Peștera Dâmbovicioara – monument al naturii pentru „începători”

TIPĂREȘTE

O zi ploioasă de „iarnă” dintr-un weekend primăvăratec ne-a făcut să ne îndreptăm atenția către un loc unde să nu picure de sus (relativă treabă). Peștera Dâmbovicioara s-a dovedit a fi un adăpost bun pentru câteva zeci de minute; este un obiectiv pentru începători, spectaculozitatea nefiind punctul ei forte. E bine ca sensul de vizitare a acestui tip de obiectiv turistic – în speță, peștera – să fie efectuat pornind de la cavități simple spre cele „împopoțonate” cu superbe stalagmite/stalactite, formațiuni carstice deosebite ori alte forme speciale.

Localizare. Peștera sus menționată este situată pe valea râului omonim în așa numitele Chei Mici ale Dâmbovicioarei, la circa 1 km de satul Dâmbovicioara. Locuri de parcare nu prea există în zonă, șoferii străduindu-se să parcheze în cele câteva alveole înființate ad-hoc și încă câteva spații aflate în fața căsuțelor comercianților, la 75 m distanță de accesul în peșteră.

Informații acces. Intrarea se face urcând câteva zeci de trepte, pe lângă o hidoșenie de clădire (o fostă pensiune cred). Programul de vizitare este de luni pînă vineri între orele 09.30 – 16.00, iar sâmbăta și duminica între orele 09.00-17.00. Tarifele sunt următoarele: 8 lei/adult, 3 lei/copii sub 14 ani.

Timp de vizitare. Cei 200 și ceva de metri, împreună cu deviațiile laterale, se pot parcurge în circa 20-30 de minute, cu tot cu opririle pentru fotografii. Într-un anunț/avertisment amplasat la casa de bilete se precizează chiar: „Timpul de vizitare nu v-a dura mai mult de jumătate de oră”.

Ghidaj. În fața grilajului de acces în peșteră se aflau doi băieți, îmbrăcați destul de subțirel, care se hârjoneau zgomotos. După ce am plătit biletul am pornit spre grilaj; aici intervine băiatul mai mic care s-a prezentat, ne-a spus că are 9 ani și este ghid voluntar la Peștera Dâmbovicioara. Puștiul ne va conduce într-o manieră rapidă prin cotloanele peșterii, turuind un text învățat mecanic. A fost simpatic („Atenție la cap! ; Atenție să nu alunecați! ”). La sfârșit ne-a mulțumit pentru vizită și, bineînțeles, l-am răsplătit. Se pare că această practică există de mulți ani și e de apreciat „munca” acestor copii (evz.ro/baiat-de-11-ani-gh ... ara-427350.html).

Scurtă descriere. Menționată prima oară într-o lucrare de specialitate apărută la Cluj în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, peștera este explorată mai întâi prin anii 1955, apoi temeinic este cartată în anii '70 de speologi de la București și Câmpulung (vezi aici istoric: sites.google.com/site/rom ... a-dambovicioara). Amenajarea turistică și electrificarea s-au realizat în 1980, moment din care se încasează și taxă de intrare.

Traseul de vizitare nu este foarte lung și se efectuează urmând pasarelele de fier montate în galerii – atenție la umezeală și la cele câteva trepte. Simțim aerul cald care ne înconjoară, temperatura fiind situată undeva între 10-12 grade Celsius. Există câteva porțiuni unde lățimea atinge 4 m și înălțimea 4-5 m; de asemenea întâlnim vreo două porțiuni unde trebuie să fim atenți să nu ne lovim cu capul de tavan. După ce se depășește zona intrării întâlnim o zonă unde sunt câteva zeci de stalagmite mici de gheață. Urmează o deviație la stânga de vreo 20 m, în capăt un mic lac, de sus atârnă o „căpșună”. Revenim în aleea principală și mai mergem circa 100 m pe un traseu în zig-zag – de-a lungul pereților ne sunt arătate oase de Urs de peșteră (Ursus spelaeus), fragmente de pictură rupestră (imitații – eu nu am găsit informații despre descoperirea unor asemenea picturi la Dâmbovicioara) și mai multe forme ciudate – după imaginația fiecăruia (labă de urs, aripă de vultur, un mamut etc.). Nu lipsesc nici legendele cu haiduci, pustnici și ciobani.

O descriere a peșterii avem și de la marele istoric Nicolae Iorga, text publicat în cărțile care descriu România înainte de 1918: De la căsuța albă de colo, la capăt, se deschide un drum înverzit, care suie pe nesimțite la peșteră. O țărancă bătrână, adusă de spate și sfrijită pe oasele ei țapene, a adus lumânări; și pe lângă dânsa se adună, văzându-ne oameni de omenie – [... ] – o droaie de copii. Înainte păzește un băiețel cu genunchile goale prin ițarii rupți, cu o cămășuică înflorită de arnici negre: și ce mai căciuloi țuguiat pe părul lui bălan, tuns scurt! Apoi vin două fetișcane care mărturisesc că sunt în clasa a patra; cu cozile pe spate, o cămășuică înflorită mult în arnici negre și fotă roșie; și mai la urmă altă fetiță tot așa, cu ochii negri și părul bălan, zburlit și dârz, pe care celelalte o pumnesc pe ascuns fiindcă prea se amestecă în toate rosturile. Tocmai la capăt, unde, deasupra scărișoarelor de lemn, se deschide înalta poartă ce pare săpată de mâini de om, se adauge o altă bătrână... Acum în peșteră! Băbuța sfrijită și gârbovită, care tace, scoate bucăți de lumânări albe, de făclioare galbene, și le întinde fiecăruia: „Ține! ”. Întâi, întunerecul din fund îți cam ia ochii. Vezi atât, că te înfunzi într-un negru beci sălbatec, cu păreții coșcoviți, buboși. În dreapta și în stânga sunt alte adâncituri, închise, pe când, înainte, lumina descopere într-una gurguie grosolane, crengi groase, strâmbe, chipuri grosolan cioplite, împărțite în două, lungi guri de iad, de pe care picură, asudă prelingeri leneșe de apă. „Acestea sunt închipuiri, ca berbecele, ca mielul, ca cerbul, ca boul”... Ne întoarcem: pasul lunecă pe bolovanii umezi, luminile zboară roșii pe păreții îmbrobonați. Și deodată în fund năvălește un sul de albă lumină rece... . Observăm implicarea copiilor în vizitele turiștilor încă de acum 100 de ani!

Puncte interesante. Mi-au plăcut stalagmitele rotunde de gheață, cele câteva săli mai largi și traseul punților metalice care merg într-un zig-zag drăguț. Imaginația fiecărui vizitator poate conduce către vizionarea unor forme concreționare inedite – înarmați-vă cu multă imaginație!

Minusuri. Textele de pe plăcuțele informative nu sunt traduse în vreo limbă de circulație internațională. Scările de acces către intrarea în peșteră nu erau curățate de gheață. Șoseaua DC 22 era acoperită pe cei circa 1 km până la peșteră de un strat gros de gheață, nu era aruncată nici măcar o lopată de nisip.

Ponturi Nu se percepe taxă foto/video. Nu trebuie neapărat să vă grăbiți urmând ghizii „săltăreți”, se poate staționa un pic mai mult (copiii se grăbesc pentru a conduce cât mai multe persoane).

Articole relaționate: Se poate vizita în drum spre culoarul Rucăr-Bran: Casa memorială a pianistului Dinu Lipatti situată în localitatea Ciolcești, comuna Leordeni, pe vechiul drum al Piteștiului (DN 7) - vezi impresii; Peștera Liliecilor (sat Peștera) – vezi impresii.

Concluzii. Peștera Dâmbovicioara este un bun punct de plecare pentru cei începători în explorarea cavităților carstice. Nu vă așteptați la ceva spectaculos, doar minunați-vă de abilitatea Naturii de a creea lucruri minunate.

Cu mulți ani în urmă Ministerul Dezvoltării Regionale a efectuat un studiu de prefezabilitate în care se scria despre amenajarea a circa 80 de locuri de parcare (împărțite în 3 locuri – până la 200 m distanță de peșteră), dar și despre construirea unui centru de vizitare (hol intrare, spațiu expozițional, centru de informații, stand vânzare materiale promoționale, birou administrative, toalete). Din păcate în acel spațiu a apărut pensiunea menționată mai sus! Dar poate nu s-a renunțat (definitiv) la proiect.

Călătorii frumoase!

---

VIZUALIZĂRI: 1639 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI