Plajele Myrtos, Assos și Eleni, frumuseți cu pietre, în Kefalonia

TIPĂREȘTE

Viața înseamnă culoare, vacanța trebuie să fie colorată, adică veselă și parfumată. O vacanță estivală în Grecia este o reală bucurie pentru iubitorii de plajă, bălăceală, hoinăreală pe coclauri în căutare de arome, culori și savoare. Fie că vorbim despre fâșii de nisip, despre pietre sau despre taverne, Grecia le are pe toate, are muniție pentru suflet, unele peisaje sunt hipnotizante cu adevărat.

Plaja Myrtos este de neratat dacă te afli în Kefalonia. Situată în nord-vestul insulei, înconjurată de doi munți cu vârfuri verzi și poale albe, la un km distanță de sătucul Divarata, la capătul unui drum șerpuitor care coboară spre mare m-a izbit un peisaj de un albastru electric, Myrtos m-a impresionat foarte tare cu toate că nu e una dintre plajele „blânde” ale Greciei, i-am descoperit și defectele, în mare parte fiind identice cu Navagio din Zakynthos și Egremni din Lefkada.

O plajă bogată în contraste, Myrtos este acoperită cu milioane de pietricele amestecate pe alocuri cu fâșii de nisip, șoșonii de apă sunt indispensabili dar și incomozi de cele mai multe ori. Pietricelele ca mărgelele își fac loc în încălțările de apă, intrarea în mare are un brâu în care glezna se scufundă instant, asta dacă nu te răstoarnă un val extrem de puternic care te absoarbe fără voia ta și te acoperă cu spuma albă ce se răsfață la mal.

În fiecare an, în luna iulie, Myrtos e cheală, nu e amenajată, nu are sezlonguri, wc-uri, umbrele sau chioșcuri/taverne. Vântul își face de cap zilnic, uneori e atât de puternic încât nici nu se poate face plajă, de bălăceală nici nu se poate vorbi.

Noi am prins o zi cu vânticel, soarele ardea extrem de tare, am parcat în dreapta, gratis, acolo nu era aglomerat și nici nu exista pericolul de a ne trezi cu pietre căzute de pe munți. Am avut la noi umbrelele de plajă și prosoapele, aproape inutile, nici nu vreau să-mi imaginez cum ar fi fost dacă vântul bătea mai tare, nouă ne-a dat de furcă și-așa, la viteză mică.

Așadar, găsim un loc mai „moale” , fără multe cataroaie, încercăm să așezăm prosoapele pe pietre, vântul ni le mișca. Băieții încercau să fixeze umbrelele, sub puținul strat de nisip era doar stâncă. Unde-au găsit spațiu pentru a introduce bățul umbrelei au început să lovească cu un cataroi în țeava aia, pentru a fixa/așeza umbrela, și tot așa la fiecare umbrelă în parte. Am mutat prosoapele la umbră, am așezat și lada frigorifică pe prosop, e musai să aveți la voi apă, fructe sau ce mai aveți nevoie, în iulie nu există niciun chioșc de unde vă puteți aproviziona cu lichide.

În mijlocul plajei erau câteva dușuri, toaletele lipseau. Era și-un post de salvamar, fără salvamar. Oricum, greu de crezut că cineva poate salva pe altcineva în apa aia plină de curenți puternici și valuri uriașe, totul ține de noroc, părerea mea. Bine, mai rău ca la Egremi nu a fost. Să țineți minte că în Grecia, toate plajele super frumoase și lăudate sunt acoperite cu pietriș, au intrare abruptă și curenți puternici, chiar și cei mai experimentați înotători pot avea necazuri.

La Myrtos reușeai de la un val la altul să întri în mare, dacă treci de brâul de pietriș ajungi imediat în apă adâncă și scapi de forța valurilor, poți pluti precaut, o secundă de neatenție și apa te poate acoperi sau te poate trage în larg. Distracția a fost maximă, jocul nostru cu valurile a fost fascinant, chiar și la mal eram răsturnați și învârtiți de apă, mii de pietricele aveam în chiloții de baie, în șoșoni, în păr, în sutien. Provocarea cea mai mare era să ieși din mare, trebuia să studiezi mărimea valurilor și să reușești să te încadrezi între două ca să poți răzbi. Oricum ajungeai trântit dar măcar erai cu labele pe pământ și te puteai salva cumva.

Citisem pe net că în luna august există ceva amenajare cu sezlonguri, cert e că plaja Myrtos e minunată pentru peisaj nu pentru ceea ce oferă, pot spune că am fost norocoși pentru că n-a bătut vântul foarte tare, am beneficiat de bălăceală și implicit de distracție alături de prieteni.

De la Myrtos ne-am îndreptat spre Assos, o mititică peninsulă a insulei. Orășelul e adorabil, are un parfum aparte, străzile sunt în pantă, sunt înguste, parcările sunt puține, doar câteva taverne în golful pitic, o plajă publică urâțică (o să vă arăt în poze) și câteva ruine ale unei cetăți cocoțate. Căldura devenise insuportabilă, de bălăceală nu putea fi vorba cu toate că apa din Assos era caldă și blândă. Plaja era amenajată cu câteva șezlonguri și umbrele, deloc atrăgătoare pentru noi, mai cu seamă că în golf erau bărcuțe și câteva iahturi, apa-i pentru toți, la grămadă: oameni și bărci.

Prețurile uriașe din magazinașele Assosului m-au împiedicat să cumpăr vreun suvenir, ne-am îndreptat către ultima tavernă din dreapta golfului pentru un prânz, doar acolo încăpeam cu toții, grupul nostru era numeros. Ne-am odihnit în Assos, ne-am hidratat, a fost frumos dar doar de vizitat, în opinia mea, mai mult de o zi nu ai ce face în orășel, pantele străzilor sunt obositoare, plaja neatrăgătoare, la ruine se ajunge doar pe jos, prețurile-s mari, Assos e pentru oameni liniștiți, îndrăgostiți, pentru turiști care nu se uită la bani în vacanțele estivale. Mai exact, nu e pentru mine, eu mă plicti repede, nu-s îndrăgostită și sunt zgârcită.

Departe de lumea dezlănțuită, în nord-vestul peninsulei Paliki, ne îndreptăm spre Agia Eleni, drumul este anevoios, acoperit cu țărână, printr-o livadă cu măslini. La un moment dat începem să coborâm, panta era atât de mare și curbele atât de strânse încât am zis că dacă nu murim acolo avem să trăim veșnic. Așa emoție n-am mai trăit în drum spre o plajă, niciodată. Speram din suflet să merite efortul, îmi doream să nu aterizăm în mare sau să nu ne răsturnăm cu mașina. Drumul e îngust, fix pentru un autoturism normal. La un moment dat, după o curbă, vedem o mașină care venea din sens opus. Domnul soț, cap de coloană, dirijează disperat celălalt șofer, spunându-i să oprească într-un spațiu un pic mai larg, să stea pe loc pentru că suntem multe mașini, nu doar noi. În limba română vorbea, evident. Omul a înțeles ceva îngrijorare, a staționat cumințel.

La penultima curbă zărim marea și golful ce-o adăpostea. Înaintăm încetișor prin asfaltul rupt și acoperit cu țărână, mai avem o curbă „drăguță” și ajungem pe o mică platformă stâncoasă. De jur împrejur numai stâncă. E ireal de frumos, parcă eram într-o poveste. Cu palpitațiile de rigoare, cobor și încep să mă minunez. Mă uit la „șoseaua” pe care-am venit, mă închin, mă uit la mare. Incredibil, am supraviețuit.

Marea e perfectă pentru mine, plaja-i micuță, acoperită cu pietre de diferite dimensiuni, rotunde în mare parte, culorile din golf sunt fascinante, claritatea apei ne-ndeamnă la despuiere și îmbăiere. După vreo cinci pași prin apă, adâncimea era considerabilă, se putea înota în voie. La umbra muntelui apa-i răcoroasă, la soare e perfectă. Din apă zăresc două tentative de plaje, minuscule, acoperite cu nisip, înconjurate de cataroaie superbe, ascunse la poale de munte. Pe ambele sunt turiști, au umbrele, prosoape, lăzi frigorifice, puradei și multe alte lucruri. Pesemne au stat acolo toată ziulica. Și-au cărat catrafusele trecând prin apă, la mal sunt stânci uriașe stropite de valuri, se poate merge pe ele încetișor, cu precauție. Copiii erau fericiți. Normal, erau în pustiul mării, departe de tot ceea ce e omenesc. Cu stânci uriașe plutind deasupra capetelor, oamenii n-au avut frici, au riscat și-au câștigat o zi frumoasă de plajă, păstrând distanțarea distanțărilor.

În mijlocul golfului pitic era un cataroi uriaș. Acolo s-au cocoțat copiii din grupul nostru pentru a face sărituri în mare. Foarte mari emoții aveau mamele, tații erau... tați.

Înaintând prin apă, în dreapta zărim golful Petani, destul de aproape. Curenții marini erau extrem de puternici, cu greu au reușit doi prieteni să ajungă înapoi la malul Eleni, se îndepărtaseră destul de mult de țărm. Fiecare cu nebunia lui...

În stânga plajei Eleni e peretele muntos aproape vertical, la baza lui sunt câteva grote micuțe, adorabile, bune de explorat sau de fotografiat. Mersul piticului a fost exersat de mine printre picioarele stâncilor, peisajul văzut din găurile stâncoase a fost memorabil. În extremitatea stângă, plaja se termină cu un alt uriaș stâncos, parcă era paznicul golfului. Zona-i bună de snorkeling, dacă nu se depășește linia golfului se poate înota în voie, nu-s curenți.

Bălăceala și plaja la umbra muntelui au fost excelente, am petrecut câteva ore bune pe Eleni, a meritat efortul și emoția trăită pe drumul anevoios, extrem de periculos.

Fără amenajări, fără fițe, Agia Eleni rămâne numărul unu din punct de vedere peisagistic, claritatea și blândețea apei, pietrele deosebit de frumoase, muntele și culorile din jur au fost gustate din plin de sufletul meu, parcă eram în afara timpului, soarele a fost mai galben iar marea mai prietenoasă și mai melodioasă ca niciodată.

A fost liniște, uneori am nevoie și de muțenie, după o zi istovitoare, plaja Eleni m-a primit cu o tăcere deplină care stăpânea acest țărm găurit și ascuns de ochii lacomi ai turiștilor.

Cadru natural de excepție, plaje fără dotări, gratuite

Distracție maximă alături de oameni dragi, relaxare în apa mării și pe pietrele fierbinți ale Kefaloniei prăfuite, totul a fost excelent

---

VIZUALIZĂRI: 6030 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI