eroilor Neamului).

Diferența de altitudine este medie: se pornește de la circa 1950 de metri (în zona Piatra Arsă) și se ajunge la 2507 metri (lângă bolovanul de la Cabana Omu), adică aproximativ 550 de metri diferență de nivel.

Traseul este unul ușor, poate mediu pentru cei care nu sunt obișnuiți cu traseele mai lungi (cam 16 kilometri dus-întors). Acest traseu poate deveni dificil în condiții de iarnă, așa că atenție mare la prognozele meteo, mai ales toamna ori primăvara.

Pe traseu nu am întâlnit surse de apă; am avut în rucsac cinci litri de apă și a fost de ajuns.

Să pornim la drum! Vârful Omu ne așteaptă!

După cum vă spuneam, drumeția noastră a început din zona Piatra Arsă. Deși am ajuns acolo pe la ora 08.20 urcând pe Transbucegi, erau multe mașini deja parcate. Deh, alții au fost mai matinali decât noi! Am găsit totuși un loc pe marginea șoselei, la câteva sute de metri depărtare de bariera care limitează accesul auto în perimetrul Parcului Natural Bucegi.

Ne-am echipat și în câteva minute am pornit la drum. Am trecut repejor pe lângă cei câțiva comercianți și am urmat drumul care șerpuiește pe platou, la început într-o urcare aproape insesizabilă și apoi din ce în ce mai pronunțată. Bine, am abordat și câteva scurtături care taie buclele drumului, așa că urcarea a fost mai abruptă preț de puține minute. Pe această porțiune a drumului ne-am simțit ca pe un bulevard circulat intens, întrucât grupuri și grupulețe de turiști urcau împreună cu noi; mulți dintre ei au rămas însă în zona Babele.

După circa o oră am ajuns la Babe și la Sfinx. Am fotografiat cunoscutele simboluri ale Bucegilor din mai multe unghiuri, apoi ne-am văzut de drumul nostru. Un indicator ne-a arătat că mai aveam cam două ore până pe Vârful Omu, dar noi am făcut ceva mai mult întrucât ne-am oprit destul de des.

Să nu uit, pe un panou informativ am putut lectura câteva informații despre Sfinx, monument natural aflat la 2216 metri altitudine. Acest bloc de piatră măsoară 8 metri în înălțime și 12 metri în lățime, ajungând la forma actuală într-un timp îndelungat, din pricina eroziunii eoliene. Originea numelui se datorează asemănării cu un chip uman, dar și cu Sfinxul din Egipt.

Depășind Sfinxul, poteca a început să urce iar până în dreptul unei cabane Salvamont, apoi drumul s-a așezat practic la picioarele noastre. Poteca este largă pe respectiva porțiune (până deasupra Văii Cerbului), iar din dreapta ne veghea uriașul releu de pe Vârful Coștila (vom ajunge și la el într-o bună zi).

Sosiți lângă Pintenul Obârșiei, am avut ocazia de a admira Valea Cerbului, Colții Morarului sau Vârful Omu, iar dansul unor nori în jurul nostru a făcut ca priveliștile să fie și mai spectaculoase. Am urmat varianta de vară a traseului, trecând pe sub impunătorul Cerdac al Obârșiei, zid de stâncă ce părea că se va prăvăli dintr-o clipă în alta peste noi, niște biete furnicuțe care am îndrăznit să ne aventurăm pe-acolo. Pe această porțiune trebuie să fii foarte atent, iar dacă ai cumva rău de înălțime probabil că ar fi mai ok să urmezi poteca de iarnă, întrucât hăurile Văii Cerbului se cască imediat în dreapta potecii.

Din acest moment, norii au tot valsat în jurul nostru, dar am avut parte de suficiente momente de vizibilitate, iar ploaia nu și-a făcut deloc apariția. Depășind cu bine această etapă a traseului, am ajuns în Șaua Văii Cerbului. În dreapta aveam Valea Cerbului, iar în stânga se căsca Valea Obârșiei, cu silueta impunătoare a grupului de roci numit Mecetul Turcesc.

După câteva minute de odihnă, am atacat ultima parte a traseului spre Omu. Am început să urcăm mai abrupt pe o potecă ce s-a mai îngustat, am trecut pe sub Vârful Bucura și am ieșit apoi lângă Cabana și Vârful Omu. Pentru început, am vizitat movila ce reprezintă Vârful Capul Morarului, aflat la mică distanță de mult mai cunoscutul său vecin, Omu.

Vârful Capul Morarului se regăsește și el pe lista selectă a celor 14 uriași de pe 2500 de metri din țara noastră, având înălțimea de 2501 metri. Acest vârf este destul de controversat, mulți iubitori ai muntelui considerând că acea ridicătură nu reprezintă un vârf propriu-zis. O cruce metalică în memoria lui Gore Spiridonescu marchează acest pisc din Masivul Bucegi. Cine a fost Gore Spiridonescu?! A fost o persoană care a lucrat peste 25 de ani la doi pași de acel loc, mai precis la stația meteorologică aflată lângă Vârful Omu.

Vârful Omu a fost locul unde am ajuns după alte două minute, nu mai mult. Am trecut pe lângă o fundație abandonată și am ajuns la Cabana Omu. Conform informațiilor din diferite surse, altitudinea la baza cabanei este de 2507 metri, în timp ce în vârful bolovanului ar fi 2514 metri. Plăcuța de la intrarea în cabană arată că am ajuns din nou la peste 2500 de metri, așa că facem repede câteva poze și apoi ne retragem undeva pe iarbă, în lateralul cabanei, pentru a ne bucura de priveliște și pentru a mânca niște sandvișuri. Băiatul ar vrea o ciocolată caldă, așa că am intrat în cabană și am găsit ceea ce am vrut (5 lei).

Meniul este unul subțire, perfect explicabil având în vedere altitudinea la care ne aflam. Se puteau cumpăra ciorbă de legume, cabanos cu piure de cartofi, ness, ceai, cappucino, ciocolată caldă, vin și țuică fiartă sau diverse sortimente de suc la 0,5 litri (sucurile = 8 lei fiecare).

Pe un perete din interior erau afișate câteva informații despre cazarea la Cabana Omu: locul în camera cu două paturi sau în cea cu patru paturi costa 45 lei/noapte, iar locul în dormitorul comun costa 40 de lei. Cazarea este valabilă până la ora 09.00 a zilei următoare, iar iluminatul funcționează seara până la ora 21.00. Probabil că ar fi interesantă experiența unei nopți petrecute acolo, chiar dacă această cabană nu este prea atrăgătoare.

În spatele cabanei și a uriașului bolovan se află Baza Salvamont Vârful Omu, iar la câțiva pași este stația meteo. În timp ce ne-am relaxat pe iarbă, niște dulăi prietenoși s-au apropiat pentru a primi câte ceva din rucsacurile noastre, ceea ce s-a și întâmplat. :)

Am aruncat scurte priviri și pe cele câteva indicatoare turistice din apropierea cabanei. Banda albastră ne-ar fi condus la Mălăiești în două ore și jumătate, triunghiul galben ne-ar fi dus la Bran în șase ore și jumătate, în Poiana Gaura am fi ajuns în circa trei ore pe cruce roșie, iar de Refugiul Țigănești ne despărțeau cam două ore de drumeție pe bandă roșie.

Pauza noastră lângă Cabana Omu a durat cam 50 de minute.

Vârful Bucura Dumbravă (sau Vârful Ocolit) a fost următoarea noastră țintă. Piscul are 2503 metri înălțime și este perfect vizibil de pe Vârful Omu atunci când nu ești înconjurat de ceață. Acest vârf a fost denumit Bucura în semn de omagiu pentru o pionieră a turismului montan - este vorba despre scriitoarea Ștefania Seculici care a scris ghidul” Cartea munților” , utilizând pseudonimul Bucura Dumbravă (această lucrare a apărut în primă ediție la București, în anul 1920).

Pasionată de drumețiile pe munte, scriitoarea este unul dintre membrii fondatori ai unei asociații de turism - este vorba despre Hanul Drumeților.

În ceea ce privește denumirea de Vârful Ocolit, unii spun că este mai ușor să ocolești piscul pentru a ajunge la Omu, alții susțin că animalele îl ocolesc din cauza energiilor puternice din zonă. Noi nu am văzut niciun animal pe acest vârf, iar de la Omu până pe Bucura am ajuns în 15 minute. Între cele două vârfuri există o mică șa, oricum nimic de speriat; se urcă apoi câteva minute și te afli din nou la peste 2500 de metri altitudine, lângă crucile care marchează vârful. Rotocoalele de ceață se rostogoleau în jurul nostru, dar peisajele erau foarte frumoase și în aceste condiții.

De pe Bucura am coborât pe o altă potecă spre Șaua Văii Cerbului, urmărind marcajul bandă roșie. Această variantă a fost mai scurtă, însă mai abruptă și ne-a solicitat serios genunchii. Ne-am intersectat la un moment dat cu poteca ce urcă spre Omu dinspre Peștera prin Valea Obârșiei, apoi am reintrat pe traseul marcat cu bandă galbenă.

Întoarcerea a fost la fel de relaxantă, mai ales că vremea ne-a dat pace, iar ceața ne-a ferit uneori de razele puternice ale soarelui. În puțin peste trei ore am parcurs traseul de pe Vârful Bucura către parcarea de la Piatra Arsă, iar două pauze mai mari le-am luat pentru a admira de la depărtare Colții Morarului și pentru a ne odihni în apropiere de Babele. După cum bănuiam, coada pentru telecabină era serioasă, așa că ne-am felicitat pentru decizia de a nu apela la acest mijloc de transport pe cablu.

Ultima parte a traseului, coborârea de la Babele la Piatra Arsă, parcă nu se mai termina din cauză că noi eram destul de obosiți. Am ajuns însă cu bine la mașină și am reușit să ne strecurăm printre autoturismele parcate, până când Transbucegiul a rămas mai liber în fața noastră. Plănuisem o oprire în zona Dichiu, dar acest lucru nu s-a mai concretizat pentru că și acolo era aglomerație, astfel că am preferat să coborâm repejor și să pornim către casă.

Concluzii - Drumeția aceasta către cele mai înalte piscuri din Bucegi era pe lista noastră de câțiva ani, dar tocmai în această vară am reușit să ajungem acolo. Am petrecut o zi foarte frumoasă la mare altitudine și ne-ar plăcea să revenim în Bucegi. Cu siguranță că acest lucru se va mai întâmpla în viitor, deocamdată suntem mulțumiți că în ultimii doi-trei ani am ajuns la Crucea Eroilor Neamului vezi impresii urmând traseul pe Brâna Mare a Caraimanului, am vizitat Babele și Sfinxul, am urcat în Șaua Strunga venind dinspre Vârful Bucșa, am admirat Lacul de acumulare Bolboci și Cascada Obârșiei vezi impresii, iar la Cascada Urlătoarea vezi impresii și pe Valea Spumoasă vezi impresii am urcat deja de câteva ori.

Ajuns la final de articol, recomand tuturor o drumeție în Parcul Natural Bucegi!

Toate cele bune!

---

VIZUALIZĂRI: 1503 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI