VALEA MARIEI-Povestea merge mai departe

TIPĂREȘTE

Am sa dau cateva explicatii. Suna frumos- primul premiul castigat de mine, in viata mea este un sejur la Ranca. Telefoanele incep sa sune, in cateva minute ma lamuresc ca este adevarat. Imi amenint sotul cu divortul daca pierd premiul din cauza programului lui incarcat. Specific ca acest premiu este castigat in urma primului meu review pe AFA, review scris in scop informativ-turistic, in nici un caz pentru premii. Pe aceasta cale multumesc tuturor celor care m-au votat si multumesc AFA.

Prima saptamana din octombrie avea sa imi aduca, cateva zile binemeritate de odihna. Suntem incantati de tot ce citim, suntem incantati de inaltimi si de Transalpina. Urmeza doar sa ajungem. Si ajungem undeva in jurul orei 15. Poate pentru ca eram un pic livida la fata cand am ajuns sus, era sa pierdem straduta spre stanga, spre Valea Mariei, dar bucatarul buclucas ne arata directia. La receptie nimeni. Intram in restaurant, vreo 3-4 cupluri servesc masa de pranz, dupa salutul de “Buna Ziua”, toti ma privesc si zambesc calduros, parca ne cunosteam de-o viata. Din secunda doi m-am simtit ca acasa, sigur toti erau din AFA. Alina, ne invita sa luam loc in restaurant pana se elibereaza un pic de treburi. Avem timp sa admiram restaurantul, mobilierul frumos scluptat si decoratiunile din fier. Totul este primitor si curat. In 15 min. ne cazam la camera cu numarul 2. Prima impresie este ceva de genul “Aaaa, ce camera frumoasa si mare! ” Cred ca este cea mai mare camera din pensiune, ca lungime, tinand cont ca, pensiunea este construita in trepte. Este cald si bine. Dupa ce am servit masa, ciorba de burta, pulpe cu cartofi trasi in usturoi - de care copilul meu s-a indragostit – si clatite cu dulceata de afine si de piersici, am inspectat un pic imprejurimile. Copiii au dat buzna in tobogane, s-au zdruncinat in balansoar, au topai de bucurie cu tot cu ploaia marunta si rece ce ne uda, dar noi in ciuda ploii si a surorii ceata, ne-am bucurat de tot ce am gasit.

Camera: spatioasa, curata, moderna, aerisita.

Baia: moderna, curata, utilata cu tot ce trebuie, apa calda non-stop.

Pensiunea: eleganta, foarte bine pozitionata, cred ca are cea mai mare suprafata de parcare din statiune si are cele mai multe facilitati (locuri de joaca, locuri de odihna, o terasa, care probabil pe vreme buna este plina), un teren de sport in constructie, o pastravarie in constructie, masa de ping-pong (2 buc), si sala de fitness.

Restaurantul: cochet, intim, curat, cu o priveliste superba asupra muntilor, asta dupa AFA, deoarece eu nu am vazut decat ceata.

Bucataria: excelenta, gustoasa, portii de mancare potrivite, preturi corecte.

Servicii: Alina, o dulce si nu se supara cand eram mai suciti la mancare, mai ales copiii, doamna Ani nu am vazut-o decat un pic, dar mi s-a parut o persoana foarte curata si zambitoare, toate atuurile pt. o bucatareasa profesionista, proprietarul-o persoana vesela, vorbareata si deschisa, doamna care era la curatenie- foarte amabila si binevoitoare, dar in schimb era foarte racita si am avut placerea sa-i dau niste medicamentatie si nu in ultimul rand fochistul casei, om bun la multe, pe care barbatii nostri l-au cunoscut mai in amanunt. Eu am ce am cu papanasii si cum nu erau trecuti in meniu, am rugat-o pe doamna Ani sa ne faca si ne-am lins pe degete toata seara.

Ne-am rasfatat cu toate bunatatile facute in restaurant de mana bucataresei si ne-am incalzit cu vinurile roze si alb, excelente

Acum despre statiune:

Dupa ce am facut cunostinta cu pensiunea si personalul, am zis sa ne mai dezmortim articulatiile si am urcat in statiune. Juniorul, fiind incepator in ale muntelui, vroia sa vada tot ce misca si nu misca. Statiune pustie, in ea doar noi, cainii si cativa muncitori. Pensiuni mici si mari, hoteluri mici si mari, pustii deasemenea, unele dintre ele scoase la vanzare, le zaream printro ceata groasa si o ploaia mocaneasca care parca nu se mai termina. Greu la deal cu boii mici si a naibii ceata parca nu mai disparea. Cu chiu cu vai reusim sa vedem cat de cat statiunea si zarim un panou care face reclama la sportul de vara tubing. Copii sunt in al noualea cer si noi deasemenea. In spatele hotelului Onix, reusim sa gasim pista de tubing la care nu era nimeni. Un muncitor ne-a indrumat spre proprietarul pistei si am reusit sa-l convingem sa facem si noi cateva ture. Distractie la maxim pt. o jumatate de ora. Colacii unsi cu grasime aluneca pe pista uda cu o viteza proportionala cu greutatea. Adulti si copii ne-am distram pe cinste. Pista de tubing este pe partia de schi, care in sezon de iarna este plina. Bineinteles ca am urcat si pe Transalpina cat am vazut cu ochii (cu masina), undeva la cota 2000, pe un platou. Am stat, am admirat, am sperat ca se mai opreste ploaia si se mai imprastie ceata. Ne-am putut numai inchipui ce am fi putut sa vedem de acolo si in clipa aceea am luat decizia sa ne mai intoarcem si la vara si tot la Valea Mariei. Ma gandeam eu asa, oare in 5-10 ani o sa ne mai permitem sa venim aici? Ce preturi oare vor exploda si pe aici ca si in Poiana sau alte statiuni? Deocamdata este criza si se vede si in Ranca, foarte multe constructii neterminate sau scoase la vanzare. Nu stiu daca va aduc ceva nou, dar vreau sa va arat ca si daca vremea nu este prielnica putem face altceva. Am jucat si tenis, ne-am si prosti pe aparate, am stat si la un pahar de vorba, ne-am plimbat, ne-am odihnit iar in ultima zi am vizitat ce am putut sa vizitam. Am sa dau nota 10 pt. pensiune si personal iar pt. statiune un pic mai putin, ca nu ne-a lasat sa o vedem in toata splendoarea ei, dar la vara promit sa savurez si natura si ce omul a facut din ea.

---

VIZUALIZĂRI: 1518 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI