La pas prin Capitala Culturală Europeană a anului 2007, Sibiu

TIPĂREȘTE

Pentru că încă e frig afară, piscinele nu sunt deschise decât cu mici excepții și încă mai aveam tichete de vacanță din 2019, am vrut să îmbinăm vechiul cu noul, să ne bucurăm de oameni calzi și primitori, renumiți de altfel, de un loc plin de istorie, leagăn în care se întrepătrund armonios mai multe culturi. Așa că am ales orașul Sibiu, Cibinium după prima mențiune a cetății făcută în decembrie 1191, sau Hermannstadt, care datează din anul 1336, în prima atestare documentară.

Ne doream o cazare care să accepte tichetele și, dacă se poate, să ne ofere și micul dejun. Nu am găsit foarte multe oferte. Căutând amănunte, am descoperit Poet Pastior Residence, care se afla, în plus, foarte aproape de centrul vechi al orașului, ca să îl putem vizita cât mai mult pe jos.

Am sunat la pensiune, ca să am siguranța că înțeleg bine detaliile pe care urma să le stabilim și am dat de un domn foarte amabil, care m-a resunat imediat de pe un număr de mobil, ca să putem comunica mai ușor. Spre surprinderea mea, am aflat că prețul camerei, pe noapte, pentru două persoane, nu este 250 lei, așa cum găsisem pe net, ci 136 lei, la care se mai adăugau câte 20 de lei/persoană/zi pentru micul dejun. Printr-un mesaj i-am transmis datele de contact, perioada și modul de plată, totul cu o zi înainte de plecare.

Drumul a fost destul de liber, chiar dacă era după amiaza și am străbătut și Valea Oltului. Cu ajutorul aplicației de pe telefon am găsit foarte ușor pensiunea și loc de parcare chiar în apropiere. (toate parcările sunt cu plată în oraș, 10 lei /zi sau 2 lei/oră, cu autotaxare). Prin telefon am primit codul de la interfon ca să putem intra în curte, apoi am fost ghidați să ne alegem una dintre cele trei camere libere.

Prima impresie a fost foarte plăcută. Cum afară era destul de rece, ne-au întâmpinat niște camere primitoare și calde. Am ales camera 3, situată la parter, puțin mai depărtată de stradă.

Am simțit amabilitatea gazdei încă de la primul telefon. Fiind pe drum, a avut grijă să ne sune, ca să ne anunțe cum ne vom caza. Am ajuns pe seară, după ora 19.

A doua zi de dimineață domnul de la Recepție ne aștepta zâmbind. Am stat de vorbă ca niște vechi prieteni, am completat documentele de cazare și, până a fost gata micul dejun ales de noi, a apărut și directorul pensiunii, de la care am aflat lucruri inedite despre oraș și am ascultat o veritabilă lecție de istorie contemporană, plină de amănunte fine, știute numai de cunoscători pasionați. O adevărată plăcere!

Pe parcursul celor trei zile de ședere, atmosfera din pensiune a fost la fel de deschisă, chiar dacă între timp au sosit și alți musafiri. Gazda a răspuns cu mare drag la toate solicitările noastre.

Chiar dacă pe dinafară este doar o clădire veche de 400 de ani, nerefăcută, acest amănunt nu m-a deranjat deloc. După ce intri pe poarta mare, tipică zonei, dai de holul cu tavan arcuit, pavat cu piatră și gresie, decorat cu sculpturi din lemn, aduse după desfășurarea unei tabere de gen din zonă.

Camera noastră era spațioasă, foarte curată, cu o căldură plăcută, cât să te facă să te simți confortabil, cu parchet melaminat și mobilier nou, dar cu pereții și tavanul lăsați special nefinisați, ca să păstreze ceva din vechimea clădirii. Dulapul avea pe ușă o oglindă mare, iar în interior erau perne de rezervă și papuci de unică folosință. Pe masă erau așezate pahare, o cană cu fierbător și pliculețe de cafea, ceai și zahăr. Lângă, se afla frigiderul. Patul mare, foarte confortabil, avea lenjerie și prosoape albe, mari și mici, calitative. Pe perete erau așezate o plasmă mare și două tablouri care îți invitau imaginația să alerge pe unde vrea ea. Perdeaua era dintr-o pânză densă, de culoare gri, care se armoniza fericit cu o draperie vișinie, care împiedica lumina să intre în cameră când aveai nevoie de întuneric odihnitor.

Baia, la fel de spațioasă, curată, cu tot ce era necesar, cu mobilier nou, modern, era pavată cu gresie fină în nuanțe calde de griuri și bejuri. În cabina de duș generoasă, pe semirotund, gresia era bej-maroniu deschis, care, atunci cînd o atingeai cu piciorul, te ducea cu gândul la pietrele de pe faleză, fine și puțin aspre în același timp.

