Intimitate, confort, mâncare proaspătă și bună

TIPĂREȘTE

În cel de-al doilea week-end din oct 2020, în perfect acord cu prognoza meteo, am decis că ar mai fi rost de o mică evadare din cotidian! Un’ să fie, un’ să fie?! Desigur, un loc rupt de lume, în care interacțiunea cu posibili semeni virusați să fie minimă. Aveam deja o rezervare făcută în zona Breaza, o pensiune drăguță și bine cotată, dar fără posibilitatea de a oferi vreo masă, măcar micul dejun, că de restul ne-om descurca (tot terasele restaurantelor erau la putere, deși încă nu se închiseseră interioarele)...

Reluând căutarea, am descoperit, nu departe, o adevărată bijuterie: Pension Sf. Nicolae, 271 lei/noapte – cazare pentru 2 persoane, demipensiune inclusă. Pozele, înfățișând o casă cu etaj și mansardă și o curte frumos îngrijită, mi-au inspirat încredere; acea tresărire de inimă pe care o am câteodată în legătură cu anumite locații... E drept, nu prea avea ea evaluări la momentul respectiv; oricum, nu atâtea cât să rezulte o notă pe booking. Între timp s-au strâns 7 review-uri, iar nota este 9,7, ceea ce înseamnă că intuiția nu m-a înșelat defel. Fără a mai sta mult pe gânduri, am anulat prima rezervare și am rezervat la pensiunea cu nume sfânt.

Pension Sf. Nicolae se află în satul prahovean Aluniș; imediat ce treci podul se face o străduță în stânga, cobori și gata, ai găsit-o, important e să ajungi la Aluniș! Nici treaba asta nu-i prea grea; din Ploiești noi ne-am încadrat pe DN 102, spre Păulești (ce de amintiri, pe când, copil fiind, mergeam cu ai mei duminica „la pădure” !) – Plopeni – Coțofenești, apoi în Vărbilău am cotit-o stânga, către Livadea, Ostrovu, Aluniș. Asfalt în limite acceptabile, drum greu, mai ales noaptea, străbatând localitate după localitate, punând la mare încercare vigilența șoferului și... a co-pilotului ????.

Am ajuns deci, poarta cea mare era deschisă, pe noi ne mai așteptau; după ce am poziționat mașina în mica parcare din curte, poarta a fost ferecată și așa a rămas până dimineață. Am remarcat din mers curtea spațioasă acoperită cu iarbă și câțiva pomi, câteva zone de relaxare în prezent nefuncționale (mese și scaune strânse frumos, șezlonguri nude), un mic loc de joacă pentru copii chiar lângă intrare, locul acoperit de grătar undeva, în dreapta, dincolo de parcare.

Am urcat cele câteva trepte spre terasa luminată și împodobită cu bogate jardiniere cu tufănele, urmându-l pe domnul ce ne întâmpinase (la prima vedere un pic cam morocănos, în realitate mai mult timid, după câte aveam să constatăm ulterior). Din terasă am intrat într-o încăpere generoasă, multifuncțională, după aparențe: lobby (câte un spațiu de socializare de-o parte și de alta), sală de mese, bucătărie (despărțită de restul printr-un perete incomplet, gen tejghea de bar). Atmosfera era caldă și intimă, câțiva copii alergau încolo și încoace, câteva persoane mâncau și beau la una din mese, un TV „vorbea singur” , șemineul era frumos împodobit, anticipând Sărbătorile...

Domnul ne-a explicat că ne va conduce la camera noastră și după ce ne vom fi instalat, ne roagă să coborâm pentru cină. Casa are 4 camere la etaj, cu acces dintr-un hol comun, plus încă 2 la mansardă (și mai există un mic apartament într-o anexă). Noi am avut una din camerele de la mansardă, chiar am putut alege (cealaltă avea să rămână liberă pe tot parcursul week-end-ului). Am dat cu banul ???? și am ales-o pe cea din dreapta, camera nr. 6.

Camera este de fapt un mic apartament, numai bun să găzduiască o familie cu 1 copil; există un pat dublu în dormitorul principal și încă unul simplu în cel mic. Se intră direct în camera mare, în dreapta se face baia, în stânga se trece în dormitorul mic. Suprafețele nu-s prea generoase, dar totul arată proaspăt și de calitate, curățenia e perfectă, dotările mai mult decât mulțumitoare. Să detaliem, deci!

Camera principală conține un pat dublu (saltea grozavă, așternuturi de bumbac alb, câte 2 perne de căciulă și o plilotă comună uriașă). Deoarece spațiul nu permite altfel, noptierele au fost plasate... deasupra, pe perete! Practic, fiecare este formată din 2 etajere suprapuse, pe cea de sus se află o veioză cu abajur. Un cuier e fixat pe ușa de la intrare, un altul pe peretele de vis a vis, încadrând 2 tablouri între o iconiță și un crucifix. Pare ciudat, dar mi s-a părut un ansamblu unitar și... plăcut privirii, o să vedeți în poze.

În fața patului, se află o măsuță rotundă și 2 fotolii, în colțul dinspre baie o băncuță pentru bagaje. Pe masă, o tavă cu 2 pahare, 2 pet-uri cu apă și ceva de ronțăit. TV-ul în stânga, AC-ul în dreapta, telecomanda acestuia dedesubt, într-un suport special. Fereastra acoperită de perdele albe, draperia ce le dublează a fost confecționată din același imprimeu vesel, crem-cărămiziu, cu care sunt tapisate fotoliile. Podeaua și mobilierul – din lemn natur, frumos lăcuit.

Întrerupătoarele – grupate toate între ușa de la intrare și cea de la baie; ne-a luat un pic până am deprins, care de unde este! :) Tot acolo se afla una din prize, încă una era la baie și alta în camera cealaltă. Ici-colo – panouri micuțe cu regulile casei și planul de evacuare în caz de incendiu.

În dormitorul cel mic am intrat doar preț de 2-3 poze, apoi am închis ușa și n-am mai avut treabă. Am remarcat patul simplu de sub ferestruica din acoperișul mansardat și câteva spații de depozitare mascate într-un perete.

Baia conține cabina de duș, o mini-chiuvetă cu o „aripă” laterală pe post de etajeră, oglinda, tronul și coșul de gunoi. Pe lângă hârtia igienică și recipientul cu săpun lichid, am mai găsit ceva consumabile într-un săculeț de pânză prins de o agățătoare: săpunele solide, flaconașe de șampon, bețișoare pentru urechi. Prosoapele din bumbac alb erau aranjate frumos pe suportul-calorifer, câte 2 de fiecare și unul pentru ieșit din duș.

Erau calorifere peste tot, centrala proprie a funcționat din plin în cursul nopții, ziua lua pauză. A fost cald și bine, chiar un pic prea cald. Au și Wi-fi, am găsit parola notată pe cartonașul de bun-venit, de deasupra patului; nu-mi amintesc să mă fi logat, de obicei folosesc datele mobile.

Mesele

Precum vă spuneam, am avut incluse în prețul camerei 2 cine și 2 mic-dejunuri. Toate au fost preparate pe loc de cele 2 angajate (localnice); nenea care ne întâmpinase părea implicat mai ales în servitul mesei. Am remarcat în primul rând grija pentru curățenie, flaconașele cu dezinfectant dispuse peste tot, faptul că fiecărui grup i-a fost alocată o masă separată. Noi am avut-o pe ultima din stânga, cea mai apropiată de bucătărie.

La capitolul gastronomie, Pensiunea Sf. Nicolae se străduiește să utilizeze cât mai multe ingrediente locale, provenind din gospodăria proprie sau din zonă și să ofere turiștilor preparate simple și gustoase, „ca la mama acasă” . Noi n-am avut a ne plânge, ba, din contră!

Fiecare cină a constat într-un aperitiv (telemea, cârnați de casă, roșii, ardei, ceapă în prima seară, zacuscă în a doua), un fel principal (șnițel cu piure de cartofi și gogoșari murați, respectiv ceafă de porc la cuptor, cartofi gratinați și salată de varză) și un desert (brioșă și plăcintă de casă cu mere). Evident, băuturile se plătesc separat; noi am luat câte o sticlă de vin local în fiecare seară, foarte bun și nu scump deloc.

La micul dejun am primit câte o farfurie cu felii de șuncă presată, telemea, roșii și castraveți, un ou ochi/fiert, măsline și o plăcintă sărată cu brânză și spanac, abia scoasă din cuptor. În plus, unt și dulceață, lapte proaspăt și/sau ceai (de plante din zonă; absolut delicios!). Bun totul și îndestulător!

Am „cântat” ceva mai îndelung vinul de la a doua cină, la un pahar de vorbă cu domnul-gazdă, de la care am aflat că pensiunea aparține unei verișoare a dumisale; a scăpat și câteva cuvinte despre trista istorie din spatele său. Pe scurt, tatăl d-nei Mihaela S. s-a stins subit în urma unui accident de mașină. Soția îndurerată a intenționat la început ca banii de asigurare să-i doneze unei mânăstiri, fiica însă s-a gândit să-i folosească într-un scop care, în mod sigur, i-ar fi fost mai pe plac părintelui dispărut, fost proprietar de agenție turistică. În plus, bunica Sultănica (hei, am avut și eu o mamaie cu numele ăsta frumos! ????), entuziasmată de proiect, și-a pus la bătaie proprietatea din Aluniș, decor al copilăriei Mihaelei! Astfel a luat naștere Pension Sf. Nicolae – un loc simplu și decent, cochet și ospitalier!...

Aveam să regăsim, pe larg, această poveste (și multe altele) într-un număr din colecția de reviste cu specific turistic, de lângă șemineu, pe care am răsfoit-o pe îndelete după cină, sorbind din licoarea aromată...

Alte facilități, împrejurimi

Prea multe nu ai de făcut pe micul domeniu al pensiunii. Poate un grătar cu prietenii sau să lâncezești la soare/umbră pe unul din șezlonguri, cu o carte bună în mâini sau urmărindu-i pe cei mici jucându-se (eu aveam să profit puțin sâmbătă după-amiază de ultimele raze ale soarelui, în acest sens). Sau să joci tot felul de jocuri de societate în interior. Și – dacă te nimerești toamna, ca noi – să deguști, direct din pomii din curte, merele zemoase și parfumate! Neapărat!

În rest... Gazda noastră ne-a sugerat să ne plimbăm prin sat, dar... neh, nu ni s-a părut prea interesant, deși pare destul de frumușel satul împărțit în două de albia Vărbilăului... Mai degrabă te poți plimba cu mașina, zona deluroasă este extrem de frumoasă, mai sălbatică și mai puțin comercială decât vecina Vale a Prahovei și, cu siguranță, pe nedrept neglijată din punct de vedere turistic! Slănic-Prahova și Vălenii-de-Munte se găsesc la doar câțiva kilometri spre răsărit, Câmpina și Breaza la alți câțiva spre apus, iar în nord încep munții, stațiunea Cheia și lacul de acumulare Paltinu nu-s nici ele departe, precum nici cele câteva mânăstiri istorice (Brebu, Zanfira, Suzana, Crasna). Prea multe obiective pentru un week-end, asta e clar, mai bine alocați de la 4-5 zile în sus...

***

... Rezervarea nefiind taxată anticipat, am plătit la plecare, cu cardul. Am mulțumit gazdelor noastre super-amabile și ne-am desprins, destul de greu, căci locul acesta intim, drăguț și nepretențios ne devenise deja foarte drag... Cine știe, poate drumurile ne-or mai depune cândva la Aluniș, mai ales că zona nu abundă în spații de cazare... Mai ales în de-astea ieftine și bune! ;)

Curățenie, intimitate, confort - totul într-un spațiu destul de puțin generos.

Mâncare pregătită în casă, pe loc, simplă, dar foarte bună. Merele aromate și zemoase din grădină, culese direct din copac - priceless!

O zonă necomercială, extrem de frumoasă, cu multe obiective turistice, istorice, religioase.

---

VIZUALIZĂRI: 1029 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI