Pensiunea Dr Demeter Bela - fain!

TIPĂREȘTE

La pensiune am venit dinspre Aiud - după ce intri în Râmetea, în dreptul Bisericii Unitariene părăseşti drumul principal şi faci dreapta, pe un drum de ţară pe care abia încape o maşină: după 500 m ajungi la pensiune, cam ultima casă din sat.

Încă de la intrare impresiile au fost "de bine", poarta de acces şi curtea fiind îngrijite şi amenajate într-un stil care îmbină elementele rustice cu cele moderne, purtătoare de confort. Curtea nu prea mare e înţesată de flori şi se vede că e îngrijită cu drag. Maşinile se parchează pe uliţă, în apropierea pensiunii (sau mai departe puţin, depinde câţi oaspeţi sunt cazaţi în momentul respectiv).

Camera noastră cvadruplă de la etajul 1 a fost foarte încăpătoare, cu 2 paturi de o persoană şi unul dublu, un dulap, măsuţă cu tv, iar baia - cu cabină de duş şi foarte curată. De tavanul înclinat am mai dat uneori cu capul, dar în afara acestor "atenţionări mansardate" n-am avut niciun fel de probleme.

Am înțeles că acum afacerea a fost predată generației următoare, însă băiatul d-lui Dr. Bela și familia fiind în concediu ei înșiși, oficiile de gazdă pentru noi le-a făcut chiar Dl. Dr., un gentlman perfect, care mereu se interesa dacă ne simţim bine, cum ne plac camera şi bucatele, dacă ne mai poate fi cu ceva de folos, răspunzînd cu amabilitate [şi fără să ne dea impresia că... îl ţinem din treabă] la diversele noastre curiozităţi şi solicitări de recomandări. Pentru că noi sunam la numărul de telefon al fiului, am stabilit doar târziu comunicarea prealabilă cu pensiunea, așa că rezervarea am făcut-o pe site-ul de booking - ceea ce probabil ne-a adus un plus la nota de plată. Cred că cel mai bine ar fi ca cei interesați de cazare aici să ia legătura direct cu gazdele. N-am verificat, că nu mai conta, dar - clar, prețurile au crescut față de anii anteriori...

Din sat se pot face drumeţii spre Colţii Secuiului şi chiar dacă nu ajungi sus de tot, în vârf, drumul pe munte oferă o panoramă grozavă! Ne-am întâlnit în peregrinările noastre cu grupuri de drumeţi de diverse naţionalităţi, inclusiv doi pădurari polonezi pasionaţi de speciile de fluturi de noapte care populează zona. Judecând după ustensilele cu care am văzut că erau dotaţi, sunt convinsă că au plecat din România cu ceva amintiri lepidoptere pentru colecţiile lor!

Cu maşina se poate ajunge în 1/2 oră - 40 minute la numeroase obiective faine, timp să ai la dispoziţie: Salina Turda, Cheile Vălişoarei, Cheile Turzii, cetăţile Colţeşti, Alba Carolina sau Câlnic, iar amatorii de trasee montane pot lăsa maşina la poalele muntelui şi urca cât vor - la Peştera Huda lui Papară, Vânătările Ponorului, Cheile Râmețului sau mai departe - la Cascada Pişoaia sau Dealul cu melci. De ne-ratat, pentru că ce se poate compara cu o drumeţie pe munte vara, pornită într-o dimineaţă cu soare, când îți iei rucsăcelul în spate și bocănceii la purtare şi nu-ţi mai trebuie nimic-nimicuţa... să te (tot) duci cât te ţin picioarele! Doamne-ajută la toată lumea!

Cazarea a fost la pachet cu masa în regim demipensiune. Poate te-ai aștepta ca alimentele preparate în bucătăria pensiunii să fie din ingrediente achiziţionate de la localnici sau obţinute în gospodăria proprie - n-a fost cazul. Dar deşi felurile de mâncare servite nu au dat dovadă de prea multă inventivitate, nici nu au fost din cele pe care le ştiam eu a fi tradiţional ardeleneşti, totul a fost bun şi n-avem nimic de reproşat.

Dimineaţa era mini-bufet, iar la cină aveam meniul zilei (supă / ciorbă sau salată, fel principal şi desert). În fiecare din serile petrecute acolo, Dl. Dr. se înfiinţa la mese cu o tăviţă cu păhărele de afinată pentru doamne şi pălincă pentru domni, împreună cu multe zâmbete, complimente şi amabilități care îi făceau pe toţi oaspeţii, indiferent de naţionalitate, să se simtă bine-veniţi.

De altfel, atitudinea prietenoasă ni s-a părut a fi marca locului. Nu numai gazdele noastre, ci şi sătenii erau vorbăreţi - nu o dată am stat la poveşti cu diverşi moşuleţi simpatici ieşiţi pe la porţi, cu care evocam frumuseţile zonei şi schimbam impresii... Ceea ce ne-a dat de înţeles că amabilitatea face parte din firea oamenilor, nu e neapărat un obicei care dă bine la vizitatori şi susţine turismul local...

Ne-am simţit foarte bine în Râmetea, peste tot pe unde am umblat. Cu localnicii ne-am înţeles în româneşte şi n-am avut niciun fel de probleme. Cât am stat noi au sosit în sat mai multe autocare cu străini, dar în ciuda renumelui şi succesului turistic, satul nu s-a aglomerat peste măsură, iar preţurile au fost mereu la un nivel decent... (aşa a rezultat din sumarele noastre "studii de piaţă" făcute pentru îngheţată, respectiv bere).

Satul nu e foarte mare, în afara pieţei principale, are numai vreo două băruleţe-terase rustice în centru, care la lăsarea întunericului se umplu de vizitatorii însetaţi poate nu atât de băutură, căt mai ales de poveşti, depănate cu glas tare şi râsete sănătoase... În august, totuşi, oamenii - săteni şi turişti - se retrăgeau destul de devreme la culcare, aşa încât Râmetea nu pare o destinaţie pentru tineretul amator de muzici la maxim şi băutură cât cuprinde. E mai degrabă un sat curat, cu oameni aşezaţi, care ştiu să îşi întâmpine oaspeţii cum se cuvine şi să îi facă să se simtă confortabil în vacanţă.

N-ar fi rău să rămână aşa, că tare o fo' fain!

---

VIZUALIZĂRI: 1732 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI