EXCELENT
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ

Citatul zilei- Nu sunt un mare bucătar, nu sunt un mare artist, dar iubesc arta și iubesc mâncarea, deci sunt călătorul perfect – Michael Palin.
M-am gândit și m-am răzgândit. Mi-a fost foarte greu să aleg un nume potrivit pentru această pensiune situată într-un cadru natural deosebit. Superbă, deosebită, unică, minunată parcă niciunul din acest atribute nu I se potrivea. Parcă toate erau desuete, fiind folosite de prea multe ori la alte descrieri ale unor diferite spații de cazare. Sincer vroiam altceva. Așa am ajuns la acest nume simplu, dar de mare efect din punctul meu de vedere și anume – TOP.
Care mi-ați mai citit articolele mele știți că am călătorit mult în ultima vreme atât pe plaiuri mioritice, dar mai ales prin străinătățuri. Am fost cazat și la cabane și la cort și la hosteluri, dar și la hoteluri de patru ori cinci stele. Vă dați sema că sunt foarte greu de impresionat. Ei bine pensiunea Vlădurel din județul Neamț m-a lăsat pur și simplu fără cuvinte.
Citisem anterior de ea și pe aventurescu, dar și pe alte site-uri de profil, dar nu credeam că o să mă impresioneze atât de tare. După petrecerea AFA din Bucovina am zis că e musai să ajung pentru o noapte la această pensiune.
Pensiunea Vlădurel este o locație exclusiv destinată adulților. Este amplasată în județul Neamț, la doar vreo 10-15 kilomentri de orașul lui Pinalti, Piatra Neamț. Mergând spre Bicaz la un moment dat se face stânga, se merge vreo 3,4 minute pe ulițele satului Vădurele, apoi se merge preț de câțiva kilometri pe un drum forestier. Se intră destul de adânc în pădure. Cum necum, dar se pierde și semnalul la telefon, doar GPS-ul ce-și mai face treaba. La un moment dat fata de la GPS mă anunță că am ajuns la pensiune. Mă uit în stânga, mă uit în dreapta și nimic. Nu seamănă împrejurimile cu ce văzusem în poze. Norocul meu că zăresc un mic indicator care ne îndrumă să trecem un mic podeț și să ne încumetăm pe un drum foarte abrupt. Ca o paranteză un drum așa abrupt am mai întânit doar prin Seychelles, dar acum eram mai bine echipat cu o mașină 4x4, așa că nu mi-am mai făcut probleme.
După un colt și-a făcut apariția impresionanta clădire ce găzduiește pensiunea Vlădurel. Fiind în zona Moldovei imediat mi-am adus aminte de poezia lui Dimitrie Bolintineanu, Muma lui Ștefan cel Mare. Postez doar cîteva versuri pentru aducere aminte-
Pe o stâncă neagră, într-un vechi castel,
Unde cură-n poale un râu mititel,
Plânge și suspină tânăra domniță,
Dulce și suavă ca o garofiță;
Căci în bătălie soțul ei dorit
A plecat cu oastea și n-a mai venit.
Ascunsă între brazii tăcuți ai munților Neamțului, Pensiunea Vlădurel pare desprinsă dintr-un basm scris de natură și luminat de liniște. Este locul unde timpul se dilată și clipele capătă greutate, nu prin agitație, ci prin pace. Este pur și simplu un loc unde până și pădurea își spune poveștile în șoaptă.
Ferită de zarva orașului, pensiunea îți deschide poarta către o lume în care mirosul de rășină, ciripitul timid al păsărilor și foșnetul frunzelor sunt singurele conversații care contează. Animalele sălbatice sunt la ele acasă în acest decor, nu o dată fiind vizitați de o vulpe mai îndrăzneață, după spusele proprietarilor. Camerele, decorate cu lemn cald și ferestrele largi, îmbrățișează lumina dimineții ca pe o promisiune de tihnă.
Fiecare colț al locului e gândit pentru a încetini respirația grăbită a cotidianului: piscina interioară cu apă caldă ca o îmbrățișare, sauna care topește gândurile grele, ciubărul în care se oglindește cerul la ceas de seară. Dar gata cu poezia, gata cu melancolia, că deja mi se face dor.
Am parcat în fața pensiunii apoi ne-am cazat. Pensiunea dispune de opt camere cu o capacitate de 17 locuri. Există două clădiri principale. În prima este recepția și restaurantul, iar la etaj camerele, iar în cea de –a doua o zonă de spa care include o piscină interioară încălzita, o saună uscată și un ciubăr în aer liber, iar la etaj o sală de evenimente.
Să le luăm pe rând. Recepția este micuță, dar decorată cu mult bun gust. De altfel toată pensiunea poate fi caracterizată așa construită și decorată cu mult bun gust. Restaurantul nu face excepție. Te simți cumva ca acasă. Vlădurel nu e doar o pensiune. Este pur și simplu o stare de spirit. E un refugiu pentru suflete care caută să simtă din nou, autentic, simplu, profund, să uite de toată agitația lumii contemporane. Aici nu vii doar să dormi, ci să te trezești în sensul adevărat al cuvântului. Încă de la intrare, atmosfera te cuprinde cu o liniște densă, aproape palpabilă, în care șoaptele pădurii înlocuiesc orice zgomot al cotidianului. Clădirea, îmbrăcată în lemn și piatră, pare să fi crescut organic din solul muntelui, integrându-se firesc în peisajul împădurit. Totul acolo este construit și gândit să fie în armonie cu natura, mult lemn, multă piatră naturală. Ferestrele mari lasă natura să intre în fiecare cameră, în timp ce detaliile rustice atent alese creează un sentiment de acasă, unul pe care nu-l știai, dar pe care l-ai așteptat mereu.
Oamenii sunt foarte primitori atât proprietarii pensiunii, cât și angajații. Am primit rapid o cameră la etajul întâi. Camera este elegantă și respectă întru-totul această tipologie de a fi în armonie cu natura. Lemnul predomină și acest lucru îi conferă un aer cald și primitor. Am mai spus-o prin alt articol luxul pentru mine este simplitate într-un decor natural de excepție. Pentru mine luxul nu are nicio legătura cu extravaganța. Ei bine exact asta am întânit aici, simplitate și naturalețe într-un decor de vis.
Nu o să mai detailez prea tare ce-I prin camera. Clasic, patul mare și confortabil, dulapul de haine, televizorul LCD, noptierele. Ce mi-a captat imediat atenția a fost lampa de citit care nu era clasica veioză, ci era una faină atârnată de tavan!
La baie totul este de calitate și de mult bun gust, cu o notă de vechi de prin alte vremuri. Prosoapele noi, mari și pufoase, iar produsele de igienă calitative.
Restaurantul arată cumva ca o sufragerie boierească din alte timpuri. Cu canapele de piele, cu un șemineu fain, cu decorațiuni retro. Parcă îmi și imaginam o serată interbelică cu muzică de la gramofon și cu domni distinși și doamne frumoase din înalta societate îmbrăcați elegant. Parcă vremurile alea aveau un alt farmec.
Meniul restaurantului nu este foarte stufos, dar toate produsele sunt de calitate. Sunt din ferma proprie sau de la producători locali. Bonus sunt preparate de un chef bucătar. Cât ai fi de cârcotaș, nu ai cum să comentezi ceva. Doar să fii râu intenționat sau să ai cine știe ce alergii. Ca o paranteză când scriam articolul ăsta am aruncat un ochi și pe booking să văd ce mai zice lumea. Numai note de 10 plus una de 1. Care or fi adevărate și care o fi rău intenționată, că nici nu mai știu? Vă las pe voi să ghiciți.
Piscina interioară încălzită e perfectă pentru relaxare. Apa nu este fierbinte, chiar te răcorești un pic la cele 28 de grade Celsius ale ei. Piscina are o adâncime de 1,40 m și o lungime de vreo 10-15 metri. Ideală să și poți înota un pic. Are și un dispozitiv de creat curent care-ți îngreunează foarte tare înaintarea și te stimulează să înoți. Este o piscină exact pe gustul meu. Tare la duș au și o putină țărănească retro care îi dă un aer fain. Nu lipsește sauna ori ciubărul de la exterior. Ce poate fi mai frumos să bei o șampanie la piscină sau în ciubăr alături de persoana iubită, ascultând foșnetul pădurii ori susurul păsărelelor?
Am tot căutat să găsesc ceva negativ la acest adevărat complex turistic. Pentru că exact așa este, nu este o simplă pensiune. Acesta mai conține deasupra piscinei o sală de evenimente, alături este un teren de tenis în aer liber pe tartan, dar și un grătar și un foișor super elegant. Nimic nu este lăsat la voia întâmplării.
Ca să vedeți acest lucru, pentru cei care nu pot urca pe timp de iarnă cu autoturismul personal, sus la pensiune, există o alternativă, două mașinuțe electrice! Așa ceva!
Să mai spun că mai există și un iaz de pește plin de păstrăvi, pe ăsta chiar am uitat să-l pozez. Câte să mai fac și io într-o zi?
E o vorbă românească-obrazul subțire cu cheltuială se ține. O camera dublă se închiriază cu 595 de lei pe noapte, iar pentru accesul la spa și la celelalte facilități se plătește suplimentar 190 lei. Evident că nu are cum să fie altfel decât o pensiune exclusivistă. Iar faptul că este adults only este un mare plus din punctul meu de vedere, cel puțin la piscină!
Acum la sfârșit mi-a mai venit o idee de titlu care s-ar potrivi poate mai bine- Rafinament, dar totuși rămân la varianta inițială.
Pensiunea Vlădurel este pentru cei care vor să se deconecteze complet. Pentru cupluri care caută intimitate. Pentru suflete obosite care au nevoie de o pauză frumoasă. Și pentru oricine vrea să redescopere cât de bine poate să sune liniștea.
Dacă am început cu o poezie această pensiune mă inspiră să termin cu alta, una dintre preferatele mele scrise de Mihai Eminescu-
Fiind băiet păduri cutreieram
Și mă culcam ades lângă izvor,
Iar brațul drept sub cap eu mi-l puneam.
S-aud cum apa sună-ncetișor:
Un freamăt lin trecea din ram în ram
Și un miros venea adormitor.
Astfel ades eu nopți întregi am mas,
Blând îngânat de-al valurilor glas.
Răsare luna, -mi bate drept în față:
Un rai din basme văd printre pleoape,
Pe câmpi un val de argintie ceață,
Sclipiri pe cer, văpaie peste ape,
Un bucium cântă tainic cu dulceață,
Sunând din ce în ce tot mai aproape...
Pe frunza-uscate sau prin naltul ierbii,
Părea c-aud venind în cete cerbii.
Alături teiul vechi mi se deschide :
Din el ieși o tânără crăiasă,
Pluteau în lacrimi ochii-mi plini de vise,
Cu fruntea ei într-o maramă deasă,
Cu ochii mari, cu gura-abia închisă;
Ca-n somn încet-încet pe frunze pasă,
Călcând pe vârful micului picior,
Veni alături, mă privi cu dor.
Și ah, era atâta de frumoasă,
Cum numa-n vis o dată-n viața ta
Un înger blând cu fața radioasă,
Venind din cer se poate arăta;
Iar păru-i blond și moale ca mătasa
Grumazul alb și umerii-i vădea.
Prin hainele de tort subțire, fin,
Se vede trupul ei cel alb deplin.
P. S. Era să uit ceva important! Toată apa de băut plată sau minerală este captată de la un izvor curat din apropiere, la fel și apa din piscină. Evident la piscină era trecută apoi prin mai multe filtre!
.
Trimis de robert in 07.04.25 09:48:59
- Alte destinații turistice prin care a fost: Algeria, Argentina, Bahamas, Benin, Brazilia, Camerun, Chile, China, Coasta de Fildeș, Cuba, Egipt, Emiratele Arabe Unite, Etiopia, Europa, Gambia, Ghana, Guineea Bissau, Honduras, Hong Kong, India, Indonezia, Insulele Cayman, Jamaica, Kenya, Macao, Maldive, Mexic, Pakistan, Republica Centrafricana, Republica Dominicană, Rusia, Senegal, Sheychelles, Sri Lanka, SUA, Tanzania, Thailanda, Togo, Tunisia.
12 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (robert); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- Coordonate GPS: 46.89433137 N, 26.24212210 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
12 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat în rubrica "Pensiunea Vlădurel [Vădurele], VADURI [NT]" (nou-creată pe sait)
-
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
@webmasterX: e ok ms frumos!
@robert: Zici că acolo unde se avântă vulturii trebuie, musai, 4x4?
Nu au în plan o telecabină, ceva?
@Flaviu: nu, nu, dar o tiroliana ar fi o idee!
Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ”
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
@robert: Ei, m-am prins eu dar a ieșit ceva simpatic. Chiar simt nevoia să mă amuz în perioada închiderii de lună.
@crismis: dacă mă crezi că exact la tine mă gândeam! Chiar îmi spuneau că au avut mai mulți mușterii din Galați și chiar am întrebat de tine!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)