GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Buna tuturor. Am fost cazati la aceasta pensiune in perioada 7-9 Decembrie 2018. Este primul review pe care il las pe acest site dar il consider necesar din moment ce pretul de aprox 1500 lei pentru 2 nopti cu pensiune completa nu se justifica absolut deloc.
Plus-uri:
Pensiunea corespunde pozelor de pe site, este mobilata si utilata corespunzator, este curata. Mancarea a fost gustoasa si indestulatoare, felicitari pe aceasta cale D-nei bucatar, si noi si copilul am apreciat meniul zilnic.
Un alt aspect pozitiv a fost plimbare zilnica cu poneiul de care copilul s-a bucurat.
Minus-uri:
Pensiunea este amplasata intr-o zona "moarta", o plimbare pe jos in afara curtii pensiunii este imposibila, este la drumul principal si nu exista trotuar. In plus, zona este slab dezvoltata iar impejurimile nu sunt deloc atragatoare (este o zona cu ferme si atat). Chiar si asa, nu am fi considerat acest lucru un aspect negativ daca in interiorul "fermei" ai avea ce sa faci.
Ferma este mult spus pentru ca vorbim de o curte mai mare cu doar cateva animale... nu am vazut decat 2 capre, 3 oi, 3 ponei, doi caini, doua pisici si cam atat. Gainile si porcii erau inchsi si nu i-am vazut, de asemena nu am vazut nici vacutele. Ni s-a spus ca sunt pe undeva pe camp insa nu am vazut nici o dorinta cat de mica de a ni se facilita accesul la aceste animale... am fost descurajati de fiecare data cand am spus ca dorim sa le vedem, iar sotul si-a expirat aceasta dorinta in mod repetat, mai ales de dragul copilului...
Cand am decis sa cumparam aceasta vacanta, ne asteptam sa gasim o ferma in adevaratul sens al cuvantului, un loc in care cei mici pot interactiona cu animalele, le pot hrani... nici vorba de asa ceva.
Ca o concluzie, pretul este urias pentru doua nopti de cazare in aceasta locatie. Exista alte locatii (ex. "Pastel Chalet") unde acest pret este pe deplin justificat pentru ca sunt multe activitati incluse mai ales pentru cei mici dar si pentru adulti iar locatia este superba...
In ultima zi, deoarece copilul s-a imprietenit cu ceilalti copii cazati la pensiune si mai dorea sa stea ca sa se joace cu ei, am optat pentru late checkout si am servit si masa de pranz. Pretul de 50 lei/pers (150 lei/familie) este nejustificat in masura in care portiile copiilor sunt muult mai mici decat ale adultilor, ceea ce mi se pare normal... dar acest lucru ar trebuie sa se reflecte si in pret. Plus ca nu am fost serviti decat cu apa la carafa iar apa era de la robinet. Nici vorba de sucuri naturale pentru copil asa cum era specificat pe site! Plus ca nota de plata finala a fost umflata de Dna Oana de la receptie cu bauturi pe care nu le-am consumat. Nu am facut mare caz pe tema asta, deja eram dezamagiti si vroiam doar sa plecam...
La plecare au refuzat sa ne dea bon fiscal in schimbul platii pentru ca contabila nu era acolo!?! absurd si ilegal, in masura in care aveau casa de marcat/POS... ulterior, ni s-a trimis chitanta pe mail la insistentele noastre, inutil si tardiv in masura in care, daca doresti sa decontezi aceasta cheltuiala, ai nevoie de bon fiscal in original!!
In concluzie, cu siguranta nu vom reveni la aceasta pensiune si nici nu am recomanda acest loc cunoscutilor. Multumesc.
Trimis de CTA83 in 21.12.18 18:07:07
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în MOROENI. A mai fost în/la: Nenumarate locatii
20 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (CTA83); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 45.22772940 N, 25.43501850 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
20 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@CTA83: bun-venit în comunitatea AmFostAcolo.ro.
Mulţumim pentru impresii, te aşteptăm şi cu alte recomandări din vacanţele ori excursiile tale trecute sau viitoare.
===
Câteva fotografii realizate de voi acolo ar fi mai mult decât binevenite — atât ca ilustraţie a textului, cât şi ca informaţie utilă, ele fiind căutate, apreciate (şi solicitate) de cititorii interesaţi în această destinaţie... Poţi folosi linkul amfostacolo.ro/pic_addnew ... 16&ridAnt=91564
===
” Exista alte locatii (ex. "Pastel Chalet")
dacă ai fost acolo, ne-am bucura să putem citi impresiile tale de acolo scrise ca articol (review) nou.
Procedând astfel, ai avea ocazia ca prin notele şi evaluările proprii să contribui la o medie mai reprezentativă a acestei destinaţii.
În plus, dacă vreodată vei solicita informaţii aici, pe sait, cei care îţi vor răspunde o vor putea face cât mai adecvat "profilului" tău turistic (funcţie de locurile în care ai fost, unde ţi-a plăcut şi unde nu, din ce motive etc)
Poţi folosi linkul SCRIE IMPRESII (se deschide într-o fereastră nouă)
Deja o locatie cu recenzii atat de contradictorii.
Daca dam la o parte recenziile userilor "grei", ale caror recenzii au facute in urma unor sejururi cadou/invitatii de promovare turistica, din partea proprietarilor acestei locatii, mai raman recenzii majoritar negative.
E drept, recenziile negative au fost scrise de useri noi, care apoi nici nu prea au mai activat pe AFA.
Recenziile membrilor cu "greutate" de pe AFA, este clar, au fost scrise conform cu realitatea, dar de, doar nu era sa se faca de ras gazda, invitandu-i si apoi sa nu le ofere de toate. Clar au beneficiat de servicii de calitate.
Nu stiu daca toti userii de top AFA, care au fost cazati acolo si au si scris, au beneficiat de acele invitatii, pentru ca nu am avut rabdare sa citesc toate articolele, dar majoritatea da.
Nu contest cele scrise de toti userii, fie de bine, fie de rau, doar scot in evidenta "extremele" serviciilor oferite si percepute de turist.
@CTA83: Parca devine din ce in ce mai "interesant" de ce patronii se straduiesc sa ofere sejururi gratuite contra review-uri pozitive!! Nici eu nu spun ca cei ce lasa review-urile exagereaza in sens pozitiv, dar e usor sa ai grija, ca patron, de anumiti oaspeti care stii astfel ca vor si recomanda "din inima" locatia ta.
Sincer, mai fairplay mi s-ar parea (si vine ca o recomandare) ca review-urile celor care au primit gratuit vizitele sa nu fie notate ca un review-clasic, ci numai simbolic. Mai mult, relevant ar fi sa se evidentieze in mod distinct ca este scris in urma unei vizite finantate integral de patronii locatiei.
Este foarte important de stiut acest lucru.
Si hotelurile mari fac astfel de "sponsorizari", nu e un fapt unic, dar bloggerii importanti (ca si multi dintre userii de aici) fac cunoscut ca le-a fost platit integral sejurul de catre hotel/resort.
Trecand despre acest lucru, grav mi se pare ca se ofera bonuri fiscale, ceea ce este in neregula total. Daca casa nu functiona la momentul checkout-ului, clientul nu ar fi trebuit sa plateasca nimic, ci putea pleca pur si simplu. Asta spune legea. Probabil sunt niste mici evazionisti...
Ca locatie, ni s-a parut si noua interesanta, dar, intr-adevar, cu exceptia verii cand te poti plimba, zona este una clasica "de tara", fara nicio atractie reala. Pentru orice deplasare, trebuie sa folosesti masina.
@CTA83:
”Mancarea a fost gustoasa si indestulatoare, felicitari pe aceasta cale D-nei bucatar, si noi si copilul am apreciat meniul zilnic.
Este îmbucurător faptul că măcar mâncarea s-a ridicat la nivelul aşteptărilor .
Ai declarat în caseta tehnică drept regim de masă all inclusive. Ciudat! Pe site-ul pensiunii nu am văzut această menţiune, ceea ce mă îndreptăţeşte să cred că a fost vorba doar de pensiune completă, ceea ce este cu totul altceva
Gurile rele spun că meniul ar fi fix şi impus, fără posibilitatea de a alege altceva decât restul celor cazaţi acolo. Poţi să mă lămureşti cum este cu meniul zilnic? Mulţumesc.
@rentea:
”Ca locatie, ni s-a parut si noua interesanta, dar, intr-adevar, cu exceptia verii cand te poti plimba, zona este una clasica "de tara", fara nicio atractie reala. Pentru orice deplasare, trebuie sa folosesti masina.
Neavând copii, atracţiile unei ferme clasice pe mine mă interesează prea puţin spre deloc .
Plimbările prin imediata vecinătate nu sunt de recomandat, indiferent de anotimp, zona fiind faimoasă pentru "faună", dar în sens negativ.
Dacă totuşi insişti să pleci la plimbare cu maşina, sfatul meu este să conduci cu foarte mare atenţie şi cu geamurile închise şi portierele blocate.
@Testosu : Și eu am primit o invitație în urma unui ecou negativ scris, aici, pe sait, dar nu m-am gândit nici un moment să-i dau curs.
@nicole33:
”Dacă totuşi insişti să pleci la plimbare cu maşina, sfatul meu este să conduci cu foarte mare atenţie şi cu geamurile închise şi portierele blocate.
ei hai... că nu e chiar așa!
Am trecut de multe ori prin zona aia și nu am simțit nevoia de a mă proteja conform afirmațiilor tale!
O fi - zona - mai ''colorată, dar nu este și famată! Să nu exagerăm ( nu e prima dată când o faci)! AM trecut de zeci de ori pe acolo și nu m-am simțit amenințat!!
Am niște fini care au fost acolo anul asta chiar, m-am mirat un pic când mi-au spus - cazare, mâncare, nu sunt (foarte) fițoși, dar iși pemit și sejururi la VEGA, și au fost mulțumiți de servicii, chiar lăudau! Nu au cont pe AFA și nici nu au primit vreo invitație specială!
Pesemne contează foarte mult ce vrei, ce cauți și ce primești!
E drept nu prea ai ce face în zonă, dar dacă mergi la ''zacut/șezut'' pesemne e OK!
@nicole33: Buna, am avut pensiune completa nu AI, am gresit in caseta tehnica daca am indicat AI, imi cer scuze.
Pensiune completa la Ferma Club inseamna mic dejun ce cuprindea oua ochiuri/omleta sau fierte (la alegere) + lapte proaspat. Pe farfurie mai pun legume proaspete, branzeturi, mezeluri...
Pentru pranz si cina iti sunt prezentate doua optiuni. Pranz: un tip de ciorba la alegere, un fel principal la alegere + desert+ o carafa apa. La cina era un antreu + un fel principal la alegere + desert + apa.
Pentru desert nu ai optiuni, este fixat de ei, dar bunicel (m-a impresionat inghetata facuta in casa, de exemplu.)
Noi am avut de unde alege si nici nu suntem foarte pretentiosi insa am inteles sa exista flexibilitate... daca din ce iti propun ei nu iti place nimic, poti discuta cu ei posibilitatea prepararii unui alt preparat, care sa fie pe placul tau sau pe placul copiilor, pentru ca ei sunt mai mofturosi de obicei...
La cat mai multe vacante frumoase!!!
Va multumim pentru review si regretam ca sejurul petrecut la Pensiunea Ferma nu a fost in totalitate pe placul dumneavoastra. Totusi, tinand cont ca printre observatii se afla cateva neadevaruri, permiteti-ne un drept la replica:
1. Ferma de care vorbiti, "o curte cu 2 capre, 3 oi, 3 ponei", are de fapt, o suprafata de 0.7 hectare, iar printre animale numara 52 purcei vietnamezi, trei vacute + doi vitei, patru ponei, gaini, rate, paun. Intr-adevar, nu este o ferma industriala si nici nu ne pozitionam astfel. Regretam faptul ca nu ati putut vedea toate animalutele, cu atat mai mult cu cat sunt copilasi care reveni cu parintii la ferma special pentru acestea. In acest sens, vom discuta cu personalul, pentru a ne asigura ca astfel de situatii, legate de faptul ca ati fost "descurajati" sa nu se repete (desi majoritatea covarsitoare a oaspetilor are cuvinte de lauda pentru intreaga echipa...)
2. Printre activitatile pentru copii se numara plimbatul cu ponei, balacitul la piscina, jocuri si jucarii in zona de living (indiferent de sezon), dar si activitati sezoniere (trambulina, tobogan, teren de sport, ping-pong, sanius etc.). Pentru adulti, pe langa piscina si sauna, zona de living ofera carti, filme dvd si jocuri de societate.
3. Nota de plata nu a fost "umflata", iar observatia referitoare la bauturi este, pe cat de neadevarata, pe atat de rautacioasa. Dumneavoastra ati avut inclusa pensiune completa si, dupa cum ati primit si programul pe email, aceasta include fie intrare cu pranz si iesire cu mic dejun, fie intrare cu cina si iesire cu pranz. Dumneavoastra ati avut intrare cu pranz si acesta este motivul pentru care ati platit pranzul din ziua plecarii. Si in discutia de pe email faceati referire la pranzul suplimentar, nicidecum la bauturile la care faceti observatie in noua varianta. Referitor la bauturi: acestea nu sunt incluse (revenim asupra observatiei ca este pensiune completa, nu all-inclusive, cum ati interpretat gresit). Apa la carafa, filtrata este oferit gratuit ("apa de la robinet", cum spuneti in mod ironic - dar un robinet al carui izvor este sursa de apa imbuteliata pentru doi dintre cei mai mari retaileri din Romania)
4. Referitor la bonul fiscal, ne cerem scuze pentru situatie. A fost corelata cu schimbarea casei de marcat si setarea pachetelor. Regretam situatia si in niciun caz nu este vorba de evaziune...
5. Sejurul cu pensiune completa pentru doua nopti/trei zile, are tariful de 280 euro / 1300 lei, pentru doi adulti si un copil sub 6 ani, cu acces la toate facilitatile. Dar, desigur, este mai simplu sa exageram cu 200 lei (in conditiile in care, pe de alta parte, un pranz format din ciorba/supa, fel principal si desert vi se pare "exagerat de scump" la 50 lei).
NB PensFerma este (sau a fost) reprezentant al unității
@PensFerma: este foarte ok ca furnizati un feedback. E chiar de laudat. Ce nu mi se pare deloc in regula este chestia legata de bonurile fiscale. Legea e clara: daca nu furnizezi bon, nu ai dreptul sa incasezi pretul. Din pacate, treceti prea usor peste acest aspect, care este, din nou din pacate, o forma foarte explicita de evaziune.
Aaaa, ca nu o faceti numai dvs... aici pot fi de acord. Din pacate, sunt si alte cazuri.
@rentea: dupa cum mentionam, a fost o eroare cauzata de schimbarea casei de marcat. Dincolo de pozitionarea noastra, de a fi conform cu legea, nu poate fi vorba de evaziune din doua motive obiective:
1. toate avansurile se fac prin transfer bancar
2. diferentele sunt platite in locatie, in proportie de 90% cu cardul
NB PensFerma este (sau a fost) reprezentant al unității
@PensFerma:
”toate avansurile se fac prin transfer bancar
Banuiesc ca nu mai trimite nimeni in ziua de azi bani in plic sau prin mandat postal!
@Testosu : a vrut sa fie o oareșcare ironie?
Au fost situatii in care unii oaspeti ar fi dorit sa plateasca prin mandat postal, intrucat nu aveau cont bancar. Dar deja nu își are relevanța o astfel de discuție. Ce doream să subliniem este că, fiind tranzacții transparente, prin intermediul băncii, posibilitățile fraudelor sunt anulate.
NB PensFerma este (sau a fost) reprezentant al unității
@PensFerma: Multumesc pentru comentariu insa cele precizate mai sus nu sunt deloc "neadevaruri".
Intr-adevar am gresit specificand in caseta tehnica ca vacanta a fost una AI si imi asum acest lucru, aceasta fiind singura neconcordanta!) insa in corp-ul review-ului scrie clar ca este vorba de pensiune completa.
50 lei/portie/adult nu este deloc un pret exagerat insa, cum am spus si mai sus, portia celor mici este muuult mai mica si acest lucru nu se reflecta in pretul/meniu.
In niciun caz nu ne asteptam sa vedem o ferma industriala, insa degeaba aveti 52 de purcei vietnamezi, gaini, rate sau pauni daca noi nu am vazut nici macar un purcel sau vreo gaina si le tineti inchise undeva. Deci nu are nicio importanta pentru noi numarul "real" al animalelor daca acestea nu sunt tinute la vedere si nici nu se organizeaza un tur al fermei in care copiii pot afla informatii folositoare si interesante despre cresterea si ingrijirea lor, la acest aspect cu siguranta mai aveti de lucrat. Sunt alte pensiuni tip "ferma" unde copiii pot hrani animalele, le pot mangaia/peria, pot interactiona cu ele...
Legat de activitati, am mentionat deja plimbarea cu poneiul de care copilul s-a bucurat. Jocuri si jucarii in zona de living - singurele jucarii cu care s-au jucat copiii sunt acelea pe care parintii le-au adus de acasa. Din partea pensiunii, pentru copii, nu am vazut decat cateva carticele uzate, cu paginile rupte sau deja colorate si niste carioci... activitatile sezoniere gen trambulina sunt restranse pe timp de iarna, evident, de aceea am mentionat ca poate locul este mai interesant/animat pe timp de vara... Jocurile de societate pentru adulti nu le-am vazut... daca exista, cu siguranta nu sunt la vedere... toti parintii se plangeau de plictiseala crunta si stateau pe telefon...
Legat de nota de plata - nu ne-ati trimis programul detaliat pe email in sensul ca nu ati mentionat nicaieri ca intram cu pranz si iesim cu mic dejun iar pe site scrie la pachetul "Week-end in familie" ca sunt incluse "toate cele trei mese în fiecare zi (preparate având la bază ingrediente naturale, din Fermă), alături de sucuri naturale pentru micuți". Sucurile naturale pentru micuți au lipsit cu desavarsire.
Referitor la bonul fiscal, imi pare rau, dar nu aveti nici o scuza, este ilegal ceea ce faceti si am citit ca au mai fost cazuri similare in trecut. Puteam foarte bine sa plecam fara sa achitam restul de bani, conform legii.
@PensFerma:
” dupa cum mentionam, a fost o eroare cauzata de schimbarea casei de marcat. Dincolo de pozitionarea noastra, de a fi conform cu legea, nu poate fi vorba de evaziune din doua motive obiective:
1. toate avansurile se fac prin transfer bancar
2. diferentele sunt platite in locatie, in proportie de 90% cu cardul
Cu tot respectul, singura dovada ca nu se face evaziune fiscala este BONUL FISCAL. Atat. E adevarat faptul ca plata cu cardul este un indiciu ca lucrurile se desfasoara legal, insa faptul ca va intra niste bani in cont, nu inseamna obligatoriu ca si platiti taxe pentru ei.
Nu ma intelegeti gresit, nu spun ca nu faceti o treaba foarte buna la pensiune, dar... cand e vorba de lege si finante, nu e loc de intors. Decat daca vrei sa fentezi sistemul.
Din punctul meu de vedere, e clar: daca nu emiti bon fiscal si esti o unitate de cazare, faci evaziune fiscala. Indiferent de motiv.
Legat de oferta dvs. si de neconcordanta intre ceea ce spune autorul reviewului ca i s-a promis si ce a gasit efectiv la dvs, ramane la latitudinea cititorilor sa aleaga ce parte crede. Este cuvantul dvs contra cuvantului autorului.
@rentea: alo, mai las-o cu legea si cu evaziunea...
o casă de marcat, aparat electronic, se mai și strică! Deci nu funcționează, iar casele de marcat noi sunt pline de bug-uri! Când îți e lumea mai dragă se blochează!
Atunci când o casă de marcat nu funcționeză, există un registru special unde se trec încasările, se emite la cerere chitanță și factură, dar asta nu însemană că nu PLĂTEȘTI!
Nu o mai ține ''langa'' cu ''dacă nu merge casa/nu se emite bon'' nu plătești!
@Nasshu: am inteles domnu’ Nashu! Iarta-ma te rog! Sper sa ai puterea sa ma ierti vreodata!!!!
Intre timp, aprofundeaza asta: discutii.mfinante.ro/stat ... ntbonfiscal.pdf
@rentea: ) spor la spalat vase!
și sună la numărul ăla, vezi cine răspunde și cine te scapă de neplată!
@Nasshu: ce replica trista! [...]
Ce sa mai ceri de la altii cand CoNashu indeamna chiar la nerespectarea legii. Dar, din moment ce infractorii sunt la putere in ziua de azi ...
@PensFerma: plata unui avans intr-un cont nu confirma neaparat transparenta!
Poate fi un cont personal fara nicio legatura cu persoana juridica furnizoare de servicii!
Un POS, da, este altceva!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Mar.2022 Pensiune de 5 stele pentru familii — scris în 22.03.22 de Daniel31 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jun.2020 Un sejur fantastic! — scris în 07.07.20 de Vic2020 din CONSTANţA - RECOMANDĂ
- Mar.2019 Revenim. Recomandam — scris în 12.04.19 de Beatrice G. din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Dec.2017 Cinci stele nici vorba! — scris în 29.12.17 de Chiralina din BUCUREşTI - nu recomandă
- Jun.2017 Impresii despre pensiunea Ferma Club de la Moroeni — scris în 21.11.18 de Floryn81 din RâMNICU SăRAT - RECOMANDĂ
- Apr.2017 Milioane de stele pe cerul Fermei... — scris în 10.04.17 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Feb.2017 O alternativă de cazare pentru Valea Prahovei — scris în 19.05.17 de Alina Prodan din ILFOV - RECOMANDĂ