GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Pensiunea Genţiana, o pensiune cu potenţial. Nefolosit
Recunosc că am o primăvară grea, nu atât datorită presupusei astenii cât mai ales datorită stressului provocat de o grămadă de chestii: serviciul, banii, bătăile pe care Steaua, sau, mă rog, ce-a mai rămas din ea, le ia. Pentru asta abia am așteptat ieșirea de 1 Mai care trebuia să-mi redea cheful de viață care să mă facă să cobor din ștreangul de mi l-am pregătit în caz că sârma de-am băgat-o-n priză avea să pocnească înainte de a pleca eu spre Marele Drum.
Ca mai tot românul, de 1 Mai m-am dat peste cap, ca Făt Frumos, care, știți voi, crește într-un an cât alții-n zece așa că, atunci când are 20 de ani arată ca de 200, să ies în natură, să-mi spăl neuronu'...
Fiindcă veni vorba de Făt Frumos, știți bancul cu Ileana Cosânzeana, care a venit la maternitate. Personalul de-acolo a întrebat-o, mirat :
- Ileano, tu, aici?! Ce faci???!!!
La care, Ileana, răspunde :
- Am venit să Făt Frumos!!!
Pentru ieșirea de 1 Mai am ales, eu și cu prietenii de suntem, să mergem la Bran. De ce, n-aș putea să vă explic exact, așa am crezut noi că este frumos! Cunoșteam, cu toții regiunea, am mai fost aicea de foarte multe ori, dacă vreți, cel mai scurt drum este ăla cunoscut. În plus, prin Bucovina am tot fost așa că am zis să mai schimbăm aerul!
Ca să avem unde pune capul am ales, după îndelungi discuții, purtate într-un minut, pensiunea ”Gențiana” din Bran.
Are un site ochios, cu oferte la greu. Pozele ne-au plăcut, avea piscină, chestie la care am ținut cu toții, așa că, dixit, Pensiunea ”Gențiana” a fost aleasă să ne asigure un acoperiș deasupra căpățânii pentru perioada Paștelui Comunist, cum era intitulată sărbătoarea Zilei Muncii pe vremurile Mult Prea Degeaba Împușcatului.
Plecat din Mărășești spre Bran în dimineața zilei de joi, adică fix la 12 ore după ce FCSB a luat bătaie de la ASA Tg. Mureș, deci, cheful meu de viață era ca o sinusoidă ce tinde spre minus infinit! Asta e, tre' să trecem și prin astea!
Plecat spre Bran prin Buzău, adică trecem iarăși prin Siriu, loc tare drag mie, mai ales pentru viaductul de la Stânca Teherău. Dacă aveți posibilitatea, treceți cu încredere pe-acolo, numai că, atenție, rămâneți pe șosea, dincolo de șosea, pe o parte, este muntele, pe partea cealaltă, o mare prăpastie! Făcut poze, belit fasolea la obiectiv, mirat ” Vai, ce frumuseți are natura! ”. Da, sunt de acord, sunt multe frumuseți în natură, chiar dacă nu toate sunt pe tiparul 90-60-90! Aaa, nu de frumuseți de-alea vorbeam?! Mă rog!
Trecut Brașovul pe centură, admirat calitatea drumului, atent la semnalizări ca să ajungem la Bran și nu la Sibiu, ori, Doamne -ferește, la Tg. Mureș, unde -și are sediul echipa de-o bătuse pe FCSB!
Intrat în Bran pe la ora 15, după ce am mers mai mult decât lejer. Tras direct la Castel, dar, despre vizita de-acea, o să povestesc oleacă mai târziu și anume în altă postare!
Vizitat Castelul, Muzeul Satului de lângă, plimbat prin Bran și mâncat langoși. O chițimie a unor oameni care știu să facă langoși pe care eu aș ridica-o la rangul de Prefectura langoșilor din Bran.
Pe urmă, plecat spre Pensiunea Gențiana, unde aveam chek-inn de la ora 14, conform ălor zise de ei pe siteul oficial.
Scrie acolo că este la cca 500 de metri de Castelul Bran. Normal că eu am mers în direcția corespunzătoare doar că opusă, așa că după ce am mers vreo 5 km spre Moeciu de Jos m-am prins că merg și anume greșit, motiv pentru care am sunat, la numărul afișat pe site. Mi-a răspuns o voce plăcută cu care m-aș mai fi întreținut dacă nu era Adriana de nevastă-mea lângă mine.
Am purtat o agreabilă discuție cu respectivă voce din care am rămas cu :
- mergeam spre o direcție total greșită, motiv pentru care trebuia să ne întoarcem, dar imediat!
- Veneam la ieșirea spre Brașov și, la un moment dat, o s-ajungem la o benzinărie, în care ne întoarcem, mergem vreo 60 de metri și o să vedem un mare anunț despre unde se află Pensiunea.
Zis și făcut, fiind joi, șoseaua era cumva liberă, am întors fără să-mi fac semne amicale, cu deștu' mijlociu erect spre ăia de mă claxonau și-mi urau chestii cu mama mea. Păi, nici n-au cum, mama mea e decedată de vreo 19 ani, dacă au plăceri de-astea, treaba lor!
Mă rog, am ajuns la benzinăria de mi se spusese despre ea, am întors, am vorbit cu ăla de era de serviciu acolo, om de treabă, ne-a îndrumat exact unde trebuia s-ajungem. Mersi, nene!
De pe șoseaua de mergeam pe ea, am făcut la stânga și am urcat, pe un drum pavat cu dale colorate, spre Pensiunea Gențiana.
Parcare mare, îndestulătoare. Coborât din mașină, amușinat aerul, clătit ochii cu ceea ce am văzut acoloșa. Băi, din prima, rămâi impresionat de curățenie. Halal de ăla de-o întreține!!!
Intrat în pensiune, găsit posesoarea vocii de -și cherduse din viață punându-mă pe calea ce ducea spre pensiune. Amabilă, mimat frumos bucuria că noi am fi ajuns la locație. Dat buletine, stabilit camere, completat hârtii, ce mai, în 10 minute îmi hodineam hoitul în camera de-o primisem!
Clădirea construită cu un stil lemn-piatră, camere mari, baie civilizată, mobilier util, care să nu-ncurce. Am primit cameră la mansardă dar nu m-am sîmțit păcălit, n-aveam balcon, dar, uite, am supraviețuit!
Frigider cu minibar, de la mostre de tării la vin și răcoritoare. Da, civilizat!
Televizor în cameră cu vreo 62 de canale, niciunul nu se repetă, canale de sport, muzică și de știri. cei care au copii mici, să stea liniștiți, sunt și câteva canale cu desene animate!
Wi-fi, la greu, semnal instantaneu, full!
Pensiunea are, la parter, un restaurant mare, tare frumos compartimentat, cu niște coloane care sugerează o intimitate care-ți permite, dacă vrei, să sugi oasele de la friptură. Să le sugem deci, dar, să nu tragem în piept!
Recepția finuță, totul în ton cu întreaga construcție. Loc de joacă pentru copii, terasă imensă, elegantă. Pergole de lemn în exterior, care individualizează locația.
La demisol, sală de jocuri, biliard, masă de tenis, masă de fotbal, nu m-a interesat, FCSB tocmai pierduse cu ASA, v-am spus doar!
Peste tot, curățenie desăvârșită.
La demisol se află și piscina, mare, cu o adâncime potrivită pentru toată lumea, 1,4 m. Saună uscată, saună cu aburi, jacuzzi, vestiare pentru persoanele de ambe sexe. Curat și aici, bec!
Veniți de pe drum, ne-am aruncat la restaurant. Ca moldovean ce mă aflu, am comandat o ciorbă de burtă. Comanda a luat-o o domnișoară ce părea să asculte ce bâiguiam, io, acolo! Ulterior viața a demonstrat că nu m-a ascultat, dar, să nu anticipăm!
Prietenul meu a comandat o ciorbă de văcuță, restul, nu mai știu, nu m-am uitat în gura oamenilor, nu-i frumos, Bubico!
Venit ciorba, aburindă și nu prea. M-am implicat în consumatul ei! Avea un minunat gust de nimic. Bucățile de burtă erau, nimic de zis, gustul, niet! Supa era cam mult prea subțire, cele două feliuțe de gogoșar găsite nu puteau compensa faptul că ciorba n-avea gust. Prietenul meu, ăla cu ciorba de văcuță molfăia o bucată de ceva ce găsise în supă. Ulterior, s-a dovedit că era o bucată de tendon, n-am reușit să stabilim vârsta animăluțuluii ucis pentru acea donație. Am presupus că era o vacă de pe vremea lui Moise, ăla cu fuga din Egipt.
Renunțat să comandăm și altceva, plecat, cumva mofluzi, spre Bran.
A doua zi, micul dejun, cel care era inclus în preț, s-a dovedit a fi civilizat. Diversificat : brânzeturi, omletă, ouă ochiuri, cremvurști, salată de roșii și alte legume, ceai, cafea, lapte, suc, totul în cantități ultrasuficiente și, aș minți să spun altceva, bine pregătite.
Din acest motiv, în aceeași seară am revenit la restaurnatul pensiunii, dornici să iertăm ciorbele nereușite din ziua precedentă. 10 oameni am comandat, fiecare, ce ni s-a părut mai apetisant, din menu-ul, a la carte. Pe mine m-a mâncat în c..., ăsta, m-a mâncat și atât, să cer varză călită cu ciolan afumat. Prețul era cumva descurajator dar, ce burtica mea, merit ceva ce-mi place, nu!
Chelnerița m-a informat că va dura vreo patruj'de minute până voi bate falca, risc asumat, deși, restaurantul nu era chiar ceea ce se cheamă plin, ba, chiar nu, aș putea spune.
Mă rog, așa cum mi-a promis, confecționarea menu-ului ales de mine a durat exact cât a spus fata aia, respectiv 2 ore și 40 de minute. Deci, au fost și cele 40 de minute. Mi-a explicat că a durat ceva pentru că porcul respectiv nu a fost de acord să-și dea ciolanul doar așa, pentru că vreau eu varză călită cu ciolan. De fapt, nu mi-a spus asta, dar așa am dedus eu! Chelnerița și -a cerut scuze dar, să dai comandă la ora 20 și 15 minute și s-o primești în apropierea orei 23, nu prea e record de viteză și, o porție, costa 48 de lei, deci nu era chiar preț de Caritas.
Asta în condițiile în care, repet, restaurantul era ocupat într-o proporție de cel mult 1/3 din capacitate.
Pe durata sejurului am aflat, fiind certat de către administrator că, pe întreg cuprinsul pensiunii nu ai voie să bei din alcoolul adus de-acasă și nici să mănânci papa bun, gătit de tine, în condițiile domestice de ne-au fost hărăzite. Musai să mâncăm de la restaurant și să bem de la bar! Altfel, urma să fim ostracizați, excomunicați și, eventuali, arși în ulei încins! Aicea m-am liniștit, nici o mâncare nu era suficient de caldă ca să-mi fie frică că aș putea fi opărit.
Recunosc că m-am rățoit, oarecum, am apreciat că, din moment ce plătesc 220 de lei pe o cameră, am voie ca, civilizat, să beau o palincă cu ăia de-mi sunt prieteni și care mă suportă de-o viață! Că, nu mi se pare normală o asemenea interdicție, pentru că nu am consumat, ostentativ, în restaurantul pensiunii ci pe holul etajului unde eram cazați, într-un loc ce părea destinat unui asemenea scop.
După ce am plecat, administratorul le-a spus celorlalți că este nemulțumit de mine. Din păcate, are dreptate : și mama a fost nemulțumită de mine, n-am luat din prima la facultate, trebuie să recunosc asta. Și, uneori, ori de câte ori mă uit în oglindă, nici eu nu sunt mulțumit de mine, ce mai, arăt ca dracu'!
Unul dintre prietenii mei i-a explicat că, de la 5 familii de suntem acolo, va primi, pentru cazare, circa 3000 de lei, care nu e chiar o sumă mică. Ba, chair ne-am exprimat disponibilitatea să plecăm. În aceste condiții, administratorul le-a explicat că, nu, să nu plecăm, că, dacă chiar vrem, putem bea ce avem cu noi, dar ne aducea el carafe și pahare! Păi, atuncea, de ce s-a mai luat de mine?! Doar așa, pen'că-s mai urât decât prevede regulamentul???!!!
În seara zilei de sâmbătă spre duminică, când la toate celelalte pensiuni era zgomot de petrecere (mi se pare că de asta vine lumea în stațiuni, să se simtă bine) la Pensiunea Gențiana era o liniște de început de lume. Lumina difuză, de noapte, restaurantul cumva pustiu. Am renunțat să mai fim cobaii bucătarului și am plecat la ”Coliba Vânătorului” unde, preț de vreo 4 ore, cât am dorit să stăm, ne-am simțit foarte bine. Chiar așa, dacă ajungeți aici, comandați platoul vânătoresc. Pe menu scrie că e pentru 4 persoane dar, de fapt, din el mănâncă un trib de somalezi, timp de trei zile. Conține o grămadă de chestii mâncabile, vânat, porc, frigărui, legume, orez, murături și alte bolmoaje care te fac să nu te poți opri din mâncat. Știți în cât timp am fost serviți? Toate cele 5 familii am primit mâncarea comandată, fiecare altceva, în 20-30 de minute, timp suficient în care ne-am tras sufletul, am văzut locația și am ieșit și la dans, pentru că, mirare domnule administrator de la Pensiunea ”Gențiana”, aici era și o formație care cântă binișor, suficient să ridice lumea de la mese pentru câțiva pași de dans. Idee care mi se pare mult mai aproape de ideea de distracție, mai ales când ai restaurant în dotare.
Pentru obiectivitate, rezumând :
- cazarea este la condiții foarte bune, nu luxoasă, dar foarte bune,
- piscina este superbă, cu tot ceea ce înseamnă ea, jacuzzi, saune, dar, atenție, să nu vă prindă administratorul că vreți să coborâți la piscină cu haine și pantofi de stradă! Veți fi aprig apostrofați. Păi, întreb și eu, atuncea la ce mai sunt vestiarele?!
- teren de fotbal sau tenis, impecabil, mese de biliard, de tenis de masă, deci ai posibilitatea unor jocuri care să te destindă.
- Bucătăria slabă, bucătarul ar fi, probabil un excelent sudor în argon, să nu-și piardă viața făcând ceva ce nu se pricepe! Nu mă refer la micul dejun, care, v-am spus, este de calitate, mai ales că, pentru niște ouă ochiuri, omletă și să fierbi niște cremvurști nu trebuie să ai vreo stea Michelin. Mâncare anostă, lipsită de gust, servire greoaie, poate din cauza bucătăriei.
- Lipsa unui chioșc cu un grătar, care să-ți permită ție, turist, să-ți prăjejști ciozvârta de carne împreună cu gașca și să poți bea o tărie, de-a ta! În natură, bre, în natură, românu-i frate cu natura și, ca orice prietenie, o și vindem, dar, asta-i altă discuție!
Și, dacă în noaptea de 2 spre 3 mai, adică într-o noapte în care lumea vrea să se distreze nu ai un DJ care să zdrăngănească la laptop sau mixer o horă, un heavy metal, ceva, nu ai cum să umpli restaurantul, deci, turiștii nu lasă bani la acea locație ci preferă să-i ducă la alții.
So, vreți o pensiune curată, cu condiții foarte bune dar cu o atmosferă bătrânească, în care cuvântul de ordine este ”NU aveți voie”, Pensiunea Gențiana e pentru voi!
Este normal și accept că trebuie să respecți regulile locului unde te cazezi, nu am nimic de obiectat. Dar, cred că , din cauza bucătăriei și monotoniei, pensiunea nu-și exploatează potențialul pe care-l are. Părerea mea.
Dacă aș mai reveni acolo? Pentru cazare, da! Pentru masă și distracție, nu!
Haidi, pa!
Trimis de Yersinia Pestis in 05.05.15 18:23:08
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în BRAN.
16 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Yersinia Pestis); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 45.52599086 N, 25.37373483 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
16 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@căpcă1 - Haidi, bre! 48 lei nou-nouți per porție de varză? Și aia murată? Io tot mai cred că glumești!
Vezi, bre, chitrosule? Dacă-i dădeai și administratorului un pahar de vin din porția ta... Alfel se prepara mâncarea!
Să merg doar pentru liniște... hmmm... Da ce? Acolo-i azil?
De rest, cum știi: am râs cu lăcrimi și-am dat F. Util!
Totuși, din ce specie era varza? Dar porcul?
utila prezentare. Nu cred sa existe intrebari pentru ca ai atins toate aspectele. Eu intreb doar unde-i ” Cabana Vanatorului ” ca am puterea sa dovedesc un platou ajutat doar de fiica si sotia mea, ca nu degeaba am investit in burta!
@căpcă1: Dupa ce citii primul paragraf, ma crizai profund, gata sa sun la 112... Bai, nene, naspa, se depresa Capca!...
Noroc ca avui nervii tari si lecturai mai departe! Ufff! M-am mai linistit, nu-i chiar caz de targa! Daca m-am hlizit cu gura pana la urechi, e de bine!... Sau cum ar zice maestrul Marin Preda, dac-ar mai putea, saracul: "Si daca simtul umorului nu e, nimic nu e! "
@Zoazore - Bre, să n-apuc să mor, dacă te mint!!! 48 de lei porția de varză cu ciolan. Numai că nu era murată, ci proaspătă. Deși-n menu scria ca e cu varză călită!
Neeaaah, n-ai să mă prinzi pe mine să -mi rup de la gură pentru a da altcuiva! Păi, ce, io-s Zâna Bună?!
Cât despre votat, să-ți ție Dumnezeu obiceiul, să mai votezi așa!
@vali crintea - ”Coliba Vânătorului” este la intrare în Bran, cum vii dinspre Brașov, pe mâna stângă. Sunt indicatoare.
Și da, pun pariu că nu răzbați, chiar dacă cu soția și fetița, un Platou vânătoresc! Noi, două familii, n-am reușit! ȘI, doar mă știi, nu mă sperii eu de mâncare!
@crismis - Auzi, ia să nu mai faci tu mișto de mine că numaidecât mă duc la priză și mă țiu de sârma de-o pomenii și-o să mă ai pe conștiință! Ce zice jurămaântul lui Hypocrat, să faci mișto de oamenii căzuți în depresie?!
Bine, nici io prost, am băgat sârma-n priză, da' am scos siguranțele din tablou, așa că am curent doar de la ferestre și ușa de la intrare, da' nu-i electric, am verificat! Sunt eu urât așa, în stare vie, dar dacă mă curentez sunt mai urât decât Urâtul!
Cât despre sîmțul și anume al umorului, tre' să fiu modest, este una din multele-mi calități! Ce vrei, nu-i vina mea că m-a născut mama talentat!
@cristinaoranici - Știi reclama, o parafrazez : bucuria stomacului tău : neprețuită.
Se plătește 220 de lei pe un platou, dar, nu te grăbi să-mi dai cu ”huo! ”, din el mănâncă, scrie-n menu, patru persoane.
Platoul conține un mare ciolan afumat, cu muuuuuuuultă carne, pe-un pat de varză călită, grilluri de porc și vânat, frigărui, cartofi prăjiți (mari dătători de colesterol, dar, cu atât mai buni), cartofi natur, orez cu legume, murături asorate, și-ncă din alea bune, cârnați, pastramă de porc și-or mai fi fost! Două ore ne-am luptat dar n-am reușit victoria, să spunem c-a fost egal.
Deci, 220 de lei platoul pentru 4 persoane, asta însemană că plătești, de om, 54 de lei, so, parcă nu mai e atât de mult. Prețurile nu-s de speriat, pentru 10 persoane, cu tot cu băutură (noi, moldovenii, recunosc, dilim) aka vodcă, vin merlot ”Beciul Domnesc”, că, deh, e de la Vrancea, cu mâncare, am plătit 590 de lei. Aș spune că a meritat pe deplin, inclusiv bacșișul, da' despre ăsta nu spui ni'ca, că mă află ANAF-ul!
@căpcă1: Decat sa dai atata din deshte, mai bine faceai o poza...
@crismis - Nu, bre, o să scriu despre locurile cu has din Bran. Și o să pui și poza cu platoul. Cât despre faptul că leorbăi din... taste, ce vrei, umplu și io timpul cu ceva! Abia am venit din grădină și vreau și io o ocupație 'telectuală
@căpcă1: Imi vine sa te omor! Acum am ajuns acasa de la servici, mi-ai facut o mare pofta, mi-e foame de mor, insa trebuie sa ma abtin pentru ca de la ora 17 nu mai mananc nimic de obicei. E bun pretul, in Bucuresti saream de 15 milioane la asa consumatie.
@cristinaoranici: Vezi, ai grija sa vizionezi poza de-o s-o expuna Capca la urmatorul review inainte de ora 17 ...
@cristinaoranici - Eh, asta cu dorința de-a mă omorî a devenit rutină, am mulți admiratori în viața de zi cu zi!
Pe bune, chiar ne-am simțit bine, mâncarea a fost bună-bună-bună, vinul așijderea și muzica antrenantă, o formație care cânta bine! De aceea îi și laud, că mi-o plăcut!
@crismis - Buei, tre' să postez reviewul la ore potrivite, nu? Poi, ce, bre, io scriu sau țin diete?
Nu mai fi suparat pe Steluta ca trebuie sa o comita si ASA pâna la urma ca prea le-a mers toate ca pe roate inclusiv cu fluierasii! Totusi sa-i multumim lui Dumnezeu ca nu suntem dinamovisti!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Sep.2021 Un loc frumos și primitor — scris în 07.09.21 de Cris Oană din PANTELIMON [IF] - RECOMANDĂ
- Jun.2017 Pensiunea Gentiana, destinatie excelenta pentru un sejur relaxant — scris în 06.06.17 de Deex2 din HEIDELBERG - RECOMANDĂ
- Feb.2015 Pensiune ''NU'' — scris în 16.02.15 de DOCTOR HOUSE din BUCUREșTI - nu recomandă
- Jan.2015 Pensiunea 10... Personal 1 — scris în 14.01.15 de micutzu84 din PLOIEșTI - nu recomandă
- Dec.2014 Frumos și plăcut! — scris în 27.01.15 de Nasshu din BASCOV [AG] - RECOMANDĂ
- Sep.2014 Pensiune Gentiana, discretie, liniste, confort — scris în 09.03.16 de MirelaV din CODLEA - RECOMANDĂ
- Dec.2013 Revelion 2013-2014 — scris în 03.01.14 de MihaiDF din BUCURESTI - RECOMANDĂ