GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Descoperind Covasna, fara prejudecati
Aflandu-ma intr-un drum indelungat spre Bucovina, plecand din Bucuresti, am ales sa poposesc o noapte in zona Tusnad, in special pentru a vizita zona Lacul Sfanta Ana / Balvanyos.
Pentru cazare, m-am inspirat de pe net si am ales Moara la Fagadau in Baile Tusnad.
Am plecat cu ceva frica din Bucuresti (avand in vedere codurile panicarde de inundatii anuntate la televizor, pensiunea fiind situata chiar pe malul raului Olt) dar si cu o mare curiozitate referitor la relatiile interetnice de la fata locului si la ce poate zona sa ofere dpdv al turismului.
Dupa ce am trecut de Brasov (via Sf Gheorghe), prima surpriza placuta: pana in Tusnad ne-a asteptat un drum ca in palma, proaspat asfaltat.
Apoi a doua surpriza (pentru cine nu cunoaste zona): desi la cativa km de baile Tusnad erai practic la campie cu cateva dealuri in departare, dintr-o data ne-am trezit mergand pe un frumos drum cu serpentine pe masura ce intram in statiune.
In mijlocul statiunii gasesti o parcare cu o harta mare si cu toate pensiunile din zona dispuse pe ea, lucru care ne-a ajutat la gasirea drumului (destul de greu de reperat altfel) catre Moara la Fagadau.
Pensiunea este situate jos, chiar pe malul Oltului, insa cu toate aceste, din spusele gazdei, nu au fost pana acum probleme (din anii '60, de cand exista restaurantul)
Locatia este foarte frumoasa, rustica, neimblanzita, chiar intre doua dealuri inalte si impadurite cat cuprinde. Din pacate uriasii stalpi de inalta tensiune care trec chiar pe deasupra pensiunii rapesc din acest aspect, dar nu cu mult. Cladirea restaurantului are o tema rustica si este destul de cunoscut in zona avand in vedere perioada de cand tot este prezent acolo. Pensiunea este mai moderna dar se integreaza bine in peisaj.
Pentru cei amatori de suveniruri fotografice, pensiunea promite. Ai niste butoaie uriase unde poti sa iei masa, ai moara, pietre de moara pe jos, un podet in stare buna peste Olt care da la calea ferata si bineinteles nelipsitul “catelus dragut si sociabil de pensiune”. Patronul este primitor, vorbeste destul de bine romana si este dispus la conversatii cu tenta filozofica daca te intinzi la vorba cu el. Mancarea este ok, portii mari si preturi decente. Nimic deosebit, dar nici minusuri evidente. Pentru miscare poti sa iei bicicletele sa te dai prin zona, dar nu stiu cati vor face asta avand in vedere pantele abrupte si pericolul ursilor care cica bantuie noaptea prin zona.
Camerele sunt curate si au un feeling de hotel vechi de munte (unora le va placea unora nu) Panorama de la balcon dinspre Olt este deosebita iar susurul raului este destul de prezent, fara insa sa deranjeze.
Ca minusuri, as putea mentiona televizoarele mici - si care oricum nu prindeau niciun canal :) - si sunetul produs de dusul din camerele vecinilor noaptea.
Per total, recomand pensiunea, pentru o noapte doua de detasare totala de nebunia oraselor. Pretul este mi s-a parut ok, 130 lei cu mic dejun pe noapte, pentru ce poate oferi locul.
Dupa ce ne-am decazat am plecat spre Lacul Sf Ana, nu inainte de a ma duce la cateva magazine locale pentru ceva mici cumparaturi. In toate mi s-a raspuns in romaneste sau romano-ungureste :) si am fost tratat ok. Asta ar fi o a treia surpriza placuta (de fapt mai mult o confirmare pentru mine – care nu am plecat niciodata urechea la povestile inflamat nationaliste ale unor conationali).
Drumul Spre lac duce prin Bixad si este cu un asfalt mai de tara asa dar pe care se poate merge, pana la bifurcatia Lacul Sfanta Ana – Balvanyos.
A patra surpriza: Drumul de la aceasta bifurcatie pana la Sfanta Ana este ca in palma, desi pe harta nici macar judetean nu este. Si este foaarte pitoresc (aspect drum de munte cu multe curbe, dar paduri majoritar de foioase) Este spectaculos, ma gandesc, mai ales toamna. Intrarea la lac este 20 de lei pentru masina, dar acesti bani se vede ca sunt cheltuiti cu folos in zona.
Lacul poate fi inconjurat pe jos cam in 45 de minute, se pot inchiria si biciclete sau barci, se pot face poze de la un punct de belvedere situat pe drumul catre lac cam inainte de ultima curba, se pot face gratare pe malul lacului iar colacii secuiesti de la intrare sunt absolut deliciosi. Multa lume la lac si romani si unguri, voie buna, multi turisti.
De la intrarea la Sfanta Ana se merge din ora in ora cu ghid la Tinovul Mohos, o destinatie mai putin cunoscuta dar spectaculoasa (practic un lac mult mai mare ca Sf Ana, care s-a format la fel si care in timp a fost acoperit partial de o vegetatie specifica, destul de rar intalnita la noi (aici se gaseste inclusiv singura planta carnivora din Romania si diverse plante halucinogene sau cu efecte dintre care mai neplacute - aviz amatorilor de bobite colorate) si care se poate vizita mergand pe niste podete luuungi de lemn sau pe busteni infipti adanc in respectivul amestec de apa si vegetatie. Aici poti sa experimentezi o senatie unica daca incerci sa te lasi cu un picior pe covorul de vegetatie si simti cu se lasa sub greutatea ta :)
Ghidul explica pe rand tot ce trebuie si in romaneste si in ungureste, o experienta multi lingvistica care pe mine m-a facut sa ma simt ca si cum as fi in Elvetia sau in alta tara aflata cu mult inaintea tarilor in care sa vorbesti o alta limba constituie motiv de dispute sterile. M-am simtit European, cu alte cuvinte.
De aici am plecat spre Targu Secuiesc pe un drum de data asta destul de bombardat, dar printr-o zona frumoasa. Desi initial aveam de gand sa vizitam zona Balvanyos, am renuntat datorita faptului ca nu prea aveam timp si in plus zona aceasta nu este la fel de dezvoltata si de bine pusa la punct dpdv turistic ca cea a lacului Sf Ana (mi-ar fi placut sa fie de exemplu un ghid care sa te duca la toate atractiile - unele find destul de periculos de vizitat de unul singur - sau sa gasesti indicatoare clare catre obiectivele cele mai usor de atins, avand in vedere ca multe dintre ele sunt situate destul de aproape de drum.
Aici poti vizita Pestera Puturosul, mofetele, baile de vitriol (foarte diluat), cimitirul pasarilor, cetatea balvanyos, tinovul Buffago (un tinov asemanator Tinovului Mohos, insa mult mai mic dar si mai rustic) dar iti trebuie ceva timp pentru asta. Ideal ar fi sa stai doua zile in zona, pentru ca in ziua plina sa le poti vizita si pe ele.
Drumul de la Targu Secuiesc spre Miercurea Ciuc este si el foarte bine pus la punct si pitoresc chiar daca intr-un alt registru (dealuri largi, cu pasuni intinse si foarte putine case.)
Pe parcursul acestui drum am avut destul de puternic impresia ca nu stim sa profitam de ceea ce tara si oamenii pot oferi. In zona sunt peisaje frumoase, sunt obiective turistice (in principal naturale) unicat in tara, sunt si drumuri perfecte (chiar daca ne place sa barfim orice petecut mai putin decat perfect) dar ne-ar trebui si o strategie la nivel judetean, regional, national, oriunde, pentru dezvoltarea turistica a acestor locuri.
Si mai avem nevoie de putina toleranta, in special cei mai nationalisti dintre noi. Pentru ca daca te comporti civilizat si respectuos, vei fi tratat la fel.
La final, dupa mica experienta petrecuta in Covasna, eu am ramas cu o amintire placuta. Nu o pot numi zona mea favorite din tara, dar regiunea promite si ma bucur ca aici ca te poti bucura de natura, de drumuri frumoase si de oameni, indiferent de etnia din care fac parte.
Trimis de dxcsx in 12.06.12 15:16:59
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în BĂILE TUȘNAD.
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (dxcsx); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 46.13629900 N, 25.85385400 E - neconfirmate încă
ECOURI la acest review
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@cristi00xx, pe viitor n-ar fi rau sa desparti recomandarile de cazare de cele referitoare la zona vizitata.
S-ar obtine astfel o structurare mai buna a informatiei - despre cazare si despre zona/imprejurimi (cine cauta doar info despre cazare o gaseste mai eficient) si, nu in ultimul rand, notele acordate ar reflecta mai bine recomandarile despre cele doua "obiective" distincte (se intampla cateodata sa stai intr-un hotel pe care nu doresti sa-l recomanzi, dar zona sau orasul in sine ar merita cu totul alte note - sau viceversa).
Salut, nu vreau sa intru intr-o polemica nationalista, vreau sa explic ceva care poate fi de ajutor (cel putin psihic): exista unguri in Romania care nu vorbesc romaneste din 2 motive 1 o parte foarte mica care este sovina si 2 o parte care pur si simplu nu stie romaneste! Adica nu e nevoie sa va enervati, e posibil ca persoana respectiva chiar sa nu stie romaneste, va spun asta pentru ca am ceva prieteni/cunostinte unguri si ei mi-au spus asta. Deci nu va enervati/suparati asta e ideea!
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)Mulţumesc.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2022 Locatie pe care merita sa o revezi — scris în 18.11.22 de turist022 din TULCEA - RECOMANDĂ
- Aug.2022 Oaza de liniște cu drujbe turate la maxim — scris în 14.08.22 de DSTm22 din TIMIșOARA - nu recomandă
- Aug.2020 O vacanță foarte reușită — scris în 22.08.20 de Narcis_Lili din NăVODARI [CT] - RECOMANDĂ
- Sep.2015 Un colț de rai... — scris în 09.10.15 de Atlanticia din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Nov.2013 Deosebit — scris în 08.11.13 de Dan Georgiu din BRASOV - RECOMANDĂ
- Nov.2012 O mini vacanta relaxanta — scris în 04.12.12 de oanairina din GALATI - RECOMANDĂ
- May.2011 Pensiunea „Moara la Fagadau”, un loc nepereche — scris în 01.07.11 de liviadavidescu din CRAIOVA - RECOMANDĂ