Vânători de plaje în Kefalonia. Explorând estul şi sud-estul insulei

TIPĂREȘTE

Dacă în cele mai recente articole m-aţi însoţit printre pietroaiele antice din Peloponez, de această dată vă voi plimba pe ţărmul de est al frumoasei insule Kefalonia, în căutarea unora dintre cele mai populare plaje ale sale, excelente creaţii ale naturii. E aproape imposibil ca farmecul Kefaloniei să lase pe cineva indiferent. De fapt, cine vine în Kefalonia, vine cu gândul să se bucure, în primul rând, de minunatele sale plaje, ele însele reprezentând obiective turistice în sine. Soţul meu spune, pe de altă parte, că cine vine în Kefalonia, vine cu gândul să revină.

În cea de-a treia mare excursie pornită prin insulă, am vizat coasta sa de răsărit, pentru care am traversat-o prin miezul său muntos, pornind din Argostoli, pe unicul drum ce o taie pe mijloc, până în orăşelul Sami. Am parcurs în acea zi cam 170 km în dorinţa de a explora această parte a insulei. Planul era să aruncăm un ochi peste plajele din golful Sami, apoi să vizităm superba Antisamos, pe urmă s-o luăm spre sud-est să vedem Poros cu portul său renumit, pe urmă am fi coborât până la Skala, staţiunea cochetă din colţul sud-estic al insulei, terminând cu Katelios de unde am fi „ţinut-o aţă” spre casă. Cum socotela din târg nu se potriveşte întotdeauna cu cea de-acasă, iată ce am găsit. Prin urmare:

Sami este una dintre localităţile însemnate ale Kefaloniei, deţine un port de seamă (al doilea ca mărime) şi este cunscut mai ales pentru vecinătatea mai multor peşteri, printre care şi renumitele Drogarati şi Melissani. De asemenea, Sami se află poziţionat exact în centrul liniei arcului de cerc, la stânga şi la dreapta dezvoltându-se un golf amplu, ce poartă, evident, acelaşi nume. În golf s-au format câteva plaje nu foarte mari, din nisip cu pietre, dintre care cea mai de seamă mi s-a părut cea numită Karavomilos, o plajă cu un camping mare în spatele ei. Deşi era destul de devreme, începuseră să apară la baie primii turişti dornici să înoate în apa de turcoaz a Mării Ionice.

Puţin mai departe, în direcţia Agia Efimia către care mai erau doar câţiva kilometri, am întâlnit mici plaje din pietre, înguste, de regulă în preajma unor locuri de cazare pe care nu le puteai numi chiar resorturi. Aveai senzaţia că poţi în orice moment „să-ţi tragi” o plajă particulară, aşa de micuţe şi cu aer intim erau. Cea mai reprezentativă dintre acestea mi s-a părut plaja Agia Paraskevi, parcă ceva mai mare şi mai amenajată cu şezlonguri şi umbrele, de la care privirea alunecă spre insula Ithaca a cărei siluetă se profilează la orizont.

Nu am rămas la nici una dintre ele la baie, căci ne aştepta frumoasa Antisamos, situată într-un golf îngust şi adânc, cu spatele la Sami, de aici şi numele său. Cadrul natural este unul de vis, iar paleta de culori este paradisiacă: marea când verde de smarald, când azurie, când de cerneală, valurile înspumate, pietrele albe ale plajei şi înconjurată de peste tot de pădurile de pini şi chiparoşi ce îmbracă munţii vajnici ai Kefaloniei. Este o plajă premiată cu Blue Flag, una dintre cele douăsprezece ale Kefaloniei, deci beneficiază de toate facilităţile specifice: Duşuri, toalete, vestiare, punct de prim ajutor. Este organizată cu şezlonguri şi umbrele pe aproape toată suprafaţa centrală, însă se poate face plajă şi la cearceaf în zonele laterale, destul de întinse, dată fiind lungimea sa de un kilometru-doi. Apa medie ca adâncime la mal, are nişte culori incredibile, fiind de o claritate uimitoare. Încălţările speciale sunt absolut necesare atât pe plajă, cât şi în apă. Şi această plajă a fost aleasă pentru filmările prilejuite de pelicula "Captain Corelli’s Mandolin" turnată în Kefalonia, alături de plajele Myrtos şi Agia Efimia. Dacă vă vine să credeţi, există un colţ extrem, mai izolat în care se practică chiar şi nudismul. Există posibilitatea de a închiria bărci cu motor, canoe, hidrobiciclete, posibilităţi de entertainment cu sporturi nautice. Parcarea din spatele plajei este foarte generoasă, de asemenea, sunt taverne, cafenele, baruri, restaurante unde se poate mânca şi bea ceva. Este o plajă aglomerată, nu foarte liniştită, fiind vestită printre turişti, destul de căutată. Am reţinut şi două aspecte mai neplăcute de care eu m-am lovit: am întâlnit multe viespi care nu-ţi dădeau pace pe plajă, iar de voiai să scapi de ele şi să te bălăceşti, abia dacă te obişnuiai cu apa, că începeau să-ţi dea târcoale peşti ciupitori. Totuşi, am insistat şi am depăşit nemulţumirile, am rămas pentru câteva bălăceli, după care ne-am desprins pentru că voiam să ajungem la Poros.

De la Antisamos nu există drum pe coastă până la Poros, din cauza reliefului înalt ce nu permite construirea unuia. Zona de est se caracterizează prin mare parte de coastă, inaccesibilă cu maşina. În atare condiţii, drumul până la Poros se desfăşoară printre munţii Ainos, pe de-o parte, Kados şi Kastri, Atros, de cealaltă parte, în stare foarte bună, dealtfel. După 30 km, vrem să facem stânga la Poros, dar stop, este interzis, aşa că reconfigurăm traseul, vorba Ioanei, nu mai ajungem acum la Poros, ci o ţinem obligatoriu drept înainte spre sud, pe acelaşi drum, către Katelios.

Privită de sus, plaja Katelios, aflată dincolo de satul cu acelaşi nume, arată superb, dar cu cât am coborât spre mare, nu mi s-a mai părut aşa de atrăgătoare. Are nisip şi petriş închise la culoare, vreo opt sute de metri lungime, nedepăşind 15 m în lăţime, ape curate, puţin adânci, însă în ele în multe porţiuni am văzut pietre colţuroase, aşa că sunt necesari şi aici pantofii de apă. Şi ea deţine Blue Flag, deci toate facilităţile sunt asigurate. Există câteva taverne în spatele ei unde se poate lua masa. Mărginită de un versant în dreapta, în acea parte se află şi un mic port de unde se poate închiria o barcă pentru plimbare pe mare. Nu am găsit-o aglomerată, dimpotrivă, am zărit doar câţiva turişti răzleţi pe ea.

Am zăbovit doat atât cât să ne plimbăm în sus şi în jos şi să facem câteva fotografii, apoi ne-am urcat din nou în maşină şi „dă-i înainte cu tupeu” până ce indicatoarele ne-au condus, din şosea, către plajele Potamakia la dreapta şi Kaminia la stânga. Dacă stai şi priveşti în ansamblu, vezi doar o plajă lungă, de vreo câţiva kilometri buni, poate trei-patru, de nisip fin, cu lăţime variabilă, de la 25 m până la 80 în anumite porţiuni. Kaminia se întinde până în Capul Mounda, cel mai sudic punct al Kefaloniei, de aceea am văzut că se mai numeşte şi Mounda. De cum intri, te întâmpină panouri mari ce anunţă turistul că a păşit pe un teritoriu pe care trebuie să-l împartă cu broaştele ţestoase Caretta-Caretta. Asta înseamnă că aceste creaturi şi aşa împuţinate ca număr în ultimii ani sunt protejate, ba chiar privilegiate, căci există anumite locuri numai ale lor, unde turiştii nu au voie să calce sau pot s-o facă numai între anumite ore. Cu toate acestea, şi turiştii beneficiază de zone amenajate cu şezlonguri, umbrele, existând răsfirate chiar şi câteva taverne. Intrarea în apă este lină, ceea ce face ca plaja amplă, reunită să fie în atenţia multor familii cu copii, mai ales că e multă linişte în jur ce îndeamnă la odihnă. În spatele uneia dintre ele am văzut o mică bisericuţă, aproape ca o troiţă din care ieşea un cuplu, semn că era vizitabilă.

Noi ne-am continuat explorarea luând-o către Skala, fost sat de pescari, evoluat la rang de staţiune populară, amplastă exact în colţul sud-estic al Kefaloniei, unde plănuiserăm să luăm masa de prânz şi să avem o şedinţă de relaxare cu băi de soare şi de mare.

Skala merită atenţia oricărui turist, este o localitate însemnată, cu multe posibilităţi de cazare, multe taverne, restaurante, magazine, însă cel mai de preţ „bun”al său este plaja ce se desfăşoară pe mai mult de doi km. Este din nisip cu pietricele pe alocuri, destul de lată, şi deţinând Blue Flag, este amenajată cu şezlonguri, umbrele de închiriat, duşuri, toalete şi cabine de schimb, salvamari şi puncte de prim ajutor. Adâncimea apei la intare este medie, iar albastrul mării este de neegalat. Este delimitată de o frumoasă promenadă pe marginea căreia pinii îşi lasă mireasma să răzbată până departe. Din loc în loc, de cealată parte a străzii tavernele sunt înşirate aşteptându-şi clienţii, în spatele plajei sunt baruri şi terase destul de des. Se pot practica sporturi de apă, se pot închiria hidrobiciclete, canoe. De asemenea, turiştii se pot înscrie să meargă în croazierele ce se organizează zilnic cu vase speciale. Ne-am aşezat în porţiunea ştiută drept Spithi Beach, lângă un bar pe nume Metaxa, ca faimoasul cognac. A fost o reală încântare să ne petrecem un ceas-două pe şezlong într-o destindere totală. Apoi, ne-am luat tălpăşiţa către Poros.

De la Skala la Poros există o şosea bună ce urmăreşte ţărmul, pe partea opusă având pădurile de pini, de unde ai posibilitatea să-ţi încânţi ochii şi memoria cu imagini de vis cărora, eu, personal, le duc dorul tot timpul, până la următoarea vacanţă. În acest cadru natural minunat, pot fi întâlnite o sumedenie de plaje mici dincolo de şosea, prea mici pentru a purta nume, însă numai bune pentru a poposi un pic la soare şi la bălăceală. Pentru noi nu mai era cazul, însă pe la jumătatea distanţei am remarcat o plajă îngustă formată, practic, din trei părţi succesive, două din pietricele, una de nisip. Se numeşte Limenia şi este complet sălbatică, nefiind amenajată cu nimic pentru turişti. În ciuda acestui fapt, există amatori atraşi de natura pură, aşa că nu ne-am mirat să vedem că stăteau la plajă două cupluri şi alături staţionat un auto. De fapt, cine e amator de snorkeling se poate considera fericit, căci apele limpezi, cristaline, calme, de mică adîncime parcă invită să fie explorate. În plus e aşa de multă linişte, că ai impresia că ai propria plajă. Caracteristic acestei zone sunt stâncile ce se iţesc din loc în loc din apă aproape de mal formând un peisaj ce aminteşte de ciupercile răsărite după ploaie.

În fine, capătul excursiei noastre se numea Poros unde aveam drept ţintă plaja Ragia. Ca să ajungem la ea, am străbătut orăşelul ce deţine un port important al insulei ce-o leagă de continent, respectiv de Killini din Peloponez. Porosul este micuţ şi cosmopolit, s-a dezvoltat în jurul portului. Deţine două golfuri, unul „ocupat” cu portul, celălalt cu un debarcader şi o plajă mică, ce poartă acelaşi nume. Însă, adevărata plajă a sa, cunoscută drept Ragia, se întinde la nord de oraş pe mai mult de un kilometru. Este organizată cu de toate, are ape curate, o constituţie de pietricele albe, dealtfel şi aceasta este premiată cu Blue Flag. În spatele său stau de strajă munţii înverziţi de vegetaţie ai Kefaloniei. N-am rămas prea mult în Poros, dat fiindcă era, deja, destul de târziu şi mai aveam până acasă vreo cincizeci de km de parcurs.

Făcând bilanţul acelei zile, pot spune că a fost o zi fructuoasă în care am vizitat trei dintre cele mai importante localităţi ale Kefaloniei, am „împuşcat” patru plaje cu steag albastru umplându-ne ochii de peisaje frumoase, în care am împletit plajele cu istoria, dorinţa de cunoaştere, cu plăcerea de a călători. Şi cum există o vorbă potrivit căreia „călătorului îi şade bine cu drumul”, mai aveam o singură excursie de făcut pentru a cuprinde şi plajele din sudul insulei, excursie pe care era cât pe-aici s-o ratăm din cauza vremii cu furtuni ce a venit. Însă ea s-a materializat până la urmă, dar de povestit, poate, altădată!

Vă rog, ataşaţi următorul videoclip:

youtube

---

VIZUALIZĂRI: 8209 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI