ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 20.08.2019
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 24.06.10
STATUS: POSEIDON
DATE SEJUR
AUG-2019
DURATA: 5 nopți
prieteni
4 AD. + 1 COPII -- v: 7

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
98.75%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
la PMM* = 37 EUR
*PMM = Preț Minim MEDIU / Cameră, în cursul anului

TIMP CITIRE: 9 MIN

Pensiunea Iara din Arieșeni – liniște și bun-gust

TIPĂREȘTE

Anul acesta ne-am bucurat de o a doua premieră turistică, o scurtă vacanță într-un loc deosebit de frumos despre care doar citisem și privisem cu nesaț fotografii. Astfel, după mirifica Deltă a Dunării (vezi impresii), în luna august a venit rândul descoperirii unei regiuni cu adânci semnificații în rândul poporului român: Țara Moților - Munții Apuseni.

Etapa de documentare a fost lungă, lista inițială de obiective s-a mărit considerabil după studiul intens al zonei, timpul avut la dispoziție în cadrul sejurului era scurt, dorințele multiple. A rezultat un program rezonabil, pigmentat cu obiective opționale și posibilități de înlocuire a unor vizite în funcție de evoluția condițiilor meteorologice și starea drumeților. După alegerea destinației a urmat găsirea unui cartier general care să ne ofere cazare-masă și să fie situat la distanțe echitabile față de principalele obiective turistice pe care le urmăream. La jumătatea lunii mai concretizăm prin plata unui avans o rezervare la Pensiunea Iara din Arieșeni.

Poziționare și acces. Pensiunea turistică clasificată cu 3 margarete se află în localitatea Galbena nr. 414A, unul din cele 18 sate și cătune componente ale comunei Arieșeni, județul Alba. Distanțele până la principalele așezări ale zonei sunt: 8 km depărtare de stațiunea Vârtop, 10 km până în Gârda de Sus, 25 km până la Albac și 57 km distanță față de orașul Beiuș.

Pensiunea este amplasată pe drumul comunal 255 care se desprinde din șoseaua națională DN 75, pe partea stângă în direcția de mers spre Vârtop; se trece peste râul Arieș și se înaintează circa 700 m pe un drum pietruit, accesibil pe orice vreme. Există indicator în drumul național care te îndrumă spre Pensiunea Iara. Parcarea are două secțiuni, o platformă mai înaltă, pietruită, situată chiar în fața clădirii (aproximativ 7-8 locuri) și o zonă încăpătoare vis-a-vis de pensiune, lângă stivele cu lemne pentru iarnă.

Descriere pensiune – exterior. De la primul contact vizual îți dai seama că construcția cu valențe turistice nu a fost ridicată „după ureche” ci este rezultatul muncii unui arhitect, fapt confirmat ulterior. După părerea mea, clădirea este o combinație reușită între materiale bazice (piatră și lemn), un design arhitectural modern, dar totuși natural care prin aranjamentele decorative de plante și arbuști se încadrează bine în arealul geografic. Aspectul de cabană montană modernă e dat de pereții de lemn, ferestrele imense de la living și holuri susțin o iluminare naturală, iar florile roșii de la ferestrele camerelor măresc efectul vizual pozitiv.

Dacă deja ești încântat în fața clădirii, stai să ajungi în curtea interioară – o oază de liniște și relaxare te așteaptă pe terenul generos din spatele pensiunii: aria exterioară de luat masa, zona rezervată vetrei de foc, locul de joacă pentru copii și terenul cu afine. Dar să le luăm pe rând și să le descriem pe scurt. În curtea interioară pietruită, accesibilă prin restaurant, se află 5 mese cu scaune de lemn, acoperite de umbrele, cu lămpi de iluminat și păturici pentru serile răcoroase. Vegetație decorativă și aranjamente de pietre au fost atent așezate în acest perimetru, locul fiind ideal pentru degustat bucatele, pentru savurat o cafea sau o băutură alcoolică (afinata e la putere în zonă).

Câteva trepte din lespezi de piatră te ridică pe o platformă mai înaltă a grădinii și trecând printre tufe de afine ajungi la spațiul circular dedicat focurilor de tabără sau relaxării de dimineață. Șase fotolii solide de lemn cu mânere late înconjoară o vatră din piatră și te îndeamnă să te așezi și să privești Natura atât de darnică cu Apusenii. La doar câțiva pași distanță e amenajat un loc de joacă pentru copii mici și mărișori: leagăne simple și duble, ansamblu cu leagăne, tobogan mai mare și perete de cățărat, un tobogan de dimensiuni mici, groapă cu nisip și o mulțime de jucării de plastic, dar și o platformă elastică de sărit (maxim 150 kg).

Întreg spațiul grădinii e înconjurat cu gard și tufe de afine împânzesc tot terenul. Un șir de brazi înalți străjuiesc proprietatea pe partea dreaptă unde se află și albia unui pârâiaș sezonier. Un câine prietenos și o pisică haioasă locuiesc la pensiune.

Descriere pensiune – interior. Pensiunea e formată din 3 segmente, dacă le pot spune așa: corpul de cazare cu etaj, livingul-restaurant și corpul bucătăriei. La intrare în pensiune sunt câteva trepte de piatră și o platformă de acces în interior, apoi intri direct în spațiul dedicat recepției. Un desk din lemn și multe obiecte decorative te întâmpină în recepție – aici e zona de legătură cu holul parterului, casa scărilor și accesul în living. Podeaua, în funcție de zonele de trafic e un mix de piatră naturală cu parchet și posibil gresie.

Pensiunea oferă turiștilor cazare în 6 camere duble cu posibilitatea introducerii unui pat suplimentar contra cost. La parter sunt amplasate două camere, iar la etaj alte patru. Scările de acces sunt destul de spațioase, holurile sunt luminate de ferestre de dimensiuni generoase, pe pervazuri sunt așezate multe obiecte decorative, iar pe pereți o serie de tablouri colorate. Pe pervazurile exterioare frumoase flori roșii înviorează imaginea de ansamblu a clădirii.

Corpul de cazare și cel de bucătărie sunt legate de livingul-restaurant, străjuit de un masiv horn de piatră. Spațiul generos al livingului a permis reunirea mai multor elemente: șemineu, zona media (tv lcd format mare și sistem audio), zona de relaxare cu canapele, barul, mesele restaurantului și colțul micului dejun. Piatră naturală, mult lemn, decorațiuni de tot felul, plante naturale, tablouri – toate fac parte din amenajările interioare. Există toaletă pentru spațiul de socializare de la parter. Internetul wi-fi funcționează mulțumitor în interiorul pensiunii, în living găsiți o serie de materiale informative privind zona Apusenilor și obiectivele turistice.

Camera. Am avut o cameră la parter de dimensiuni potrivite, cu suficient spațiu de manevră în jurul mobilierului. Am apreciat împărțirea pardoselii în două zone: holul de la intrare e acoperit cu gresie, în restul camerei fiind mochetă – e perfect pentru o zonă de munte unde există mereu posibilitatea de a veni din exterior murdar pe încălțăminte. O fereastră de dimensiuni generoase luminează camera, geamul rabatabil fiind prevăzut cu plasă de țânțari, iar o draperie te ajută să dormi mai mult dimineața. Pe fereastră zărim flori, brazi și o stivă de lemne – autentic peisaj de munte.

Găsim următoarele piese de mobilier: pat dublu, noptiere cu sertar, o măsuță cu roți, două fotolii inedite de răchită, un șifonier cu trei uși și oglindă, un raft/blat dublu și un corp pentru minifirigder. Alte obiecte din cameră: tv lcd de dimensiuni mari, minibar funcțional, veioze, tăviță cu 2 pahare, umerașe și o pilotă în șifonier, un tablou și flori pe pervazul interior și exterior. Lenjeriile albe impecabile, pernele un pic cam moi, un perete decorativ de scândură în spatele patului, calorifer cu un umidificator atârnat de el – sunt alte elemente prezente în cameră. Nu există aparat de aer condiționat – nici nu este nevoie de el având în vedere răcoare care se lasă la munte seara. Vreau să vă spun că vreo 3 nopți am avut chiar căldură în calorifere spre dimineață, prinzând o vreme rece și ploioasă la început de august cu temperaturi scăzute în cursul nopților.

Dimensiuni generoase are și baia îmbrăcată în plăci mari de gresie și prevăzută cu fereastră de aerisire și plasă de țânțari. Avem o cabină de duș mare, etanșă, apă caldă non-stop, 4 prosoape albe și unul pentru ieșit din duș. Am apreciat posibilitățile multiple de a agăța hainele și prosoapele: cuier, calorifer portprosop, suport prosoape; lângă chiuvetă se afla un raft de lemn pentru cosmetice și obiecte de igienă personală. Sunt prezente consumabilele: hârtie igienică, vas cu săpun lichid, dozator pentru gel de duș, dar și un uscător de păr și coș de gunoi.

Micul dejun. Sejurul nostru a cuprins în prețul cazării și micul dejun care se putea savura în fiecare dimineață între orele 8.30 – 10.30, doar eram în concediu. Produsele sunt așezate pe două mese în living, cafeaua se cere de la bar. Pe lângă felurile clasice pentru mic dejun (ouă ochiuri, crenvurști, mezeluri de calitate, cașcaval, brânză de două feluri, legume, fructe) am găsit și produse făcute în casă: salată de vinete (delicioasă), salată beof, zacuscă, frigănele, dulceață de afine și caise. În fiecare dimineață eram întrebați dacă mai dorim ceva, dacă micul dejun a fost suficient (lăudabilă dorința de a nu se face risipă de alimente); într-una din zile am mâncat o omletă țărănească cu slănină și ceapă de ne-am lins pe degete. Există prăjitor de pâine, ceaiuri, lapte, cereale. Sunt suficient de multe produse pentru a porni la drum vesel și cu burta plină.

Restaurant. În fiecare seară am mâncat la pensiune, prezența unui restaurant fiind unul din criteriile după care ne-am orientat în procesul de căutare a unei cazări în Apuseni. Se puteau comanda feluri de mâncare dintr-un meniu, dar noi am preferat să mâncăm la cină din preparatele care se găteau zilnic la pensiune, 2-3 feluri de ciorbă și 2-3 produse din categoria fel principal. Prețurile au fost decente pentru această zonă, ținând cont și de raritatea localurilor, am trecut totul pe cameră și am plătit la final. Am mâncat un gulaș bun, o plăcintă cu carne de pui și ciuperci de pădure deosebită, o friptură de porc la tavă care se topea în gură, niște coaste de porc caramelizate foarte gustoase, ardeiul umplut cu varză murată, salata de ardei copți cu usturoi etc. Pandișpanul cu vișine primit bonus într-una din seri a fost nemaipomenit de bun. Mulțumim doamnelor!

Interacțiune cu personalul. Am apreciat încă de la început modul de comunicare cu doamna care se ocupă de pensiune, inițial prin email, apoi telefonic. După stabilirea detaliilor am primit pe email factura pentru avans, detalii privind drumul de acces, dar și un material word de câteva zeci de pagini cu obiectivele turistice din zonă. Am sunat în seara sosirii pentru a anunța o ușoară întârziere pe drum (eh, multe puncte de interes pe traseu) și am fost asigurați că totul e ok. Am fost întâmpinați cu amabilitate și cu un păhărel de afinată la cină. Atât doamnele/domnișoarele de la bucătărie, cât și doamna Ani au fost amabile cu noi, am vorbit câte puțin în fiecare zi, am fost întrebați mereu dacă totul e bine sau dacă mai avem nevoie de ceva. Știți cum se spune: așa cum te comporți așa ești primit/omenit (la plecare am primit plăcinte cu brânză pentru drum).

Concluzii. Noi am fost foarte mulțumiți de calitatea serviciilor de la Pensiunea Iara și voi aprecia ca atare. Pensiunea este un bun punct de plecare în explorarea zonei Vârtop – Arieșeni – Gârda – Albac. Ne-a plăcut arhitectura unității de cazare, am observat curățenia din pensiune, am mâncat bine, am interacționat cu plăcere cu personalul pensiunii, raportul calitate-preț a fost unul bun pentru noi astfel că voi recomanda mai departe această unitate de cazare din Munții Apuseni.

Orice vacanță e frumoasă dacă știi cum să o petreci!

Alegeri inspirate!

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de tata123 🔱 in 20.08.19 12:30:06
Validat / Publicat: 20.08.19 13:00:54
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în ARIEȘENI [AB].

VIZUALIZĂRI: 2226 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

2 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (tata123 🔱); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
IMPORTANT: Eventualul drept la replică din partea proprietarilor este BINEVENIT, ÎNCURAJAT și SALUTAT, fiind esențial pentru formarea unei opinii în cât mai completă cunoștință de cauză. Proprietarii sau reprezentanții unitătilor de cazare își pot exercita dreptul la replică fie scriind un ECOU la acest articol, fie inițiind un articol nou, cu titlul "Dreptul la replică".
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P05 Barul din living și colțul unde se așeza micul dejun.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 59100 PMA (din 45 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com — la un preț mediu (media pe întreg anul) de 37.00 EUR pe cameră

  • ECOURI la acest review

    2 ecouri scrise, până acum

    webmaster
    [20.08.19 17:31:46]
    »

    Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

    — (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;

    — (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecții.

    Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

    (Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

    MioritikPHONE
    [15.04.22 07:54:10]
    »

    Arieșeni ul e prosper, plin de oameni gospodari, pensiuni noi și frumoase, unele moderne, altele tradiționale, o zonă turistică excepțională.

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    Mioritik
    Alte impresii din această RUBRICĂPensiunea Iara [Galbena]:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.052188158035278 sec
    ecranul dvs: 1 x 1