ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 17.02.2020
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Mărăşeşti [VN]
ÎNSCRIS: 30.04.09
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
FEB-2020
DURATA: 2 nopți
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Pensiunea Timiș din Borșa, Maramureș. Deci, da!

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

Prolog

Se știe că dragostea te determină să faci cele mai ciudate lucruri, numai și numai pentru a face pe plac sau pentru a-i îndeplini o bucurie persoanei iubite.

Acuma, nah, ciudat este și să-ți lași averea câinelui sau perușului, cum citesc eu prin ziare că s-a mai întâmplat, dar, zic că astea-s derapaje ce se datorează atmosferei de-o respirăm în aste zile, atmosferă încărcată cu norișori, amorași și alte dulcegării de le asociem noi cu iubirea. Sau, de ce nu, s-o zîcem pe-a dreaptă, referindu-ne tot la dulcegării, de la păpăm spre mult prea îndestularea noastră, cum ar fi ciocolata. Care ciocolată cauzează profund, la glicemie, talie și buzunar.

De ce sărbătorim noi Sf. Valentin n-aș putea să vă spui. Cert este că în mai fiecare început de sfârșit de iarnă, năpădim prin florării, cofetării și alte alea să cumpărăm fleacuri cu care să ne gudurăm pe lângă persoana iubită (mă refer la omi care cumpără pentru oamele de le au în dotare).

Eu am vrut să o emoționez profund pe soția mea, așa că, în acest an, de Valentine Day am scos-o în Maramureș.

Ce-am pățit cu cazarea și cu ce este pe-acoloșa, vă spui, iacă, numaidecât!

De ce ”Pensiunea Timiș” din Borșa

Că n-am mai fost în Maramureș din 2008 și spuneam că dialectica vieții o fi adus unele transformări pe care voiam să le bag de seamă. Și-am mai spus că Borșa este intrarea-n Maramureș, dinspre Moldova vorbind.

Pensiunea avea niște fotografii interesante pe saitul de-l folosesc când vreau s-nchiriez odăi un's-adăstez prin peregrinările mele prin țara de mă are cetățean. Și, pe lângă fotografii avea și prețuri super OK. Acuma, să lămurim ceva: pe mine mărinimia nu mă dă afară din casă, pe bune! Dacă mi-ați vedea mecla ați realiza că nu pot fi confundat cu o zână bună (săr'mâna Zoazore!) și-n plus, nici purtările-mi nu sunt darnice. Dacă vreți să mă descriu plastic, sunt din ăla, cu ariciul la buzunar, un mic Harpagon care tinde să devie mare. Ce vreți, sunt balanță, adică sunt tata zgârciților, după spusele zodiei de m-am născut io!

Așa că, da, recunosc, mă uit bine când e vorba de finanțe, m-aplec pe stradă după moneda de 50 de bani! Bine, recunosc, și după aia de 10... offf, bine, buei, m-aplec după orice monedă! :p

De-aia, zic, pensiunea de vreau io să vă spui de ea are prețuri lipsite de asperități, iute sperietoare ale inimii mele simțitoare!

Unde este.

Simplu, în Stațiunea Borșa, pe str. Brădet, nr 15, se-ajunge ușor, mai ales dacă folositți instalația de raportare globală a poziției dvs față de trei sateliți. Apropos, cred că GPS-ul meu e un pic defect că, dacă nu fac cum zice ea, The Voice, apare o mână, din senin și mă trage de urechi.

Deci, n-ai cum să te poți rătăci și să n-ajungi la Pensiune!

Probleme la cazare

Nțțț, neam! Cînd am ajuns în Iacobeni, cam cu o oră înainte de ora preconizată pentru sosire, am luat legătura, folosindu-mă de invenția lui Alexander Graham Bell ușor modificată, cu găzdoiul, anunțându-l că venim, că-l rugăm să lege câinii și să ne facă focul... Acesta m-a asigurat că, da, m-așteaptă, câinele nu-l poate prinde-n lanț iar de foc nu poate fi vorba, că are încălzire în pardoseală!

Cazarea în sine a durat circa 5 minute, din care 3 le-am cheltuit pe complimente și pe dezmorțit oasele așezate pe scaunul mașinii cale de 5 ore și jumătate.

Și, da, are parcare în curtea pensiunii!

”Pensiunea Timiș”, adică, ce?!

O clădire nouă, P+2, cu un interior foarte frumos.

Despre parter nu poci să vă spui ni'ca dar la cele două etaje există câte trei camere, fiecare cu baia ei, balcon și alte acareturi. La fiecare etaj câte un salon, la cel de la 1 fiind și o insulă de bucătărie, unde, dacă chiar vrei, puteai să-ți confecționezi o cafea, precum și o plită unde să te poți arde delicat. Cu inducție era plita!

Camerele de sunt pentru călători sunt lărguțe, frumos mobilate, au TV, WI-FI și ce mai vrei prin ele. Fiecare cameră are balcon, baie proprie, dar, ha, l-am prins, n-avea uscător de păr!!!

Mobilierul nou, totul îngrijit și sclipind de curățenie!

Amenajările interioare chiar deosebite, o să v-arăt poze ca să vedeți că la mine nu-s minciuni, să mor care vă minte!

Apoi, trebuie că să vă informez despre faptul că locația este, moț, aproape de centrul localității. Adică, să fiu mai exact, cam la vreo 400 de m de biserică, pizzerie, magazin alimentar, pârtia de schi, de fapt, locul de plecare la stația de telescaun, ce mai, e un miez !

Cât ne costă

Da, cum vă spuneam, intrarea în pensiune e tare ușoară. Ca să faci acest lucru, trebuie să plătești. Prețul de pe sait era foarte rezonabil, asta m-a și încurajat. Pentru două nopți de weekend am plătit suma de 270 de lei, bani reținuți din card în momentul când faci rezervarea, saitul știe!!!

Merită toți banii și sunt drept, dacă mint să mă mușc de limbă!... Ouch!!!

În loc de final

Sincer, până am ajuns acolo am avut oareșce reticențe. Nu prea am mai folosit pensiuni, în ultimul timp, tocmai datorită unor experiențe anterioare, din viața mea precedentă. Nu-mi prea place să vin în curtea omului să folosesc utilitățile lui și alte alea. Credeți-mă, aici nu este cazul, totul este nou și frumos, este ca la hotel! Și, în plus, te bucuri și de faptul că proprietarul, un tânăr de 29 de ani, este extrem de amabil și dornic în a te face să te simți bine!

Așa că, dacă o s-aveți prilejul ocaziei, năpădiți-i casa! O merită!

Haidi, pa!

Nenea web, ca să pătrundem în atmosfera locului, hai s-o facem și sonor! Te rog, https://www.youtube.com/watch?v=Fv0dZMGZa9o

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de Yersinia Pestis in 17.02.20 13:41:48
Validat / Publicat: 17.02.20 15:09:01

VIZUALIZĂRI: 1511 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

23 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Yersinia Pestis); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
IMPORTANT: Eventualul drept la replică din partea proprietarilor este BINEVENIT, ÎNCURAJAT și SALUTAT, fiind esențial pentru formarea unei opinii în cât mai completă cunoștință de cauză. Proprietarii sau reprezentanții unitătilor de cazare își pot exercita dreptul la replică fie scriind un ECOU la acest articol, fie inițiind un articol nou, cu titlul "Dreptul la replică".
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P09 Tablouri pictate de proprietar
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 48800 PMA (din 36 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest review

23 ecouri scrise, până acum

webmaster26
[17.02.20 15:08:42]
»

Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

===

Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

===

Mutat în rubrica "Pensiunea Timiș, BORŞA" (nou-creată pe sait)

webmaster
[17.02.20 15:14:58]
»

Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ necesar unei astfel de selecții.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

Yersinia PestisAUTOR REVIEW
[17.02.20 15:25:37]
»

@webmaster26: Da, acolo este!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
crismis
[17.02.20 16:33:49]
»

@Yersinia pestis: Deci da! Sigur Adriana a fost în transă de plăcere maximă ce-a avut!... Te-ai pus bine pentru o vreme, ce să zic?!

Dar cam puține poze...

Dan&Ema
[17.02.20 17:43:56]
»

@Yersinia pestis:

Arata misto si nțțț si ouch si te crez pen’că

Merită toți banii și sunt drept, dacă mint să mă mușc de limbă!... Ouch!!!

Haidi pa, super haiosule!

Numai di ghini! ????

Zoazore
[17.02.20 19:18:10]
»

@Yersinia pestis:

Dacă mi-ați vedea mecla ați realiza că nu pot fi confundat cu o zână bună (săr' mâna Zoazore!)

Sa mai cresti! Doar ca nici io nu prea seman c-o Zana! Asa zic oaminii astia p-aci, da' io zic sa nu ma crezi!

Cred si eu c-ai zapacit-o pe Adriana! Asa, o iesire scurta pana-n Maramures... Nu tu o floare, o bomboana, hop! direct Maramures!

Bravos, sa va fie de bine! Vezi ca vine Dragobetele! Ia-l in calcul!

Pana-n Maramures te-ai dus, dar pan' la Sambata de Sus de ce n-ai curaj?

Yersinia PestisAUTOR REVIEW
[17.02.20 19:22:11]
»

@crismis: Cu pozele-am fost calic, așa e! M-am gândit că, deh, mi-or plăcea mie tabloaiele, dar, nah, ce să spui?!

Gazda, el și soția, or terminat “ Arte plastice”, cu masterat cu tot, la Cluj! Știu că și fata ta studiază acolo, omul e și pictor de biserici.

Adriana a fost, toată, în extaz, a ținut banii pe perioada sejurului! Da’ și eu m-am răzbunat, am fugărit-o pân’ la Cascada Cailor. Plus că i-am spus și bancul cu Ionuț!

Ăla: “ Io nu-ț mai dau bani! “ Să știi, chiar îs cărpănos! ????

crismis
[17.02.20 19:52:49]
»

@Yersinia pestis: Faine tablourile, într-adevăr!

Mda, doar că fiică-mea a virat între timp pe Psiho... Grafica a rămas însă un hobby, pleacă mereu după ea cu un caiet și o pungă cu creioane și carioci. Doar că a zis că nu se vede trăind din asta... (Că parcă noua orientare o fi mai brează...)

Yersinia PestisAUTOR REVIEW
[17.02.20 19:55:11]
»

@Zoazore: Hai, măi, Zoa și tu te-ndoiești de mine?! Cum să crezi că n-am făcut criză de mână spartă și nu mi-am scos soața la restaurant?! Am fost, zău, la Hotel “Roman” am fost , și-o fos’ fain! Mâine-oi spune cum și cu ce să-ți umpli timpul în caz că te-o pălit norocu’ de-ți lucesc ochii-n Maramureș.

Cât despre Sâmbăta de Sus, sorry, nu-nțelesăi: e aia cu Canionul “7 Scări”?! Că fusăi acoloșa și-am și grăit despre...

Aaa, da, nu e la Sâmbăta de Sus “Canionul 7 Scări”, ci, la Timișul de Jos! Și, da, am ‘țelăs aluziunea... Din păcate, niet, nu o să vă stric petrecerea nici ăst an! Aprindeți, dară, lumânări, v-o fos’ ferit Domnul să mă cunoașteți!

Nu c-ați fi cherdut oareșce! ????????????

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Yersinia PestisAUTOR REVIEW
[17.02.20 20:00:34]
»

@crismis: Buei, faza cu psiho e frumoasă, cel puțin așa încearcă Adi să mă convingă. Și, da, ar trebui, costă 300 de lei modulul pentru pregătirea pe “ clinic”, în fiece lună! Bașca teste și alte alea, nu spui preț că nu se cade!

Dar, da, ai dreptate, din psiho nu se trăiește, spune-i fetei tale să-mi urmeze traseul, zi-i să se facă pensionar MAI! ????????

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
crismis
[17.02.20 20:01:43]
»

@Yersinia pestis: ????????????

Yersinia PestisAUTOR REVIEW
[17.02.20 20:03:38]
»

@Dan&Ema: Da, bine, râzi de mine da’ tu știi ce nasol e să-ți muști (singur) limba?!

Dacă da, ia, spune “ Zău” cu limba-ntre dinți!

????

Zoazore
[17.02.20 20:41:01]
»

@Yersinia pestis: Eiiii! Asa-mi place mie sa te provoc sa mai scrii!

Si da, mi-am amintit ca ti-ai jurat sa nu ma-ntalnesti in viata asta, dar io tot mai sper!

Oricum, tare fain prin Maramures! De Dragobete ce faci? Unde-ti duci oama?

Yersinia PestisAUTOR REVIEW
[17.02.20 20:54:49]
»

@Zoazore: Nu, măi, Zoazore, să mă vezi strâmb de nu spui drept: n-am, io , giurăminte din astea, mă jur, să n-apuc să mor, nah!

Alooo, 112, ce-i tragi, dom’ne, cu Dragobetele, acuma, zău așa, punem seu în carne grasă?! Gata, mi-am amintit că-s îndrăgostit, ieșirăm de Sf. Valentin, acuma, ce, facem banii cu carioca sau cu ciocanul?!

Io zic că ești egzemplu nasol, mai stai și tu cuminte, mai o pasă cu portarul, tragem de timp, deh!

Zoazore
[17.02.20 20:59:15]
»

@Yersinia pestis: Haidi, bre! Poate de Dragobete te scoate Adriana la o cofetarie, o plimbare la Mausoleu, ceva de-astea! Nu zic sa mergeti in Maldive, da' o berarie o fi pe la voi!

Sa mai sarbatoriti si romaneste, nu doare din import!

krisstinna
[17.02.20 21:04:45]
»

@Yersinia pestis: Ai fost in casa unui artist Foarte frumos!

Balanță romantică ce ești! Bravo ție și ferice de Adriana

De dragoste nu pot vorbi, nici de romantism, noi suntem bătrâni, indragosteala a fost in urmă cu 33 ani in cazul nostru. Acum, vorba copilului meu: “sunteți colegi de apartament după o viață de trăit împreună” Și are perfecta dreptate

Să mai faci surprize de-astea frumoase, femeile au nevoie de răsfăț și atenție, părerea mea

Felicitări!

Dan&Ema
[17.02.20 21:09:41]
»

@Yersinia pestis:

Pe cărare sub un brad, zău, zău,

Șade-un bade supărat, zău, zău...

Era o melodie draga bunicului meu si mamei mele si incercau sa ma invete s-o cant, bunicul avand si ureche muzicala si o voce puternica, cu volum.

Cel mai mult imi placea cum suna “zau-l” cantat de bunicul, care vibra la fiecare “z”.

Haidi pa, vorba ta! Numai bine! ????

Yersinia PestisAUTOR REVIEW
[18.02.20 08:14:42]
»

@Zoazore: Dă-i, tu, înainte cu Maldive, că poa' că-i dai idei!!!

Yersinia PestisAUTOR REVIEW
[18.02.20 08:22:14]
»

@krisstinna: Săr' mâna, doar tu ce mi-ai ghicit firea romantică și sâmțitoare, aia de mi-o pus-o-n cârcă zodia. Da' drept îi și că Adriana mea merită asta. Noi suntem împreună de 35 de ani, dintre care 30 oficiali și 5 or fost înainte, relații de cofetărie.

Acuma, nah, io sigur sunt îndrăgostit de ea, Adi nuș' ce tresăriri sufletești are când mă vede. Mai bine că nu știu!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Zoazore
[18.02.20 17:16:01]
»

@Yersinia pestis: Nu-i zic Adrianei, ci tie! Si eu stiu ca esti fire romantica si esti indragostit de peste 30 de ani de ea! Si mai mult, ziceam ca sa te scoata ea la un suc, nu tu! Ca si ea te iubeste, stiu eu! Pace?

Yersinia PestisAUTOR REVIEW
[18.02.20 19:41:22]
»

@Zoazore: Done! Că știi că țiu la tine, săr’mâna!

Zoazore
[18.02.20 20:35:30]
»

@Yersinia pestis: Stiam eu ca esti baiat bun!

mishu
[24.03.20 20:16:17]
»

@Yersinia pestis:

iar de foc nu poate fi vorba, că are încălzire în pardoseală!

pai deja trebuia sa iti dea de gandit cam cum sta treaba.

Frumoase ganduri ai avut de ziua indragostitilor si uite ca ai fost rasplatit.

Felicitari, votat cu mare drag.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
crismis, Dan&Ema, mishu, Yersinia Pestis, Zoazore

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.080360174179077 sec
    ecranul dvs: 1 x 1