GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Motto:
”Poartă cu tine o petală de dragoste, oriunde vei merge, iar la plecare las-o acolo!”Motto-ul acestui review mi-a fost inspirat de postările despre cazare ale unor turiști mai pretențioși, care de multe ori, din motive numai de ei știute, aruncă cuvinte grele asupra tuturor, pun titluri incitante ca ”execrabil”, ”dezastruos”, ”traumatizant” etc. ce pot aduce prejudicii nejustificate proprietarilor.
Am avut ocazia să mă cazez în câteva asemenea unități de cazare, ponegrite în review-uri, ca să constat că realitatea la fața locului este alta. Una dintre aceste unități de cazare este Pensiunea Grande din stațiunea vrânceană Lepșa.
Când am văzut titlul primului review postat pe AFA despre această pensiune, am avut un moment de ezitare. Dacă nu erau și celelalte două impresii pozitive, în totală contradicție cu primul, probabil că nu aș fi ales să mă cazez aici. Apoi, când am văzut că unul este scris de ”mama Michi” (vezi impresii) și folosește în titlu sintagma ”garantat 100%”, am pus mâna pe telefon și am rezervat imediat o cameră.
Amplasarea
Pensiunea Grande se află la intrarea în stațiunea Lepșa, aproape de malul stâng al râului Putna, încadrată de peisajele magnifice ale munților Vrancei. Distanța față de centrul stațiunii este de aproximativ doi kilometri. Principalele obiective turistice din zonă, Cheile Tișiței și Cascada Putna se află la aproximativ 4,5 km distanță față de vilă. Un market cu produse alimentare se găsește în centrul stațiunii.
Pensiunea
Așa cum scrie și pe frontispiciul clădirii, Pensiunea Grande este o vilă cu două etaje construită în 2013 și înscrisă pe Booking.com în același an. Are un număr de 14 camere, toate cu baie privată, televizor cu ecran plat și balcon. În capătul holului de intrare în cameră, pe exterior, se află o terasă mare cu un grilaj din fier și ornată cu flori.
Livingul de 200 mp este deosebit de frumos, aici se află restaurantul și bucătăria comună. Recepția este și ea una deosebită, dotată cu fotolii din piele pentru relaxare. Scările interioare au balustrade din fier forjat, iar treptele sunt acoperite cu o mochetă. În fața vilei se află un loc de joacă pentru copii dotat cu un leagăn din lemn și un mic tobogan, iar alături se află o terasă. În jurul pensiuni se află un brâu de verdeață și multe ghivece cu flori.
Camera
Camera dublă în care am stat este foarte frumoasă și foarte curată. Tot mobilierul este nou și de calitate, patul dublu impecabil, lenjeria și perdelele curate. Foarte frumos este și balconul din fier forjat cu vedere spre munte și peisaje ce te încântă și te revigorează.
Camera are în dotare un mic bar, un televizor cu ecran plat și transmisie prin cablu, un frigider mic încorporat în lemn și un dulap de haine destul de încăpător. Pe laterale patului, deasupra unor frumoase noptiere, se află câte o veioză, iar pe pardoseala cu parchet din lemn o mică mochetă din lână. Internetul este gratis și funcționează fără reproș.
Baia
Foarte curată și dotată cu articolele de toaletă necesare. Are faianță pe toată înălțimea, culori intercalate și înflorate (alb și maro). Toate instalațiile sanitare sunt noi și bine întreținute. Cabina de duș este din sticlă și are faianță pe perete. Prosoapele și articolele de toaletă sunt păstrate într-un frumos dulap aflat în dreapta chiuvetei.
Parcarea
Se află în spate vilei, este betonată și suficientă pentru toți turiștii cazați în cele 14 camere. Din parcare, pe un drum forestier, se poate ajunge pe malul râului Putna aflat la câteva sute de metri.
Personalul
Mi s-a părut tare amabil. Inițial eu am vorbit la telefon cu un domn care se afla în acel moment la București. La sosirea în pensiune m-a întâmpinat o doamnă, care atunci când am cerut parola pentru conectare la internet mi-a făcut legătura cu același domn. Acesta mi-a dat o parolă diferită de cea afișată la internet, afirmând că internetul funcționează mai bine cu aceasta.
În prima zi, după ce am venit de la plimbare, am întâlnit un domn și o doamnă, ambii mai în vârstă, care se ocupau cu administrarea pensiunii. Le-am povestit de review-ul cu ”traumatizarea” și i-am întrebat ce anume s-a întâmplat atunci de s-a supărat atât de tare colegul nostru de site. Mi-au zis că, într-adevăr, la pensiune a fost un grup mai gălăgios din Republica Moldova, dar că s-a discutat cu ei și apoi totul a fost ok. Din câte am dedus eu, proprietarul pensiunii este fiul (”domnul de la București”), iar părinții îl ajută în administrare.
Dacă poposiți pe meleaguri vrâncene și ajungeți și la Lepșa, nu ezitați să alegeți această pensiune. La fel ca prietena mea de site, garantez că nu veți fi dezamăgiți.
Vacanțe cât mai frumoase!
Trimis de traian.leuca † in 24.12.15 10:12:17
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în LEPȘA.
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (traian.leuca †); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 45.95126200 N, 26.55136900 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mulțumiri pentru amabilitatea cu care ai dat curs invitației de a scrie propriul set de impresii din această vacanță.
Salut! Spune-mi te rog daca se poate servi masa la pensiune, înțeleg ca au restaurant. Mulțumesc, Craciun fericit!
@istratescu - Mulțumesc pentru vizită! Într-adevăr au restaurant, însă acesta este folosit pentru festivități (nunți, botezuri). Pot asigura doar un mic dejun.
În apropiere sunt multe restaurante (unul la nici la 100 de metri), așa că nu trebuie să vă faceți griji în privința asta.
@traian. leuca:
Mos Crăciun ți-a adus un Zuperbonus. Sărbători fericite!
@Arya - Mulțumesc! Uite că mi-a adus și mie moșul un cadou de sărbători.
Un an nou, plin de bucurii!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jun.2015 Pensiunea Grande, Lepşa, garantat 100% — scris în 01.07.15 de Michi din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Feb.2015 Lepsa, Pensiunea Grande - un loc de poveste! — scris în 19.02.15 de Catalaina din BRAILA - RECOMANDĂ
- Dec.2013 Traumatizanta vacanță în stil GRANDE — scris în 30.12.13 de ostap bender din GALAțI - nu recomandă