Fiind situată la parter, camera nu avea nevoie de balcon, pentru că, ieșind pe ușă, dădeai în curtea interioară, nu foarte mare, pavată cu piatră, care era mărginită în partea opusă de o terasă mică, pe care erau așezate 2-3 mese cu scaune din lemn.

Camerele pensiunii erau fie de această mărime, fie mai spațioase, cu un mic intrând, ca aceea în care, pentru o vreme, a locuit chiar poetul Oskar Pastior, scriitor de limbă germană sas, din România, înainte de a părăsi definitiv țara, în 1968, pentru Germania. În 2009 a devenit celebru în calitate de colaborator al scriitoarei Herta Müller (laureată a Premiului Nobel pentru Literatură din acel an) și ca model pentru personajul Leo Auberg din romanul ei Atemschaukel „Leagănul respirației“.

Pensiunea nu este foarte mare, de aceea sala de mese face corp comun cu Recepția și tot domnul recepționer servește micul dejun, preparat în bucătăria de alături de o doamnă foarte pricepută. Meniul era scris în română și engleză și se putea alege din cinci variante, de la ochiuri sau omletă, la avocado, ton sau cereale cu lapte sau iaurt. Proaspăt, foarte gustos, bogat, însoțit de ceai sau de o cafea excelentă!

Mesele, aranjate în careu, dar cu spațiu suficient între ele, dau senzația că toți musafirii sunt de ai casei. Ambientul este completat de mici amănunte foarte plăcute ochiului: câteva tablouri, o bucată de perete pe care s-a păstrat zugrăveala inițială a clădirii, un altul îmbrăcat într-o faianță frumos decorată, un radio vechi, câteva obiecte din fier de pe vremea bunicilor... totul trăda pasiunea cuiva care nu s-a mulțumit doar cu partea de marketing, ci s-a gândit și la minte și suflet, ca o invitație pentru cei care trec acel prag, fie și doar pentru o zi sau două.

Pentru masa de prânz sau cină, sunt deschise în fața restauratelor terase încălzite, cu bucate delicioase, dar și pizzerii și plăcintării.

Pensiunea este așezată în imediata apropiere a Pieței Mari, la câteva minute de mers pe jos. Dacă mergi în direcția opusă, intri pe Strada Cetății,” cea mai frumoasă stradă din Sibiu” . Pe stradă se îmbină asfaltul cu piatra cubică, iar zidurile clădirilor sunt colorate armonios, înveselite de ferestre de la care îți zâmbesc flori, păpuși, ... pisici... Ferestrele mărginite de stinghiile albe dau personalitate clădirilor. Mi-a plăcut foarte mult că numele magazinelor sau ale instituțiilor sunt scrise pe suporturi mici, discrete, nu distrug din frumusețea clădirilor cu insistența lor.

De aici, ai o mulțime de locuri interesante de vizitat: Palatul Brukenthal, despre care toată lumea a auzit, Muzeul de Istorie, Muzeul de Istorie Naturală, Muzeul Vânătorii, Muzeul de Istorie a Farmaciei, Muzeul de Artă Contemporană, Piața Mare, Piața Mică, Podul Mincinoșilor, cum spun sibienii, primul pod din fontă din țara noastră cu formă arcuită, Turnul Sfatului cu cele cinci etaje ale sale, Catedrala Mitropolitană Ortodoxă Sfânta Treime, Catedrala Evanghelică, pentru moment în restaurare, Turnul Dulgherilor, străduțele cu case cu ferestrele în stradă și cu nelipsiții” ochi din acoperișuri” și cu porți înalte, cu decorațiuni din fier sau ghips, toate comunicând unele cu altele. În această zonă, îmbinarea dintre vechi și nou vine de la sine, spațiile generoase, relieful ușor în pante line dând un aer de măreție clădirilor de atunci sau de acum.

Dacă ai la dispoziție mai mult de o zi, e păcat să nu iei mașina și să ajungi la marginea orașului, la Muzeul Civilizației Populare Tradiționale” Astra” , o minunată lume a satului adunată pe câteva hectare, la marginea pădurii. Poate unii dintre noi am mai prins casele bunicilor micuțe, cu sobele cu plită, poate chiar cu acoperișul din paie. Dar cei foarte tineri sau copiii numai aici se pot bucura de o autentică lume a satului, cu mori de vânt sau de apă, cu care și trăsuri, cu sănii simple din lemn și multe alte minunății. Tot pe același drum, la câțiva kilometri, se află Cisnădioara, în centrul căreia tronează” Biserica - cetate” , niciodată cucerită de invadatori, sobră și protectoare.

Cum suntem în vreme de pandemie, nu ne putem bucura de prea multă distracție, dar relaxarea și shoppingul nu se lasă așteptate. Fiecare este liber să aleagă. La parterul clădirilor sunt nenumărate magazine, restaurante, cofetării, baruri. Toată lumea e calmă, zâmbitoare, iar citadinii îî primesc cu căldură pe vizitatori.

---

VIZUALIZĂRI: 416 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI