'Pe toată America nu dau eu Constanţa mea! ' (4)

TIPĂREȘTE

... După ce trecem de basilica Sf. Anton descoperim una dintre cele mai frumoase clădiri din zonă, din păcate în stare accentuată de degradare, o simplă plimbare în jurul ei având darul de a te transpune în interiorul unui decor de groază... și nu exagerez cu nimic. Este vorba despre o clădire cunoscută de unii sub denumirea Embiricos, de alții Luchis după sediul companiei de navigație, o clădire cu subsol, parter și patru etaje construită în 1922, în stil Art Nouveau de către frații Leonidas și Mihai Embiricos, proprietarii companiei de navigație Național Steam Navigation, cu sediul central la Pireu, Grecia.

Cei trei armatori au speculat potențialul de transport maritim, în special între Constanța și New York iar după primul război mondial au decis să-și mute sediul firmei din România de la Brăila (unde există o casă de patrimoniu Embiricos) la Constanța, într-un oraș în plin avânt economic, modern, cu hoteluri și restaurante care rivalizau cu cele din marile capitale europene, cu un port în plină dezvoltare economică. Aveau mai multe nave care efectuau voiaje transatlantice, iar de la an la an numărul celor care plecau peste ocean creștea progresiv, acest lucru datorându-se incertitudinii sociale care exista în țară și în Europa și mirajului unei vieți mai bune, în America. Nu existau foarte multe formalități de plecare/îmbarcare, vizele se obțineau foarte ușor, pe loc de oricine avea bani să-și cumpere bilet. O călătorie Constanța – New York nu depășea mai mult de 15-17 zile, navele se deplasau cu o viteză medie de 15 -18 Nd.

Așa cum povesteam, Casa Embiricos poartă amprenta stilului Art Nouveau, dar cu influențe moderne Belle Epoque, s-a dorit o clădire spațioasă, cu camere largi, arhitectură asemănătoare clădirilor de pe Champ Elysee cu fronturi arcuite, simetrice, cu ferestre mari pentru a permite luminii naturale să pătrundă cât mai adânc, cu elemente sculpturale cu forme florale, cu simboluri specific stilului art nouveau. În mijlocul clădirii exista un lift din feronerie care asigura cu o viteză sporită transportul persoanelor către etajele superioare. Astăzi acest lift nu mai există, a dispărut subit în perioada de după 1989, probabil la fier vechi.

Afacerile au mers foarte bine până în 1929 când pe fondul crizei din America, transportul naval a avut de suferit, fiind complet suprimat doi ani mai târziu datorită lipsei de activitate. De altfel se prefigura un alt război mondial, marile companii aveau probleme financiare, peste ocean nu mai puteai ajunge atât de ușor fără pașaport și fără o viză cerută din timp. Mulți vindeau, dar prea puțini cumpărau.

În 1940 Leonidas Embiricos a reușit să vândă casa din Constanța unei bănci din Iași care credea că va da lovitura la Constanța prin creditele oferite operatorilor portuari, însă din cauza războiului mondial toate operațiile comerciale au căzut, portul era deschis doar pentru activități militare, apoi a venit ocupația sovietică iar în 1948 casa a fost naționalizată. A funcționat pentru scurt timp Comandamentul Marinei Militare, apoi a fost transformată în locuință socială.

Cei peste 50 de ani, cât clădirea s-a aflat în grija autorităților locale, fiind oferită ca locuință socială, a condus la degradarea ei, a dispărut liftul din lemn și metal forjat, unic la acea vreme în Constanța, o parte din finisajele de lemn au fost aruncate sau folosite pentru încălzit, feroneria a fost vândută iar o parte din cărămida de la mansard a fost folosită în alte scopuri. La exterior se poate observa cel mai bine degradarea acestei clădiri, există numeroase bucăți de tencuială care au căzut, clădirea stă “aplecată” pe o parte gata să se prăbușească. Clădirea este expertizată tehnic și încadrată în clasa I de risc seismic, deține o bulină roșie de aproape zece ani, cu toate acestea nimeni nu face nimic pentru ca această clădire să rămână în picioare. Până și țiganii care și-au găsit adăpost în această clădire au fugit de teamă că cea mai mica zguduitură de pământ ar putea prăbuși acestă clădire istorică. Clădirea este parasită la propriu și la figurat, există un gard metalic de protecție în jurul ei, care nu face altceva decât să accentueze imaginea terifiantă care ne este oferită, căci de protectie nici vorbă. Oricine care trece prin zonă se poate alege în țestă cu o bucată din tencuială sau o cărămidă dintr-un balcon.

Dacă celelalte clădiri istorice aparțin unor proprietari, Casa Embiricos aparține de primărie și este de datoria ei să o renoveze partial și să o conserve. Este cea mai frumoasă clădire de pe strada Titulescu, după Casa cu Lei, este păcat să fie fotografiată în ruină și prezentată lumii întregi ca făcând parte dintr-un oraș cu potential turistic. Fotografiile seamănă cu clădirile din Djibouti, nu cu cele ale unei țări din Uniunea Europeană.

Pentru mai multe informații dar mai ales fotografii cu această clădire, vă rog accesați următorul link

Vis a vis de această descoperim o casă cu un nivel în stil Art Nouveau, construită la sfârșitul secolului al XIX-lea, care a servit ca bancă comercială, clădire de birouri și în perioada comunistă ca orfelinat și internat pentru copii. În prezent, clădirea servește ca internat teologic. Pe cealaltă parte a străzii Titulescu privirile ne sunt atrase de fosta casă Cantacuzino, după numele străzii de fapt un bloc de locuințe în stil art deco ridicat de către Harry Goldstein înăinte de începerea celui de-al doilea război mondial. Are deschiderea pe trei străzi, Titulescu, Cantacuzino și Ovidiu, este formată din subsol, parter și trei etaje, încă se păstrează urmele stilului arhitectului, cu balcoane largi, o parte semirotunde altele drepte, ferestre mari, laturi drepte, moderniste. Apartamentele sunt în oglindă, iar intrarea în bloc se face separat pentru fiecare latură.

Blocul se prezintă într-o stare bună, nu-mi este foarte clar dacă el mai apaține de primărie sau a fost vândut către locatari, devenind proprietari. Dacă privești către strada Ovidiu, adică către port, se pot vedea o parte din ruinele vechii cetăți Tomis și a vechiului port roman din cadrul Edificiului cu mozaic, dar și o parte din zidurile fostului Azil de Bătrâni, astăzi demolat.

Azilul de Bătrâni a fost construit în terasă cu vederea către port și strada Termele Romane (așa cum este cunoscută astăzi), era format din subsol, trei etaje mansardă și terasă, a fost construit la începutul secolului trecut, dar în urma unor avarii după cel de-al doilea război mondial, clădirea a fost demolată.

După Casa Cantacuzino ne continuăm plimbarea pe strada Titulescu și descoperim o clădire renovată recent, cu fonduri europene, așa cum ar trebui să fie toate clădirile din zona istorică a Constanței. Centrul de Excelență în Turism și Servicii Tomis, căci despre ea vorbim, este o clădire istorică contruită în 1908, care a avut mai multe destinații. Printre cele care se amintesc ar fi cea de zonă administrativă pentru Ahiepiscopie, ulterior de cămin - seminar teologic pentru biserica ortodoxă, pentru ca mai târziu clădirea să intre în administrarea domeniului public. Din acel moment clădirea s-a deteriorat, ajungând ca in 2014, anul reabilitării totale, clădirea să fie fără zidurile interioare și fără unele exterioare, fără ferestre și cu acoperișul prăbușit. Practic era groapa de gunoi a zonei, pietonii și turiștii încercând să ocolească zona pe strada paralelă, de la Palatul Arhiepiscopiei.

Din 2014, după un proiect inițiat de Consiliul Județean cu fonduri europene, s-a început recondiționarea clădirii, practic reclădirea ei păstrând cât mai mult din arhitectura inițială. La începutul anului trecut clădirea a fost finalizată, este una dintre cele mai moderne din zonă, servește ca centru de excelentă pentru servicii și turism, practic orice firmă care își desfășoară activitatea în turism va putea închiria spații aflate la parter și etaj, pentru activității cu specific turistic sau pentru alte activități ca de exemplu expoziții, lansări de carte, etc. Din câte am înțeles există două firme care își desfășoară activitatea în incintă, deci loc ar fi și pentru AmFostAcolo.ro, dacă Adminul se gândește să deschidă un birou tehnic la Constanța :).

Următoarea clădire, practic lipită de Centrul de Excelență în Turism este Casa Manicatide, după numele comerciantului grec Take Manicatide, una dintre cele mai frumoase clădiri din zonă, Ca arhitectură, binențeles, pentru că și ea mai are puțin și cade. Construită în 1899 după planurile arhitectului H. N. Mangoianu în stil eclectic cu influențe decorative neoclasice, casa are o desfășurare de trei nivele, subsol, parter, etaj, cu încăperi înalte, ferestre largi, fațade organizate simetric față de intrare, cu coloane canelate de ordin composit care stăjuiesc accesul în interior, cu un balcon larg deasupra. De fapt pe ambele laturi, deasupra intrărilor există câte un balcon, iar la ambele nivele de o parte și de alta sunt prezente câte două ferestre cu o bază comună profilată.

Așa cum vă povesteam, este una dintre cele mai frumoase case din zonă, de altfel Take Manicatide nu a dorit să facă rabat de la calitate, era un comerciant prin mâinile căruia treceau foarte mulți bani, a fost consilier local și președinte al Camerei de Comerț, dar și un membru de seamă al Partidului Conservator. Casa Manicatide nu era singura lui locuință din oraș, mai avea încă două, una destul de aproape, pe strada Arhiepiscopiei.

Întorcându-ne la Casa Manicatide trebuie spus că aceasta a fost naționalizată de comuniști iar în perioada când ei s-au aflat la putere a avut diferite destinații printre care amintesc Sucursala Constanța a Centrului Național de Cinematografie, sediu al Agenției pentru Ocuparea Fortei de Munca și birourile Corpului de Control al Primăriei, după Revoluție.

În prezent, clădirea este abandonată, după unele voci se pare că a fost cumpărată de către același investitor constănțean care a cumpărat Casa cu Lei, iar dacă aceasta stă de mai bine de zece ani fără să se întrevadă vreo șansă pentru redarea strălucirii de odinioară, ce se va întâmpla cu Casa Manicatide, care a fost achiziționată recent?

Vis a vis de [i[Casa Manicatide încă mai stă în picioare Casa cu Zvastici, ridicată cel mai probabil în 1940 în stil neoclasic, având subsol, parter și etaj. Numele ei vine cel mai probabil de la brâul asemănător zvasticii, amplasat în partea superioară, ca decorațiune între ferestre.

Următoarea clădire renovată total, a fost pentru scurt timp la vânzare, a fost construită în 1922 în stil eclectic, cu zidărie din cărămidă și fundație din piatră și beton, planșee și scări din beton armat și mozaic cu motive arhitecturale pe scări și holuri. În total sunt 82 de încăperi, dintre care 58 de camere. Din păcate n-am zărit nici un panou care să ne indice datele referitoare la clădire si destinația sa în prezent, există o piatră de marmură care ne lămurește cu privire la anul construcției inițiale și cel al renovării capitale. Atât! . Important este faptul că deși este o clădire considerată monumet istoric, proprietarii au decis să o recondiționeze și să-i redea frumusețea pe care a avut-o în perioada interbelică.

Ușor. ușor ieșim de pe strada Titulescu ”cea plină de istorie și grație”, așa cum o caracterizează un ilustru contemporan, printr-un gang dintre două blocuri construite pe ruinele unor case ridicate la sfârșitul sec al XIX lea, care n-au reușit să țină cadența cu celelalte clădiri din jur.

În fața noastră descoperim statuia din bronz a lui Anghel Saligny, realizată de către sculptorul Oscar Han în 1957, cel care a realizat bustul lui Mihai Eminescu de pe faleza Cazinoului constănțean sau statuia regelui Carol 1, din fața Castelului Peleș, ambele lucrări fiind binecunoscute turiștilor. Statuia lui Saligny este orientată cu fața către cea mai mare realizare a sa, Portul Constanța modernizat în 1909, al cărui inginer proiectant a fost. Priveliștea este superbă, se poate observa digul de nord care tine piept cu succes furiei mării în momentele când ea este supărată, [b[Terminalul de Pasageri, o constructie relativ nouă, una dintre cele mai moderne din Europa, Farul Carol sau farul Alb, vechiul far de intrare în Portul Constanța, ridicat în 1909 de către Saligny sau Cuibul Reginei, acolo unde Regina Elisabeta petrecea multe ore privind marea. Dar să spunem câteva cuvinte pentru fiecare dintre ele, pentru că reprezintă simboluri ale orașului nostru, repere istorice pe care nu foarte mulți le înțeleg, dar mai ales nu le cunosc.

Farul Carol sau Farul Alb, așa cum mai este el cunoscut, a servit ca far de intrare în noul port și far de aterizare, fiind punctul cel mai înaintat din port (în capătul digului de nord) dar și cel mai ridicat, construcția având o înălțime de aproape 22 de metri deasupra nivelului mării.

A fost ridicat odată cu portul nou, fiind inaugurat în septembrie 1909 de către însuși Carol 1, amintire stă o placă din bronz pe care scrie ”Noi, Carol 1, rege al României, pus-am această piatră în ziua de 27 septembrie 1909 în amintirea inaugurării portului Constanța” Pe latura de sud a fost așezat basorelieful regelui Carol 1, pe latura de nord basorelieful împăratului Traian, iar pe latura de vest a fost amplasată inscripția în bronz "Portul Constanța – mărit și apărat de valurile mării sub domnia Regelui Carol I". Trebuie amintit faptul că administrația comunistă a dărâmat basorelieful cu regele Carol 1, acesta fiind refăcut cu ocazia marcării centenarului, când Farul Carol 1 a fost renovat și redat circuitului turistic.

La momentul inaugurării din 1909 Farul Genovez, amplasat pe faleza Cazinoului din Constanța, foarte aproape de bustul lui Eminescu încă funcționa și a funcționat în condiții foarte bune până în 1913, când toate sarcinile au fost preluate de Farul Carol 1, devenind și far de aterizare. Era loc de promenadă pentru turiști sau localnici, mulți dintre ei plimbându-se la ceas de seară pe digul care ducea la far, mulți dintre ei își conduceau apropiații la îmbarcare apoi se deplasau pe dig pentru a face cu mâna navelor care plecau sau soseau.

În momentul de față, Farul Carol 1. deși recondiționat în scop turistic în urmă cu mai bine de 20 ani se prezintă deplorabil, tencuiala care acoperea vechile cuburi din piatră a început să cadă, ușa din fier de la intrare este ruginită și înțepenită, în spatele ei se găsesc cutii de cola sau de bere (bere străină), praf, mucegai, crăpături îngrijorătoare în pereți, cupola farului din metal, lemn și sticlă, una dintre cele mai moderne în momentul inaugurării farului, se prezintă în stare corespunzătoare. De aici, putem admira panorama portului și privi înapoi, către statuia Marelui Saligny.

Farul Carol 1 se poate vizita gratuit, mai greu este să obțineți aprobare din partea paznicilor de la Terminalul de Pasageri, deoarece el este amplasat în incinta terminalului, iar accesul nu se poate realiza atât de ușor.

Lângă Farul Carol 1, în afara perimetrului Terminalului de Pasageri, adică într-o zonă unde accesul este facil, descoperim Muzeul Portului, sau Cuibul Reginei (locul unde marea îngemănează cerul), așa cum mai este cunoscută micuța dar cocheta clădire construită pentru Regina Elisabeta după planurile arhitectului Stephănescu, de către Saligny.

Construcția nu era una somptoasă, s-a dorit un refugiu foarte aproape de mare, unde regina avea posibilitatea să scrie poezii și eseuri despre suflet, construcția în forma unei suprastructuri de navă era alcătuită din parter, etaj și terasă cu vizibilitate de 360 de grade. Parterul era destinat zonei administrative și pazei, la etaj erau apartamentele reginei li un salon unde aveau loc primirile mai mult sau mai puțin oficiale, iar pe terasă aveau acces familia regală și apropiații reginei. Pavilionul Reginei nu era destinat primirilor oficiale, acest lucru se realiza în Palatul Regal din Constanța sau cel din Mamaia, însă uneori Elisabeta, ca semn de prețuire pentru anumiți oaspeți, invita anumite personalități pentru întâlniri de ordin personal, neoficial.

Un episod emblematic în istoria acestei clădiri este vizita Țarului Nicolae al II lea al Rusiei, însoțit de familia imperială și de prințesa Anastasia, care au fost primiți de regele Carol și regina Elisabeta, dar și de principele Ferdinand și principesa Maria, următorii urmași pe tron. Se pare că în semn de respect, atât Carol 1 cât și Ferdinand, au îmbrăcat uniforme de mareșal rus în anumite momente ale întâlnirii cu țarul. Se spune că prințesa Anastasia care avea în acel moment 13 ani, a rămas profund impresionată de jocul delfinilor care se zbenguiau la apus, apropape de vilă și a afirmat că atunci când va fi mare, va veni să trăiască în acel loc. Aici s-o fi refugiat Anastasia în 1918?

Mai târziu, după moartea reginei Elisabeta vila a fost abandonată, iar la un moment dat s-a produs un incendiu și a ars în totalitate fiind proiectată și construită în totalitate din lemn. În 1928, regina Maria a ordonat reconstrucția vilei după planurile aceluiași arhitect Stephănescu, de această dată din beton și piatră cu multe elemente art-deco, asemănătoare clădirilor din zona peninsulară a orașului. Dacă Elisabeta scria foarte mult în acest loc, reginei Maria îi plăcea să citească, să asculte și să privească marea și vapoarele care se apropiau sau depărtau de port, să le facă cu mâna și să le ureze drum bun! De altfel se spune că rchipajele se adunau în bordul cu fața către regină și îi făceau cu mîna, mulțumindu-i pentru urări. Există și câteva schițe pictate de ea în acest loc.

Din păcate, în perioada comunistă acest imobil devine spațiu pentru birourile administrației portului o scurtă perioadă, apoi depozit până în momentul când cea mai mare parte din clădire este demolată pentru reconfigurarea portului. După Revoluție, o parte din clădire este reconstruită păstrând elemente originale din proiectul inițial, în prezent aici se află Muzeul Portului Constanța.

Buuun, încă suntem lângă statuia lui Saligny și după ce am privit către Farul Carol 1 și Cuibul Reginei amintindu-ne de istoria acestor construcții, este momentul să ne îndreptăm atenția către dreapta, spre o altă clădire emblematică a Constanței, amplasată lângă Poarta 1 de intrare în port. Este vorba despre Gara Maritimă Constanța

Proiectul inițial (cel din 1910) prevedea ca noua Gară Maritimă să poată deservi atât navele de pasageri care ajungeau în port, cât și trenurile CFR de transport persoane, însă proiectul nu s-a mai realizat datorită izbucnirii războiului. Mai târziu, în 1930 s-au reluat lucrările de construcție a gării, după planurile arhitectului Stămătescu, era o construcție mai mică decât cea creionată în 1910 datorită lipsei terminalului CFR (ulterior s-a interzis accesul trenurilor de transport persoane în port). Clădirea a fost construită în stil Art-Deco, foarte popular printre clădirile din Constanța și de-a lungul timpului a suferit câteva modificări și reparații capitale datorită subsolului care este practic sub nivelul mării. În planul original clădirea avea prevăzute săli de așteptare pentru pasageri pe clase, saloane-restaurante pe clase, case de bilete, zonă vamală de control, sediu al poliției, zonă administrativă, etc.

Inaugurarea clădirii s-a produs în prezența regelui Carol și a principelui Mihai. Este una dintre cele mai frumoase clădiri din Constanța, exteriorul încă păstrează elementele unei gări maritime, ceasurile pe cele două fațade principale ale clădirii sunt flancate de câte doi delfini, feroneria amintește de hublourile navelor, intrările principale sunt largi, scări neîntrerupte pe toată lungimea celor trei uși de acces.

În perioada comunistă aici s-a instalat Administrația Portului Constanța, destinație pe care o regăsim și astăzi. Ar mai fi de completat că pe lângă această clădire, mai există fosta Policlinică și Spitalul Port, Silozurile, vechiul tunel, vechiul Corp de Gardă și vechea cazarmă a pompierilor, clădiri construite odată cu portul nou, dar în diferite stări de degradare, aparținând administrației portului sau unor operatori comerciali. Și poate ar mai fi...

Nu mă pot opri înăinte de a vă împărtăși un gând care nu-mi dă pace de la începutul acestui articol. Cum se face că în acea perioadă, când posibilitățile și tehnologiile în construcție nu erau atât de bine dezvoltate, s-au realizat lucruri atât de frumoase pentru oraș, iar astăzi, n-am văzut nici o construcție de utilitate generală pentru constănțeni, nu pentru interese sau afaceri personale. Iar ceea ce este mai grav, nu reușim să păstrăm în picioare ceea ce avem, la un cutremur mai serios, multe dintre aceste simboluri vor dispare.

Vacanțe frumoase pe oriunde!

web, te rog - https://www.youtube.com/watch?v=eQ7Gx60qvEs

---

VIZUALIZĂRI: 2142 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI